16 noiembrie 2009 SECȚIUNEA I Cererea nr. 41170/07 prezentată de Bertrand TAVEL împotriva Elveției, introdusă la 14 septembrie 2007 EXPOSAT DE FAPT, recurentul, dl Bertrand Tavel, este un resortisant elvețian, născut în 1941 și rezident în Bevaix (canton de Neuchatel). Este reprezentat în fața Curții de către dl S. Fassbind-Ducomun, avocat la Peseux (canton de Neuchatel). Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este fiul doamnei A.-G. Tavel și nepotul fondatorilor fundației Bosset Casa de familie Bosset este o fundație de familie în sensul articolului 335 din Codul civil. Aceasta a fost constituită prin actul notariat la 13 noiembrie 1922 de H. din Bosset și soția sa G.E. din Bosset, în "începutul de a se întreține pe cheltuielile de educație, de asistență și alte cheltuieli similare ale membrilor familiei," cu această precizie, referitoare la cercul beneficiarilor, pe care "vor putea să beneficieze exclusiv de fundație și să primească de la aceasta alocații, subsidii și subvenții, persoanele descendente în căsătorii loiale ale fondatorilor și care poartă numele de Bosset Statutul prevede, printre altele, că adunarea generală este formată din toți beneficiarii masculi ai fundației, majori și stăpânii drepturilor lor și care nu sunt excluși cu conținutul art. 8 sau 21. Se amintește, de asemenea, că diverse bunuri aparțin casieriei familiei Bosset și sunt inalienabile. Fondatorii au murit în 1956 și 1964, lăsând trei copii: J.-P. de Bosset, A.-G. Tavel, născută din Bosset, și R. de Bosset. La 13 iulie 1987, adunarea generală a casieriei de familie, prin decizie unanimă, extinde cercul beneficiarilor prin următoarea decizie: "În interesul echității și pentru a ține seama de evoluția moravurilor și în special de intrarea în vigoare a noului drept matrimonial, posibilitatea de a acorda alocații, subvenții și subvenții se extinde la fetele născute din Bosset și la copiii acestora (numai în primul rând)." Prin scrisoarea din 21 iulie 1998, reclamantul, nepotul fondatorilor, a solicitat ca fondul de familie să își aprobe candidatura și pe cea a copiilor săi ca membri ai casieriei. Casă de familie a respins cererea reclamantului, preconizând în special faptul că evoluția profundă a atitudinilor și a dreptului de la fundația sa nu avea consecințe juridice și că statutul dictat de fondatori constituia legea fundației căreia conducătorii fundației îi erau obligați să se conformeze. În plus, art. 13 din actul de fond al familiei prevede că, indiferent de situație, deciziile adunării generale sunt obligatorii pentru toți: membrii familiei nu vor putea niciodată să le atace în fața instanțelor. Întrucât cererea sa a fost respinsă de castorul de familie, reclamantul a deschis acțiunea, la 4 octombrie 1999, împotriva casieriei de familie în fața instanței civile a cantonului Neuchatel, concluzionând în principal la constatarea nulității fundației, ca bunurile acesteia să fie restituite moștenitorilor legali și să fie împărțite În subsidiar, acesta concluzionează că el și descendenții săi sunt admiși ca membri ai familiei începând cu 1 ianuarie 1988. Prin hotărârea din 24 ianuarie 2006, Curtea cantonală a constatat nulitatea parțială a căsuței de familie, în măsura în care un patrimoniu compus din bunuri mobile, sub formă de mobilă, portrete, bibelouri și bijuterii, îi fusese atribuit și a ordonat restituirea în scopul împărțirii tuturor acestor bunuri moștenitorilor legali ai fondatorilor, subsecvent împărțirea acestor bunuri în conformitate cu normele aplicabile unei succesiuni abinteresat. În plus, Curtea Cantonală a pronunțat admiterea reclamantului și a descendenților săi, în măsura în care este necesar și sub rezerva unei clauze de decădere, în cercul beneficiarilor fondului de familie. Curtea consideră că decizia luată în unanimitate, la 13 iulie 1987, de către adunarea generală a fundației pârâte a extinderii posibilității de a acorda alocații, subsidii și subvenții pentru fetele născute din Bosset și copiii lor, într-un interes de echitate și pentru a ține seama de evoluția tărâmurilor și, în special, de intrarea în vigoare a noului drept matrimonial Chiar dacă ar fi vrut să se revocabile și să nu fi făcut nici o modificare a dispozițiilor legale, ea dovedea că membrii actuali ai cabanei de familie, pe care nu se putea suspecta că ar vrea să trădeze intențiile fondatorilor, admiteau că cercul beneficiarilor fundației definite în actul respectiv nu mai corespundea voinței fondatorilor. Printr-un act din 24 februarie 2006, pârâta a introdus o acțiune în reformă în cadrul Tribunalului Federal, care urmărea respingerea cererii. Ea a invocat încălcarea articolelor 8, 86 și 335 al. 1 din Codul civil în legătură cu modificarea scopului fundației și a articolului 335 al. 2 din Codul civil privind interzicerea fideicommis de familie. Printr-o hotărâre din 30 noiembrie 2006, notificată reclamantului la 16 martie 2007, Tribunalul Federal a admis recursul la fondul de familie în termenii următori (...) pârâta reproșează Curții Cantonale că a pronunțat admiterea reclamantului și a descendenților săi în cercul beneficiarilor casieriei de familie în temeiul articolului 86 al. 1 CC [cod civil]. 3.1 Această dispoziție prevede că scopul fundației poate fi modificat în cazul în care caracterul sau domeniul de aplicare al scopului primar a variat atât de mult încât fundația a încetat în mod evident să mai răspundă intențiilor fondatorului; o modificare a scopului fundației nu este posibilă după art. 86 al. 1 CC că, în cazul în care, în mod obiectiv, domeniul de aplicare și caracterul scopului primitiv au variat și, subiectiv, fundația a încetat în mod evident să răspundă la intențiile fondatorului. În general, se admite că fundația a încetat să răspundă intențiilor fondatorului atunci când scopul primitiv pare absurd sau complet depășit sau atunci când mijloacele fundației devin disproporționate din cauza schimbărilor importante intervenite sau când cercul destinatarilor trebuie redefinit (Hans Michael Riemer, Comentariu Bernes, nr. 2, 7, 10, 13 s. și 57 ad art. 85-86 CC; Parisima Vez, Fundația: lacune și drept dorit, Berna 2004, n. 998 ss și referințele). 3.2 Curtea cantonală a recunoscut că domeniul de aplicare al scopului primitiv al fundației s-a schimbat în mod obiectiv în lumina evoluției dreptului matrimonial în materie de obligații de întreținere și de nume de familie: soția n a avut într-adevăr mai mult dreptul de a fi întreținută de soțul ei (art. 163 CC) și putea păstra numele pe care îl poartă până la căsătorie, urmat de numele de familie (art. 160 al. 2 CC. Apoi, ea a căutat voința subiectivă [ipotetică] a fondatorilor, sau ceea ce ar fi dorit dacă ar fi avut cunoștință de aceste circumstanțe noi. Ea a recunoscut că, având în vedere evoluția moravurilor și a dreptului, fondatorii ar defini în prezent criteriile de legătură cu cercul beneficiarilor nediferențiind în funcție de rolurile soțului și soției în cadrul căsniciei, criteriul cel mai adecvat fiind necesitatea financiară. Prin urmare, ar avea dreptul la prestații, potrivit Curții Cantonale, pe toți cei care coboară (în căsătorie loială) fondatorilor, în măsura în care au nevoie de ele, deoarece debitorii legali ai interviului lor nu sunt suficient de în măsură să-i dea. Faptul de a purta sau nu numele X. nu ar fi, în schimb, decisiv (...) 3.3 Apărarea susține că, în limitele quotității disponibile, fondatorii erau liberi să transfere capitalul de alocare a sarcinilor și a condițiilor și că, făcând uz de această libertate, aceștia au limitat în mod voluntar cercul beneficiarilor, în special în scopul de a asigura sustenabilitatea fundației și de a evita dilapidarea rapidă a bunurilor sale prin creșterea exponențială a descendenților săi. Instanța cantonală ar fi ignorat condițiile stricte ale artei. 86 CC, recunoscând că domeniul de aplicare al scopului primitiv s-a schimbat în mod obiectiv, având în vedere evoluția dreptului constituțional și a dreptului privat al familiei. 3.4 Cu privire la această chestiune, forța este de a da dreptate pârâtei, deoarece nimic în judecata atacată nu permite ca prima condiție formulată de laart să fie reținută ca fiind îndeplinită. 86 al. 1 CC, și anume că, în mod obiectiv, domeniul de aplicare și caracterul obiectivului primar al fondului de familie s-ar fi schimbat. Acest obiectiv constă în acordarea unui cerc de beneficiari liber stabilit în conformitate cu principiul libertății fondatorului, piatra de temelie a dreptului fundațiilor (Vez, op. cit., n. 93, 148 ss și referințele doctrinei), adică "persoanele descendente în căsătorie loială ale fondatorilor și care poartă numele X.", subvenții pentru titlurile de cheltuieli de educație, de asistență și alte cheltuieli similare, între perfect în lista completă a artei. 335 al. 1 CC. În plus, acest obiectiv apare întotdeauna realizabil în mod obiectiv, deoarece există descendenți X. și art. 22 din statut prevede dizolvarea în caz de absență a descendenților masculi. Prin urmare, Curtea cantonală a aplicat în mod greșit art. 86 CC. Acțiunea care trebuie admisă în acest sens, examinarea ui de încălcare a art. 8 CC, invocată și de pârâtă în acest context, este reieșită. În cazul în care fundațiile de familie se disting de fundațiile obișnuite prin scopurile lor și cercul destinatarilor lor, restricționate în mod expres de lege, ele sunt supuse pentru surplusul de la regulile de artă. 80-89 CC care reglementează fundațiile obișnuite (Riemer, loc. cit., Die Stiftungen, Syst. Teil n. 97, 104 și 161; Harold Grüninger, Comentariu ballois, n. 5 ad art. 335 CC; Vez, op. cit., nr. 127). 4.1 Libertatea fondatorului trebuie să se aplice în special în limitele legii, care sunt aceleași cu cele care se aplică contractelor. Clauze care exclud anumite persoane nu sunt a priori ilegale sau contrare moravurilor (Riemer, loc. cit., Syst. Teil n. 55 ss și n. 37 ad art. 80 CC; Samantha Besson, Egalitate orizontală: egalitatea de tratament între particulari, teza Fribourg 1999, n. 938). Potrivit scopului legitim pe care îl vizează, fondatorul poate fi obligat să restricționeze cercul beneficiarilor la persoanele cu anumite calități. Pe de altă parte, în cazul în care scopul nu este legitim sau discriminarea beneficiarilor nu este necesară în mod obiectiv în acest scop, limitarea cercului beneficiarilor trebuie considerată inadmisibilă și, prin urmare, nulă. În temeiul articolului 88 al. 2 CC, fundația trebuie dizolvată atunci când scopul său a devenit ilegal sau contrar moravurilor. Potrivit jurisprudenței, decizia de a dizolva o fundație al cărei scop a trebuit să fie realizabil (art. 88 al. 1 CC) ar trebui, în principiu, să aibă un caracter subsidiar față de alte măsuri care, după caz, ar putea permite continuarea fundației, cum ar fi modificarea scopului său (art. 86 CC prin analogie) sau lichidarea parțială a acesteia (a se vedea ATF 119 Ib 46). 51 ss; 110 II 436 consid. 5 p. 444/445). Același lucru trebuie făcut și în cazul în care scopul fundației a devenit ilegal; o modificare a scopului care permite continuarea fundației trebuie să fie preferată în locul lichidării acesteia. 4.2 La fel și la data hotărârii cantonale, Fondul de familie X. În tradiția unui număr similar de persoane create în secolele al XIX-lea sau al XVIII-lea, sub imperiul vechiului drept neuchatelez. Ele erau gestionate de bărbați și rezervate descendenților de către masculi. În această tradiție, fetele "ieșeau" din casa de marcat în momentul în care se căsătoreau, dar erau în mod normal pentru "a intra" într-o altă cutie, cea a familiei soțului, ale cărei copii deveneau beneficiari. De la constituirea acestei case de familie în 1922, poziția femeii în societate și în familie a evoluat considerabil. De acum înainte, egalitatea de tratament între bărbați și femei este garantată prin art. 8 Cst., legea care trebuie să se aplice la egalitatea de drept și de fapt, în special în domeniul familiei, al formării și al muncii. Această garanție se adresează cu toate acestea statului și, sub rezerva egalității de salarizare de la art. 8 al. 3 phr. Cst., nu produce un efect orizontal direct în relațiile dintre persoane private. Nu există, în dreptul privat, un principiu general al egalității de tratament. Persoanele fizice nu sunt obligate să trateze în mod similar toate situațiile similare și într-un mod dissimplibil toate situațiile diferite. Un astfel de principiu nu există în orice caz în materie de succesiuni, drepturi reale și contracte (hotărârea 5C.58/2005 din 23 noiembrie 2005, consid. 1.2.2). Autonomia privată și libertatea de a dispune, în special libertatea fundației și a fondatorului, nu sunt limitate prin interzicerea discriminării dreptului constituțional (Grüninger, loc. cit., n. 13d ad art. 335 CC). Aceasta înseamnă că art. 335 al. 1 CC nu va fi interpretat în conformitate cu principiul egalității de tratament între bărbați și femei garantat prin art. 8 Cst. și că, prin urmare, excluderea femeilor din cercul beneficiarilor de casierie de aici în cauză, de îndată ce se căsătoresc și își schimbă numele, precum și a descendenților lor, nu este criticabilă din acest unghi. De altfel, problema și-a pierdut din acțiune din moment ce există posibilitatea ca logodnicii să poarte, de la celebrarea căsătoriei, numele femeii ca nume de familie (art. 30 al. 2 CC) și soția să păstreze numele pe care îl poartă înainte de căsătorie (art. 160 al. 2 CC). 4.3 Este contrar moravurilor în sensul artei. 20 al. 1 CO, prin trimitere la lad. 7 CC, un contract sau o clauză care merge împotriva unui principiu moral general recunoscut, aduce atingere principiilor și hotărârilor de valoare inerente ordinii noastre juridice (ATF 129 III 604 consid. 5.3 p. 617; 115 II 232 consid. 4a). În contextul juridic și social care preceda la data constituirii fundației în cauză, familia și concepția sa de asistență se concentrau în primul rând asupra descendenței masculine atunci când se căsătorea cu o fată intra într-o altă familie și soțul ei avea obligația legală de a-i acorda asistență și asistență, precum și de a asigura în mod corespunzător întreținerea ei (art. 160 al. 2 aCC). Limitarea cercului beneficiarilor care descindeau din acesta răspundea, de asemenea, unei nevoi de ordin practic: după cum se arată în pârâtă, ar fi trebuit într-adevăr să se asigure că fundația este în picioare și să se evite dilapidarea rapidă a bunurilor ca urmare a creșterii exponențiale a descendenților (a se vedea Grüninger, loc. cit., n. 13e ad art. 335 CC). În acest caz, se constată că normele statutare în litigiu nu includ femeile din cercul beneficiarilor fundației în general, ci numai atunci când se căsătoresc și își schimbă numele de familie. În plus, pentru a ține seama de evoluția moravurilor fundației, fundația are, la 13 iulie 1987, lărgește cercul beneficiarilor "fetelor născute X. și copiilor lor (numai în primul rând)." În consecință, reclamantul însuși, în calitate de copil de gradul întâi al unei fete născute X., nu este deloc discriminat. În plus, posibilitatea - deja menționată (consid. 4.2) - pentru logodnici de a purta, încă de la celebrarea căsătoriei, numele femeii ca nume de familie (art. 30 al. 2 CC) permite să se oprească că o femeie născută X. să fie excluse din cercul beneficiarilor fondului de familie; în orice caz, clauzele statutare în cauză nu sunt, prin urmare, contrare moravurilor, indiferent dacă la momentul adoptării lor sau în prezent, având în vedere în special modificarea statutară din 13 iulie 1987. În plus, acestea par a fi nelegale, dreptul în vigoare acordându-i fondatorului, precum și o libertate mai înaltă, care îi permite, pe lângă testator, să limiteze cercul destinatarilor la un anumit grup de membri ai familiei sale (Vez, op. cit., nr. 93, 148 și 962). 4.4 În consecință, Curtea Cantonală a admis în mod eronat că condițiile unei modificări au fost reunite și că aceasta a extins cercul beneficiarilor la solicitant și la descendenții săi. Curtea cantonală a pronunțat nulitatea parțială a fundației în măsura în care i-a fost atribuit un patrimoniu compus din bunuri mobile (mobile, portrete, bibelouri și bijuterii) și a ordonat restituirea acestor bunuri moștenitorilor legali ai fondatorilor, subsecvent împărtășindu-le în conformitate cu normele aplicabile unei succesiuni ab intentat. Comisia a considerat că atribuirea către fundația de bunuri în cauză, deoarece acestea nu puteau servi nici direct, nici indirect pentru urmărirea scopurilor principale descrise la art. 2 din statut, contravenie interzicerii fideicommis de familie prevăzută la art. 335 al. 2 CC. Acuzarea invocă încălcarea acestei dispoziții. 5.1 Fideicommis de familie interzis de art. 335 al. 2 CC este un patrimoniu special (Sondervermögen) de care se bucură un membru al familiei; beneficiarul are sarcina de a menține substanța acestui patrimoniu și de a-l transmite, la decesul său, unei alte persoane, în funcție de un ordin succesoral determinat, grevată de aceeași sarcină, aleasă în cadrul familiei, și așa mai departe, pe un număr nelimitat de generații (a se vedea. Hotărârea 2P.168/2002 din 25 noiembrie 2002 consid. 3 și 2A.457/2001 din 4 martie 2002 consid. 4.5; Vez, op. cit. 137 și referințele). Contravenind interdicției de a avea încredere în familie fundațiile care acordă destinatarilor lor avantaje din bunurile fundației doar pentru a le permite să ducă un stil de viață mai mare sau să trăiască mai plăcut, fără a stabili condiții speciale legate de o situație determinată (ATF 108 II 393 consid. 6a, 398 consid. 4; 93 II 439 consid. 4 p. 448 ss și referințele).În schimb, este legitimă fundația de familie care, pe lângă scopul său eligibil în ceea ce privește art. 335. CC, are drept scop auxiliar conservarea de cărți (bibliotecă de familie) sau de alte bunuri fără valoare economică, chiar și în cazul în care bunurile respective ar fi necondiționate (Vez, op. cit. n. 133 și trimiterile la Grüninger și Riemer). 5.2 Statutul pârâtei tratează în general "bunurile care compun averea fundației" (art. 3) fără a face distincție între aceste bunuri și nici a prevedea o arie specială pentru astfel de bunuri; în special, ele nu fac ca fundația să aibă un scop secundar de conservare a bunurilor mobile (mobile, portrete, bibelouri și bijuterii). Prin urmare, acestea din urmă nu constituie un patrimoniu special care să permită unuia sau mai multor beneficiari să ducă un stil de viață mai mare; ele sunt destinate realizării scopului fundației prevăzute în art. 2 din statut (reducerea la costurile de educație, de asistență și alte cheltuieli similare ale membrilor familiei) în același mod ca și bunurile imobiliare și bunurile bancare; prin urmare, acestea pot fi vândute în acest scop, dacă este necesar, prin decizia organismului competent (art. 9 ss din statut), opțiunea pe care a menționat-o în mod expres un reprezentant al managerului de avere al pârâtei. Aceste considerații sunt suficiente pentru a sigila soarta infracțiunii de încălcare a dreptului comunitar. 335 al. 2 CC, care, prin urmare, trebuie, de asemenea, să fie admis. De altfel, fără a fi necesar să se soluționeze problema, pe baza valorii bunurilor mobile în cauză (doar 2 % din averea totală a fundației), eventuala lor conservare din cauza interesului lor istoric și afectiv, care a fost constatat, ar constitui un scop secundar secundar secundar secundar de importanță în raport cu scopul principal al fundației și, prin urmare, nu ar permite, în sine, ca fundația în cauză să fie considerată ca fiind igienică (a se vedea. Riemer, loc. cit., Syst. Teil n. 150; Grüninger, loc. cit., n. 12 ad art. 335 CC. (...) GRIEF Reclamantul invocă o încălcare a articolului 14 din Convenție, coroborat cu art. 8 din Convenție, dacă este victima unei discriminări nejustificate în ceea ce privește accesul la un patrimoniu familial și la o întreținere financiară a membrilor săi. A fost reclamantul victimă, în exercitarea drepturilor garantate prin art. 8 din Convenție, a unei discriminări contrare articolului 14, pe motiv că a fost exclus din fondul familiei din cauza numelui de familie al mamei sale?
16 novembre 2009
Requête n
o
41170/07
présentée par Bertrand TAVEL
contre la Suisse
introduite le 14 septembre 2007
Le requérant, M. Bertrand Tavel, est un ressortissant suisse, né en 1941 et résidant à Bevaix (canton de Neuchâtel). Il est représenté devant la Cour par M
e
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant est le fils de Mme A.-G. Tavel et petit-fils des fondateurs de la fondation «
de Bosset
». La caisse de famille de Bosset est une fondation de famille au sens de l’article 335 du code civil. Elle a été constituée par acte notarié le 13 novembre 1922 par H. de Bosset et son épouse G.E. de Bosset, dans le "but de subvenir aux frais d’éducation, d’assistance et autres frais analogues des membres de la famille" avec cette précision, concernant le cercle des bénéficiaires, que "pourront seuls bénéficier de la fondation et recevoir d’elle des allocations, subsides et subventions, les personnes descendant en loyal mariage des fondateurs et portant le nom de Bosset
».
Les statuts prévoient notamment que l’assemblée générale est formée de tous les bénéficiaires mâles de la fondation, majeurs et maîtres de leurs droits et non exclus à teneur des articles 8 ou 21. Il est aussi rappelé que divers biens appartiennent à la caisse de famille de Bosset et sont inaliénables.
Les fondateurs sont décédés en 1956 et 1964, laissant trois enfants: J.-P. de Bosset, A.-G. Tavel, née de Bosset, et R. de Bosset.
Le 13 juillet 1987, l’assemblée générale de la caisse de famille, par décision prise à l’unanimité, élargit le cercle des bénéficiaires par la décision suivante: "Dans un souci d’équité et pour tenir compte de l’évolution des moeurs et spécialement de l’entrée en vigueur prochaine du nouveau droit matrimonial, la possibilité d’octroyer des allocations, subsides et subventions est étendue aux filles nées de Bosset et à leurs enfants (au premier degré uniquement)".
Par lettre du 21 juillet 1998, le requérant, petit-fils des fondateurs, demanda à la caisse de famille d’examiner et d’approuver sa candidature et celle de ses enfants comme membres de la caisse.
La caisse de famille rejeta la demande du requérant en se prévalant notamment du fait que la profonde évolution des mentalités et du droit depuis sa fondation n’emportait aucune conséquence juridique et que les statuts dictés par les fondateurs constituaient la loi de la fondation à laquelle les dirigeants de la fondation étaient tenus de se conformer. Au surplus, l’article 13 de l’acte constitutif de la caisse de famille prévoit que «
les décisions de l’assemblée générale, quelles qu’elles soient, sont obligatoires pour tous et sans recours
: les membres de la famille ne pourront jamais les attaquer devant les tribunaux
».
Sa demande ayant été rejetée par la caisse de famille, le requérant ouvrit action, le 4 octobre 1999, contre la caisse de famille devant la cour civile du tribunal cantonal du canton de Neuchâtel, concluant principalement à la constatation de la nullité de la fondation, à ce que les biens de celle-ci soient restitués aux héritiers légaux et à ce qu’ils soient partagés
; subsidiairement, il conclut à ce que lui-même et ses descendants soient admis comme membres de la caisse de famille dès le 1
er
janvier 1988.
Par jugement du 24 janvier 2006, la cour cantonale constata la nullité partielle de la caisse de famille, dans la mesure où un patrimoine composé de biens mobiliers, sous forme de meubles, portraits, bibelots et bijoux, lui avait été attribué et ordonna la restitution aux fins de partage de l’ensemble de ces biens aux héritiers légaux des fondateurs, subséquemment le partage desdits biens selon les règles applicables à une succession ab intestat. La cour cantonale prononça en outre l’admission du demandeur et de ses descendants, pour autant que de besoin et sous réserve d’une clause de déchéance, dans le cercle des bénéficiaires de la caisse de famille. La cour estima que la décision prise à l’unanimité, le 13 juillet 1987, par l’assemblée générale de la fondation défenderesse d’étendre la possibilité d’octroyer des allocations, subsides et subventions aux filles nées de Bosset et à leurs enfants «
dans un souci d’équité et pour tenir compte de l’évolution des mœurs, et spécialement de l’entrée en vigueur prochaine du nouveau droit matrimonial
», même si elle se voulait révocable et n’avait pas emporté modification des dispositions statutaires, prouvait que les membres actuels de la caisse de famille, qu’on ne pouvait soupçonner de vouloir trahir les intentions des fondateurs, admettaient que le cercle des bénéficiaires de la fondation défini dans l’acte constitutif ne correspondait plus à la volonté des fondateurs.
Par acte du 24 février 2006, la défenderesse interjeta un recours en réforme au Tribunal fédéral, tendant au rejet de la demande. Elle invoqua la violation des articles 8, 86 et 335 al. 1 du code civil en relation avec la modification du but de la fondation et de l’article 335 al. 2 du code civil concernant la prohibition des fidéicommis de famille.
Par un arrêt du 30 novembre 2006, notifié au requérant le 16 mars 2007, le Tribunal fédéral admit le recours de la caisse de famille dans les termes qui suivent
:
«
(...)
3.
La défenderesse reproche à la cour cantonale d’avoir prononcé l’admission du demandeur et de ses descendants dans le cercle des bénéficiaires de la caisse de famille en application de l’art. 86 al. 1 CC [code civil].
3.1 Cette disposition prévoit que le but de la fondation peut être modifié lorsque le caractère ou la portée du but primitif a varié au point que la fondation a manifestement cessé de répondre aux intentions du fondateur.
Une modification du but de la fondation n’est possible d’après l’art. 86 al. 1 CC que si, objectivement, la portée et le caractère du but primitif ont varié et que, subjectivement, la fondation a manifestement cessé de répondre aux intentions du fondateur. On admet généralement que la fondation a cessé de répondre aux intentions du fondateur lorsque le but primitif paraît absurde ou complètement dépassé ou lorsque les moyens de la fondation deviennent disproportionnés au but en raison des changements importants intervenus, ou encore lorsque le cercle des destinataires doit être redéfini (Hans Michael Riemer, Commentaire bernois, n. 2, 7, 10, 13 s. et 57 ad art. 85-86 CC; Parisima Vez, La fondation: lacunes et droit désirable, Berne 2004, n.
998 ss et les références).
3.2 La cour cantonale a admis que la portée du but primitif de la fondation avait objectivement changé au vu de l’évolution du droit matrimonial en matière d’obligations d’entretien et de nom de famille: la femme n’avait en effet désormais plus le droit d’être entretenue par son mari (art. 163 CC) et elle pouvait conserver le nom qu’elle portait jusqu’au mariage, suivi du nom de famille (art. 160 al. 2 CC). Puis, elle a recherché la volonté subjective [hypothétique] des fondateurs, soit ce qu’ils auraient voulu s’ils avaient eu connaissance de ces circonstances nouvelles. Elle a admis que, vu l’évolution des moeurs et du droit, les fondateurs définiraient actuellement les critères de rattachement au cercle des bénéficiaires en ne distinguant plus selon les rôles du mari et de la femme au sein du couple, le critère le plus adéquat étant le besoin financier. Auraient donc droit aux prestations, selon la cour cantonale, tous ceux qui descendent (en loyal mariage) des fondateurs, dès lors qu’ils en ont besoin parce que les débiteurs légaux de leur entretien ne sont pas suffisamment en mesure d’y subvenir. Le fait de porter ou non le nom X. ne serait en revanche pas déterminant (...).
3.3 La défenderesse fait valoir que, dans les limites de la quotité disponible, les fondateurs étaient libres de grever le capital de dotation de charges et de conditions et que, usant de cette liberté, ils avaient volontairement limité le cercle des bénéficiaires, aux fins notamment d’assurer la pérennité de la fondation et d’éviter une rapide dilapidation de ses biens par l’augmentation exponentielle de ses descendants. La cour cantonale aurait méconnu les conditions strictes de l’art. 86 CC en admettant que la portée du but primitif avait objectivement changé au vu de l’évolution du droit constitutionnel et du droit privé de la famille.
3.4 Sur cette question, force est de donner raison à la défenderesse, car rien dans le jugement attaqué ne permet de retenir comme remplie la première condition posée par l’art. 86 al. 1 CC, à savoir que, objectivement, la portée et le caractère du but primitif de la caisse de famille auraient changé. Ce but, consistant à accorder à un cercle de bénéficiaires librement déterminé en vertu du principe de la liberté du fondateur, pierre angulaire du droit des fondations (Vez, op. cit., n. 93, 148 ss et les références de doctrine), soit en l’occurrence aux "personnes descendant en loyal mariage des fondateurs et portant le nom X.", des subventions aux titres des frais d’éducation, d’assistance et autres frais analogues, entre parfaitement dans l’énumération exhaustive de l’art. 335 al. 1 CC. Ce but apparaît en outre toujours objectivement réalisable, car il y a des descendants X. et l’art. 22 des statuts prévoit la dissolution en cas d’absence de descendants mâles. C’est donc à tort que la cour cantonale a fait application de l’art. 86 CC.
Le recours devant être admis sur ce point, l’examen du grief de violation de l’art. 8 CC, également invoqué par la défenderesse dans ce contexte, s’avère superflu.
4.
Si les fondations de famille se distinguent des fondations ordinaires par leurs buts et le cercle de leurs destinataires, expressément restreints par la loi, elles sont en revanche soumises pour le surplus aux règles des art. 80 à 89 CC régissant les fondations ordinaires (Riemer, loc. cit., Die Stiftungen, Syst. Teil n. 97, 104 et 161; Harold Grüninger, Commentaire bâlois, n. 5 ad art. 335 CC; Vez, op. cit., n. 127).
4.1 La liberté du fondateur doit notamment s’exercer dans les limites de la loi, qui sont les mêmes que celles qui s’appliquent aux contrats. Des clauses qui excluent certaines personnes ne sont pas a priori illicites ou contraires au moeurs (Riemer, loc. cit., Syst. Teil n. 55 ss et n. 37 ad art. 80 CC; Samantha Besson, L’égalité horizontale: l’égalité de traitement entre particuliers, thèse Fribourg 1999, n. 938). Selon le but légitime qu’il vise, le fondateur peut être amené à restreindre le cercle des bénéficiaires aux personnes détenant certaines qualités. En revanche, si le but n’est pas légitime ou que la discrimination des bénéficiaires n’est objectivement pas nécessaire à ce but, la limitation du cercle des bénéficiaires doit être considérée comme inadmissible et, partant, comme nulle.
En vertu de l’art. 88 al. 2 CC, la fondation doit être dissoute lorsque son but est devenu illicite ou contraire aux moeurs. Selon la jurisprudence, la décision de dissoudre une fondation dont le but a cessé d’être réalisable (art. 88 al. 1 CC) devrait en principe revêtir un caractère subsidiaire par rapport à d’autres mesures pouvant, le cas échéant, permettre la continuation de la fondation, comme par exemple la modification de son but (art. 86 CC par analogie) ou sa liquidation partielle (cf.
ATF 119 Ib 46
consid. 3b et 3d p. 51 ss;
consid. 5 p. 444/445). Il doit en aller de même lorsque le but de la fondation est devenu illicite; une modification du but permettant une continuation de la fondation doit être préférée à la liquidation de celle-ci.
4.2 Ainsi que l’expose le jugement cantonal, la Caisse de famille X. s’inscrit dans la tradition de nombre d’institutions semblables créées aux XIXe voire XVIIIe siècles, sous l’empire de l’ancien droit neuchâtelois. Elles étaient gérées par des hommes et réservées aux descendants par les mâles. Dans cette tradition, les filles "sortaient" de la caisse au moment où elles se mariaient, mais c’était normalement pour "entrer" dans une autre caisse, celle de la famille du mari, dont leurs enfants devenaient bénéficiaires.
Depuis la constitution de ladite caisse de famille en 1922, la position de la femme dans la société et la famille a considérablement évolué. Désormais, l’égalité de traitement entre homme et femme est garantie par l’art. 8 Cst., la loi devant pourvoir à l’égalité de droit et de fait, en particulier dans les domaines de la famille, de la formation et du travail. Cette garantie s’adresse toutefois à l’Etat et, sous réserve de l’égalité de salaire de l’art. 8 al. 3 3e phr. Cst., ne produit pas d’effet horizontal direct dans les relations entre personnes privées. Il n’existe pas, en droit privé, de principe général d’égalité de traitement. Les particuliers ne sont pas tenus de traiter de manière semblable toutes les situations semblables et de manière dissemblable toutes les situations dissemblables. Un tel principe n’existe en tout cas pas en matière de successions, de droits réels et de contrats (arrêt 5C.58/2005 du 23 novembre 2005, consid. 1.2.2). L’autonomie privée et la liberté de disposer, en particulier la liberté de la fondation et du fondateur, ne sont pas limitées par l’interdiction des discriminations du droit constitutionnel (Grüninger, loc. cit., n. 13d ad art. 335 CC).
Il s’ensuit que l’art. 335 al. 1 CC n’a pas à être interprété conformément au principe de l’égalité de traitement entre homme et femme garanti par l’art. 8 Cst. et que, par conséquent, l’exclusion des femmes du cercle des bénéficiaires de la caisse de famille ici en cause, dès qu’elles se marient et changent de nom, ainsi que de leurs descendants, n’est pas critiquable sous cet angle. Au demeurant, le problème a perdu de son acuité depuis qu’existe la possibilité pour les fiancés de porter, dès la célébration du mariage, le nom de la femme comme nom de famille (art. 30 al. 2 CC) et pour la femme de conserver le nom qu’elle portait avant son mariage (art. 160 al. 2 CC).
4.3 Est contraire aux moeurs au sens de l’art. 20 al. 1 CO, par renvoi de l’art. 7 CC, un contrat ou une clause qui va à l’encontre d’un principe moral généralement reconnu, porte atteinte aux principes et jugements de valeur inhérents à notre ordre juridique (
consid. 5.3 p. 617;
consid. 4a).
Dans le contexte juridique et social qui prévalait à l’époque de la constitution de la fondation en cause, la famille et sa conception de l’assistance se concentraient en priorité sur la descendance masculine dès lors qu’en se mariant une fille entrait dans une autre famille et que son mari était tenu légalement de lui apporter aide et assistance, ainsi que de pourvoir convenablement à son entretien (art. 160 al. 2 aCC). La limitation du cercle des bénéficiaires qui en découlait répondait en outre à une nécessité d’ordre pratique: comme le relève la défenderesse, il convenait en effet d’assurer la pérennité de la fondation et d’éviter une rapide dilapidation des biens du fait de l’augmentation exponentielle de la descendance (cf. Grüninger, loc. cit., n. 13e ad art. 335 CC).
En l’espèce, l’on constate que les normes statutaires litigieuses n’excluent pas les femmes du cercle des bénéficiaires de la fondation de façon générale, mais seulement lorsqu’elles se marient et qu’elles changent de nom de famille. En outre, c’est notamment pour tenir compte de l’évolution des moeurs que la fondation a, le 13
juillet 1987, élargi le cercle des bénéficiaires "aux filles nées X. et à leurs enfants (au premier degré uniquement)". Il s’ensuit que le demandeur lui-même, en tant qu’enfant au premier degré d’une fille née X., n’est pas du tout discriminé. De plus, la possibilité - déjà mentionnée (consid. 4.2) - pour les fiancés de porter, dès la célébration du mariage, le nom de la femme comme nom de famille (art. 30 al. 2 CC) permet d’empêcher qu’une femme née X. soit exclue du cercle des bénéficiaires de la caisse de famille.
Tout bien considéré, les clauses statutaires en question ne s’avèrent donc pas contraires aux moeurs, que l’on se place à l’époque de leur adoption ou à l’heure actuelle, compte tenu notamment de la modification statutaire du 13 juillet 1987. En outre, elles n’apparaissent nullement illicites, le droit en vigueur conférant au fondateur, ainsi qu’on l’a relevé plus haut, une liberté qui lui permet, à l’instar du testateur, de limiter le cercle des destinataires à un groupe déterminé de membres de sa famille (Vez, op. cit., n. 93, 148 et 962).
4.4 En conséquence, c’est à tort que la cour cantonale a admis que les conditions d’une modification étaient réunies et qu’elle a élargi le cercle des bénéficiaires au demandeur et à ses descendants.
5.
La cour cantonale a prononcé la nullité partielle de la fondation dans la mesure où un patrimoine composé de biens mobiliers (meubles, portraits, bibelots et bijoux) lui a été attribué et a ordonné la restitution de ces biens aux héritiers légaux des fondateurs, subséquemment leur partage selon les règles applicables à une succession ab intestat. Elle a considéré que l’attribution à la fondation des biens en question, dès lors qu’ils ne pouvaient servir ni directement ni indirectement à la poursuite des buts principaux décrits à l’art. 2 des statuts, contrevenait à l’interdiction des fidéicommis de famille prévue à l’art. 335 al. 2 CC.
La défenderesse invoque la violation de cette disposition.
5.1 Le fidéicommis de famille prohibé par l’art. 335 al. 2 CC est un patrimoine spécial (Sondervermögen) dont jouit un membre de la famille; le bénéficiaire a la charge de maintenir la substance de ce patrimoine et de le transmettre, à son décès, selon un ordre successoral déterminé, à une autre personne, grevée de la même charge, choisie au sein de la famille, et ainsi de suite sur un nombre illimité de générations (cf. arrêts 2P.168/2002 du 25 novembre 2002 consid. 3 et 2A.457/2001 du 4 mars 2002 consid. 4.5; Vez, op. cit. n. 137 et les références). Contreviennent à l’interdiction des fidéicommis de famille les fondations qui accordent à leurs destinataires des avantages provenant des biens de la fondation simplement pour leur permettre de mener un plus grand train de vie ou de vivre plus agréablement, sans poser de conditions spéciales liées à une situation déterminée (ATF 108 II 393 consid. 6a, 398 consid. 4; 93 II 439 consid. 4 p. 448 ss et les références). Est légitime, en revanche, la fondation de famille qui, outre son but admissible au regard de l’art.
335
CC, a pour but accessoire la conservation de livres (bibliothèque de famille) ou d’archives de famille ou d’autres biens sans valeur économique, quand bien même la jouissance de ces biens serait inconditionnelle (Vez, op. cit. n. 133 et les références à Grüninger et Riemer).
5.2 Les statuts de la défenderesse traitent de façon générale des "biens composant la fortune de la fondation" (art. 3) sans faire de distinction entre ces biens, ni prévoir d’affectation spéciale pour tels ou tels d’entre eux. En particulier, ils n’assignent pas à la fondation un but accessoire de conservation des biens mobiliers (meubles, portraits, bibelots et bijoux). Ces derniers ne constituent donc pas un patrimoine spécial permettant à un ou plusieurs bénéficiaires de mener un plus grand train de vie; ils sont affectés à la réalisation du but de la fondation prévu à l’art. 2 des statuts (subvenir aux frais d’éducation, d’assistance et autres frais analogues des membres de la famille) au même titre que les biens immobiliers et les avoirs bancaires; ils sont par conséquent susceptibles d’être vendus à cette fin en cas de besoin, sur décision de l’organe compétent (art. 9 ss des statuts), éventualité qu’a d’ailleurs expressément évoquée un représentant de la gérante de fortune de la défenderesse. Ces considérations suffisent à sceller le sort du grief de violation de l’art. 335 al. 2 CC, qui doit donc également être admis.
On relève au demeurant, sans qu’il y ait lieu de trancher la question, qu’au vu de la valeur des biens mobiliers en question (à peine 2 % de la fortune totale de la fondation), leur conservation éventuelle en raison de leur intérêt historique et affectif, qui a été constaté, constituerait un but accessoire d’importance tout à fait secondaire par rapport au but principal de la fondation et n’autoriserait donc pas en soi à qualifier d’illégitime la fondation en cause (cf. Riemer, loc. cit., Syst. Teil n. 150; Grüninger, loc. cit., n. 12 ad art. 335 CC).
(...)
»
GRIEF
Le requérant invoque une violation de l’article 14 de la Convention, combiné avec l’article 8 de la Convention, dès lors qu’il est victime d’une discrimination non justifiée dans l’accès à un patrimoine familial et à un entretien financier concédé par une famille à ses membres.
Le requérant a-t-il été victime, dans l’exercice de ses droits garantis par l’article 8 de la Convention, d’une discrimination contraire à l’article 14, au motif qu’il a été exclu de la caisse de famille à cause du patronyme de sa mère ?