SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 18785/07 prezentate de KURIA GERALNA ZGROMADZENIA SIÓSTR MATKI BO Mihai Poalelungi, judecători, și Lawrence Early, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 3 aprilie 2007, având în vedere declarația din 23 iulie 2009, prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea de rol și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, Kuria Generalna Zgromadzenia Sióstr Matki Bożej Miłosirdzia, este o mănăstire al cărei sediu se află la Varșovia. Reclamantul este reprezentat de domnul Teresa Jaskulska, avocat la Varșovia, și de domnul Livius Ilasz, avocat la New York. Guvernul polonez ( Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Din 1957, mănăstirea solicitantă a deținut o clădire în Zakopane. În temeiul unei decizii pronunțate la 8 martie 1958 de ministrul economiei imobiliare a fost plasat sub administrația statului. Ulterior, în temeiul unei decizii din 4 ianuarie 1962, clădirea a fost naționalizată, în conformitate cu decretul din 1 septembrie 1958 adoptat de autoritățile din statul respectiv. Procedura de invalidare a deciziei din 4 ianuarie 1962 La 29 martie 2002, reclamantul a inițiat o acțiune de invalidare a deciziei din 4 ianuarie 1962. La 27 iulie 2002, autoritatea administrativă competentă (Prezes Urzędu Mieszkalnictwa i Rozwoju Miast) și-a respins cererea. La 7 mai 2003, Curtea Supremă Administrativă a confirmat această decizie, susținând că anularea naționalizării bunurilor nu ar fi posibilă atât timp cât ar fi în vigoare cealaltă decizie în temeiul căreia proprietatea a fost plasată sub administrarea statului. Procedura de invalidare a deciziei din 1 septembrie 1958 La 19 mai 2003, reclamantul a inițiat o acțiune de invalidare a deciziei din 1 septembrie 1958. La 22 iulie 2004, reclamantul a solicitat autorității administrative competente să se pronunțe. La 19 mai 2005, ministrul landului a pronunțat nulitatea deciziei din 1 septembrie 1958. La 25 iunie 2005, reclamantul a solicitat reexaminarea deciziei din 19 iunie 2005. Mai 2005, în măsura în care ministrul de la mai nu declarase că decizia din 1 septembrie 1958 era pătată de o eroare vădită de drept. În plus, aceasta extinde cererea sa din 19 mai 2003 și solicită restituirea imobilului în favoarea sa. La 8 iulie 2005, Tribunalul Regional Administrativ a anulat procedura referitoare la plângerea reclamantului din 29 aprilie 2005, susținând că ministrul lallui a decis între timp cu privire la cerere. La 21 februarie 2006, ministrul Transporturilor și Construcției a confirmat decizia din 19 mai 2003. La 27 martie 2006, municipalitatea Zakopane, în calitate de parte la procedură, a introdus o acțiune împotriva deciziei anterioare care a fost respinsă la 9 august 2006 de către Tribunalul Regional Administrativ din Varșovia. La 7 august 2007, municipalitatea Zakopane a formulat un recurs în Casație în fața Curții Supreme Administrative, care a fost respins la 28 noiembrie 2008. Procedura de redeschidere a procedurii în fața Curții Administrative Supreme încheiată la 7 mai 2003 la 13 aprilie 2006, reclamantul a solicitat redeschiderea procedurii în fața Curții Administrative Supreme încheiată la 7 mai 2003. La 23 august 2006, Tribunalul Regional Administrativ din Varșovia a declarat inadmisibilă cererea, pe motiv că o hotărâre pronunțată după ce o hotărâre pronunțată de o instanță administrativă devenise definitivă nu constituia un motiv întemeiat pentru redeschiderea unei proceduri în fața acestei instanțe. La 5 ianuarie 2007, Curtea Administrativă Supremă a respins recursul în casare formulat de solicitant. GRIEFS Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurentul denunță durata procedurii. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurentul în litigiu la încheierea procedurilor, pe motiv că refuzul de a-i restitui bunul constituie o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor. ÎN DREPT Durata procedurii Reclamantul denunță durata procedurii inițiate în legătură cu cererea sa de a restitui bunurile. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Prin scrisoarea din 23 iulie 2009, guvernul a informat Curtea că dorește să facă o declarație unilaterală care să soluționeze problema ridicată de această parte a cererii. În plus, guvernul a invitat Curtea să elimine această parte a cauzei din rolul în temeiul articolului 37 din Convenție. (...) guvernul declară că, prin prezenta declarație unilaterală mai degrabă decât recunoaște încălcarea dreptului reclamantului de a-și vedea cauza examinată într-un interval de timp rezonabil. Având în vedere circumstanțele cauzei, guvernul declară că este pregătit să plătească reclamantului, cu titlu de satisfacție echitabilă, suma de 7 500 PLN [1] . Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă nici unui impozit. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa unei soluționări în termenul menționat, Ö Õ se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale (...) Prin scrisoarea din 14 septembrie 2009, reclamantul și-a exprimat dezacordul față de oferta guvernului și a arătat că suma oferită de acesta din urmă în declarația sa părea inacceptabilă. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din acest articol. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv pe care [ea] îl consideră existență, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Comisia reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate anula o cerere de participare în întregime sau parțial în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În astfel de cazuri, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, în special cauze îndreptate împotriva Poloniei, practica sa privind obiecțiunile referitoare la încălcarea dreptului de a fi ascultat într-un termen rezonabil și la Õ lipsa unei căi de atac efective care să permită recuperarea acestuia (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII, Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, §§ 69-98, CEDO 2006-...., Majewski c. Polonia, n 52690/99, 11 octombrie 2005, Wende și Kukówka c. Polonia, n 56026/00, 10 mai 2007, Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, CEDH 2000-IX, § ... și Charzyński c. Polonia (dec.) n 15212/03, CEDH 2005-..., §.). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei de judecată propuse, care corespunde sumelor acordate în cauze similare. Având în vedere cele de mai sus, în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la problema ridicată în speță, Comisia consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să fie examinată de această parte a cererii (art. 37 alineatul (1) în fine). Prin urmare, trebuie eliminată din rol. În acest sens, reclamantul contestă în special deciziile de refuzare a procedurii în fața Curții Administrative Supreme. Curtea amintește, pe de o parte, că Convenția nu garantează dreptul la Pe de altă parte, textul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu se aplică decât bunurilor actuale. În speță, Curtea constată că reclamantul nu deține un titlu de proprietate asupra cladirii. Acesta din urmă aparține statului, în conformitate cu Decizia din 4 ianuarie 1962, care nu a fost niciodată invalidată de solicitant. Pe de altă parte, cu condiția ca reclamantul să se plângă de refuzul de a iniția procedura în fața Curții Administrative Supreme, încheiat printr-o decizie pronunțată de aceasta din urmă la 7 mai 2003, Curtea amintește că convenția nu garantează dreptul de a iniția o procedură încheiată printr-o decizie definitivă. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că această parte a cererii este incompatibilă cu rațiunea materială și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor pe care le conține decide , în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, să șteargă cauza din rol în măsura în care aceasta se referă la t ă ț ii prevăzute la art. 6 alineatul (1) din Convenție ; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Lawrence Early Nicolas Bratza green președinte [1] Approx. 1 800 EUR
de la requête n
o
18785/07
présentée par KURIA GENERALNA ZGROMADZENIA SIÓSTR MATKI BOŻEJ MIŁOSIERDZIA
contre la Pologne
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 24 novembre 2009 en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi,
juges,
et de Lawrence Early,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 3 avril 2007,
Vu la déclaration du 23 juillet 2009 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle et la réponse du requérant à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Kuria Generalna Zgromadzenia Sióstr Matki Bożej Miłosierdzia, est un couvent dont le siège se trouve à Varsovie. Le requérant est représenté par Me Teresa Jaskulska, avocate à Varsovie, et Me Livius
Ilasz, avocat à New York. Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Depuis 1957, le couvent requérant fut propriétaire d’un immeuble sis à
Zakopane.
En vertu d’une décision prononcée le 8 mars 1958 par le ministre de l’Économie l’immeuble fut placé sous administration de l’État. Par la suite, en vertu d’une décision du 4 janvier 1962, l’immeuble fut nationalisé, conformément au décret du 1er septembre 1958 adopté par les autorités d’alors.
1.
Procédure tendant à invalider la décision du 4
janvier 1962
Le 29 mars 2002, le requérant engagea une action tendant à invalider la décision du 4 janvier 1962.
Le 27 juillet 2002, l’autorité administrative compétente (Prezes Urzędu Mieszkalnictwa i Rozwoju Miast) rejeta sa demande. Le 7 mai 2003, la Cour suprême administrative confirma cette décision, en relevant que l’invalidation de la nationalisation du bien ne serait pas possible tant que serait en vigueur l’autre décision en vertu de laquelle l’immeuble avait été placé sous administration de l’État.
2.
Procédure tendant à invalider la décision du 1
er
septembre 1958
Le 19 mai 2003, le requérant engagea une action tendant à invalider la décision du 1er septembre 1958.
Le 22 juillet 2004, le requérant pria l’autorité administrative compétente de statuer.
Le 29 avril 2005, l’intéressé se plaignit auprès du tribunal régional administratif de la carence de l’administration.
Le 19 mai 2005, le ministre de l’Infrastructure prononça la nullité de la décision du 1er septembre 1958.
Le 25 juin 2005, le requérant demanda le réexamen de la décision du 19
mai 2005, dans la mesure où le ministre de l’Infrastructure n’avait pas déclaré que la décision du 1er septembre 1958 était entachée d’une erreur manifeste de droit. En outre, l’intéressé élargit sa demande du 19 mai 2003 et demanda la restitution de l’immeuble en sa faveur.
Le 8 juillet 2005, le tribunal régional administratif annula la procédure concernant la plainte du requérant du 29 avril 2005, en relevant que le ministre de l’Infrastructure avait entretemps statué sur la demande.
Le 21 février 2006, le ministre du Transport et de la Construction confirma la décision du 19 mai 2003. Il rejeta la demande du requérant pour autant qu’elle tendait à la restitution de l’immeuble, au motif que cette question devrait être traitée dans le cadre d’une procédure distincte.
Le 27 mars 2006, la municipalité de Zakopane, en tant que partie à la procédure, interjeta appel contre la décision précédente lequel fut rejeté le 9
août 2006 par le tribunal régional administratif de Varsovie.
Le 7 août 2007, la municipalité de Zakopane forma un pourvoi en cassation devant la Cour suprême administrative. Celui-ci fut rejeté le 28
novembre 2008.
3.
Procédure tendant à rouvrir la procédure devant la Cour administrative suprême terminée le 7 mai 2003
Le 13 avril 2006, le requérant sollicita la réouverture de la procédure devant la Cour administrative suprême terminée le 7 mai 2003.
Le 23 août 2006, le tribunal régional administratif de Varsovie déclara irrecevable la demande, au motif qu’une décision prononcée après qu’un jugement rendu par une juridiction administrative était devenu définitif ne constituait pas une raison valable pour rouvrir une procédure devant cette juridiction. Le 5 janvier 2007, la Cour administrative suprême rejeta le pourvoi en cassation formé par le requérant.
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant dénonce la durée de la procédure.
2.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant conteste l’issue des procédures, au motif que le refus de lui restituer le bien constitue une atteinte à son droit au respect des biens.
A.
La durée de la procédure
Le requérant dénonce la durée de la procédure engagée en rapport avec sa demande de restituer le bien. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, dont le passage pertinent en l’espèce dispose
:
Article 6 § 1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Par une lettre du 23 juillet 2009, le Gouvernement a informé la Cour qu’il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la question soulevée par cette partie de la requête. Il a en outre invité la Cour à
rayer cette partie de l’affaire du rôle en vertu de l’article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi
:
«
(...) le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît la violation du droit du requérant à voir sa cause examinée dans un délai raisonnable.
Compte tenu des circonstances de la cause, le Gouvernement déclare être prêt à
verser au requérant, au titre de la satisfaction équitable, la somme de 7 500 PLN
[1]
. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera payable dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37
§
1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage
».
(...)
Par une lettre du 14 septembre 2009, le requérant s’est opposé à l’offre du Gouvernement. Il a fait savoir que la somme offerte par ce dernier dans sa déclaration lui paraissait inacceptable.
La Cour rappelle que l’article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l’une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l’article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque
:
«
pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
».
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle dans sa totalité ou en partie en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
[GC], n
o
WAZA Spółka z o.o. c.
Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, notamment des affaires dirigées contre la Pologne, sa pratique concernant les griefs relatifs à la violation du droit à être entendu dans un délai raisonnable et à l’absence de recours effectifs permettant d’en obtenir le redressement (voir, par exemple,
Frydlender c. France
[GC], n
o
Cocchiarella c.
Italie
[GC], n
o
Majewski c. Pologne
, n
o
52690/99, 11 octobre 2005,
Wende et Kukówka c. Pologne
, n
o
56026/00, 10 mai 2007,
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
30210/96, CEDH 2000-IX, §§ ..., et
Charzyński c. Pologne
(déc.) n
o
Compte tenu de la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement ainsi que du montant de l’indemnité proposée – qui cadre avec les sommes octroyées dans des affaires analogues – la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de cette partie de la requête (article
37 § 1 c) de la Convention).
Eu égard à ce qui précède, et en particulier à l’existence d’une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l’espèce, elle considère que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1
in fine).
Il y a lieu donc de la rayer du rôle.
B.
Grief tiré de l’article 1 du Protocole n
o
1
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint que l’immeuble concerné ne lui a pas été restitué. A cet égard, il conteste notamment les décisions refusant d’ouvrir la procédure devant la Cour administrative suprême.
La Cour rappelle d’une part que la Convention ne garantit pas le droit à
la restitution d’une propriété. Par ailleurs, le texte de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention ne vaut que pour des biens actuels. Pour l’espèce, la Cour constate que le requérant ne possède pas de titre de propriété sur l’immeuble litigieux. Ce dernier appartient à l’État, conformément à la décision du 4 janvier 1962 laquelle n’a jamais été invalidée par le requérant. D’autre part, pour autant que le requérant se plaigne du refus d’ouvrir la procédure devant la Cour administrative suprême, terminée par une décision prononcée par cette dernière le 7 mai 2003, la Cour rappelle que la Convention ne garantit pas le droit d’ouvrir une procédure terminée par une décision définitive.
Au vu de ce qui précède, la Cour conclut que cette partie de la requête est incompatible
ratione materiae
et doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu’elle comporte
;
Décide
, en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l’affaire du rôle pour autant qu’elle concerne le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention ;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Greffier
Président
[1]
Approx. 1 800 euros