AFFAIRE DERMENDYIN c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

27.10.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE DERMENDYIN c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA DERMENDYIN c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 17754/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 octombrie 2009 DEFINIF 27/01/2010 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Dermendyin c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 octombrie 2009, Rend hotărăște că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cazului se află o cerere (n 17754/06) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Irma Demendyin, reclamanta, a sesizat Curtea la 8 aprilie 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( A fost reprezentat de agentul său, dl Răzvan Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. În special, recurenta a susținut încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor sale, în măsura în care nu se poate bucura de partea unei clădiri a cărei proprietate i-a fost recunoscută de către instanțe, din cauza vânzării acestuia de către stat, care nu a avut niciodată un titlu de proprietate valabil. La 12 aprilie 2007, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului și, așa cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, în același timp, să fie examinată admisibilitatea și fondul cauzei. Este proprietara a jumătate dintr-un bun imobil compus dintr-o casă de 1802 m și un teren de 1843 m2 situat la nr 36, rue Mihai Eminescu în Arad. Proprietatea a fost naționalizată în 1968 și casa împărțită în 13 apartamente separate. 12 dintre aceste apartamente au fost vândute de stat foștilor chiriași, precum și 739 din acest teren, conform legii nr. 112/1995 care preciza situația juridică a anumitor proprietăți imobiliare folosite pentru locuit. Pe terenul din 739 chiriașii au construit garaje. Apartamentul aflat la subsolul clădirii, precum și 1 104 m de teren au rămas în proprietatea statului. În urma unei cereri de restituire a binelui în litigiu format în temeiul legii nr. 10/2001, Primăria Arad, printr-o decizie din 27 mai 2002, a restituit reclamantei jumătate din apartamentul și terenul rămase în proprietatea statului, și anume o cameră aflată la subsolul casei și un teren de 552 m și a respins cererea cu privire la celelalte 12 apartamente și restul terenului; reclamanta susține că nu poate accesa această cameră sau acest teren, deoarece foștii chiriași au blocat anterior intrarea în cameră și au construit garaje pe teren. La 5 august 2002, recurenta sesizează Tribunalul de Primă Instanță al Arad cu privire la o acțiune în anulare a titlului de stat și cu privire la contractele de vânzare încheiate cu chiriașii. Prin hotărârea din 19 martie 2003, Tribunalul de Primă Instanță a admis acțiunea reclamantei, pe motiv că titlul statului nu era valabil și că contractele de vânzare erau afectate de nulitate pentru cauză ilegală și imorală. Apelurile chiriașilor și ale statului au fost primite, după casare cu trimitere, printr-o hotărâre din 6 mai 2005 a Curții de Apel din Timișoara. Cu toate acestea, recunoscând caracterul abuziv al naționalizării și, în consecință, dreptul de proprietate al recurentei, Curtea de Apel a considerat că cumpărătorii dobândiseră apartamentele în cauză de bună credință și că, prin urmare, aveau dreptul să le păstreze. 10. Această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă din 8 aprilie 2008 1 din dosarul pe care recurenta l-a solicitat, în temeiul Legii nr. 112/1995 menționată anterior, pentru restituirea jumătatei din imobilul care îi aparținea și i s-a alocat o indemnizație de aproximativ 26 326 EUR (EUR) printr-o hotărâre definitivă din 23 octombrie 2000 a tribunalului departamental din Arad. Cu toate acestea, această sumă nu i-a fost plătită niciodată. Recurenta susține că plata acestei sume era condiționată de donația terenului în litigiu către stat. Guvernul susține că reclamanta nu și-a indicat datele bancare pentru a primi această compensație. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 12. Dispozițiile legale (inclusiv cele ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile, luate în mod abuziv de stat între martie 1945 și 22 decembrie 1989, precum și ale modificărilor ulterioare) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, § 31-33, CEDO 1999-VII), România 57001/00, § 26, CEDO 2005-VII), Paduraru c. România 63252/00, § 53, 1 decembrie 2005) și Tudor c. România 29035/05, ê§ 15 Curtea la 8 iulie 2008 în alte cauze privind bunurile imobile scoase din patrimoniul foștilor proprietari prin decrete de naționalizare, decât măsuri care vizează accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului de investiții mai recent au fost luate de autoritățile naționale, în special în temeiul Ordonanței de urgență a guvernului n 81/2007.În special, guvernul face trimitere la o scrisoare din partea autorităților care conduc fondul menționat anterior, subliniind că acest fond funcționează acum sub forma unei societăți de investiții de tip închis, care va fi înregistrată la Comisia Națională pentru valori mobiliare ca organism de plasament colectiv, după evaluarea activelor care se află în Guvernul susține că persoanele care dețin acțiuni ale fondului au acum două opțiuni, și anume să păstreze plasamentul în acțiuni la fond și să beneficieze de un venit sub formă de dividende, sau să solicite conversia în numerar, sume care pot fi colectate în prezent. Guvernul precizează că la 1 În februarie 2008, au fost înregistrate 2440 de cereri care exprimă astfel de opțiuni, dintre care 855 au fost soluționate, suma totală a indemnizațiilor plătite de acest fond ridicându-se la 72 000 000 de lei românești noi (RON), adică aproximativ 20 400 000 EUR. În plus, începând cu 1 noiembrie 2007, fondul a început să distribuie dividende. 1 Către CONVENȚIA 14. Recurenta invocă o încălcare a dreptului său de a-și respecta bunurile, în măsura în care nu se poate bucura de partea din imobil a cărei proprietate i-a fost recunoscută de către instanțe, din cauza vânzării acestuia de către stat, care nu a avut niciodată un titlu de proprietate valabil. Ea invocă în esență art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 15. Guvernul reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre altele, Cirstoiu c. România, n 22281/05, § 22, 4 martie 2008). 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea cauzele menționate anterior, în special Strain menționat anterior, § 39, 43 și 59 și Porteanu România, n 4596/03, § 32-35, 16 februarie 2006). 17. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiuni în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către statul bunurilor altora către terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al persoanei în cauză, se analizează printr-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 (Vodă Bob România, nr 7976/02, § 23, 7 februarie 2008). 18. Cu condiția ca guvernul să susțină că reclamanta poate obține o despăgubire prin intermediul organismului de plasament colectiv în valori mobiliare 10/2001, pe baza valorii bunului stabilit prin expertiză, Curtea își reiterează constatarea anterioară potrivit căreia Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod care poate fi considerat echivalent cu acordarea efectivă a unei indemnizații (a se vedea, printre altele, Petrini c. România, nr 3320/05, § 34, 24 februarie 2009 19. Această concluzie nu aduce atingere niciunei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială în vederea compensării persoanelor care, cum ar fi reclamantei li s-a recunoscut calitatea de proprietar printr-o hotărâre judecătorească definitivă. În această privință, Curtea ia notă cu satisfacție de evoluțiile recente care par să se inițieze în practică și care merg în direcția corectă în această privință (punctul 13 de mai sus 20). Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, eșecul dreptului de proprietate al recurentei asupra bunului său, combinat cu lipsa totală a despăgubirii, l-a obligat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantate prin art. 1 din Protocolul nr. Prin urmare, în cazul de față a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 alineatul (1) ȘI 13 DIN CONVENȚIA PRIVIND INCLUZIUNEA PROCEDURII 21. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, recurenta se plânge de nerespectarea procedurii, din cauza deciziilor pronunțate de către Instanțele naționale în procedura în anulare a contractelor de vânzare. Dispozițiile relevante ale art. 6 alin. (1) din Convenție sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 22. Având în vedere concluziile sale de la punctele 18-20 de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și la temeinicia acestui motiv (a se vedea, mutatis mutandis și, printre altele, Laino Italia [GC], n 33158/96, § 25, CEDH 1999-I, Zanghîc. Italia, 19 februarie 1991, § 23, seria A n 194-C, Biserica Catolică Canée Grecia, 16 decembrie 1997, § 50, Rec. 1997-VIII și România 25862/03, § 59, 3 martie 2009). III. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA PRIVIND IMORTITATEA TRIBUNALELOR 23. Citând art. 6 1 din Convenție, recurenta se plânge de lipsa de imparțialitate a instanțelor naționale, deoarece două dintre acestea căile de atac (acuzarea și recursul) au fost judecate de aceeași instanță, și anume Curtea de Apel din Timișoara, în hotărârile sale din 6 mai și 8 decembrie 2005. 24. Curtea constată că situația contestată de recurentă este rezultatul modificării normelor de competență ale instanțelor prin Legea nr 219 din 6 decembrie 2005. În iulie 2005, Comisia reamintește că a considerat deja că faptul că aceeași instanță se pronunță asupra a două căi de atac în aceeași procedură nu ridică probleme în temeiul articolului 6 din Convenție, cu condiția ca formațiunile de judecată să fie diferite ( mutatis mutandis Paroisse greco-catolic Ticvanu Mare c. Romanie (dec.), 25. În consecință, acest motiv trebuie respins ca fiind vădit nefondat, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 46 DIN CONVENȚIE 26. art. 46 din Convenție dispune de Înaltele P ă r ț i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ț ii în litigiile la care sunt p ă r ț i. Hotărârea definitivă a Cu r ț ii este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează executarea acesteia. 27. Concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 dezvăluie o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind restituirea imobilelor naționalizate care au fost vândute de către stat unor terți. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze cât mai curând posibil procedura stabilită de legile de reparații (în prezent, legile nr. 10/2001 și 247/2005) astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea Hotărârea Viașu România, nr. 75951/01, § 83, 9 decembrie 2008 Katz România, nr 2939/03, § 30-37, 20 ianuarie 2009 și Faimblat România, nr. 23066/02, § 48-54, 13 ianuarie 2009). PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 28. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită, pentru prejudiciul material suferit, restituirea bunului imobil, și anume imobilul compus din douăsprezece apartamente și terenul aferent. În lipsa unei astfel de restituiri, aceasta solicită 500 000 EUR (EUR), reprezentând valoarea sa actuală de piață și prezintă Curții o expertiză a clădirii, stabilită în februarie 2007, care estimează valoarea sa la 647 000 EUR, precum și mai multe anunțuri imobiliare. De asemenea, aceasta solicită 50 000 EUR pentru prejudiciul moral cauzat de lipsa de plăcere a bunului. 30. Guvernul consideră că reclamanta nu poate pretinde decât jumătate din valoarea clădirii pe care o avansează, și anume 325 500 EUR și valoarea de piață a bunului imobil care îi aparține (jumătate din casă și teren) este de 296 816 EUR și oferă avizul unui expert, stabilit în noiembrie 2007. 31. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu moral, guvernul consideră că nu este necesar să îl rețină, deoarece acest prejudiciu nu a fost dovedit și nu s-a stabilit nicio legătură de cauzalitate între procedura care face obiectul prezentei cereri și suferința pretinsă de recurentă. 32. Curtea amintește că a concluzionat că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 Convenției din cauza vânzării de către stat a bunurilor reclamantei către terțe părți, combinată cu absența totală a despăgubirii. 33. Curtea consideră că restituirea bunului în litigiu, și anume jumătate, și anume șase apartamente și terenul aferent, în circumstanțele cauzei, ar plasa recurenta cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr 1 nu ar fi fost necunoscute. 34. În caz contrar, pentru statul pârât de a proceda la o astfel de restituire, Curtea decide că va trebui să plătească recurentei, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. 35. În cazul de față, în ceea ce privește stabilirea valorii prejudiciului material, având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de părți, Curtea estimează valoarea bunului la 296 000 EUR. 36. În ceea ce privește cererea recurentei de daune morale, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la neplăceri și incertitudini pentru care suma de 2 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă. Recurenta solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată fără a-și măsura cererea și plătește mai multe documente justificative și o factură reprezentând valoarea cheltuielilor suportate pentru expertiza tehnică a bunului imobil și o sumă plătită unui aprod al justiției, și anume 24 477 de noi lei românești (RON). 38. Guvernul observă că, pentru două dintre aceste documente justificative, nu s-a stabilit nicio legătură cu prezenta cauză. 39. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată numai în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, având în vedere faptul că Curtea a încheiat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și a elementelor aflate în posesia sa și a criteriilor menționate mai sus, aceasta consideră rezonabilă suma de 300 EUR, indiferent de costuri, și o acordă recurentei. Interese moratorii 40. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 și inadmisibil cu privire la motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenția privind imparțialitatea instanțelor A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție A declarat că nu este necesar să se examineze separat nici admisibilitatea, nici temeiul motivului întemeiat al articolului 6 alineatul (1) și al articolului 13 din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să restituie reclamantei jumătate din bunul imobil compus dintr-o casă de 1 802 m și dintr-un teren de 1 843 m2, situat la Arad la nr 36, rue Mihai Eminescu, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție. că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească recurentei, în același termen de trei luni, 296 000 EUR (două sute nouăzeci și șase de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale pe care, în orice caz, statul pârât trebuie să le plătească recurentei, în același termen, următoarele sume: 2 000 EUR (două mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 300 EUR (trei sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, pentru orice costuri, indiferent dacă sumele menționate la literele (b) și (c) vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 27 octombrie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte