SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL HÜNKAR DEM ElectroluxREL (nr. 2) c. TURCIA (solicitarea nr. 12166/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 octombrie 2009 DEFINIF 20/01/2010 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Hünkar Demirel c. Turcia (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, Kristina Pardalos, judecători, și Sally Dolle, graffière de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 septembrie 2009, Întocmirea hotărârii, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei, se află o cerere (n 12166/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia de către una dintre resortisantele sale, dl Hünkar demirei (adică reclamanta, născută în 1979, cu reședința la Neu Isenburg (Germania), care a sesizat Curtea la 23 ianuarie 2003, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 3 mai 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe lipsa comunicării către reclamant a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație. Prevalând de dispozițiile articolului 29 § 3, ea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cazului. FAPT reclamanta este redactorul șef al ziarului Yedinci Gündem șapte ordine de zi. Prin actul de acuzare din 17 iulie 2001, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Istanbul a intentat o acțiune penală împotriva reclamantei pentru propaganda unei organizații armate ilegale, în temeiul articolului 169 din Codul Penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Prin hotărârea din 2 aprilie 2002, Curtea de Securitate a condamnat reclamanta la o amendă de 6 477 634 800 de lire turce (echivalent cu aproximativ 3 500 EUR) (EUR) Recurenta s-a ocupat de casare. Avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație nu ar fi fost notificat reclamantei. Prin hotărârea din 24 septembrie 2002, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. ÎN DREPT, recurenta se plânge de lipsa comunicării avizului procurorului general aproape de Curtea de Casație. 6 alin. (1) și (3) din Convenție. Curtea consideră că acest motiv trebuie examinat din perspectiva art. 6 alin. (1) din Convenție. Guvernul reamintește că, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 4829 din 19 martie 2003, avizul procurorului general din apropierea Curții de Casație trebuie să fie notificat inculpaților și avocaților săi. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea amintește că a examinat un motiv identic cu cel prezentat de recurentă și a concluzionat că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție a fost cauzată de necomunicarea avizului procurorului general, având în vedere natura observațiilor acestuia și imposibilitatea unui justițiar de a răspunde în scris la aceasta (a se vedea, printre altele, Göçc. Turcia ([GC], n 36590/97, §§ 55 58, CEDO 2002 V și Ayçoban altele c. Turcia , n 42208/02, 43491/02 și 43495/02 § 28, 22 decembrie 2005). Curtea ia notă de informațiile transmise de guvern conform cărora legislația turcă a fost modificată astfel încât să îndeplinească cerințele Convenției. Cu toate acestea, Curtea precizează că sarcina sa se limitează la aprecierea circumstanțelor specifice speței Prin urmare, Comisia nu poate concluziona că o cauză nu mai prezintă un interes juridic valabil pentru un reclamant pe motiv că s-ar fi produs evoluții din perioada relevantă (Sadak și alții c. Turcia (n, nr. 29900/96, 29901/96, 29902/96 și 29903/96, § 38, CEDO 2001 VIII). Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. 10. În continuare se aplică art. 41, în temeiul căruia reclamanta solicită 5 000 EUR pentru prejudiciul moral și material pe care l-ar fi suferit; reclamanta solicită, în sfârșit, 2 950 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, inclusiv onorariile de avocatură; aceasta prezintă un tabel de cheltuieli și cheltuieli efectuate; guvernul contestă aceste pretenții. 11. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În conformitate cu jurisprudența sa constantă în cauze similare, Curtea consideră că constatarea sa de încălcare constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru pretinsa daună morală (Göç, citată anterior, § 41, Kömürcü c. Turcia, n 77432/01, § 24, 22 iunie 2006 și În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea amintește că un reclamant nu poate obține rambursarea acestora în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În acest caz, având în vedere documentele pe care le deține și aceste criterii, Curtea consideră rezonabil să acorde recurentei suma de 1 000 EUR. Această sumă este însoțită de dobânzi moratorii cu o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A se vedea faptul că constatarea unei încălcări oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de recurentă afirmă că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 20 octombrie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Modulul Președinte
HÜNKAR DEMİREL (no. 2) c. TURQUIE
(Requête n
o
12166/03)
ARRÊT
20 octobre 2009
20/01/2010
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Hünkar Demirel
c. Turquie (n
o
2),
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Dragoljub Popović,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Sally Dollé, greffière de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 29 septembre 2009,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
12166/03) dirigée contre la République de Turquie par une de ses ressortissantes M
me
Hünkar
Demirel («
la requérante
»), née en 1979, résidant à Neu
Isenburg (Allemagne) qui a saisi la Cour le 23 janvier 2003, en vertu de l'article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»). La requérante est représentée par M
e
Ö. Kılıç, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par son agent aux fins de la procédure devant la Cour. Le 3 mai 2007, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer au Gouvernement le grief tiré de l'absence de communication à la requérante de l'avis du procureur général près la Cour de cassation. Se prévalant des dispositions de l'article 29 §
3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire.
2.
La requérante est la rédactrice en chef du journal
Yedinci Gündem
(«
Septième ordre du jour
»). Deux articles intitulés respectivement
Çözümün adı Serhildan
(«
le nom de la solution
: Serhildan
») et
Șimdi
Serhildan zamanıdır
(«
C'est le moment de Serhildan
») furent publiés dans le numéro 3 du 7-13 juillet 2001 du journal en question.
3.
Par un acte d'accusation du 17 juillet 2001, le procureur de la République près la cour de sûreté de l'État d'Istanbul intenta une action pénale à l'encontre de la requérante pour avoir fait la propagande d'une organisation armée illégale, en application de l'article 169 du code pénal et de l'article 5 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme.
4.
Par un arrêt du 2 avril 2002, la cour de sûreté condamna la requérante à une peine d'amende de 6
477
634
800
livres turques (équivalant à environ 3
500
euros
(EUR)). La requérante se pourvut en cassation. L'avis du procureur général près la Cour de cassation n'aurait pas été notifié à la requérante. Par un arrêt du 24 septembre 2002, la Cour de cassation confirma l'arrêt attaqué.
5.
La requérante se plaint de l'absence de communication de l'avis du procureur général près la Cour de cassation. Elle invoque à cet égard l'article
6 §§ 1 et 3 de la Convention. La Cour estime que ce grief doit être examiné sous l'angle de l'article 6 § 1 de la Convention.
6.
Le Gouvernement rappelle que depuis l'entrée en vigueur le 19
mars 2003, de la loi n
o
4829, l'avis du procureur général près la Cour de cassation doit être notifié aux accusés et à ses avocats.
7.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
8.
La Cour rappelle avoir examiné un grief identique à celui présenté par la requérante et avoir conclu à la violation de l'article 6 § 1 de la Convention du fait de la non-communication de l'avis du procureur général, compte tenu de la nature des observations de celui-ci et de l'impossibilité pour un justiciable d'y répondre par écrit (voir, parmi beaucoup d'autres,
Göç c. Turquie
([GC], n
o
36590/97, §§ 55
‑
‑
V, et
Ayçoban
et
autres c. Turquie
, n
os
42208/02, 43491/02 et 43495/02, §§
26
‑
28, 22
décembre 2005). La Cour prend note des renseignements transmis par le Gouvernement selon lesquels la législation turque a été amendée de manière à répondre aux exigences de la Convention. Elle précise toutefois que sa tâche se limite à l'appréciation des circonstances propres à l'espèce
; elle ne saurait donc être appelée à conclure qu'une affaire ne présente plus un intérêt juridique valable pour un requérant au motif que des développements seraient survenus depuis l'époque pertinente (
Sadak et autres c.
Turquie (n
o
1)
, n
os
29900/96, 29901/96, 29902/96 et 29903/96, § 38, CEDH 2001
‑
9.
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
10.
Reste l'application de l'article 41, au titre duquel la partie requérante réclame 5
000
EUR pour le dommage moral et matériel qu'elle aurait subi. La requérante demande enfin, 2
950
EUR pour les frais et dépens, y compris les honoraires d'avocat. Elle présente un tableau de frais et dépens effectués. Le Gouvernement conteste ces prétentions.
11.
La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. Selon sa jurisprudence constante dans des affaires analogues, elle estime que son constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral allégué (
Göç
, précité, § 41,
Kömürcü c.
Turquie
, n
o
77432/01, § 24, 22 juin 2006, et
Ayçoban et autres
,
précité, § 32). En ce qui concerne les frais et dépens, la Cour rappelle qu'un requérant ne peut obtenir le remboursement de ceux-ci dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l'espèce, compte tenu des documents en sa possession et de ces critères, elle estime raisonnable d'accorder à la requérante la somme de 1
000
EUR. Cette somme est assortie d'intérêts moratoires d'un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
que le constat d'une violation fournit en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral subi par la requérante
;
4.
Dit
a)
que l'État défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44 § 2 de la Convention, 1
000
EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par la requérante, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 20 octobre 2009, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente