S.C. Prodcomexim S.R.L. împotriva României

SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE S.C. PRODCOMEXIM S.R.L. c. ROMANIA (Depunerea nr. 35877/05) JUDGMENT STRASBOURG 27 octombrie 2009 FINAL 27/01/2010 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul S.C. Prodcomexim S.R.L. c. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de cameră compusă din: Josep Casadevall, președinte, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Stanley Naismith, secretar adjunct al secțiunii care a deliberat în particular la 6 octombrie 2009, eliberează următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a apărut într-o cerere (nr. 35877/05) împotriva României depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către o societate română, S.C.

Prodcomexim S.R.L. („societatea reclamantă”), la 16 septembrie 2005. Reclamantul a fost reprezentat de dl Gheorghe Ungureanu, directorul său de administrație. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan-Horațiu Radu. La 23 aprilie 2008, președintele secțiunii a treia a hotărât să de a notifica cererea guvernului. De asemenea, s-a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Societatea reclamantă este o societate de stoc comună cu sediul Ploiești. În anul 2000, societatea reclamantă a interzis o procedură împotriva consiliului municipiului Aricești Rahtivani care solicită plata de către cel de-al doilea a sumei de 448.586 lei români vechi (ROL), actualizată la data plății, pentru daune care se presupune că rezultă dintr-un contract în care au încheiat, ceea ce vizează reparațiile care trebuiau efectuate de societatea reclamantă la noul sediu al inculpatului.

Societatea reclamantă a solicitat, de asemenea, instanței să atașeze conturile inculpatului până la această sumă și să ordone consiliului municipal să plătească dobânzi în conformitate cu Ordonanța Guvernamentală nr. 9/2000 privind nivelul juridic al dobânzilor pentru obligațiile pecuniare. La 15 mai 2001, Curtea județului Prahova („Cortea județului”) atașează activele financiare ale consiliului municipal la Trezorerie. La 28 august 2001, Curtea județului, prin o hotărâre executivă, a permis acțiunea în parte și a ordonat consiliului municipal să plătească societății reclamante ROL 433.545.816 ca plată corespunzătoare și ROL 33.315.916 în ceea ce privește costurile procedurii. Curtea și-a bazat concluziile pe un raport de experți contabili care a actualizat cuantumul corespunzător și a calculat, de asemenea, interesul corespunzător în conformitate cu Ordonanța Guvernamentală nr. 9/2000.

La 18 ianuarie 2002, Curtea de Apel din Ploiești („Curtea de Apel”), prin o decizie finală, a permis un recurs al societății reclamante, având în vedere că are dreptul, de asemenea, la rambursarea sancțiunilor pentru plățile întârziate la bugetul de stat. Prin urmare, aceasta a completat suma anterioară de ROL 751.742.532 pentru daune și ROL 15.923.050 pentru costurile procedurii și a ordonat în continuare acuzatului să plătească ROL 13.284.025 în ceea ce privește costurile procedurii de recurs.

ROL 433 545 816. În septembrie 2003 a plătit ROL 33 315 916. Acestea au fost sumele prevăzute de hotărârea din 28 august 2001. 10. La 9 aprilie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din Ploiești („Tribunul de Primă Instanță”), a acceptat, în mod privat, o criză solicitată de judecător, la cererea societății reclamante, în ceea ce privește bunurile consiliului municipal și a declarat că cele două hotărâri pot fi executate, deoarece debitorul nu și-a îndeplinit în mod voluntar obligația. Un recurs al consiliului municipal a fost respins la 14 iunie 2002 de Curtea județului, care a susținut că apelul debitorului a fost o încercare de a procrastate și a întârzia în mod abuziv plata. Această hotărâre a devenit finală.

11. Prin două hotărâri interlocutorii din 18 iunie 2003, Tribunalul, la două cereri ale societății reclamante, a atașat proprietatea imobilă și mobilă a consiliului municipal și a declarat că cele două hotărâri ar putea fi executate. Două apeluri ale consiliului municipal au fost permise de două hotărâri din 19 septembrie 2003 ale Curții Județene, care au constatat că Consiliul municipal a trebuit să plătească doar restul, ROL 576 828 428. 12. La 7 aprilie 2004, consiliul municipal a plătit, de asemenea, ROL 576 828 428 din ROL 751.742.532 stipulate prin hotărârea din 18 ianuarie 2002, precum și ROL 15.923.050 pentru costurile și cheltuielile prevăzute de aceeași hotărâre.

13. Cu toate acestea, la 13 iulie 2004 și, respectiv, 8 februarie 2005, Curtea de Apel, prin decizii finale, a permis apeluri suplimentare ale societății reclamante și a susținut hotărârile celor două hotărâri interlocutorii (a se vedea punctul 11 de mai sus), având în vedere că nu este din partea instanței care au autorizat executarea să stabilească domeniul de aplicare al obligației conținute în titlul. Obiecție la executarea de către consiliul municipal 14. După plata din 7 aprilie 2004 (a se vedea punctul 12 de mai sus), dar înainte de hotărârea din 13 iulie 2004 (a se vedea punctul 13 de mai sus), consiliul municipal s-a opus execuției. În cadrul procedurii a fost elaborat un raport de experți contabili, care a evaluat datoria rămasă în funcție de datele plăților parțiale și pe baza ratei inflației și a ratei dobânzii prevăzute de Ordonanța Guvernamentală nr. 9/2000.

15. La 9 decembrie 2004, Tribunalul a permis în parte obiecția și a ordonat continuarea executării prin convulsii până la ROL 1.353.840.852. § 3 din Codul de procedură civilă („CPC”) (a se vedea legislația internă relevantă mai jos) și a aprobat concluziile raportului expertului contabil, având în vedere că instanța care a acordat daune societății reclamante a considerat, de asemenea, necesară pentru a acorda pierderea profitului sau orice beneficiu, deoarece societatea reclamantă a fost angajată în activitate comercială și, prin urmare, ar fi avut posibilitatea de a utiliza aceste sume dacă au fost plătite atunci când aceste hotărâri au fost eliberate. 16. Consiliul municipal a apelat, susținând că societatea reclamantă nu are dreptul executor atât la rata inflației, cât și la pierderea profitului.

Consideră că, din interpretarea articolului 371 § 3 din CCP, societatea reclamantă nu a avut dreptul să susțină actualizarea sumei deoarece acest fapt nu a fost menționat în părțile operative ale hotărârilor din 28 august 2001 și 18 ianuarie 2002. Consiliul municipal a contestat, de asemenea, concluziile instanței de primă instanță, care au susținut că instanța care a acordat daune a acordat și sumele în ceea ce privește pierderea profitului în temeiul Ordinului Guvern nr. 9/2000, întrucât societatea reclamantă era o societate comercială, astfel că constatarea a fost în conflict cu art. 371 § 2 din CCP (a se vedea legislația internă relevantă mai jos). 17. La o audiere din 11 martie 2005, avocatul societății reclamante a prezentat o cerere de suspendare a procedurii din cauza bolii și a incapacității de a apărea în fața instanței.

Curtea a respins această cerere și, pentru a permite societății reclamante să prezinte concluzii scrise, a prezentat deliberările până la 18 martie 2005. 17 martie 2005 societatea reclamantă a mai prezentat instanței o cerere de restabilire a cazului pe lista sa, precum și concluziile scrise ale avocatului său cu privire la fondul. 18. La 18 martie 2005, Curtea Județeană, prin o decizie finală, a susținut apelul de către consiliu municipal și a ordonat continuarea executării prin confiscarea până la ROL 190.836.157. Invocând art. 371 § 2 din CCP, instanța a considerat ilegală hotărârea instanței de primă instanță, care i-a acordat societății reclamante, în același timp, sumele atât în ceea ce privește rata inflației, cât și pierderea profitului sau a oricărei beneficii, având în vedere că pierderea profitului sau orice beneficiu dintr-o sumă de bani este exact rata inflației.

Prin urmare, acesta a actualizat restul în conformitate cu inflația, fără a acorda pierderi de profit sau orice beneficiu în plus. 19. La 28 octombrie 2005, reprezentantul reclamantului a depus o plângere penală împotriva primarului, susținând abuz de autoritate. La 2 februarie 2007, procurorul public a decis că nu există motive care să justifice inițiarea unei acțiuni penale împotriva primarului. 20. La 9 iunie 2008, consiliul municipal Ariceștii Rahtivani a informat agentul guvernamental că toate sumele prevăzute în hotărârile au fost plătite societății reclamante și că Consiliul municipal nu a avut nicio obligație financiară față de societatea reclamantă.

21. Potrivit unui certificat livrat de judecător la 17 februarie 2009, datoria menționată de hotărârile din 28 august 2001 și 18 ianuarie 2002 a fost plătită până la 9 aprilie 2004. În plus, suma menționată în decizia finală din 18 martie 2005 a fost plătită la 14 iulie 2005. Cu toate acestea, taxele de executare au fost deduse din această ultima sumă și, prin urmare, a rămas o sumă de 7.720 lei românești noi (RON) care urmează să fie recuperate. § 2 din CCP prevede că, în cazul în care un titlu executor a acordat dobânzi, sancțiuni și alte sume fără a stabili cuantitatea lor, acestea sunt calculate de organismul de aplicare, în conformitate cu legea. 23. art. 371 § 3 din același cod prevede că atunci când un titlu executor conține criterii suficiente pe baza cărora organismul de aplicare poate aduce la zi valoarea obligației pecuniare, indiferent de caracterul său, atunci acesta actualizează suma respectivă.

În cazul în care un titlu executiv nu conține niciun astfel de criterii, organismul de aplicare pune la dispoziție valoarea actualizată în conformitate cu rata monedei utilizate pentru plată, aplicabilă la data plății efective a obligației furnizate de titlul executiv. ARTICOLUL 6 ARTICOLUL 1 ALLEGAT VIOLAȚII ARTICOLUL 6 ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENȚIUNE 24. Societatea reclamantă se plângea că nerespectarea pe deplină a hotărârii în favoarea sa a încălcat drepturile garantate de art. 6 § 1 din Convenție și de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care, în măsura în care este relevant, au citit după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Admisibilitatea 25. Curtea concluzionează că aceste plângeri nu sunt, vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 din Convenție, nici nu sunt inadmisibile din alte motive. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Guvernul a susținut că autoritățile au pus în aplicare, în cea mai mare parte, hotărârea din 18 ianuarie 2002, singura chestiune care ar putea apărea în ceea ce privește o sumă rămasă de RON 7.720.

27. Societatea reclamantă a considerat că consiliul municipal nu a făcut nici un efort pentru a plăti datoria, că nu a plătit întreaga datorie și că datoria care era deja plătită nu a fost plătită în timp util. În plus, a susținut că consiliul municipal a fost conștient de faptul că a trebuit să plătească și taxele de executare, deoarece este responsabilitatea unui debitor să plătească aceste taxe și, din moment ce judecătorul a informat și consiliul în acest sens. Prin urmare, reclamantul trebuia să primească încă o sumă de RON 7.720. 28. Curtea constată că decizia finală din 18 ianuarie 2002 a fost pusă în aplicare în parte în 2002, în septembrie 2003, în aprilie 2004, apoi în Iulie 2005 (a se vedea punctele 9, 12 și 21 de mai sus).

Guvernul nu a subliniat nici o circumstanță care justifică întârzierile în ceea ce privește plata acestor sume parțiale în septembrie 2003, în 2004 și apoi în 2005. Curtea consideră inacceptabilă faptul că o datorie de judecată împotriva statului nu este onorată pentru o perioadă atât de lungă de timp. 29. Curtea observă, de asemenea, că guvernul nu a contestat faptul că societatea reclamantă are dreptul să primească cheltuielile legate de aplicare, care au fost deduse din valoarea corespunzătoare plătită de consiliul municipal (a se vedea punctul 21 de mai sus).

În acest sens, Curtea reiterează că o persoană care a obținut o hotărâre executabilă împotriva statului ca urmare a unei litigii de succes nu poate fi obligată să recurgă la procedurile de punere în aplicare pentru a-l executa (a se vedea, printre altele, Metaxas c. Grecia , nr. 8415/02, § 19, 27 mai 2004, și Gorokhov și Rusyayev c. Rusia , nr. 38305/02, § 33, 17 martie 2005). Prin nerespectarea integrală a hotărârii finale din 18 ianuarie 2002 a Curții de Apel Ploiești, autoritățile naționale au împiedicat societatea reclamantă să primească banii pe care ar fi putut să-l primească în mod rezonabil. Guvernul nu a avansat nici o justificare pentru această interferență. 30. Curtea remarcă că, deși autoritățile au avut obligația de a executa hotărârile instanței, și anume prin a plăti întreaga datorie societății reclamante în cazul instantaneu, hotărârea din 18 ianuarie 2002 rămâne parțial neexecutată până în prezent.

Hotărârea respectivă este totuși valabilă, nu s-a încheiat nici o procedură în temeiul legislației române pentru modificarea sau anularea acesteia în fața instanțelor interne. În afară de aplicarea măsurilor, este numai prin anularea sau înlocuirea de către instanțe cu o obligație echivalentă că o situație de neexecuție continuă poate ajunge la sfârșit (a se vedea Sabin Popescu c. România , nr. 48102/99, § 54, 2 martie 2004). 31. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile care pun probleme similare celor din acest caz (a se vedea, printre altele, Sabin Popescu , citat mai sus, și Dragne și alții c. România , nr. 78047/01, 7 aprilie 2005). 32. După examinarea materialului prezentat, Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz.

Autoritățile nu au desfășurat toate eforturile necesare pentru aplicarea integrală și în timp util a hotărârii în favoarea societății reclamante. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. II. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 33. Societatea reclamantă s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenția privind o încălcare a dreptului său de a se apăra în cadrul procedurii încheiate prin decizia finală din 18 martie 2005 (a se vedea punctul 17 mai sus), cu privire la rezultatul procedurii respective și la faptul că instanța internă nu a evaluat corect faptele, a interpretat greșit dreptul intern și nu a fost imparțial.

Fără a invoca nici un articol, acesta s-a plâns în continuare că această hotărâre a încălcat dreptul său de a actualiza datoria în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și de a primi pierderea profitului sau orice beneficiu cauzat de faptul că sumele corespunzătoare nu au fost plătite în timp util. 34. În ceea ce privește acuzațiile societății reclamante în ceea ce privește procedurile nejustificate, Curtea consideră că, în cadrul procedurii reclamate, considerate în ansamblu, nu există nicio apariție de nelegiuire sau arbitrare care ar încălca garanțiile unei audieri echitabile în sensul articolului 6 § 1 din convenție. În consecință, această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § § 3 și 4 din Convenție.

35. În ceea ce privește plângerea privind pierderea de profit sau orice beneficiu, care poate fi luată în considerare în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, Tribunalul consideră că societatea reclamantă nu a demonstrat că are o afirmație suficient de stabilită pentru a fi aplicabilă și, prin urmare, nu poate susține că a avut o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, printre altele, Gratzinger și Gratzingerova c. Republica Cehă (dec.), nr. 39794/98; CEDO 2002-VII). Curtea constată că instanța internă a pronunțat asupra acestei chestiuni în decizia lor finală din 18 martie 2005 (a se vedea punctul 18 mai sus). Rezultă că această plângere este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4. III.

APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEIONIEI 36. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 37. Reclamantul a solicitat 59 926 euro (EUR) în ceea ce privește prejudicii materiale, pe baza unui raport de experți contabili începând cu iunie 2008. Raportul respectiv a luat ca referință raportul pe care Tribunalul de Primă Instanță a bazat hotărârea sa din 9 decembrie 2004 (a se vedea punctele 14 și 15 de mai sus) și a actualizat această sumă în conformitate cu rata inflației și a adăugat, de asemenea, pierderea profitului prevăzută de Ordinul guvernamental nr. 9/2000.

Societatea reclamantă a solicitat, de asemenea, 50 000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 38. Guvernul a reiterat că consiliul municipal a plătit toate obligațiile pecuniare stabilite de instanțe și a susținut că echivalentul de 7.720 de lei români noi (RON) este de 1.860 EUR. În plus, ei au considerat că constatarea unei încălcări ar constitui, în sine, o satisfacție suficientă pentru orice prejudicii morale pe care societatea reclamantă ar fi putut fi suferită. 39. Curtea reiterează că, în cazul în care a constatat încălcarea Convenției într-o hotărâre, Statul pârât este sub obligația juridică de a pune capăt acestei încălcări și de a face reparații pentru consecințele sale în așa fel încât să restabilească, în măsura posibilă, situația existentă înainte de încălcare (a se vedea Iatridis v. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/ 96, § 32, ECHR 2000-XI).

40. Curtea consideră, în circumstanțele cauzei, că executarea deplină a hotărârii din 18 ianuarie 2002 ar pune reclamantul, cât mai mult posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care ar fi fost dacă nu ar fi existat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. 41. Curtea remarcă că hotărârea menționată mai sus nu a fost executată pe deplin și în timp util, deoarece au existat întârzieri semnificative în plată. În plus, nu există niciun litigiu între părți în ceea ce privește o sumă corespunzătoare de RON 7,720 pentru taxele de executare, care au fost deduse din banii pe care societatea reclamantă le-a primit. Prin urmare, obligația actuală a statului de a asigura executarea efectivă a hotărârii în favoarea societății reclamante nu este în litigiu.

Cu toate acestea, în ceea ce privește suma de bani solicitată de societatea reclamantă în ceea ce privește pierderea profitului sau beneficiul, Curtea reiterează că această plângere a considerat incompatibilă ratione materiae 42. Curtea consideră, de asemenea, că interferența gravă cu dreptul de acces al societății reclamante la o instanță și cu bucuria pașnică a bunurilor sale nu ar putea fi compensată în mod corespunzător prin constatarea simplă a încălcării articolului 6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1. 43. Evaluarea echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, Curtea atribuie societății reclamante suma globală de 12 000 EUR în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale.

Costuri și cheltuieli 44. Societatea reclamantă nu a solicitat costuri și cheltuieli. În consecință, nu există niciun apel pentru a face o atribuire în temeiul acestui cap. Dobânzile implicite 45. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

6 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește executarea unei decizii finale admisibile și a restului cererii inadmisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. 1; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească societății reclamante, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 12,000 EUR (douăzeci de mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii societății reclamante pentru satisfacție echitabilă.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 octombrie 2009, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

CASE OF S.C. PRODCOMEXIM S.R.L. v. ROMANIA (Application no. 35877/05) JUDGMENT STRASBOURG 27 October 2009 FINAL 27/01/2010 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of S.C. Prodcomexim S.R.L. v. Romania , The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judges, and Stanley Naismith, Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 6 October 2009, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The applicant company is a joint stock company based in Ploiești. A. Claim for damage against the town council

RELEVANT DOMESTIC LAW

22. Article 371 2 § 2 of the CCP provides that in the event that an enforceable title has awarded interest, penalties and other amounts without establishing their quantum, they shall be calculated by the enforcing body, in accordance with the law.

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

33. The applicant company complained under Article 6 of the Convention of a violation of its right to defend itself in the proceedings terminated by the final decision of 18 March 2005 (see paragraph 17 above), about the outcome of those proceedings and that the domestic courts had failed to assess the facts correctly, had misinterpreted the domestic law and had not been impartial. Without invoking any Article, it further complained that that judgment had violated its right to update the debt in accordance with the provisions of the Code of Civil Proceedings and to receive the loss of profit or any benefit caused by the fact that the due amounts had not been paid in due time.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

36. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the complaints concerning Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 in respect of the enforcement of a final decision admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant company, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 12,000 (twelve thousand euros) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant company's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 27 October 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Stanley Naismith Josep Casadevall Deputy Registrar President