AFFAIRE LOEWENTON c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

26.01.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE LOEWENTON c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA LOEWENTON c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 111/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 ianuarie 2010 DEFINITIVF 26/04/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Loewenton c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președintele, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 ianuarie 2010, Rend Hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată de procedură La originea cazului se află o cerere (n 111/07) îndreptat împotriva României și al cărui resortisant al acestui stat și al Franței, Mario Anatole Loewenton ( a fost reprezentat de agentul său, dl Răzvan Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul susținea în special încălcarea dreptului său la respectarea proprietăților sale, în măsura în care nu se poate bucura de un apartament a cărui proprietate i-a fost recunoscută de instanțe, din cauza vânzării acestuia. Președintele secțiunii a treia a decis să comunice cererea guvernului, după cum se permite în art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cazului. Guvernul francez, căruia i-a fost comunicată o copie a cererii în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (a) din regulament, nu a dorit să își prezinte punctul de vedere cu privire la cauză. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLII Reclamantul s-a născut în 1922 și locuiește la Paris. , situat la București, la 11, rue Dr. Joseph Lister. La o dată nespecificată, statul a luat în posesie acest bun în temeiul decretului de naționalizare nr. 92/1950. La 13 decembrie 1996, compania C., administrator al bunurilor aparținând statului, a vândut proprietatea C.C. care o locuia ca chiriaș. 10. La 5 octombrie 1999, reclamantul a formulat o acțiune în revendicare a bunului imobil și în anulare a contractului de vânzare împotriva municipalității București și C.C., susținând că naționalizarea a fost ilegală și că părțile la contracte erau de rea credință. printr-o hotărâre definitivă a 27 noiembrie 2006, Curtea de Apel de la București a constatat caracterul abuziv al naționalizării și, în consecință, dreptul de proprietate al reclamantului și a considerat totuși că C.C. dobândise apartamentul cu bună credință și că, prin urmare, avea dreptul să-l păstreze. 11. La 4 iulie 2001, reclamantul a transmis municipiului București o notificare pentru a obține înapoierea apartamentului în conformitate cu legea nr. 10/2001. Până în prezent, autoritățile nu au dat curs acestei notificări. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 12. Dispozițiile legale (inclusiv cele din Legea nr. 10/2001 privind Regimul juridic al bunurilor imobile luate în mod abuziv de stat între martie 1945 și 22 decembrie 1989 și modificările ulterioare ale acestuia) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, §§ 31-33, CEDO 1999-VII), Strain și alții c. România 57001/00, § 26, CEDO 2005-VII), Paduraru c. România 63252/00, § 53, 1 În conformitate cu observațiile guvernului român din decembrie 2005) și Tudor c. România 29035/05, § 15, 11 decembrie 2007). 13. Din observațiile guvernului român reiese că autoritățile naționale au luat recent măsuri pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului de investiții, în special în temeiul ordonanței de urgență a guvernului nr. 81/2007. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGUTĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL 1 LA CONVENȚIA 14. Reclamantul susține o încălcare a dreptului său la respectarea proprietăților sale, în măsura în care nu se poate bucura de un apartament a cărui proprietate i-a fost recunoscută de către instanțe, ca urmare a vânzării sale de către stat, care nu a avut niciodată un titlu de proprietate valabil. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Cu privire la admisibilitate 15. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident incorect întemeiat pe În plus, Curtea arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, trebuie declarat admisibil. În fond 16. Guvernul reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare (a se vedea, printre altele, Cirstoius c. România, n 22281/05, § 22, 4 martie 2008). Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea cauzele menționate anterior, în special Străin menționat anterior, § 39, 43 și 59 și Porteanu România, nr 4596/03, §§ 32-35, 16 februarie 2006). 18. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiuni în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către statul bunurilor altora către terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al persoanei în cauză, se analizează printr-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine art. 1 din Protocolul 1 (Vodă Bob România, nr 7976/02, § 23, 7 februarie 2008). 19. Cu condiția ca guvernul să susțină că reclamantul poate obține o despăgubire prin intermediul organismului de plasament colectiv în valori mobiliare. temeiul Legii nr. 10/2001, pe baza valorii bunului stabilit prin expertiză, Curtea își reiterează constatarea anterioară potrivit căreia Fondul Proprietata nu funcționează în prezent într-un mod care poate fi considerat echivalent cu acordarea efectivă a unei indemnizații (a se vedea, printre altele, Petrini c. România, nr 3320/05, § 34, 24 februarie 2009 20). Această concluzie nu aduce atingere niciunei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială în vederea compensării persoanelor care, cum ar fi: În această privință, Curtea ia notă cu satisfacție de evoluția care pare să înceapă în practică și care merge în direcția cea bună în această privință (punctul 13 de mai sus). Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, eșecul dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunurilor sale, combinat cu lipsa totală a despăgubirii, l-a obligat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantate prin art. 1 din protocol Prin urmare, în cazul de față a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND VIOLAȚII ALE ARTICOLULUI 6 1 DIN CONVENȚIA PRIVIND INCLUZIUNEA ȘI DURATA PROCEDURII 22. Invocând art. 6 1 din convenție, reclamantul se plânge de nerespectarea procedurii, din cauza deciziilor pronunțate de către Instanțe naționale în procedura în anulare a contractului de vânzare. De asemenea, acesta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de termen stabilit în art. 61 din Convenție. Dispozițiile relevante din art. 61 din Convenție sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) Tribunalul (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) mai mult decât orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 23. 21 de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe asupra admisibilității și a temeiniciei acestor obiecțiuni (a se vedea, mutatis mutandis, și, printre altele, Laino Italia [GC], nr 33158/96, § 25, CEDH 1999-I, Zanghio c Italia, 19 februarie 1991, § 23, seria A n 194-C, Biserica Catolică din Caneea Grecia, 16 decembrie 1997, § 50, Rec., 1997-VIII și Denes alții c. România 25862/03, § 59, 3 martie 2009). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 46 DIN CONVENȚIA 24. art. 46 din Convenție dispune Înaltele P ă r i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ii în litigiile la care sunt părți. Hotărârea definitivă a Cu r ii este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează executarea acesteia. 25. Concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 dezvăluie o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind restituirea imobilelor naționalizate care au fost vândute de către stat unor terți. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze cât mai curând posibil procedura stabilită de legile de reparații (în prezent, legile nr. 10/2001 și 247/2005) astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea Hotărârea Viașu România, nr. 75951/01, § 83, 9 decembrie 2008, Katz România, nr 29939/03, ê§ 30 În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită, pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, restituirea bunului. În lipsa unei astfel de restituiri, solicită 470 000 EUR (EUR), reprezentând valoarea de piață actuală a apartamentului, adică 367 000 EUR și valoarea de piață actuală a terenului, adică 103 000 EUR. De asemenea, solicită Curții o expertiză a bunului stabilit în septembrie 2008. 631 EUR pentru chiriile pe care statul le-ar fi încasat între 1951 și 2008 și 10 000 EUR ca prejudiciu moral. 28. Guvernul estimează valoarea de piață a bunului imobil la 288 202 EUR și oferă avizul unui expert, stabilit în decembrie 2008. În ceea ce privește prejudiciul moral pretins, guvernul susține că nu există nicio legătură de cauzalitate între suma solicitată în acest sens și presupusa încălcare a convenției. El consideră că această sumă este, în orice caz, excesivă în raport cu jurisprudența Curții în această privință. 29. Curtea amintește că a ajuns la concluzia că a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza vânzării de către statul reclamantului către un terț, combinată cu absența totală a despăgubirii. 30. Ea consideră că restituirea bunului, în circumstanțele cazului, l-ar plasa pe solicitant cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi fost ignorate cerințele art. 1 din Protocolul nr. În lipsa unei astfel de restituiri pentru statul pârât, Curtea decide că va trebui să plătească reclamantului, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. 32. În cazul de față, în ceea ce privește valoarea prejudiciului material, ținând seama de informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și de elementele furnizate de părți, Curtea estimează valoarea bunului de 290 000 EUR. 33. În ceea ce privește sumele solicitate pentru chirii nepermise, Curtea nu poate specula cu privire la posibilitatea și randamentul unei închirieri a imobilului în cauză (Buzatu c. România (satisfacție echitabilă), n 34642/97, § 18, 27 ianuarie 2005). 34. În ceea ce privește cererea reclamantului pentru daune morale, Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la neplăceri și incertitudini pentru care suma de 1 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă. Comisioane și cheltuieli de judecată 35. Reclamantul solicită 3 163 EUR, din care 2 085 EUR pentru onorariile de avocat și de expert și 1 083,50 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în cursul procedurii interne și plătește la dosar documentele justificative ale onorariilor de avocat în valoare de aproximativ 563 EUR și ale onorariilor de expert în valoare de 633 EUR. De asemenea, acesta solicită 5 % din prejudiciul material acordat de Curte pentru onorariile de rezultat ale avocatului. 36. Guvernul nu se opune rambursării cheltuielilor cu constată că reclamantul a depus la dosar documente justificative numai pentru o parte din onorariile avocatului și că o parte din cheltuieli și cheltuieli, și anume aproximativ 261 EUR, i-a fost rambursată în cadrul procedurii interne. rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată numai în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor; în acest caz, ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, aceasta alocă reclamantului suma de 1 000 EUR. Interese moratorii 38. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. că nu este necesară examinarea separată a admisibilității și a binelui întemeiat al obiecțiunilor care decurg din art. 6 1 din Convenția privind nelegiuirea și durata procedurii A declarat că statul pârât trebuie să restituie reclamantului bunul imobil compus din apartamentul n de 117,65 m și din terenul aferent acestuia de 35,58 m, situat la București, la nr 11, rue Dr. Joseph Lister, în toate cele trei: luni de la data la care prezenta hotărâre a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în același termen de trei luni, 290 000 EUR (două sute nouăzeci de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale că, în orice caz, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în același termen, următoarele sume 000 EUR (mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 000 EUR (mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată sumele menționate la literele (b) și (c) vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului numai de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 26 ianuarie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Modulul Președinte