AFFAIRE HÜNKAR DEMİREL c. TURQUIE (N° 2)

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL HÜNKAR DEM ElectroluxREL (nr. 2) c. TURCIA (solicitarea nr. 12166/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 octombrie 2009 DEFINIF 20/01/2010 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă.

În cauza Hünkar Demirel c. Turcia (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, Kristina Pardalos, judecători, și Sally Dolle, graffière de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 septembrie 2009, Întocmirea hotărârii, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei, se află o cerere (n 12166/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia de către una dintre resortisantele sale, dl Hünkar demirei (adică reclamanta, născută în 1979, cu reședința la Neu Isenburg (Germania), care a sesizat Curtea la 23 ianuarie 2003, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 3 mai 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe lipsa comunicării către reclamant a avizului procurorului general în apropierea Curții de Casație.

Prevalând de dispozițiile articolului 29 § 3, ea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cazului. FAPT reclamanta este redactorul șef al ziarului Yedinci Gündem șapte ordine de zi. Prin actul de acuzare din 17 iulie 2001, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Istanbul a intentat o acțiune penală împotriva reclamantei pentru propaganda unei organizații armate ilegale, în temeiul articolului 169 din Codul Penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Prin hotărârea din 2 aprilie 2002, Curtea de Securitate a condamnat reclamanta la o amendă de 6 477 634 800 de lire turce (echivalent cu aproximativ 3 500 EUR) (EUR) Recurenta s-a ocupat de casare.

Avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație nu ar fi fost notificat reclamantei. Prin hotărârea din 24 septembrie 2002, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. ÎN DREPT, recurenta se plânge de lipsa comunicării avizului procurorului general aproape de Curtea de Casație. 6 alin. (1) și (3) din Convenție. Curtea consideră că acest motiv trebuie examinat din perspectiva art. 6 alin. (1) din Convenție. Guvernul reamintește că, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 4829 din 19 martie 2003, avizul procurorului general din apropierea Curții de Casație trebuie să fie notificat inculpaților și avocaților săi. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil.

Curtea amintește că a examinat un motiv identic cu cel prezentat de recurentă și a concluzionat că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție a fost cauzată de necomunicarea avizului procurorului general, având în vedere natura observațiilor acestuia și imposibilitatea unui justițiar de a răspunde în scris la aceasta (a se vedea, printre altele, Göçc. Turcia ([GC], n 36590/97, §§ 55 58, CEDO 2002 V și Ayçoban altele c. Turcia , n 42208/02, 43491/02 și 43495/02 § 28, 22 decembrie 2005). Curtea ia notă de informațiile transmise de guvern conform cărora legislația turcă a fost modificată astfel încât să îndeplinească cerințele Convenției.

Cu toate acestea, Curtea precizează că sarcina sa se limitează la aprecierea circumstanțelor specifice speței Prin urmare, Comisia nu poate concluziona că o cauză nu mai prezintă un interes juridic valabil pentru un reclamant pe motiv că s-ar fi produs evoluții din perioada relevantă (Sadak și alții c. Turcia (n, nr. 29900/96, 29901/96, 29902/96 și 29903/96, § 38, CEDO 2001 VIII). Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. 10. În continuare se aplică art. 41, în temeiul căruia reclamanta solicită 5 000 EUR pentru prejudiciul moral și material pe care l-ar fi suferit; reclamanta solicită, în sfârșit, 2 950 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, inclusiv onorariile de avocatură; aceasta prezintă un tabel de cheltuieli și cheltuieli efectuate; guvernul contestă aceste pretenții.

11. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În conformitate cu jurisprudența sa constantă în cauze similare, Curtea consideră că constatarea sa de încălcare constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru pretinsa daună morală (Göç, citată anterior, § 41, Kömürcü c. Turcia, n 77432/01, § 24, 22 iunie 2006 și În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea amintește că un reclamant nu poate obține rambursarea acestora în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În acest caz, având în vedere documentele pe care le deține și aceste criterii, Curtea consideră rezonabil să acorde recurentei suma de 1 000 EUR.

Această sumă este însoțită de dobânzi moratorii cu o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.

PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A se vedea faptul că constatarea unei încălcări oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de recurentă afirmă că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 20 octombrie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE HÜNKAR DEMİREL (no. 2) c. TURQUIE (Requête n o 12166/03) ARRÊT STRASBOURG 20 octobre 2009 DÉFINITIF 20/01/2010 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Hünkar Demirel c. Turquie (n o 2), La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, Kristina Pardalos, juges, et de Sally Dollé, greffière de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 29 septembre 2009, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE