CASE OF ANDRULEWICZ v. POLAND (No. 2)

CAUZUL CU ANDRULEWICZ v. POLONIA (n. 2) (Depunerea nr. 40807/07) CAUZUL DE JUSTIZARE STRASBOURG 20 octombrie 2009 FINAL 20/01/2010 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Andrilewicz v. Polonia (n. 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători, și Lawrence Early, grefierul secțiunii, având deliberat în privat la 29 septembrie 2009, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: Cazul a apărut într-o cerere (nr. 40807/07) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dl Andrzej Andrulewicz („reclamantul”), la 12 septembrie 2007. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 25 iunie 2008, președintele Curții de a patra secțiune a hotărât să anunțe cererea guvernului. De asemenea, s-a decis să se pronunțe asupra admisibilității și a meritelor cererii în același timp (art. 29 § 3). La 16 ianuarie 2009, Guvernul a depus o declarație unilaterală și a invitat Curtea să elimine cererea, în conformitate cu art. 37 din Convenție. FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1969 și trăiește în Suwałki. La 27 august 1992, reclamantul și K. P., deghizate în poliție, au solicitat A. J. și Z. T. să prezinte documentele de înregistrare a mașinii pentru inspecție. În urma, după cum trece din dosarul, reclamantul, asistat de K. P., a luat masina și a condus departe. La 27 august 1992 a fost deschisă o anchetă penală împotriva reclamantului și K. P. de către Procurorul districtului Suwałki. La o dată neespecificată în 1993 reclamantul a fost comis pentru judecată în fața Tribunalului districtual Suwałki cu o acuzație de furt de mașini. La 18 februarie 1995, un furt a fost comis la clădirea Tribunalului districtului Suwałki și documentele de caz au fost furate. 10. La 15 martie 1995 au fost inițiate proceduri de reconstruire a documentelor de caz și a fost suspendată procedura penală împotriva reclamantului. 11. La 23 decembrie 1996, Tribunalul de District Suwałki a hotărât că documentele de caz au fost reconstituite parțial. La 14 februarie 1997, Tribunalul de District Suwałki a programat o primă audiere pentru 6 martie 1997. 14. La 6 martie 1997, procedurile penale împotriva reclamantului au fost redeschise și prima audiție a avut loc. 15. Mai multe audieri ulterioare în acest caz, printre altele, cele din 24 aprilie, 5 iunie și 26 septembrie 1997 și 4 iunie 1998, au fost suspendate deoarece martorii sau acuzații nu au reușit să apară. 16. La 3 decembrie 1998, Curtea de district Suwałki a hotărât suspendarea procedurii ca unul dintre acuzați, K. P., s-a ascuns. 17. La 25 ianuarie 2007, procedurile penale au fost redeschise prin decizia Curții de district Suwałki, după cum a fost găsit K. P... El a fost condus la o audiere sub escorta poliției. 18. La 23 mai 2007, Curtea de district Suwałki a hotărât să întrerupă procesul, deoarece acuzațiile împotriva reclamantului au devenit interzise în timp, decizia care a devenit finală la 31 mai 2007. Decizia de procedură în temeiul Legii 19 din 2004. La 23 mai 2007, reclamantul a depus o plângere în favoarea Tribunalului Regional Suwałki în temeiul Legii din 17 iunie 2004 privind plângerile referitoare la o încalcă dreptul la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004”). El a susținut că durata procedurii penale pe care le așteptau împotriva lui înaintea Curții de district Suwałki a fost excesivă. La 26 iunie 2007, Curtea Regională Suwałki, recunoaștend în același timp că acțiunea în acest caz a fost nejustificabil de lungă, a respins plângerea reclamantului. Curtea a constatat, în urma hotărârilor Curții Supreme în ceea ce privește interpretarea legii din 2004, că scopul remediilor prevăzute în Legea din 2004 a fost să nu aibă o lungime necorespunzătoare declarată și daune acordate, ci să acceleze cursul procedurii în curs. Curtea a concluzionat că, în urma întreruperii procedurii, reclamația depusă de reclamant în temeiul Legii din 2004 își îndeplinise scopul, fiind în consecință nefondată și trebuia respinsă. II. DREPTUL DOMISTIC RELEVANT ȘI PRATICĂ 20. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, CEDO 2005-V. HOTĂRÂREA GOVERNULUI solicită să elibereze cererea în temeiul articolului 37 din convenția 21. La 16 ianuarie 2009, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală similară cu cea din cazul Tahsin Acar c. Turcia ((obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, CEDH 2003-VI) și a informat Curtea că sunt dispuși să accepte că au existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție ca urmare a lungimii necorespunzătoare a procedurii în care a fost implicat reclamantul. 14.000 pentru reclamant (echivalentul de aproximativ 3.500 euro (EUR)). Guvernul a invitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 22. Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea Guvernului și a considerat că suma propusă nu constituie suficientă satisfacție pentru daunele pe care le-a susținut și solicită Curții să continue examinarea cererii. 23. Curtea remarcă că, după cum a deținut deja în multe ocazii, ar putea fi adecvat, în anumite circumstanțe, să se îndepărteze o cerere sau o parte a unei cereri în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către guvernul contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. Aceasta va depinde de circumstanțele specifice dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale nu impune Curții să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar , citat mai sus § 75; și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03 , § 22, 14 noiembrie 2006). 24. Potrivit jurisprudenței Curții, suma propusă într-o declarație unilaterală poate fi considerată o bază suficientă pentru eliminarea unei cereri sau a unei părți ale acesteia. Curtea va ține cont în acest sens de compatibilitatea sumei cu propriile sale atribuiri în cazuri similare, ținând cont de principiile pe care le-a elaborat pentru determinarea statutului de victimă și pentru evaluarea cantității de compensare morală care trebuie acordată atunci când a constatat o încălcare a cerințelor de timp rezonabil (a se vedea Cocchiarella c. taly) [GC], nr. 64886/01, §§ 85-107, CEDO 2006-...,; Scordino c. tali (no.1) [GC], nr. 36813/97, § 193-215, ECHR-2006-... și Dubjakova c. Slovacia (dec.), nr. 67299/01, 10 octombrie 2004). 25. Cu privire la faptele și din motivele prezentate mai sus, în special suma de compensare propusă, care este substanțial mai mică decât Curtea ar fi acordată în cazuri similare, Curtea constată că guvernul nu a prezentat o declarație care să ofere o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în convenție și în protocolele sale nu impune Curții să continue examinarea cazului (a se vedea, în contrast, Spółka z o.o. WAZA c. Polonia (striking out), nr. 11602/02, 26 iunie 2007). 26. Prin urmare, Curtea respinge cererea guvernului de a elimina aplicarea din lista de cazuri în temeiul articolului 37 din Convenție și va continua, în consecință, examinarea admisibilității și a meritelor cauzei. II. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 A CONVENȚIEI PE CONTA CARE TREBUIE NEREZONABILĂ A PROCEDURILOR 27. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temp de raționare”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În decizia de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 28. Guvernul a contestat acest argument. 29. Curtea remarcă că procedura a început la 27 august 1992. Cu toate acestea, perioada care urmează să fie luată în considerare a început doar la 1 mai 1993, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Polonia a dreptului unei cereri individuale. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie luată în considerare starea procedurilor la momentul respectiv. Perioada în cauză s-a încheiat la 23 mai 2007. Prin urmare, aceasta a durat peste 14 ani pentru un nivel de competență. Admisibilitatea 30. Curtea constată că această plângere nu este în mod evident nepotrivit, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 32. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender În plus, Curtea consideră că, în respingerea plângerii reclamantului, depășește un timp rezonabil, Curtea regională Suwałki nu a aplicat standardele care erau conforme cu principiile înscrise în jurisprudența Curții (a se vedea Majewski c. Polonia, nr. 52690/99, § 36, 11 octombrie 2005). 33. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 34. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a contestat afirmația. 37. Curtea constată că acțiunea împotriva reclamantului a fost în cele din urmă întreruptă deoarece acuzațiile împotriva acestuia s-au îndepărtat de timp (a se vedea punctul 18 mai sus). Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi susținut prejudiciu moral rezultate din examinarea excesivă a cauzei sale. 5.000 sub acest cap. Costuri și cheltuieli 38. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 420 zloty polonez (PLN) (echivalentul de aproximativ 98 euro (EUR) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții, și anume două traduceri pe care le-a comis: dintr-o scrisoare trimisă de Curte, precum și observațiile prezentate de Guvern. El a înscris două facturi din 9 iulie și 12 noiembrie 2008. 39. Guvernul a contestat această afirmație, susținând că facturile reclamantului nu au specificat ce documente au fost traduse. 40. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea observă în primul rând că ambele traduceri au fost efectuate după ce Curtea a anunțat cererea guvernului la 25 iunie 2008. Prin urmare, aceasta acceptă, în special în absența dovezii contrare, că traducerile în cauză documentele referitoare la procedurile dinainte de Curte. Prin urmare, Curtea consideră că suma solicitată ar trebui acordată în totalitate. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS respinge cererea guvernului de a elimina aplicarea din lista de cazuri; declara cererea admisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 5000 EUR (cincă mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 98 EUR (optzeci de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 20 octombrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

CASE OF

ANDRULEWICZ v. POLAND (no. 2)

(Application no. 40807/07)

JUDGMENT

STRASBOURG

20 October 2009

FINAL

20/01/2010

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Andrulewicz v.

Poland (no. 2),

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 29 September 2009,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 40807/07) against the Republic of Poland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Polish national, Mr Andrzej Andrulewicz (“the

applicant”), on 12 September 2007.

2.

The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.

3.

On 25 June 2008 the President of the Fourth Section Court decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article

29 § 3).

4.

On 16 January 2009 the Government submitted a unilateral declaration and invited the Court to strike out the application, in accordance with Article 37 of the Convention.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

The applicant was born in 1969 and lives in Suwałki.

A.

Main proceedings

6.

On 27 August 1992 the applicant and K. P., disguised as police officers, requested A. J. and Z. T. to present their car registration documents for inspection. Subsequently, as it transpires from the case file, the applicant, assisted by K. P., seized the car and drove away.

7.

On 27 August 1992 a criminal investigation was opened against the applicant and K. P. by the Suwałki District Prosecutor's Office.

8.

On an unspecified date in 1993 the applicant was committed for trial before the Suwałki District Court on a charge of car theft.

9.

On 18 February 1995 a burglary was committed at the Suwałki District Court building and the case documents were stolen.

10.

On 15 March 1995 proceedings to have the case documents reconstructed were initiated and the criminal proceedings against the applicant were suspended.

11.

On 23 December 1996 the Suwałki District Court decided that the case documents had been partly reconstructed. The applicant appealed.

12.

On 3 February 1997 the Suwałki Regional Court upheld the District Court's decision.

13.

On 14 February 1997 the Suwałki District Court scheduled a first hearing for 6 March 1997.

14.

On 6 March 1997 the criminal proceedings against the applicant were reopened and the first hearing took place.

15.

Several subsequent hearings in the case,

inter alia

those of 24 April, 5

June and 26 September 1997 and 4 June 1998, were adjourned because witnesses or the accused failed to appear.

16.

On 3 December 1998 the Suwałki District Court decided to have the proceedings suspended as one of the accused, K. P., had gone into hiding.

17.

On 25 January 2007 the criminal proceedings were reopened by decision of the Suwałki District Court, as K. P. had been found. He was taken to a hearing under police escort.

18.

On 23 May 2007 the Suwałki District Court decided to discontinue the proceedings as the charges against the applicant had become time

‑

barred. That decision became final on 31 May 2007.

B.

Proceedings under the 2004 Act

19.

On 23 May 2007 the applicant lodged a complaint with the Suwałki Regional Court under the Law of 17 June 2004 on complaints about a

breach of the right to a trial within a reasonable time (

Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki

) (“the 2004 Act”). He alleged that the length of the criminal proceedings pending against him before the Suwałki District Court had been excessive.

On 26 June 2007 the Suwałki Regional Court, while admitting that the proceedings in the case had been unreasonably lengthy, dismissed the applicant's complaint. The court found, following the Supreme Court's decisions in respect of the interpretation of the 2004 Act that the purpose of the remedies provided by the 2004 Act was not to have an unreasonable length declared and damages awarded but to accelerate the course of pending proceedings. The court concluded that as the proceedings had eventually been discontinued, the complaint lodged by the applicant pursuant to the 2004 Act had served its purpose. It was accordingly unfounded and had to be dismissed.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE

20.

The relevant domestic law and practice concerning remedies for the excessive length of judicial proceedings, in particular the applicable provisions of the 2004 Act, are stated in the Court's decisions in cases of

Charzyński v.

Poland

no. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V and

Ratajczyk v.

Poland

no. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII and the judgment in the case of

Krasuski v.

Poland

, no. 61444/00, §§ 34-46, ECHR

2005-V.

THE LAW

I.

THE GOVERNMENT'S REQUEST TO STRIKE OUT THE APPLICATION UNDER ARTICLE 37 OF THE CONVENTION

21.

On 16 January 2009 the Government submitted a unilateral declaration similar to that in the case of

Tahsin Acar v. Turkey

((preliminary objection) [GC], no. 26307/95, ECHR 2003-VI) and informed the Court that they were ready to accept that there had been a violation of the applicant's rights under Article 6 § 1 of the Convention as a result of the unreasonable length of the proceedings in which the applicant had been involved. In

respect of non-pecuniary damage the Government proposed to award PLN

14,000 to the applicant (the equivalent of approx. 3,500 euros (EUR)). The Government invited the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

22.

The applicant did not agree with the Government's proposal. He considered that the amount proposed did not constitute sufficient just satisfaction for the damage he had sustained and requested the Court to continue the examination of the application.

23.

The Court observes that, as it has already held on many occasions, it may be appropriate under certain circumstances to strike out an application or part of an application under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by the respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. It will depend on the particular circumstances whether the unilateral declaration offers a sufficient basis for finding that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require the Court to continue its examination of the case (see

Tahsin Acar

, cited above, § 75; and

Melnic v.

Moldova

, no. 6923/03, § 22, 14 November 2006).

24.

According to the Court's case-law, the amount proposed in a unilateral declaration may be considered a sufficient basis for striking out an application or part thereof. The Court will have regard in this connection to the compatibility of the amount with its own awards in similar length of proceedings cases, bearing in mind the principles which it has developed for determining victim status and for assessing the amount of non-pecuniary compensation to be awarded where it has found a breach of the reasonable time requirement (see

Cocchiarella v.

taly

[GC], no. 64886/01, §§ 85-107, ECHR 2006-...,;

Scordino v.

taly

(no.1) [GC], no. 36813/97, §§ 193-215, ECHR-2006-...; and

Dubjakova v.

Slovakia

(dec.), no.

67299/01, 10

October

2004).

25.

On the facts and for the reasons set out above, in particular the amount of compensation proposed, which is substantially less than the Court would have awarded in similar cases, the Court finds that the Government failed to submit a statement offering a sufficient basis for finding that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require the Court to continue its examination of the case (see, by contrast,

Spółka z o.o. WAZA v.

Poland

(striking out), no. 11602/02, 26 June 2007).

26.

This being so, the Court rejects the Government's request to strike the application out of its list of cases under Article 37 of the Convention and will accordingly pursue the examination of the admissibility and merits of the case.

II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION ON ACCOUNT OF THE UNREASONABLE LENGTH OF THE PROCEEDINGS

27.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

28.

The Government contested that argument.

29.

The Court notes that the proceedings commenced on 27

August

A.

Admissibility

30.

The Court notes that this complaint is not manifestly ill

‑

founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

31.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

32.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see

Frydlender

, cited above). Furthermore, the Court considers that, in dismissing the applicant's complaint that the proceedings in his case exceeded a reasonable time, the Suwałki Regional Court failed to apply standards which were in conformity with the principles embodied in the Court's case-law (see

Majewski v. Poland

, no. 52690/99, §

36, 11

October

2005).

33.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

34.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

35.

The applicant claimed 40,000 euros (EUR) in respect of non

‑

pecuniary damage.

36.

The Government contested the claim.

37.

The Court notes that the proceedings against the applicant were eventually discontinued as the charges against him had become time-barred (see paragraph 18 above). It considers however that the applicant must have sustained non-pecuniary damage resulting from the excessively lengthy examination of his case. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR

5,000 under that head.

B.

Costs and expenses

38.

The applicant also claimed 420 Polish zlotys (PLN) (the equivalent of approx. 98 euros (EUR)) for the costs and expenses incurred before the Court, namely two translations he had commissioned: of a letter sent by the Court, as well as observations submitted by the Government. He enclosed two invoices dated 9 July and 12 November 2008.

39.

The Government contested this claim, alleging that the invoices the applicant had submitted did not specify which documents had been translated.

40.

According to the Court's case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court observes at first that both translations were done after the Court had given notice of the application to the Government on 25 June 2008. It therefore accepts, in particular in the absence of proof to the contrary, that the translations concerned documents relating to the proceedings before the Court. The Court thus considers that the sum claimed should be awarded in full.

C.

Default interest

41.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Dismisses

the Government's request to strike the application out of its list of cases;

2.

Declares

the application admissible;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

4.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 5,000 (five thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 98 (ninety eight euros) in respect of costs and expenses, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Dismisses

the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 20 October 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Registrar

President