A DOUA SECȚIUNE SQUEIRA c. PORTUGALIA Cerere nr. 18545/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 20 octombrie 2009 DEFINIF 20/01/2010 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Sequeira c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișel Karakaș, Kristina Pardalos, judecători, și Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 septembrie 2009, Rend Hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată procedura La originea cazului (n 18545/06) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Gabriela Sequeira, reclamanta, a sesizat Curtea la 3 mai 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 8 octombrie 2008, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului, prevalând dispozițiile art. 29 alin. (3) din Convenție, a decis să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cazului. Guvernul și-a prezentat observațiile privind admisibilitatea și justificarea cererii la 13 martie 2009, printr-o scrisoare din 23 martie 2009, modulul Curții a invitat recurenta să se pronunțe cu privire la observațiile guvernului și la cererea de satisfacție echitabilă înainte de 4 mai 2009. Printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 9 iunie 2009, modulul a informat recurenta că termenul acordat pentru prezentarea observațiilor sale și cererea sa de satisfacție echitabilă a fost scadent, atrăgând atenția asupra faptului că, în aceste circumstanțe, Curtea și-ar putea anula cererea de rol în conformitate cu dispozițiile articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. La 29 iunie 2009, recurenta a informat Curtea că își menține cererea, explicându-și întârzierea, cu un document în sprijinul acesteia, ca urmare a spitalizării sale în perioada 28-30 aprilie 2009, urmată de o perioadă de convalescență. Aprilie 2005, titularul creanței la originea cauzei, succesorând, împreună cu mama sa, tatălui său ca parte a procedurii în litigiu. Procedura în fața Tribunalului Muncii de la Lisabona După încetarea contractului său de muncă pentru abatere gravă imputată angajatorului său, C.T., la 6 mai 1994, tatăl recurentei sesizează Tribunalul Muncii de la Lisabona cu privire la o acțiune în vederea obținerii plății salariilor și a subvențiilor neplătite și a acordării de daune-interese din partea angajatorului său. 10. Prin hotărârea din 2 mai 1997, Tribunalul de Muncă de la Lisabona a acordat parțial dreptul la cererea tatălui recurentei care condamnă societatea C.T. să îi plătească o parte din sumele solicitate. Tatăl recurentei a formulat un recurs la Curtea de Apel de la Lisabona, care a confirmat decizia Tribunalului de Muncă (data hotărârii care nu a fost precizată de reclamantă). Procedura civilă în fața Tribunalului de la Lisabona 11. În urma unei cereri din partea Parchetului din 5 mai 1997, lichidarea judiciară a societății CT a fost pronunțată la 12 ianuarie 1998 de către Camera 9 a Tribunalului de la Lisabona 12. Declarațiile privind creanțele față de societatea CT au fost deschise, astfel încât hotărârea Tribunalului Muncii din 2 mai 1997 prin care tatăl reclamantei a fost acceptat a fost anexată la procedura de lichidare judiciară la 3 martie 1998 13. Prin hotărârea din 10 februarie 2005, Tribunalul de la Lisabona a stabilit ordinea creanțelor (447 creanțe care au fost verificate) împotriva societății CT. Mulți creditori s-au ocupat atunci de recurs, cauza fiind încă în curs de desfășurare până în prezent 14. Recurenta a prezentat Tribunalului o cerere de plată provizorie a creanței recunoscute prin Hotărârea din 15 februarie 2005, dar cererea sa a fost respinsă de Tribunal la 16 februarie 2006. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ 15. Decizia Paulino Tomás c. Portugalia 58698/00, CEDO 2003 VIII) conține o descriere a dreptului și a practicii interne relevante aplicabile la momentul faptelor care au stat la baza prezentei cereri. În ceea ce privește noul sistem portughez de răspundere extracontractuală a statului, a se vedea Martins Castro și Alves Correia de Castro c. Portugalia (nr. 33729/06, Hotărârea din 10 iunie 2008, § 20-28). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGUTĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 16. recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de termen stabilit la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 17. Guvernul contestă această teză. Cu privire la admisibilitatea 18. În primul rând, guvernul consideră că reclamanta a omis să epuizeze căile de atac interne, deoarece nu a introdus o acțiune în răspundere civilă extracontractuală împotriva statului, astfel cum se prevedea în Decretul 48051 din 21 noiembrie 1967. 3372/06, Hotărârea din 10 iunie 2008, guvernul consideră că recurenta dispunea, în acțiunea în răspundere extracontractuală, de un mijloc eficient, adecvat și accesibil pentru a obține despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a încălcării dreptului său într-un termen rezonabil. 19. Curtea reafirmă jurisprudența stabilită în hotărâre Martins Castro și Alves Correia de Castro c. Portugalia (precicipată) potrivit căreia acțiunea în răspundere extracontractuală a statului nu poate fi considerată o acțiune în justiție În sensul articolului 13 din Convenție, atât timp cât jurisprudența care rezultă din hotărârea Curții Supreme Administrative din 28 noiembrie 2007 nu va fi fost consolidată în ordinea juridică portugheză, prin armonizarea divergențelor jurisdicționale; prin urmare, excepția invocată de guvern trebuie respinsă. 20. În plus, Curtea constată că cererea nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond 21. Guvernul consideră că durata generală a procedurii corespunde cerinței de termen rezonabil [art. 6 alineatul (1) din convenție]. În primul rând, acesta consideră că cazul în fața Tribunalului Muncii a fost încheiat într-un termen rezonabil (adică trei ani și jumătate). În al doilea rând, guvernul consideră că durata procedurii de lichidare judiciară, care durează de mai mult de 12 ani, este justificată având în vedere complexitatea cauzei, numărul de persoane interesate (în total, 447 dintre care mai mult de 200 de angajați ai societății) și toate activele societății pe care tribunalul a trebuit să le verifice. 22. Curtea consideră că perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 mai 1994, data introducerii acțiunii în fața Tribunalului Muncii de la Lisabona împotriva societății CT, angajatorul tatălui reclamantei. Conclus prin hotărârea din 2 mai 1997, acțiunea Tribunalului Muncii a fost atașată, la cererea Parchetului, la procedura de lichidare judiciară inițiată de Tribunalul de la Lisabona împotriva societății CT la 3 februarie 1998. Până în prezent, procedura de lichidare judiciară este încă în curs de desfășurare, întrucât unii creditori au formulat recursuri împotriva hotărârii Tribunalului de la Lisabona din 10 februarie 2005, de stabilire a ordinii creanțelor. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 24. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 25). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf privind aplicarea articolului 41 din Convenție 26. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă 27. Întrucât reclamanta nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă, astfel cum se prevede la art. 41 din Convenție și la art. 60 din Regulamentul de procedură al Curții, nu este necesar să se acorde o sumă în acest sens. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, precizează cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 20 octombrie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Modulul Președinte
DEUXIÈME SECTION
SEQUEIRA c. PORTUGAL
(
Requête n
o
18545/06)
ARRÊT
20 octobre 2009
20/01/2010
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Sequeira c. Portugal,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 29 septembre 2009,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
18545/06) dirigée contre la République portugaise et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Gabriela Sequeira («
la requérante
»), a saisi la Cour le 3 mai 2006 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement portugais («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. J. Miguel, procureur général adjoint.
3.
Le 8 octobre 2008, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire.
4.
Le Gouvernement a déposé ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête le 13 mars 2009.
5.
Par un courrier du 23 mars 2009, le Greffe de la Cour a invité la requérante à se prononcer sur les observations du Gouvernement et la demande de satisfaction équitable avant le 4 mai 2009. Par lettre recommandée avec accusé de réception du 9 juin 2009, le Greffe a informé la requérante que le délai imparti pour la présentation de ses observations et sa demande de satisfaction équitable était échu, attirant son attention sur le fait que, dans ces circonstances, la Cour pourrait rayer sa requête du rôle au vu des dispositions de l'article 37 §1 a) de la Convention.
6.
Le 29 juin 2009, la requérante a informé la Cour qu'elle maintenait sa requête, expliquant son retard, avec document à l'appui, du fait de son hospitalisation du 28 au 30 avril 2009, suivie d'une période de convalescence.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
7.
La requérante est née en 1962 et réside à Carcavelos, au Portugal.
8.
La requérante est la fille de M. Alberto Pinto Sequeira, décédé le 9
avril 2005, titulaire de la créance à l'origine de l'affaire. Elle succéda, avec sa mère, à son père comme partie à la procédure litigieuse.
A.
La procédure devant le tribunal du travail de Lisbonne
9.
Après avoir résilié son contrat de travail pour faute grave imputé à son employeur, C.T, le 6 mai 1994, le père de la requérante saisit le tribunal du travail de Lisbonne d'une action en vue d'obtenir le paiement de salaires et subventions impayés et l'allocation de dommages et intérêts de la part son employeur.
10.
Par un arrêt du 2 mai 1997, le tribunal de travail de Lisbonne fit partiellement droit à la demande du père de la requérante condamnant la société C. T à lui payer une partie des sommes réclamées. Le père de la requérante forma un pourvoi devant la cour d'appel de Lisbonne, laquelle confirma la décision du tribunal de travail (date de l'arrêt non précisée par la requérante).
B.
La procédure civile devant le tribunal de Lisbonne
11.
Suite à une demande du Parquet datant du 5 mai 1997, la liquidation judiciaire de la société C.T fut prononcée le 12 janvier 1998 par la 9
ème
chambre du tribunal de Lisbonne.
12.
Les déclarations des créances vis-à-vis de la société C.T furent ouvertes. Ainsi, l'arrêt du tribunal du travail du 2 mai 1997 faisant droit au père de la requérante fut joint, le 3 mars 1998, à la procédure de liquidation judiciaire.
13.
Par un arrêt du 10 février 2005, le tribunal de Lisbonne fixa l'ordre des créances (447 créances ayant été vérifiées) à l'encontre de la société C.T. De nombreux créanciers se pourvurent alors en appel, l'affaire étant toujours pendante à ce jour.
14.
La requérante présenta au tribunal une demande de paiement provisoire de la créance reconnue par l'arrêt du 15 février 2005 mais sa demande fut rejetée par le tribunal le 16 février 2006.
II.
15.
La décision
Paulino Tomás c. Portugal
(n
o
‑
VIII) contient un descriptif du droit et de la pratique interne pertinents applicables à l'époque des faits à l'origine de la présente requête. S'agissant du nouveau système portugais de responsabilité extracontractuelle de l'Etat, voir
Martins Castro et Alves Correia de Castro c. Portugal
(nº 33729/06, arrêt du 10 juin 2008, §§ 20-28).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
16.
La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
17.
Le Gouvernement conteste cette thèse.
A.
Sur la recevabilité
18.
Tout d'abord, le Gouvernement estime que la requérante a omis d'épuiser les voies de recours internes, n'ayant pas introduit une action en responsabilité civile extracontractuelle contre l'Etat comme le prévoyait le Décret Loi 48051 du 21 novembre 1967. Contestant la jurisprudence établie dans l'affaire
Martins de Castro e Alves Correia de Castro c. Portugal
(nº
33729/06, arrêt du 10 juin 2008), le Gouvernement considère que la requérante disposait, en l'action en responsabilité extracontractuelle, d'un moyen efficace, adéquat et accessible en vue d'obtenir réparation pour les dommages subis du fait de la violation de son droit dans un délai raisonnable.
19.
La Cour réaffirme la jurisprudence établie dans l'arrêt
Martins Castro et Alves Correia de Castro c. Portugal
(précité) selon laquelle l'action en responsabilité extracontractuelle de l'Etat ne peut être considérée comme un recours «
effectif
» au sens de l'article 13 de la Convention, aussi longtemps que la jurisprudence qui se dégage de l'arrêt de la Cour suprême administrative du 28 novembre 2007 n'aura pas été consolidée dans l'ordre juridique portugais, à travers une harmonisation des divergences jurisprudentielles. L'exception soulevée par le Gouvernement doit donc être rejetée.
20.
En outre, la Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention et qu'elle ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
B.
Sur le fond
21.
Le Gouvernement estime que la durée globale de la procédure répond à l'exigence du «
délai raisonnable
» posée par l'article 6 § 1 de la Convention. Il considère tout d'abord que l'affaire devant le tribunal du travail a été conclue dans un délai raisonnable (en l'occurrence trois ans et demi). Ensuite, le Gouvernement estime que la durée de la procédure de liquidation judiciaire, laquelle dure depuis plus de douze ans, est justifiée eu égard à la complexité de l'affaire, le nombre d'intéressés (au total, 447 dont plus de 200 employés de la société) et l'ensemble des actifs de la société que le tribunal a dû vérifier.
22.
La Cour estime que la période à considérer a débuté le 6 mai 1994, date de l'introduction de l'action devant le tribunal du travail de Lisbonne contre la société C.T, employeur du père de la requérante. Conclue par l'arrêt de ce tribunal du 2 mai 1997, l'action du tribunal du travail fut jointe, à la demande du Parquet, le 3 février 1998, à la procédure de liquidation judiciaire ouverte par le tribunal de Lisbonne contre la société C.T. A ce jour, la procédure de liquidation judiciaire est toujours pendante, des pourvois ayant été présentés par certains créanciers contre l'arrêt du tribunal de Lisbonne du 10 février 2005, fixant l'ordre des créances. Incluant deux procédures avec deux degrés de juridictions chacune, l'ensemble de la procédure dure ainsi depuis près de quinze ans.
23.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement de la requérante et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
24.
La Cour a traité à maintes reprises des affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
25.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
». Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
26.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
27.
La requérante n'ayant soumis aucune demande de satisfaction équitable comme le dispose l'article 41 de la Convention et l'article 60 du règlement de la Cour, il n'y a pas lieu d'accorder une somme à ce titre.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 20 octobre 2009, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente