MENEZES GIAO TOSCANO RICO PATRICIO AMORIM ET AUTRES c. PORTUGAL

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 2562/06, 25176/06, 25179/06 și 25184/06 prezentate de Maria Isabel Menezes GIAO TOSCANO RICO PATRICIO AMORIM și altele împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a patra), care se află la 24 noiembrie 2009 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Poović, Nona Tsotsoria, Iși karakaș, Kristina Pardalos, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune Având în vedere cererile menționate mai sus depuse la 14 iunie 2006, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie de a face apel la reclamanții M Maria Isabel e Menezes Gião Toscano Rico Patrício Amorim, domnul Duarte Gil de Borja Toscano de Vasconcelos Gião, Maria Cristina de Menezes Gião Toscano Rico, nascut la 16 octombrie 1967, 27 august 1972, 20 iunie 1969 (solicitarea nr. 25162/06); domnul José Gil de Borges e Menezes, născut la 18 mai 1940 (Recerința nr. 25176/06); Mafalda Gil de Borja Pinheiro Ribeiro, domnul Francisco Manuel Gil de Borja Pinheiro doamna Ribeiro, Maria Luísa Gil de Borja Pinheiro, născut la 12 martie 1966, 20 iunie 1967, 06 august 1968 (solicitarea nr 25179/06) și domnul Francisco Gil de Borja e Menezes (solicitarea nr 25184/06),

născut la 19 mai 1941 sunt resortisanți portughezi cu reședința la Lisabona. F. Gil de Borja e Menezes (reclamant în cadrul cererii nr. 25184/06), avocat la Lisabona. Guvernul portughez ( Reclamanții erau toți proprietari de terenuri agricole sau moștenitori de proprietari de terenuri agricole care au făcut obiectul, în 1975, al exproprierilor sau al naționalizării în cadrul politicii de reformă agrară. Legislația relevantă în acest domeniu prevedea că proprietarii își pot exercita dreptul de rezervă în anumite condiții (a se vedea nota de subsol).

) pe o parte a terenului pentru a-și continua activitățile agricole; ea prevedea, de asemenea, despăgubirea părților interesate; suma, termenul și condițiile de plată a unei astfel de compensații rămâneau de definit; reclamanții susțineau că suma despăgubirilor nu putea corespunde unei despăgubiri juste Curtea consideră necesară includerea lor într-o singură decizie, având în vedere întârzierea stabilirii și a plății despăgubirii definitive. Cu toate acestea, aceasta indică faptul că nu este necesar să se examineze în continuare cererile depuse de solicitanți din următoarele motive. Printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 23 iulie 2009, Curtea a atras atenția părților reclamante asupra faptului că termenul care le-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor lor a fost aplicabil și că a fost solicitată nicio prelungire a acestui termen.

Curtea a precizat că, în cazul în care, la fel ca în speță, circumstanțele au făcut să se considere că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea. Curtea arată că această scrisoare a fost primită de părțile solicitante la 3 august 2009 și constată că, în această zi, a rămas fără răspuns. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că instanțele naionale nu mai doresc să își mențină pledoaria în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 alin. (1) în fine În opinia Curții, nu există circumstanțe speciale în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de Convenție sau a Protocoalelor sale n mai mult decât cere continuarea examinării cererii.

Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească cererile hotărâte să le șteargă din rol. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Asistentă Președintă

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 25162/06, 25176/06, 25179/06 et 25184/06 présentées par Maria Isabel MENEZES GIAO TOSCANO RICO PATRICIO AMORIM et autres contre le Portugal La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 24 novembre 2009 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, Kristina Pardalos, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section , Vu les requêtes susmentionnées introduites le 14 juin 2006, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants M me Maria Isabel e Menezes Gião Toscano Rico Patrício Amorim, M. Duarte Gil de Borja Toscano de Vasconcelos Gião, M me Maria Cristina de Menezes Gião Toscano Rico, nés respectivement les 16 octobre 1967, 27 août 1972, 20 juin 1969 (Requête n o 25162/06); M. José Gil de Borges e Menezes, né le 18 mai 1940 (Requête n o 25176/06); M me Mafalda Gil de Borja Pinheiro Ribeiro, M. Francisco Manuel Gil de Borja Pinheiro Mme Ribeiro, Maria Luísa Gil de Borja Pinheiro, nés respectivement les 12 mars 1966, 20 juin 1967, 06 août 1968 (Requête n o 25179/06) et M. Francisco Gil de Borja e Menezes (Requête n o 25184/06), né le 19 mai 1941, sont des ressortissants portugais résidant à Lisbonne.

Ils sont représentés devant la Cour par M e F. Gil de Borja e Menezes (requérant dans le cadre de la requête n o 25184/06), avocat à Lisbonne. Le gouvernement portugais (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. J. Miguel, procureur général adjoint. Les requérants étaient tous des propriétaires – ou des héritiers de propriétaires – de terrains agricoles qui firent l’objet, en 1975, d’expropriations ou de nationalisations dans le cadre de la politique relative à la réforme agraire. La législation pertinente en la matière prévoyait que les propriétaires pouvaient, sous certaines conditions, exercer leur droit de « réserve » ( direito de reserva ) sur une partie des terrains afin d’y poursuivre leurs activités agricoles.

Elle prévoyait par ailleurs l’indemnisation des intéressés. Le montant, le délai et les conditions de paiement d’une telle indemnisation restaient à définir. Les requérants alléguaient que le montant des indemnisations ne pouvait correspondre à une « juste indemnisation » et se plaignaient du retard dans la fixation et le paiement de l’indemnisation définitive. Ils invoquaient la violation du droit au respect de leurs biens, prévu par l’article 1 du Protocole nº 1 à la Convention. EN DROIT Compte tenu de la similitude des requêtes quant aux faits et au problème de fond qu’elles posent, la Cour estime nécessaire de les joindre dans une seule décision. Elle relève toutefois qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant les requêtes introduites par les requérants pour les motifs suivants.

Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 23 juillet 2009, la Cour attira l’attention des parties requérantes sur le fait que le délai qui leur était imparti pour la présentation de leurs observations était échu et qu’aucune prorogation de ce délai n’avait été sollicité. Elle indiqua aux requérants qu’aux termes de l’article 37 § 1 a) de la Convention, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnaient à penser qu’un requérant n’entendait pas maintenir sa requête. La Cour relève que cette lettre a bien été reçue par les parties requérantes le 3 août 2009 et constate qu’à ce jour, elle est restée sans réponse. A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que les requérants n’entendent plus maintenir leur requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.

Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de joindre les requêtes ; Décide de les rayer du rôle. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Greffière adjointe Présidente