CASE OF S.C. PRODCOMEXIM S.R.L. v. ROMANIA

CASE OF S.C. PRODCOMEXIM S.R.L. v. ROMANIA (CtEDO, 2009)

SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE S.C. PRODCOMEXIM S.R.L. c. ROMANIA (Depunerea nr. 35877/05) JUDGMENT STRASBOURG 27 octombrie 2009 FINAL 27/01/2010 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul S.C. Prodcomexim S.R.L. c. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de cameră compusă din: Josep Casadevall, președinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Stanley Naismith, secretar adjunct al secțiunii care a deliberat în particular la 6 octombrie 2009, eliberează următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a apărut într-o cerere (nr. 35877/05) împotriva României depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către o societate română, S.C. Prodcomexim S.R.L. („societatea reclamantă”), la 16 septembrie 2005. Reclamantul a fost reprezentat de dl Gheorghe Ungureanu, directorul său de administrație. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu. La 23 aprilie 2008, președintele secțiunii a treia a hotărât să de a notifica cererea guvernului. De asemenea, s-a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Societatea reclamantă este o societate de stoc comună cu sediul Ploiești. În anul 2000, societatea reclamantă a interzis o procedură împotriva consiliului municipiului Aricești Rahtivani care solicită plata de către cel de-al doilea a sumei de 448.586 lei români vechi (ROL), actualizată la data plății, pentru daune care se presupune că rezultă dintr-un contract în care au încheiat, ceea ce vizează reparațiile care trebuiau efectuate de societatea reclamantă la noul sediu al inculpatului. Societatea reclamantă a solicitat, de asemenea, instanței să atașeze conturile inculpatului până la această sumă și să ordone consiliului municipal să plătească dobânzi în conformitate cu Ordonanța Guvernamentală nr. 9/2000 privind nivelul juridic al dobânzilor pentru obligațiile pecuniare. La 15 mai 2001, Curtea județului Prahova („Cortea județului”) atașează activele financiare ale consiliului municipal la Trezorerie. La 28 august 2001, Curtea județului, prin o hotărâre executivă, a permis acțiunea în parte și a ordonat consiliului municipal să plătească societății reclamante ROL 433.545.816 ca plată corespunzătoare și ROL 33.315.916 în ceea ce privește costurile procedurii. Curtea și-a bazat concluziile pe un raport de experți contabili care a actualizat cuantumul corespunzător și a calculat, de asemenea, interesul corespunzător în conformitate cu Ordonanța Guvernamentală nr. 9/2000. La 18 ianuarie 2002, Curtea de Apel din Ploiești („Curtea de Apel”), prin o decizie finală, a permis un recurs al societății reclamante, având în vedere că are dreptul, de asemenea, la rambursarea sancțiunilor pentru plățile întârziate la bugetul de stat. Prin urmare, aceasta a completat suma anterioară de ROL 751.742.532 pentru daune și ROL 15.923.050 pentru costurile procedurii și a ordonat în continuare acuzatului să plătească ROL 13.284.025 în ceea ce privește costurile procedurii de recurs. ROL 433 545 816. În septembrie 2003 a plătit ROL 33 315 916. Acestea au fost sumele prevăzute de hotărârea din 28 august 2001. 10. La 9 aprilie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din Ploiești („Tribunul de Primă Instanță”), a acceptat, în mod privat, o criză solicitată de judecător, la cererea societății reclamante, în ceea ce privește bunurile consiliului municipal și a declarat că cele două hotărâri pot fi executate, deoarece debitorul nu și-a îndeplinit în mod voluntar obligația. Un recurs al consiliului municipal a fost respins la 14 iunie 2002 de Curtea județului, care a susținut că apelul debitorului a fost o încercare de a procrastate și a întârzia în mod abuziv plata. Această hotărâre a devenit finală. 11. Prin două hotărâri interlocutorii din 18 iunie 2003, Tribunalul, la două cereri ale societății reclamante, a atașat proprietatea imobilă și mobilă a consiliului municipal și a declarat că cele două hotărâri ar putea fi executate. Două apeluri ale consiliului municipal au fost permise de două hotărâri din 19 septembrie 2003 ale Curții Județene, care au constatat că Consiliul municipal a trebuit să plătească doar restul, ROL 576 828 428. 12. La 7 aprilie 2004, consiliul municipal a plătit, de asemenea, ROL 576 828 428 din ROL 751.742.532 stipulate prin hotărârea din 18 ianuarie 2002, precum și ROL 15.923.050 pentru costurile și cheltuielile prevăzute de aceeași hotărâre. 13. Cu toate acestea, la 13 iulie 2004 și, respectiv, 8 februarie 2005, Curtea de Apel, prin decizii finale, a permis apeluri suplimentare ale societății reclamante și a susținut hotărârile celor două hotărâri interlocutorii (a se vedea punctul 11 de mai sus), având în vedere că nu este din partea instanței care au autorizat executarea să stabilească domeniul de aplicare al obligației conținute în titlul. Obiecție la executarea de către consiliul municipal 14. După plata din 7 aprilie 2004 (a se vedea punctul 12 de mai sus), dar înainte de hotărârea din 13 iulie 2004 (a se vedea punctul 13 de mai sus), consiliul municipal s-a opus execuției. În cadrul procedurii a fost elaborat un raport de experți contabili, care a evaluat datoria rămasă în funcție de datele plăților parțiale și pe baza ratei inflației și a ratei dobânzii prevăzute de Ordonanța Guvernamentală nr. 9/2000. 15. La 9 decembrie 2004, Tribunalul a permis în parte obiecția și a ordonat continuarea executării prin convulsii până la ROL 1.353.840.852. § 3 din Codul de procedură civilă („CPC”) (a se vedea legislația internă relevantă mai jos) și a aprobat concluziile raportului expertului contabil, având în vedere că instanța care a acordat daune societății reclamante a considerat, de asemenea, necesară pentru a acorda pierderea profitului sau orice beneficiu, deoarece societatea reclamantă a fost angajată în activitate comercială și, prin urmare, ar fi avut posibilitatea de a utiliza aceste sume dacă au fost plătite atunci când aceste hotărâri au fost eliberate. 16. Consiliul municipal a apelat, susținând că societatea reclamantă nu are dreptul executor atât la rata inflației, cât și la pierderea profitului. Consideră că, din interpretarea articolului 371 § 3 din CCP, societatea reclamantă nu a avut dreptul să susțină actualizarea sumei deoarece acest fapt nu a fost menționat în părțile operative ale hotărârilor din 28 august 2001 și 18 ianuarie 2002. Consiliul municipal a contestat, de asemenea, concluziile instanței de primă instanță, care au susținut că instanța care a acordat daune a acordat și sumele în ceea ce privește pierderea profitului în temeiul Ordinului Guvern nr. 9/2000, întrucât societatea reclamantă era o societate comercială, astfel că constatarea a fost în conflict cu art. 371 § 2 din CCP (a se vedea legislația internă relevantă mai jos). 17. La o audiere din 11 martie 2005, avocatul societății reclamante a prezentat o cerere de suspendare a procedurii din cauza bolii și a incapacității de a apărea în fața instanței. Curtea a respins această cerere și, pentru a permite societății reclamante să prezinte concluzii scrise, a prezentat deliberările până la 18 martie 2005. 17 martie 2005 societatea reclamantă a mai prezentat instanței o cerere de restabilire a cazului pe lista sa, precum și concluziile scrise ale avocatului său cu privire la fondul. 18. La 18 martie 2005, Curtea Județeană, prin o decizie finală, a susținut apelul de către consiliu municipal și a ordonat continuarea executării prin confiscarea până la ROL 190.836.157. Invocând art. 371 § 2 din CCP, instanța a considerat ilegală hotărârea instanței de primă instanță, care i-a acordat societății reclamante, în același timp, sumele atât în ceea ce privește rata inflației, cât și pierderea profitului sau a oricărei beneficii, având în vedere că pierderea profitului sau orice beneficiu dintr-o sumă de bani este exact rata inflației. Prin urmare, acesta a actualizat restul în conformitate cu inflația, fără a acorda pierderi de profit sau orice beneficiu în plus. 19. La 28 octombrie 2005, reprezentantul reclamantului a depus o plângere penală împotriva primarului, susținând abuz de autoritate. La 2 februarie 2007, procurorul public a decis că nu există motive care să justifice inițiarea unei acțiuni penale împotriva primarului. 20. La 9 iunie 2008, consiliul municipal Ariceștii Rahtivani a informat agentul guvernamental că toate sumele prevăzute în hotărârile au fost plătite societății reclamante și că Consiliul municipal nu a avut nicio obligație financiară față de societatea reclamantă. 21. Potrivit unui certificat livrat de judecător la 17 februarie 2009, datoria menționată de hotărârile din 28 august 2001 și 18 ianuarie 2002 a fost plătită până la 9 aprilie 2004. În plus, suma menționată în decizia finală din 18 martie 2005 a fost plătită la 14 iulie 2005. Cu toate acestea, taxele de executare au fost deduse din această ultima sumă și, prin urmare, a rămas o sumă de 7.720 lei românești noi (RON) care urmează să fie recuperate. § 2 din CCP prevede că, în cazul în care un titlu executor a acordat dobânzi, sancțiuni și alte sume fără a stabili cuantitatea lor, acestea sunt calculate de organismul de aplicare, în conformitate cu legea. 23. art. 371 § 3 din același cod prevede că atunci când un titlu executor conține criterii suficiente pe baza cărora organismul de aplicare poate aduce la zi valoarea obligației pecuniare, indiferent de caracterul său, atunci acesta actualizează suma respectivă. În cazul în care un titlu executiv nu conține niciun astfel de criterii, organismul de aplicare pune la dispoziție valoarea actualizată în conformitate cu rata monedei utilizate pentru plată, aplicabilă la data plății efective a obligației furnizate de titlul executiv. ARTICOLUL 6 ARTICOLUL 1 ALLEGAT VIOLAȚII ARTICOLUL 6 ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENȚIUNE 24. Societatea reclamantă se plângea că nerespectarea pe deplină a hotărârii în favoarea sa a încălcat drepturile garantate de art. 6 § 1 din Convenție și de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care, în măsura în care este relevant, au citit după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Admisibilitatea 25. Curtea concluzionează că aceste plângeri nu sunt, vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 din Convenție, nici nu sunt inadmisibile din alte motive. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Guvernul a susținut că autoritățile au pus în aplicare, în cea mai mare parte, hotărârea din 18 ianuarie 2002, singura chestiune care ar putea apărea în ceea ce privește o sumă rămasă de RON 7.720. 27. Societatea reclamantă a considerat că consiliul municipal nu a făcut nici un efort pentru a plăti datoria, că nu a plătit întreaga datorie și că datoria care era deja plătită nu a fost plătită în timp util. În plus, a susținut că consiliul municipal a fost conștient de faptul că a trebuit să plătească și taxele de executare, deoarece este responsabilitatea unui debitor să plătească aceste taxe și, din moment ce judecătorul a informat și consiliul în acest sens. Prin urmare, reclamantul trebuia să primească încă o sumă de RON 7.720. 28. Curtea constată că decizia finală din 18 ianuarie 2002 a fost pusă în aplicare în parte în 2002, în septembrie 2003, în aprilie 2004, apoi în Iulie 2005 (a se vedea punctele 9, 12 și 21 de mai sus). Guvernul nu a subliniat nici o circumstanță care justifică întârzierile în ceea ce privește plata acestor sume parțiale în septembrie 2003, în 2004 și apoi în 2005. Curtea consideră inacceptabilă faptul că o datorie de judecată împotriva statului nu este onorată pentru o perioadă atât de lungă de timp. 29. Curtea observă, de asemenea, că guvernul nu a contestat faptul că societatea reclamantă are dreptul să primească cheltuielile legate de aplicare, care au fost deduse din valoarea corespunzătoare plătită de consiliul municipal (a se vedea punctul 21 de mai sus). În acest sens, Curtea reiterează că o persoană care a obținut o hotărâre executabilă împotriva statului ca urmare a unei litigii de succes nu poate fi obligată să recurgă la procedurile de punere în aplicare pentru a-l executa (a se vedea, printre altele, Metaxas c. Grecia , nr. 8415/02, § 19, 27 mai 2004, și Gorokhov și Rusyayev c. Rusia , nr. 38305/02, § 33, 17 martie 2005). Prin nerespectarea integrală a hotărârii finale din 18 ianuarie 2002 a Curții de Apel Ploiești, autoritățile naționale au împiedicat societatea reclamantă să primească banii pe care ar fi putut să-l primească în mod rezonabil. Guvernul nu a avansat nici o justificare pentru această interferență. 30. Curtea remarcă că, deși autoritățile au avut obligația de a executa hotărârile instanței, și anume prin a plăti întreaga datorie societății reclamante în cazul instantaneu, hotărârea din 18 ianuarie 2002 rămâne parțial neexecutată până în prezent. Hotărârea respectivă este totuși valabilă, nu s-a încheiat nici o procedură în temeiul legislației române pentru modificarea sau anularea acesteia în fața instanțelor interne. În afară de aplicarea măsurilor, este numai prin anularea sau înlocuirea de către instanțe cu o obligație echivalentă că o situație de neexecuție continuă poate ajunge la sfârșit (a se vedea Sabin Popescu c. România , nr. 48102/99, § 54, 2 martie 2004). 31. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile care pun probleme similare celor din acest caz (a se vedea, printre altele, Sabin Popescu , citat mai sus, și Dragne și alții c. România , nr. 78047/01, 7 aprilie 2005). 32. După examinarea materialului prezentat, Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Autoritățile nu au desfășurat toate eforturile necesare pentru aplicarea integrală și în timp util a hotărârii în favoarea societății reclamante. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. II. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 33. Societatea reclamantă s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenția privind o încălcare a dreptului său de a se apăra în cadrul procedurii încheiate prin decizia finală din 18 martie 2005 (a se vedea punctul 17 mai sus), cu privire la rezultatul procedurii respective și la faptul că instanța internă nu a evaluat corect faptele, a interpretat greșit dreptul intern și nu a fost imparțial. Fără a invoca nici un articol, acesta s-a plâns în continuare că această hotărâre a încălcat dreptul său de a actualiza datoria în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și de a primi pierderea profitului sau orice beneficiu cauzat de faptul că sumele corespunzătoare nu au fost plătite în timp util. 34. În ceea ce privește acuzațiile societății reclamante în ceea ce privește procedurile nejustificate, Curtea consideră că, în cadrul procedurii reclamate, considerate în ansamblu, nu există nicio apariție de nelegiuire sau arbitrare care ar încălca garanțiile unei audieri echitabile în sensul articolului 6 § 1 din convenție. În consecință, această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § § 3 și 4 din Convenție. 35. În ceea ce privește plângerea privind pierderea de profit sau orice beneficiu, care poate fi luată în considerare în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, Tribunalul consideră că societatea reclamantă nu a demonstrat că are o afirmație suficient de stabilită pentru a fi aplicabilă și, prin urmare, nu poate susține că a avut o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, printre altele, Gratzinger și Gratzingerova c. Republica Cehă (dec.), nr. 39794/98; CEDO 2002-VII). Curtea constată că instanța internă a pronunțat asupra acestei chestiuni în decizia lor finală din 18 martie 2005 (a se vedea punctul 18 mai sus). Rezultă că această plângere este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEIONIEI 36. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 37. Reclamantul a solicitat 59 926 euro (EUR) în ceea ce privește prejudicii materiale, pe baza unui raport de experți contabili începând cu iunie 2008. Raportul respectiv a luat ca referință raportul pe care Tribunalul de Primă Instanță a bazat hotărârea sa din 9 decembrie 2004 (a se vedea punctele 14 și 15 de mai sus) și a actualizat această sumă în conformitate cu rata inflației și a adăugat, de asemenea, pierderea profitului prevăzută de Ordinul guvernamental nr. 9/2000. Societatea reclamantă a solicitat, de asemenea, 50 000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 38. Guvernul a reiterat că consiliul municipal a plătit toate obligațiile pecuniare stabilite de instanțe și a susținut că echivalentul de 7.720 de lei români noi (RON) este de 1.860 EUR. În plus, ei au considerat că constatarea unei încălcări ar constitui, în sine, o satisfacție suficientă pentru orice prejudicii morale pe care societatea reclamantă ar fi putut fi suferită. 39. Curtea reiterează că, în cazul în care a constatat încălcarea Convenției într-o hotărâre, Statul pârât este sub obligația juridică de a pune capăt acestei încălcări și de a face reparații pentru consecințele sale în așa fel încât să restabilească, în măsura posibilă, situația existentă înainte de încălcare (a se vedea Iatridis v. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/ 96, § 32, ECHR 2000-XI). 40. Curtea consideră, în circumstanțele cauzei, că executarea deplină a hotărârii din 18 ianuarie 2002 ar pune reclamantul, cât mai mult posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care ar fi fost dacă nu ar fi existat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. 41. Curtea remarcă că hotărârea menționată mai sus nu a fost executată pe deplin și în timp util, deoarece au existat întârzieri semnificative în plată. În plus, nu există niciun litigiu între părți în ceea ce privește o sumă corespunzătoare de RON 7,720 pentru taxele de executare, care au fost deduse din banii pe care societatea reclamantă le-a primit. Prin urmare, obligația actuală a statului de a asigura executarea efectivă a hotărârii în favoarea societății reclamante nu este în litigiu. Cu toate acestea, în ceea ce privește suma de bani solicitată de societatea reclamantă în ceea ce privește pierderea profitului sau beneficiul, Curtea reiterează că această plângere a considerat incompatibilă ratione materiae 42. Curtea consideră, de asemenea, că interferența gravă cu dreptul de acces al societății reclamante la o instanță și cu bucuria pașnică a bunurilor sale nu ar putea fi compensată în mod corespunzător prin constatarea simplă a încălcării articolului 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1. 43. Evaluarea echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, Curtea atribuie societății reclamante suma globală de 12 000 EUR în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale. Costuri și cheltuieli 44. Societatea reclamantă nu a solicitat costuri și cheltuieli. În consecință, nu există niciun apel pentru a face o atribuire în temeiul acestui cap. Dobânzile implicite 45. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește executarea unei decizii finale admisibile și a restului cererii inadmisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească societății reclamante, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 12,000 EUR (douăzeci de mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii societății reclamante pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 octombrie 2009, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

CASE OF

S.C. PRODCOMEXIM S.R.L. v. ROMANIA

(Application no. 35877/05)

JUDGMENT

STRASBOURG

27 October 2009

FINAL

27/01/2010

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of

S.C. Prodcomexim S.R.L. v. Romania

,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:

Josep Casadevall,

President,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Luis López Guerra,

Ann Power,

judges,

and Stanley Naismith,

Deputy

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 6 October 2009,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 35877/05) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Romanian company, S.C. Prodcomexim S.R.L. (“the applicant company”), on 16 September 2005.

2.

The applicant was represented by Mr Gheorghe Ungureanu, its managing director. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Răzvan-Horațiu Radu.

3.

On 23 April 2008 the President of the Third Section decided to

give notice of the application to the Government. It was also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility (Article 29 § 3).

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant company is a joint stock company based in Ploiești.

A.

Claim for damage against the town council

5.

In 2000 the applicant company brought proceedings against the Ariceștii Rahtivani town council seeking payment by the latter of the amount of 448,586,286 old Romanian lei (ROL), updated at the date of payment, for damages allegedly resulting from a contract they had entered into, which concerned repairs that had to be carried out by the applicant company to the defendant's new headquarters. The applicant company also requested the court to attach the defendant's accounts up to that amount and to order the town council to pay interest in accordance with Government Ordinance no. 9/2000 regarding the legal level of interest for pecuniary obligations.

6.

On 15 May 2001 the Prahova County Court (“the County Court”) attached the town council's financial assets in the Treasury.

7.

On 28 August 2001 the County Court, by an enforceable judgment, allowed the action in part and ordered the town council to pay the applicant company ROL 433,545,816 as due payment and ROL 33,315,916 in respect of the costs of the proceedings. The court based its findings on an accounting expert report which had updated the due amount and had also calculated the due interest in accordance with Government Ordinance no.

9/2000.

8.

On 18 January 2002 the Ploiești Court of Appeal (“the Court of Appeal”), by a final decision, allowed an appeal by the applicant company, considering that it was also entitled to the reimbursement of the penalties for overdue payments to the State budget. It therefore supplemented the previous amount by ROL 751,742,532 for damages and ROL 15,923,050 for costs of proceedings and further ordered the defendant to pay

ROL 13,284,025 in respect of the costs of the appeal proceedings.

B.

The enforcement

9.

In February-April 2002 the debtor paid, in four instalments,

ROL 433,545,816. In September 2003 it paid ROL 33,315,916. These were the amounts stipulated by the judgment of 28 August 2001.

10.

On 9 April 2002 the Ploiești Court of First Instance (“the Court of First Instance”), in private, consented to a seizure requested by the bailiff, at the applicant company's request, in respect of the town council's goods and declared that the two judgments could be enforced, since the debtor had not voluntarily executed its obligation. An appeal by the town council was dismissed on 14 June 2002 by the County Court, which held that the debtor's appeal was an attempt to procrastinate and abusively delay the payment. That ruling became final.

11.

By two interlocutory decisions delivered in private on 18 June 2003 the Court of First Instance, upon two requests by the applicant company, attached the town council's immovable and movable property and declared that the two judgments could be enforced. Two appeals by the town council were allowed by two judgments of 19 September 2003 of the County Court, which found that the town council had to pay only the remainder,

ROL 576,828,428.

12.

On 7 April 2004 the town council also paid ROL 576,828,428 out of the ROL 751,742,532 stipulated by the judgment of 18 January 2002, as well as ROL 15,923,050 for costs and expenses stipulated by the same judgment.

13.

However, on 13 July 2004 and 8 February 2005 respectively the Court of Appeal, by final decisions, allowed further appeals by the applicant company and upheld the rulings of the two interlocutory decisions (see paragraph 11 above), considering that it was not for the court which had authorised the enforcement to establish the scope of the obligation contained in the title.

C.

Objection to the execution by the town council

14.

Following the payment of 7 April 2004 (see paragraph 12 above), but before the judgment of 13 July 2004 (see paragraph 13 above), the town council objected to the execution. An accounting expert report was produced in the proceedings, assessing the remaining debt according to the dates of the partial payments and on the basis of the inflation rate and of the interest rate provided by Government Ordinance no. 9/2000.

15.

On 9 December 2004 the Court of First Instance allowed the objection in part and ordered the continuation of the execution by seizure up to ROL 1,353,840,852. The court relied on Article 371

2

16.

The town council appealed, alleging that the applicant company had no enforceable entitlement to both the inflation rate and the loss of profit. It considered that, from the interpretation of Article 371

2

2

17.

At a hearing on 11 March 2005 the applicant company's lawyer submitted a request for the proceedings to be adjourned because of illness and consequent inability to appear before the court. The court dismissed that request and, in order to allow the applicant company to submit

written conclusions, put forward the deliberations to 18 March 2005. On

17 March 2005 the applicant company further submitted to the court a request to restore the case to its list, and also its lawyer's written conclusions on the merits.

18.

On 18 March 2005 the County Court, by a final decision, upheld the appeal by the town council and ordered the continuation of the execution by seizure up to ROL 190,836,157. Invoking Article 371

2

19.

On 28 October 2005 the applicant's representative lodged a criminal complaint against the mayor, alleging abuse of authority. On 2 February 2007 the public prosecutor decided that there were no grounds which would justify initiating a criminal action against the mayor.

20.

On 9 June 2008 the Ariceștii Rahtivani town council informed the Government Agent that all the amounts stipulated in the judgments had been paid to the applicant company and that the town council had no financial obligation towards the applicant company.

21.

According to a certificate delivered by the bailiff on 17 February 2009, the debt mentioned by the judgments of 28 August 2001 and

18 January 2002 was paid by 9 April 2004. Further, the amount mentioned by the final decision of 18 March 2005 was paid on 14 July 2005. However, the enforcement fees had been deducted from that last amount and therefore there remained an amount of 7,720 new Romanian lei (RON) to be recovered.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW

22.

Article 371

2

23.

Article 371

2

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATIONS OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION AND OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1 TO THE CONVENTION

24.

The applicant company complained that the failure to fully

enforce the judgment in its favour had infringed its rights guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, which, in so far as relevant, read as follows:

Article 6 § 1

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal...”

Article 1 of Protocol No. 1

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

A.

Admissibility

25.

The Court concludes that these complaints are not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor are they inadmissible on any other grounds. They must therefore be declared admissible.

B.

Merits

26.

The Government submitted that the authorities had enforced for the most part the judgment of 18 January 2002, the only issue that might arise being in respect of a remaining amount of RON 7,720.

27.

The applicant company considered that the town council had made no effort to pay the debt, that it had not paid the whole debt and that the debt that had been already paid had not been paid in due time. It further alleged that the town council had been aware of the fact that it had to pay the enforcement fees as well, since it is a debtor's responsibility to pay those fees and since the bailiff had also informed the council in that respect. Therefore the applicant had still to receive an amount of RON 7,720.

28.

The Court notes that the final decision of 18 January 2002 was enforced in part in 2002, in September 2003, in April 2004 and then in

July 2005 (see paragraphs 9, 12 and 21 above). The Government did not point out any circumstances justifying the delays in paying those partial amounts in September 2003, in 2004 and then in 2005. The Court finds it unacceptable that a judgment debt against the State not be honoured for such a long period of time.

29.

The Court further observes that the Government have not contested that the applicant company was entitled to receive the enforcement-related expenses which had been deducted from the due amount paid by the town council (see paragraph 21 above). In this respect, the Court reiterates that a person who has obtained an enforceable judgment against the State as a result of successful litigation cannot be required to resort to enforcement proceedings in order to have it executed (see, among others,

Metaxas v.

Greece

, no. 8415/02, § 19, 27 May 2004, and

Gorokhov and Rusyayev v.

Russia

, no. 38305/02, § 33, 17 March 2005). By failing to comply in full with the final decision of 18 January 2002 of the Ploiești Court of Appeal the national authorities prevented the applicant company from receiving the money it could reasonably have expected to receive. The Government have not advanced any justification for this interference.

30.

The Court notes that, although the authorities had an obligation to enforce court judgments, namely by paying the whole debt to the applicant company in the instant case, the judgment of 18 January 2002 remains partly unenforced to date. That judgment is nevertheless still valid, no proceedings having been instituted under Romanian law for its modification or annulment before the domestic courts. Apart from enforcement, it is only by such an annulment or substitution by the courts with an equivalent obligation that a situation of continuous non-enforcement may come to an end (see

Sabin Popescu v. Romania

, no. 48102/99, § 54, 2 March 2004).

31.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 in cases raising issues similar to the ones in the present case (see, among others,

Sabin Popescu

, cited above, and

Dragne and Others v. Romania

, no.

78047/01, 7 April 2005).

32.

Having examined the material submitted to it, the Court notes that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. The authorities have not deployed all necessary efforts to enforce fully and in due time the judgment in the applicant company's favour. There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.

II.

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

33.

The applicant company complained under Article 6 of the Convention of a violation of its right to defend itself in the proceedings terminated by the final decision of 18 March 2005 (see paragraph 17 above), about the outcome of those proceedings and that the domestic courts had failed to assess the facts correctly, had misinterpreted the domestic law and had not been impartial. Without invoking any Article, it further complained that that judgment had violated its right to update the debt in accordance with the provisions of the Code of Civil Proceedings and to receive the loss of profit or any benefit caused by the fact that the due amounts had not been paid in due time.

34.

As regards the applicant company's allegations in respect of unfair proceedings, the Court considers that in the proceedings complained of, seen as a whole, there is no appearance of unfairness or arbitrariness which would infringe the guarantees of a fair hearing within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention.

It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

35.

In so far as the complaint in respect of the loss of profit or any benefit is concerned, which may be considered under Article 1 of Protocol No. 1, the Court considers that the applicant company has not shown that it had a claim which was sufficiently established to be enforceable, and it therefore cannot argue that it had a “possession” within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1 (see, among other authorities,

Gratzinger

and Gratzingerova v. the Czech Republic

(dec.), no. 39794/98,

ECHR 2002-VII). The Court notes that the domestic courts pronounced on that issue in their final decision of 18 March 2005 (see paragraph 18 above).

It follows that this complaint is incompatible

ratione materiae

with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected in accordance with Article 35 § 4.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

36.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

37.

The applicant claimed 59,926 euros (EUR) in respect of pecuniary damage, on the basis of an accounting expert report from June 2008. That report took as reference the report on which the Ploiești Court of First Instance based its judgment of 9 December 2004 (see paragraphs 14 and 15 above) and updated that amount in accordance with the inflation rate and also added the loss of profit as provided by Government Ordinance

no. 9/2000. The applicant company also claimed EUR 50,000 in respect of non-pecuniary damage.

38.

The Government reiterated that the town council had paid all the pecuniary obligations established by the courts and submitted that the equivalent of 7,720 new Romanian lei (RON) was EUR 1,860. Further, they considered that the finding of a violation would constitute in itself sufficient just satisfaction for any non-pecuniary damage which the applicant company might have suffered.

39.

The Court reiterates that, where it has found a breach of the Convention in a judgment, the respondent State is under a legal obligation to put an end to that breach and make reparation for its consequences in such a way as to restore as far as possible the situation existing before the breach (see

Iatridis v. Greece

(just satisfaction) [GC], no.

31107/

96, §

32, ECHR 2000-XI).

40.

The Court considers, in the circumstances of the case, that the full enforcement of the judgment of 18 January 2002 would put the applicant as far as possible in a situation equivalent to the one in which it would have been if there had not been a breach of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.

41.

The Court notes that the above-mentioned judgment has not been enforced fully and in due time, as there were significant delays in payment. Moreover, there is no dispute between the parties as regards a due amount of RON 7,720 for the enforcement fees, which had been deducted from the money that the applicant company was entitled to receive. Therefore, the State's outstanding obligation to ensure the effective enforcement of the judgment in the applicant company's favour is not in dispute. However, as regards the amount of money claimed by the applicant company in respect of loss of profit or benefit, the Court reiterates that it found this complaint incompatible

ratione materiae

with the provisions of the Convention (see paragraph 35 above).

42.

The Court further considers that the serious interference with the applicant company's right of access to a court and to the peaceful enjoyment of its possessions could not be adequately compensated for by the simple finding of a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.

43.

Making an assessment on an equitable basis, as required by Article

41 of the Convention, the Court awards the applicant company the global sum of EUR 12,000 in respect of pecuniary and non-pecuniary damage.

B.

Costs and expenses

44.

The applicant company did not claim costs and expenses. Accordingly, there is no call to make an award under this head.

C.

Default interest

45.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the complaints concerning Article

6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 in respect of the enforcement of a final decision admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant company,

within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 12,000 (twelve thousand euros) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant company's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 27 October 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Stanley Naismith

Josep Casadevall

Deputy Registrar

President