CtEDO 03.11.2009 Auto

ZAJDEL v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
03.11.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ZAJDEL v. POLAND (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 33931/06 de către Roman ZAJDEL împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 3 noiembrie 2009 ca Camera compusă de Nicolas Bratza, Președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 4 august 2006, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 4 august 2009 cere Curții să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Roman Zajdel, este un național polonez care s-a născut în 1957 și trăiește în Katowice. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost reținut în detenție între 24 iunie 2003 și 16 La 26 octombrie 2005, reclamantul a fost acuzat de spălare de bani comisă cu un complice. La 27 octombrie 2005, Curtea de District Katowice l-a retras în custodie, având în vedere suspiciunile rezonabile că a comis infracțiunile în cauză. În plus, s-a considerat că există riscul ca acesta să induce co-accultarea să dea mărturie falsă sau să obstrucționeze conduita corectă a procedurii prin distrugerea documentației necesare pentru anchetă. Curtea a subliniat, de asemenea, probabilitatea că i se va impune o pedeapsă grea. La 3 noiembrie 2005, reclamantul a apelat fără succes împotriva deciziei privind detenția sa. El a susținut că hotărârea Curții de District este o prelungire a detenției reclamantului, în loc de o decizie de a-l retrage în custodie, deoarece el a fost reținut în detenție începând cu 24 iunie 2003. După aceea, Curtea regională Katowice și Curtea de Apel au adoptat alte decizii de prelungire a sa deținut. Deciziile relevante au fost luate în următoarele date: 30 iunie 2006 (extinderea sa detenție până la 30 septembrie 2006), 25 septembrie 2006 (extindere până la 31 octombrie 2006), 23 octombrie 2006 (extindere până la 12 ianuarie 2007), 10 Ianuarie 2007 (extensiune până la 28 februarie 2007) și 21 februarie 2007 (extensiune până la 31 martie 2007). Instanțele au repetat motivele inițiale acordate pentru detenția sa. În cursul procedurii, reclamantul a formulat numeroase cereri de îndepărtare sau înlocuire a unei alte măsuri preventive și a apelat, de asemenea, împotriva deciziilor de prelungire a detenției sale. În cererile sale, el a declarat că detenția prelungită a fost încălcată de art. 5 § 3 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. El a susținut că persoanele deținute în timpul procesului au dreptul la „diligență specială” în cadrul procedurii din partea autorităților. În opinia sa, această diligență nu a fost demonstrată în cazul său. La 19 martie 2007, reclamantul a fost înaintat cu o factură de inculpare. La 28 martie 2007, Curtea de District Sosnowiec a depus o procedură de transmitere a cazului la Curtea Regională Katowice. La 11 aprilie 2007, Curtea de Apel Katowice a transmis cazul la Curtea Regională a respins transmisia La 7 mai, 29 august și 22 noiembrie 2007, Curtea Regională Katowice a prelungit detenția reclamantului. Reclamantul a interzis fără succes. La 10 ianuarie 2008, Curtea de Apel Katowice a prelungit detenția până la 1 martie 2008. La 14 februarie 2008, Curtea Regională Katowice a susținut că reclamantul va fi eliberat dacă a pus cauțiunea în valoare de 75 000 PLN. Cauțiunea a fost plătită și reclamantul a fost eliberat la 18 februarie 2008. Se pare că procedurile sunt în așteptare în fața Curții Regionale Katowice. COMPLAINTS În conformitate cu art. 3 din Convenție, reclamantul s-a plâns în termeni generale cu privire la condițiile de detenție în reținere. Reclamantul a afirmat că nu a fost informat în mod corespunzător de motivele de detenție în încălcarea articolului 5 § 2 din Convenție. Reclamantul s-a plâns în continuare în conformitate cu art. 5 § 3 din Convenție că detenția anterioară a fost excesiv de lungă. De asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, el a plâns că procedurile au fost nedreptate. Lungimea LEI a detenției anterioare a reclamantului. Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata detenției anterioare. El s-a bazat pe art. 5 § 3 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „Toată persoana arestată sau deținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (c) din prezentul articol are ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptarea procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” Prin scrisoarea din 4 august 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul dorește să exprese, prin intermediul declarației unilaterale, recunoașterea incompatibilității duratei de detenție anterioară în cazul reclamantului cu standardele rezultate din art. 5 § 3 din Convenție. În aceste circumstanțe, și având în vedere faptele specifice ale cauzei și propunerea Curții de soluționare prietenoasă, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului 9 000 PLN pe care ei consideră că este rezonabil în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de decontare plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca fiind „un alt motiv” care să justifice apariția din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. ...” Reclamantul nu și-a exprimat opinia cu privire la declarația guvernului. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție în ceea ce privește durata detenției preliminare (a se vedea Kauczor c. Polonia, nr. 45219/06, 3 februarie 2009 cu alte referințe). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Rămâna plângerii Reclamantul, invocând art. 3 din Convenție, s-a plâns în termeni de ansamblu cu privire la condițiile de detenție pe care le-a reținut și a afirmat că nu a fost informat în mod corespunzător de motivele de detenție în încălcarea articolului 5 § 2 din Convenție. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că procedura era nedrept. Curtea a examinat aceste plângeri, astfel cum a fost depusă de reclamant. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt de competența sa, Curtea constată că reclamantul nu a justificat plângerile sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; în ceea ce privește plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă