SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ÖZER ȘI ALTELE c. TURCIA (solicitarea nr. 783/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 OCTOMBRIE 2009 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Kemal Özer și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ișl Karakaș, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 septembrie 2009, Rend Hotărârea a fost adoptată la această dată procedurală La originea cauzei (n 783/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care 11 resortisanți ai acestui stat, domnii Kemal Özer (tată), Kemal Özer (nepot), Hasan Özer, Nuri Özer și Bayram Özer, domnul Emeti Özer, Emine Aktay, Zeynep Bircan, Fatma Özer, Ayșe Özer Dalaman și Nuran Özer Süren ( La 18 noiembrie 2002, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale). La 9 mai 2007, dl Kemal Özer (nepotul), dl Hasan Özer, dl Nuri Özer și dl Bayram Özer, dl Mes. Emeti Özer, Emine Aktay, Zeynep Bircan, Fatma Özer, Ayse Özer Dalaman și Nuran Özer Süren, în calitate de moștenitori ai săi, continuă să acționeze în fața Curții. Reclamanții sunt reprezentați de domnul G. Acar și P. Günal, avocați din Antalya. Guvernul turc ( La 15 ianuarie 2008, președintele celei de a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. administrația a expropriat parțial un teren deținut de Düriye Özer (denumită în continuare "Özer") și o comisie de experți a stabilit valoarea terenului la 4 036 000 de lire turcești ( La 7 aprilie 1989, în dezacord cu valoarea despăgubirii în cauză, moștenitorii domnului Özer ( În iulie 1996, tribunalul le-a acordat reclamanților o compensație suplimentară de 109 348 TRL [aproximativ 1 050 EUR], împreună cu dobânzi moratoriu la rata legală începând cu 7 aprilie 1989. La 16 septembrie 1997, reclamanții au sesizat biroul de executare și de recuperare a creanțelor ( La 17 februarie 1998, Curtea de Casație a infirmat hotărârea menționată pentru eroare în considerarea faptelor și a datei de plecare a calculării dobânzilor moratorii. 11. La 6 iulie 2000, hotărând la trimitere, Tribunalul și-a redobândit parțial dreptul la cererea reclamanților și le-a acordat o compensație suplimentară de 27 364 080 TRL [aproximativ 47 EUR] cu dobânzi moratoriu la rata legală începând cu 13 martie 1989. 12. Prin hotărârea din 16 octombrie 2001, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. 13. La 2 aprilie 2002, Curtea de Casație a respins acțiunea în rectificare formulată de reclamanți. Această ultimă hotărâre le-a fost comunicată la 25 mai 2002.14 printr-o scrisoare din 4 octombrie 2006, avocatul reclamanților a informat Curtea că administrația plătise reclamanților suma de 299 766 298 TRL [aproximativ 1 500 EUR în luna iunie 2002]. DATA INTRĂRII ÎN CALCULUL DOBÂNZII MORATIVE ÎN BAZA CURȚII DE CASSAȚIE A PLATĂI (TRL) Kemal Özer (tată), Kemal Özer (nepot) Hasan Özer, Nuri Özer, Bayram Özer, Emeti Özer, Emine Özer Aktay, Zeynep Özer Bircan, Fatma Özer, Ayse Özer Dalaman, Nuran Özer Süren 364 080 TRL 13/03/1989 02/04/2002 în luna iunie 2002 299 766 298 TRL II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 15. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Akac. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). Reclamanții se plâng de o pierdere de valoare a indemnizației suplimentare de expropriere acordate după 13 ani de procedură, din cauza insuficienței dobânzilor moratoriu în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia și contestă, de asemenea, valoarea suplimentului la indemnizația de expropriere stabilită de Tribunalul de Mare Instanță. În acest sens, aceștia invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În ceea ce privește motivul întemeiat pe insuficiența sumei suplimentării indemnizației de expropriere stabilite de instanța de mari instanțe, Curtea amintește că Tribunalul de Mare Instanță din Kumluca a fost sesizat cu o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere. După ce a ascultat părțile și a ordonat mai multe expertize, Tribunalul a acordat parțial reclamanților un câștig de cauză și le-a acordat o despăgubire suplimentară. În această privință, Curtea amintește că nu îi revine sarcina de a aprecia ea însăși elementele de fapt care au determinat o instanță să adopte o astfel de decizie în locul altei decizii, altfel aceasta s-ar ridica ca judecător de a treia sau de a patra instanță (Kemmache c. Franța (n 3), 24 noiembrie 1994, § 44, seria A n 296-C).În plus, Curtea constată că nu există elemente ale dosarului care să permită identificarea unui element de arbitraritate în decizia respectivă. Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. 18. În ceea ce privește motivul întemeiat pe o pierdere de valoare a despăgubirii suplimentare de expropriere acordate după 13 ani de procedură, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia, guvernul susține că reclamanții nu au epuizat, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din convenție, căile de atac interne din cauza faptului că nu au exercitat în mod corespunzător acțiunea. Curtea reamintește că a respins o excepție similară în cauza Aka (citată anterior, §§ 34-37). Curtea nu percepe niciun motiv de a se depărta de la concluzia sa anterioară. 20. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Aka, menționat anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că această parte a cererii trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond; ea constată într-adevăr că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond 21. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Aka, citată anterior, p. 2682§ 50-51). 22. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că, din cauza insuficienței evidente a ratei dobânzii moratorii aplicate creanțelor reclamanților după 13 ani de procedură, aceștia au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele interesului general și protecția dreptului la respectarea bunurilor. 23. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE 24. Reclamanții susțin că, expropriend în mod arbitrar terenul lor, administrația i-a obligat să sesizeze instanțele pentru a-și exercita dreptul în materie de expropriere și, prin urmare, le-a făcut să piardă un timp considerabil. 25. Curtea subliniază că acest motiv este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. 26. Având în vedere constatarea referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră necesar să examineze această chestiune separat din perspectiva articolului 13. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 27. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 505,44 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit; ei solicită 10 000 de dolari americani (USD), adică 7 162 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral. 29. Guvernul contestă aceste pretenții. 30. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Aka (citată la §§ 55-56) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă 13 În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că constatarea unei încălcări oferă în sine o satisfacție echitabilă în acest sens. Reclamanții nu au prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă în termenul stabilit de Curte, în conformitate cu art. 60 din Regulamentul de procedură. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să li se acorde o sumă în acest sens. Interese moratoriu 33. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu condiția ca aceasta să se refere la motivul întemeiat pe insuficiența dobânzilor moratorii aplicate creanțelor reclamanților (art. 1 din Protocolul nr. 1) și inadmisibil pentru surplus A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, suma de 13 000 EUR (treisprezece mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale, pentru a fi convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului; de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 20 octombrie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIÈME SECTION
KEMAL ÖZER ET AUTRES c. TURQUIE
(Requête n
o
783/03)
ARRÊT
20 octobre 2009
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Kemal Özer et autres c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ișıl Karakaș,
Ann Power,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 29 septembre 2009,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
783/03) dirigée contre la République de Turquie et dont onze ressortissants de cet Etat, MM.
Kemal Özer (père), Kemal Özer (petit-fils), Hasan Özer, Nuri Özer et Bayram Özer, M
mes
Emeti Özer, Emine Aktay, Zeynep Bircan, Fatma Özer, Ayșe Özer Dalaman et Nuran Özer Süren («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 18 novembre 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»). M. Kemal Özer (père) est décédé le 9 mai 2007. Toutefois, les autres requérants, Kemal Özer (petit-fils), Hasan Özer, Nuri Özer et Bayram Özer, M
mes
Emeti Özer, Emine Aktay, Zeynep Bircan, Fatma Özer, Ayșe Özer Dalaman et Nuran Özer Süren, en tant que ses héritiers, continuent l'instance devant la Cour.
2.
Les requérants sont représentés par M
es
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 15 janvier 2008, le président de la troisième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article
29
§
3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Les requérants résident à Antalya.
5.
Le 24 décembre 1985, l'Institution d'équipement agricole de Turquie («
l'administration
») procéda à l'expropriation partielle d'un terrain appartenant à Düriye Özer (ci-après «
M
me
Özer
»). Une commission d'experts fixa la valeur du terrain à 4
036
000 livres turques («
TRL
») [environ 8
900 euros (EUR)] et l'administration versa à M
me
Özer cette somme à la date du transfert de propriété.
6.
Dans l'intervalle, le 10 septembre 1987, M
me
Özer décéda.
7.
Le 7 avril 1989, en désaccord sur le montant de l'indemnité en cause, les héritiers de M
me
Özer («
les requérants
») saisirent le tribunal de grande instance de Kumluca («
le tribunal
») d'une action en augmentation de l'indemnité d'expropriation.
8.
Après avoir ordonné plusieurs expertises, par un jugement du 16
juillet 1996, le tribunal donna partiellement gain de cause aux requérants et leur accorda une indemnité complémentaire de 109
347
348 TRL [environ 1
050
EUR] assortie d'intérêts moratoires au taux légal à compter du 7 avril 1989.
9.
Le 16 septembre 1997, les requérants saisirent le bureau de l'exécution et de recouvrement des créances («
le bureau de l'exécution
»). Le 25
septembre 1997, ce dernier notifia à l'administration une injonction de paiement.
10.
Le 17 février 1998, la Cour de cassation infirma ledit jugement pour erreur dans la considération des faits et de la date de départ du calcul des intérêts moratoires.
11.
Le 6 juillet 2000, statuant sur renvoi, le tribunal fit de nouveau partiellement droit à la demande des requérants et leur accorda une indemnité complémentaire de 27
364
080 TRL [environ 47 EUR] assortie d'intérêts moratoires au taux légal à compter du 13 mars 1989.
12.
Par un arrêt du 16 octobre 2001, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.
13.
Le 2 avril 2002, la Cour de cassation rejeta le recours en rectification formé par les requérants. Ce dernier arrêt leur fut signifié le 25 mai 2002.
14.
Par une lettre du 4 octobre 2006, l'avocat des requérants informa la Cour que l'administration avait versé aux requérants la somme de
2
299
766
298
TRL
[approximativement 1
500 EUR au cours du mois de juin 2002].
MONTANT DE L'INDEMNITÉ COMPLÉMEN-
TAIRE
(TRL)
DATE DE L'ARRÊT DE LA COUR DE CASSATION
(TRL)
Kemal Özer (père),
Kemal Özer (petit-fils)
Hasan Özer,
Nuri Özer, Bayram Özer, Emeti Özer, Emine Özer Aktay,
Zeynep Özer Bircan,
Fatma Özer,
Ayșe Özer
Dalaman,
Nuran Özer Süren
27
364
13/03/1989
02/04/2002
au cours du mois de juin 2002
2
299
766
II.
15.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans l'arrêt
Aka c. Turquie
(23 septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§ 17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
16.
Les requérants se plaignent d'une perte de valeur de l'indemnité complémentaire d'expropriation allouée au bout de treize ans de procédure, en raison de l'insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d'inflation très élevé en Turquie. Ils contestent également le montant du complément de l'indemnité d'expropriation fixé par le tribunal de grande instance. Ils invoquent à cet égard l'article
1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
Sur la recevabilité
17.
Pour ce qui est du grief tiré de l'insuffisance du montant du complément de l'indemnité d'expropriation fixé par le tribunal de grande instance, la Cour rappelle que le tribunal de grande instance de Kumluca a été saisi d'un recours en augmentation de l'indemnité d'expropriation. Après avoir entendu les parties et ordonné plusieurs expertises, le tribunal donna partiellement gain de cause aux requérants et leur accorda une indemnité complémentaire. Sur ce point, la Cour rappelle qu'il ne lui appartient pas d'apprécier elle-même les éléments de fait ayant conduit une juridiction à adopter telle décision plutôt que telle autre, sinon elle s'érigerait en juge de troisième ou quatrième instance (
Kemmache c. France (n
o
3),
24 novembre 1994, §
44, série A n
o
296-C). La Cour observe par ailleurs qu'aucun élément du dossier ne permet de déceler un élément d'arbitraire dans ladite décision.
Il s'ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
18.
S'agissant du grief tiré d'une perte de valeur de l'indemnité complémentaire d'expropriation allouée au bout de treize ans de procédure, en raison de l'insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d'inflation très élevé en Turquie, le Gouvernement soutient que les requérants n'ont pas épuisé, comme l'exige l'article 35 § 1 de la Convention, les voies de recours internes faute d'avoir correctement exercé le recours. Les requérants contestent cette thèse.
19.
La Cour rappelle qu'elle a rejeté une exception semblable dans l'affaire
Aka
(précitée, §§ 34-37). Elle n'aperçoit aucun motif de se départir de sa précédente conclusion.
20.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment,
Aka,
précité) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que cette partie de la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en effet qu'elle ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
B.
Sur le fond
21.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
1 du Protocole n
o
1 (voir
Aka
, précité, p. 2682, §§ 50-51).
22.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate qu'en raison de l'insuffisance manifeste du taux d'intérêt moratoire appliqué aux créances des requérants au bout de treize ans de procédure, ils ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l'intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
23.
Par conséquent, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 13 DE LA CONVENTION
24.
Les requérants soutiennent que, en expropriant leur terrain arbitrairement, l'administration les a obligés à saisir les juridictions pour faire valoir leur droit en matière d'expropriation et, de ce fait, leur a fait perdre un temps considérable.
25.
La Cour relève que ce grief est lié à celui examiné ci-dessus et doit donc aussi être déclaré recevable.
26.
Eu égard au constat relatif à l'article 1 du Protocole n
o
1, la Cour n'estime pas nécessaire d'examiner la question séparément sous l'angle de l'article 13.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
27.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
28.
Les requérants réclament 254
505,44 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu'ils auraient subi. Ils demandent 10
000 dollars américains (USD), soit 7 162
euros (EUR) au titre du préjudice moral.
29.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
30.
Considérant le mode de calcul adopté dans l'arrêt Aka (précité, §§
55-56) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde 13
000 EUR conjointement aux requérants.
31.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que le constat d'une violation fournit en soi une satisfaction équitable à ce titre.
B.
Frais et dépens
32.
Les requérants n'ont présenté aucune demande de satisfaction équitable dans le délai imparti par la Cour, conformément à l'article 60 du Règlement. Partant, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu de leur octroyer de somme à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
33.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
pour autant qu'elle concerne le grief tiré de l'insuffisance des intérêts moratoires appliqués aux créances des requérants (article
1 du Protocole n
o
1) et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
qu'il n'y a pas lieu d'examiner le grief tiré de l'article 13 de la Convention
;
4.
Dit
que le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante quant au préjudice moral subi par les requérants
;
5.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser conjointement aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, la somme de 13
000
EUR (treize mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
6.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 20 octobre 2009, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président