SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL URDEM UNAR YILDIZ c. TURCIA (solicitarea nr. 49655/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 octombrie 2009 DEFINITIVF 27/01/2010 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Erdem Onur Yldćz c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinta Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, judecători și de Françoise Elens-Passos, asistentă de secțiune după ce a deliberat în camera consiliului la 6 octombrie 2009, Întocmirea hotărârii adoptate la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 49655/07) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Erdem Onur Y Reclamantul este reprezentat de avocatul său, T. Acemo acicumlu, din Olten (Elveția) și A. Öztürk, avocat al lui ozmir (Turcia). Guvernul turc este reprezentat de agentul său. Reclamantul susține că mandatul de arestare emis în privința sa ar aduce o încălcare a articolului 3 dacă ar primi executarea, pe motiv că starea sa de sănătate constituie, în opinia sa, un obstacol în calea reîncarcării sale. La 28 mai 2008, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului și, așa cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fondul cazului. La 29 decembrie 1999, a fost arestat pentru apartenență la o organizație ilegală. La 4 ianuarie 2000, a fost pus în arest provizoriu și apoi judecat în fața Curții de Securitate a statului Adana. A început grevele foamei pe termen lung. La 10 aprilie 2001, având în vedere durata sentinței sale și timpul petrecut în custodie provizorie, a fost eliberat. Atunci când, ulterior, reclamantul a fost chemat pentru a-și îndeplini serviciul militar, spitalul militar Gülhane diagnostiqua în raportul său din 22 noiembrie 2002 a suferit atrofie cerebrală și a declarat că nu este potrivit pentru serviciu. La 20 decembrie 2005, o degenerare a sistemului nervos central (encefalopatie Wernicke) La 18 aprilie 2006, Curtea de Assesie din Adana, care a devenit competentă între timp ca urmare a eliminării cursurilor de siguranță ale statului, l-a condamnat pe reclamant la trei ani și nouă luni de reținere. 11. Între timp, la 9 martie 2007, o boală senzorială la gluten În ceea ce privește medicamentele, raportul a recomandat consumul de făină, 2 kg de paste, 2 kg de biscuiți, 2 kg de vafe mai mici, produse care trebuiau să fie luate în grijă de către Fondul de asigurări sociale. Potrivit reclamantului, s-ar fi contrazis orice consum de produse derivate din grâu. 12. Un raport întocmit la 22 mai 2007 de Spitalul Civil al SPLA indică o rată a incapacității fizice a reclamantului de 50%. Acest raport indică, de asemenea, următoarele: mai: s-ar fi produs mișcări necontrolate după greva foamei începută în urmă cu șapte ani. Modul său de a vorbi este dizartric. ..., mobilitatea este ataxică, aparent disimetrie (...), sistemul scheletic prezintă sechele ale bolii Wernicke-Korsakoff 13. La 9 iulie 2007, condamnarea din 18 aprilie 2006 a fost confirmată de Curtea de Casație. La 16 octombrie 2007, procurorul Republicii la La 5 noiembrie 2007, avocatul reclamantului a depus o cerere de suspendare a executării pedepsei. 15. La 11 decembrie 2007, procurorul s-a adresat spitalului civil din Ecuador pentru a obține un aviz la dosar cu privire la compatibilitatea stării de sănătate a reclamantului cu condițiile de închisoare. 16. La 4 ianuarie 2008, spitalul a informat Parchetul cu privire la necesitatea de a supune persoana interesată la o examinare. 17. La 7 ianuarie 2008, procurorul general al Öskenderun a respins cererea de suspendare și, în decizia sa, a indicat în special că reclamantul putea beneficia de toate tratamentele necesare în închisoare și că necesitatea de suspendare nu putea fi examinată decât după începerea executării pedepsei. 18. Reclamantul a formulat o opoziție împotriva acestei decizii. Un episod de incompetență La o dată nespecificată, Curtea de Assesie din Adana a respins opoziția. 19. La 18 iunie 2008, procurorul a reînnoit mandatul de arestare. 20. Un aviz medical emis de trei medici în funcție de Spitalul Civil Ankara și din 23 octombrie 2008 indică faptul că raportul din 9 octombrie 2008 martie 2007 este corect, dar ar fi trebuit, de asemenea, să poarte mențiunea Reclamantul, care se plânge că se află sub amenințarea reinchiderii, declară că starea sa de sănătate este incompatibilă cu condițiile închisorii și afirmă, printre altele, că, în cazul în care pedeapsa pronunțată împotriva sa este executată, nu i se va furniza un regim alimentar adecvat pentru boala sa și că handicapul său fizic nu îi va permite să se întrețină pe cont propriu în funcție de nevoile sale zilnice. În esență, art. 3 din convenție, astfel cum este formulat, nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante 23. Guvernul combate această teză. El reamintește un număr de cauze referitoare la circulația grevei foamei în închisorile turcești, pentru care Curtea a organizat o misiune de anchetă în septembrie 2004 (a se vedea Tekin Yld ; se asigură că reclamantul poate beneficia, în timp ce își ispășește pedeapsa, de toate tratamentele necesare, acordate dacă este necesar în unitatea penitenciară a unui spital civil și a tuturor regimurilor alimentare specifice 24. Curtea constată în primul rând că cererea nu este în mod evident întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. De altfel, nu se încadrează în niciun alt motiv de inadmisibilitate, aceasta o declară admisibilă. 25. Ea amintește apoi jurisprudența sa potrivit căreia, în cazul în care nu există nicio obligație generală de a elibera un deținut din motive de sănătate (a se vedea, printre altele, Matencio c. Franța, 58749/00, § 78, 15 ianuarie 2004), tabloul clinic al unui deținut constituie totuși una dintre situațiile în care se pune sub semnul întrebării capacitatea de deținere în temeiul articolului Convenției. Acest element face parte din cele care trebuie luate în considerare în modalitățile de executare a unei pedepse privative de libertate (Balyemez c. Turcia, n 32495/03, § 84-87, 22 decembrie 2005). 26. În ceea ce privește jurisprudența privind sănătatea în penitenciare și mișcările de grevă a foametei în închisorile turcești din 1996 și în anii 2000, precum și misiunea de investigare efectuată de aceasta în septembrie 2004 în cadrul acestui grup de cauze, Curtea face trimitere la hotărârile sale Tekin Y Paksoy c. Turcia 33901/04) din 17 octombrie 2006. Ar trebui să se clarifice faptul că, în contextul acestor cazuri, similare cu cele ale prezentei specii și în pofida lipsei de obiecții cu privire la asistența medicală acordată în timpul detenției, problema compatibilității încarcerării cu art. 3 din convenție a fost pusă pentru persoanele care au beneficiat de o eliberare provizorie, acordată pentru a le permite să fie tratate sau asistate în afara închisorii (a se vedea, de exemplu, Kurucay c. Turcia, nr. 24004/04, § 49, 10 noiembrie 2005). 27. Curtea constată că, în speță, recurentul a participat și el la mișcarea grevei foamei în 2000. Cu toate că nu a fost eliberat din cauza stării sale de sănătate, ci având în vedere durata pedepsei suportate în raport cu timpul petrecut în detenție provizorie, dosarul său medical permite să se constate că a păstrat sechele ale bolii Wernicke Korsakoff (punctul 12 de mai sus). 28. Curtea arată că rapoartele medicale recomandă, din cauza bolii cu care este atins reclamantul, consumul de alimente care nu conțin În principiu, nu este de competența Curții să se pronunțe, având în vedere dosarul medical al unui solicitant, cu privire la compatibilitatea stării sale de sănătate cu condițiile de închisoare. Pentru a-i permite să facă acest lucru, la 4 ianuarie 2008 ar fi nevoie, în primul rând, de un examen medical recent, după cum au indicat, de altfel, serviciile spitalului civil din asskenderun și avizul personalului medical cu privire la această chestiune. În continuare, autoritățile judiciare naționale ar trebui să urmeze recomandarea, luând măsuri pentru îngrijirea sau tratamentul necesar, în cazurile în care decid să nu urmeze un raport medical care recomandă eliberarea persoanei în cauză sau un raport care se opune încarcerării sale (pentru contextul în care se află Sakkopoulos c. Grecia, nr 661828/00, § 44, 15 ianuarie 2004, Reggiani Martinelli c. Italia (dec.), n 22682/02 și Rüzgar c. Turcia (dec.), n 28489/04, 21 noiembrie 2006). Curtea poate interveni numai după aceea, pentru a examina compatibilitatea tuturor acestor elemente cu art. 3 din Convenție. 31. Cu toate acestea, dosarul nu oferă niciun motiv serios și dovedit care să permită Curții să se îndoiască că tratamentul medical recomandat nu poate fi furnizat reclamantului sau că regimul alimentar specific nu poate fi aplicat acestuia. În această privință, Curtea se referă la afirmația guvernului, dar și, în special, la constatările delegației Curții care a vizitat instituțiile penitenciare în cadrul misiunii efectuate pentru primul grup de cazuri de grevă a foametei (Tekin Y Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu poate încheia cu un risc real pentru persoana în cauză de a suferi o pedeapsă sau tratamente care depășesc pragul minim stabilit de jurisprudență în ceea ce privește art. 3 din convenție în cazul în care ar fi redeschis, cu condiția să primească tratamentele adaptate stării sale (a se vedea printre multe alte Balyemez, citată anterior, punctul 94). Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă Spune că nu ar exista nicio încălcare a articolului 3 din Convenție în cazul în care reclamantul ar fi reincarcerat. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 27 octombrie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefiere
DEUXIÈME SECTION
ERDEM ONUR YILDIZ c. TURQUIE
(Requête n
o
49655/07)
ARRÊT
27 octobre 2009
27/01/2010
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Erdem Onur Yıldız c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente
,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
juges
,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 octobre 2009,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
49655/07) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Erdem Onur Yıldız («
le requérant
»), a saisi la Cour le 15
novembre
2007 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le requérant allègue que le mandat d'arrêt délivré à son égard emporterait violation de l'article 3 s'il recevait exécution, au motif que son état de santé constitue selon lui un obstacle à sa réincarcération.
4.
Le 28 mai 2008, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article
29
§
3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond de l'affaire.
5.
Le requérant est né en 1979 et réside à Iskenderun.
6.
Le 29 décembre 1999, il fut arrêté pour appartenance à une organisation illégale. Le 4 janvier 2000, il fut mis en détention provisoire puis jugé devant la cour de sûreté de l'Etat d'Adana.
Il entama des grèves de la faim de longue durée.
7.
Le 10 avril 2001, au vu de la durée de la peine qu'il encourait et du temps qu'il avait passé en détention provisoire, il fut remis en liberté.
8.
Lorsque, par la suite, le requérant fut appelé pour effectuer son service militaire, l'hôpital militaire de Gülhane diagnostiqua dans son rapport du 22 novembre 2002 une atrophie cérébrale et le déclara inapte au service.
9.
Le 20 décembre 2005, une «
dégénération du système nerveux central (encéphalopathie de Wernicke)
» fut diagnostiquée chez le requérant. Il lui fut prescrit des médicaments à prendre pendant deux ans.
10.
Le 18 avril 2006, la cour d'assises d'Adana, devenue entre-temps compétente à la suite de la suppression des cours de sûreté de l'Etat, condamna le requérant à trois ans et neuf mois de réclusion.
11.
Dans l'intervalle, le 9 mars 2007, une «
entéropathie sensitive au gluten
» fut diagnostiquée chez le requérant. A titre médicamenteux, le rapport préconisait la consommation de «
10 kilogrammes de farine par mois, 2
kilogrammes de pâtes, 2 kilogrammes de biscuits, 2 kilogrammes de gaufrettes
», produits qui devaient être pris en charge par la caisse de sécurité sociale.
Selon le requérant, il lui aurait été contre indiqué toute consommation de produits dérivés du blé.
12.
Un rapport établi le 22 mai 2007 par l'hôpital civil d'İskenderun indique un taux d'incapacité physique du requérant de 50 %. Ce rapport indique également ce qui suit
: «
système nerveux
: des mouvements incontrôlés seraient apparus après la grève de la faim entamée il y a sept ans. Sa façon de parler est
dysarthrique
(...), la mobilité est ataxique, apparence de dissymétrie (...), le système squelette présente des séquelles de la maladie de Wernicke-Korsakoff
».
13.
Le 9 juillet 2007, la condamnation du 18 avril 2006 fut confirmée par la Cour de cassation. Le 16 octobre 2007, le procureur de la République à İskenderun émit un mandat d'amener à l'encontre du requérant en vue de l'exécution de la sentence.
14.
Le 5 novembre 2007, l'avocat du requérant introduisit une demande visant l'obtention d'un sursis à l'exécution de la peine.
15.
Le 11 décembre 2007, le procureur s'adressa à l'hôpital civil d'İskenderun pour obtenir un avis sur dossier quant à la compatibilité de l'état santé du requérant avec les conditions carcérales.
16.
Le 4 janvier 2008, l'hôpital informa le parquet de la nécessité de soumettre l'intéressé à un examen.
17.
Le 7 janvier 2008, le procureur d'İskenderun rejeta la demande de sursis. Dans sa décision, il indiquait notamment que le requérant pouvait bénéficier de tous les traitements nécessaires en prison et, que la nécessité de sursis ne pourrait être examinée qu'après le commencement de l'exécution de la peine.
18.
Le requérant forma opposition contre cette décision. Un épisode d'incompétence
ratione materiae
eut lieu entre différents tribunaux. A une date non précisée, la cour d'assises d'Adana rejeta l'opposition.
19.
Le 18 juin 2008, le procureur renouvela le mandat d'arrêt.
20.
Un avis médical établi par trois médecins en fonction à l'hôpital civil d'Ankara et daté du 23 octobre 2008 indique que le rapport du 9
mars 2007 est correct mais qu'il aurait dû également porter la mention «
produits sans gluten
», conformément au diagnostic effectué à l'époque.
21.
Le requérant est actuellement en fuite.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 3 DE LA CONVENTION
22.
Le requérant, qui se plaint d'être soumis à la menace d'une réincarcération, allègue que son état de santé est incompatible avec les conditions carcérales. Il affirme notamment que si la peine prononcée à son encontre est exécutée, il ne lui sera pas fourni de régime alimentaire adapté à sa maladie et que son handicap physique ne lui permettra pas de subvenir lui-même à ses besoins quotidiens. Il invoque, en substance, l'article 3 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
23.
Le Gouvernement combat cette thèse. Il rappelle un certain nombre d'affaires portant sur les mouvements de la grève de la faim dans les prisons turques, pour lesquelles la Cour avait organisé une mission d'enquête en septembre 2004 (voir
Tekin Yıldız c. Turquie
, n
o
22913/04, 10
novembre
2005, et les références qui y figurent)
; il décrit les conditions carcérales au sein des établissements
; il assure que le requérant pourra, tout en purgeant sa peine, bénéficier de tous les traitements nécessaires, dispensés au besoin dans l'unité carcérale d'un hôpital civil, et de tous les régimes alimentaires spécifiques.
24.
La Cour constate d'abord que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Ne relevant par ailleurs aucun autre motif d'irrecevabilité, elle la déclare recevable.
25.
Elle rappelle ensuite sa jurisprudence selon laquelle, s'il n'y a pas d'obligation générale de libérer un détenu pour raison de santé (voir, parmi d'autres,
Matencio c. France
, n
o
58749/00, §
78, 15 janvier 2004), le tableau clinique d'un détenu constitue néanmoins l'une des situations pour lesquelles l'aptitude à la détention est mise en question au regard de l'article
3
de la Convention. Cet élément fait partie de ceux à prendre en compte dans les modalités de l'exécution d'une peine privative de liberté (
Balyemez c. Turquie
, n
o
32495/03, §§ 84-87, 22
décembre 2005).
26.
En ce qui concerne la jurisprudence sur la santé en milieu pénitentiaire et les mouvements de grèves de la faim dans les prisons turques en 1996 et dans les années 2000, ainsi que la mission d'enquête effectuée par elle en septembre 2004 dans le cadre de ce groupe d'affaires, la Cour renvoie à ses arrêts
Tekin Yıldız
et
Balyemez
, précités, et à ses décisions
Mutlu c. Turquie
(n
o
37652/04), et
Paksoy c. Turquie
(n
o
33901/04) du 17 octobre 2006. Il convient de préciser que, dans le contexte de ces affaires, similaires à celle de la présente espèce – et malgré l'absence de griefs quant aux soins médicaux dispensés lors de la détention – la question de la compatibilité de l'incarcération avec l'article 3 de la Convention s'était posée pour des personnes ayant bénéficié d'une libération provisoire, accordée afin de leur permettre de se faire soigner ou assister à l'extérieur de la prison (voir, par exemple,
Kuruçay c.
Turquie
, n
o
24040/04, § 49, 10
novembre 2005).
27.
La Cour observe qu'en l'espèce le requérant avait lui aussi participé au mouvement de grève de la faim en 2000. Bien qu'il n'ait pas été libéré au vu de son état de santé mais au vu de la durée de la peine encourue par rapport au temps passé en détention provisoire, son dossier médical permet de constater qu'il a gardé des séquelles de la maladie de Wernicke Korsakoff (paragraphe 12 ci-dessus).
28.
La Cour relève que les rapports médicaux recommandent, en raison de la maladie dont le requérant est atteint, la consommation d'aliments qui ne contiennent pas du «
gluten
» (paragraphes 12 et 20 ci-dessus).
29.
Quant à l'aptitude du requérant à purger une peine privative de liberté, la Cour constate qu'aucun des rapports versés au dossier ne donne d'indication à ce sujet.
30.
En principe, il n'appartient pas à la Cour de se prononcer, au vu du dossier médical d'un requérant, sur la compatibilité de son état de santé avec les conditions carcérales. Pour lui permettre de le faire, il faudrait avant tout un examen médical récent, comme l'avaient d'ailleurs indiqué les services de l'hôpital civil d'İskenderun le 4 janvier 2008, et l'avis du corps médical sur cette question précise. Il appartiendrait ensuite aux autorités judiciaires nationales de suivre ou non la recommandation, en prenant des mesures pour les soins ou traitements nécessaires, pour les cas où elles décidaient de ne pas suivre un rapport médical recommandant la libération de l'intéressé ou un rapport s'opposant à son incarcération (pour le contexte voir
Sakkopoulos c. Grèce
, n
o
61828/00, §
44, 15 janvier 2004,
Reggiani Martinelli c. Italie
(déc.), n
o
22682/02, et
Rüzgar c. Turquie
(déc.), n
o
28489/04, 21 novembre 2006). Ce n'est qu'ensuite que la Cour peut intervenir, pour examiner la compatibilité de l'ensemble de ces éléments avec l'article 3 de la Convention.
31.
Or, le dossier ne donne aucun motif sérieux et avéré qui permettrait à la Cour de douter que le traitement médical préconisé ne puisse être fourni au requérant ou que le régime alimentaire spécifique ne puisse lui être appliqué. A cet égard, la Cour se réfère à l'affirmation du Gouvernement, mais aussi et surtout aux constats de la délégation de la Cour qui a visité les établissements pénitentiaires dans le cadre de la mission effectuée pour le premier groupe d'affaires de grèves de la faim (
Tekin
Yıldız,
précité, §§
35
‑
37,
Balyemez,
précité, § 96, et
Sinan Eren c. Turquie
, n
o
8062/04, §
50, 10
novembre 2005).
32.
Au vu de ce qui précède, la Cour ne peut conclure à un risque réel pour l'intéressé de subir une peine ou des traitements dépassant le seuil minimum fixé par la jurisprudence quant à l'article 3 de la Convention au cas où il serait réincarcéré, pour autant qu'il reçoive les traitements adaptés à son état (voir parmi beaucoup d'autres
Balyemez,
précité, §
94).
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il n'y aurait pas violation de l'article 3 de la Convention au cas où le requérant serait réincarcéré.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
27 octobre 2009, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Greffière adjointe
Présidente