A DOUA SECȚIUNE CEVEN c. TURCIA (solicitarea nr. 41746/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 noiembrie 2009 DEFINIF 24/02/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă.
În cauza șteven c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, judecători, și de Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 3 noiembrie 2009, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei (n 41746/04) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Gülde çeven, a sesizat Curtea la 2 septembrie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 13 ianuarie 2009, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice cauza formulată în art. 5 5 alin. (1) și (13) din Convenția guvernului.
După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului cauzei. La 8 septembrie 1995, a fost arestat și reținut în cadrul unei operațiuni împotriva membrilor DHKP/C (Parteneriatul revoluționar pentru eliberarea poporului/Frontului), o organizație armată ilegală. La 22 septembrie 1995, procurorul a fost ascultat de tribunalul de securitate al statului de temniță ( La 9 octombrie 1995, procurorul a inițiat o acțiune penală împotriva reclamantului pentru tentativa de răsturnare a ordinii constituționale turcești, o infracțiune reprimată în temeiul art. 146 alin. (1) din Codul penal anterior. La 16 iunie 2004, legea nr. 5190 a abolit cursul de securitate al statului.
Prin urmare, cauza reclamantului a fost retrimisă în fața Curții de Assese de Istanbul (adică curtea de Assesie mai întâi). La 22 noiembrie 2004, Curtea de Assesie l-a eliberat provizoriu pe reclamant. 11. Prin hotărârea din 13 septembrie 2007, l-a condamnat la închisoare pe viață, apoi, luând în considerare vârsta persoanei în cauză în momentul faptelor, a redus sentința la 15 ani de închisoare. 12. La 1 decembrie 2008, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. Reclamantul se plânge de o durată excesivă a detenției sale provizorii și de absența unei căi de atac care i-ar fi permis să pună sub semnul întrebării legalitatea acestei detenții și se declară, de asemenea, victima imposibilității de a solicita despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-ar fi suferit din cauza duratei excesive a detenției sale provizorii.
În ceea ce privește admisibilitatea, Curtea constată că aceste obiecții nu sunt în mod evident justificate greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În ceea ce privește fondul, guvernul susține că durata de detenție provizorie impusă reclamantului nu este excesivă, având în vedere în special natura infracțiunii despre care persoana în cauză a fost suspectată și riscul de a comite alte infracțiuni grave. 16. Reclamantul combate această teză. 17. Curtea constată că reținerea provizorie a reclamantului a început la 8 Septembrie 1995 și că aceasta s-a încheiat la 22 noiembrie 2004, data eliberării provizorii de către Curtea de Assesie; prin urmare, a durat mai mult de nouă ani și două luni.
Curtea amintește că, în numeroase cauze care ridicau probleme similare celor din speță, a încălcat art. 5 alineatul (3) din Convenție (a se vedea, printre altele, Yücel c. Turcia (n, n 31152/04, §§ 24-31, 8 aprilie 2008). Deoarece guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în speță, Curtea concluzionează că a avut loc o încălcare a articolului § 3 din Convenție. 18. 5 §§ 4 și 5 din Convenție din aceleași motive ca și cele menționate în Hotărârile Ba mai sus. Turcia 43256/04, § 51, 5 iunie 2007), Abdulkadir Aktaș c. Turcia 38851/02, § 73-74, 31 ianuarie 2008) și Cahit Solmaz c. Turcia 34633/03, § 43-47, 14 iunie 2007). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIA 19. În ceea ce privește admisibilitatea, Curtea consideră că această cauză nu se confruntă cu niciunul dintre motivele de inadmisibilitate prevăzute la art. 35 din convenție și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă.
22. În ceea ce privește fondul, Curtea constată că procedura în litigiu a început la 8 septembrie 1995, data arestării reclamantului și că a încetat la 1 decembrie 2008, data hotărârii Curții de Casație; prin urmare, a durat aproximativ 13 ani și trei luni. 23. În numeroase cauze care ridicau probleme similare celor din speță, Curtea a concluzionat că încălcarea articolului 6 § 1 din Convenția (Pélieur et Sassi c. Franța [GC], nr 25444/94, § 67, CEDH 1999-II, Kalachnikov c. Rusia, nr 47095/99, § 132, CEDH 2002-VI, și Temel și Tașk 6 alin. (1) al III-lea. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE 26. Reclamantul se plânge, de asemenea, de absența unei căi de atac efective prin care ar fi putut ridica în fața unei instanțe naționale problema duratei excesive a procedurii.
În acest sens, invocă art. 13 din Convenție. 27. În ceea ce privește fondul, Curtea a concluzionat deja, în numeroase cauze care ridicau probleme similare celor din prezenta specie, cu încălcarea articolului 13 din Convenție (Tendik și alții c. Turcia, n 23188/02, §§ 34-39, 22 decembrie 2005 și Într-adevăr, sistemul juridic turc nu garantează nicio cale de atac eficientă prin care reclamantul ar fi putut contesta durata procedurii în litigiu 29. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 13. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 30. În ceea ce privește chestiunea satisfacției echitabile în temeiul articolului 41 din convenție, reclamantul solicită 36 630 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale, 250 000 EUR pentru prejudicii morale și 15 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată.
Ca dovadă, acesta furnizează chitanțe poștale, note de plată ale avocaților și facturi de traducere. 31. Guvernul contestă aceste pretenții. 32. Curtea nu identifică nicio legătură cauzală între pretinsa prejudiciu material și încălcările constatate și respinge această parte a cererii. În schimb, hotărând în mod echitabil, ea alocă 19 000 EUR reclamantului pentru daune morale. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, aceasta consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR, toate costurile, și acordul reclamantului. Pe de altă parte, Comisia consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A se vedea că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (3), 4 și 5 din Convenția menționată că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în temeiul articolului 2 din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 000 EUR (19 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru daune morale, ii.
000 EUR (mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 24 noiembrie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte
AFFAIRE ÇEVEN c. TURQUIE (Requête n o 41746/04) ARRÊT STRASBOURG 24 novembre 2009 DÉFINITIF 24/02/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Çeven c. Turquie, La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, juges, et de Sally Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 3 novembre 2009, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 41746/04) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Güldede Çeven (« le requérant »), a saisi la Cour le 2 septembre 2004 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant est représenté par M e H. Akgül, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
3.Le requérant allègue en particulier une violation des articles 5, 6 et 13 de la Convention.
4.Le 13 janvier 2009, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le grief tiré des articles 5 §§ 3, 4 et 5, 6 § 1 et 13 de la Convention au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond de l'affaire. EN FAIT
5.Le requérant est né en 1977 et réside à Istanbul.
6.Le 8 septembre 1995, il fut arrêté et placé en garde à vue dans le cadre d'une opération menée contre les membres du DHKP/C (Parti révolutionnaire de libération du peuple/Front), une organisation armée illégale.
7.Le 22 septembre 1995, il fut entendu par le procureur près la cour de sûreté de l'Etat d'Istanbul (« le procureur » et « la cour de sûreté de l'Etat »). Par la suite, il fut traduit devant un juge assesseur de cette juridiction, lequel ordonna sa mise en détention provisoire.
8.Par un acte d'accusation du 9 octobre 1995, le procureur engagea une action pénale à l'encontre du requérant pour « tentative de renversement de l'ordre constitutionnel turc », une infraction réprimée par l'article 146 § 1 de l'ancien code pénal.
9.Le 16 juin 2004, la loi n o 5190 abolit les cours de sûreté de l'Etat. L'affaire du requérant fut donc renvoyée devant la cour d'assises d'Istanbul (« la cour d'assises »).
10.Le 22 novembre 2004, la cour d'assises mit le requérant en liberté provisoire.
11.Par un arrêt du 13 septembre 2007, elle le condamna à la prison à vie. Puis, prenant en compte l'âge de l'intéressé au moment des faits, elle réduisit la peine à quinze ans d'emprisonnement.
12.Le 1 er décembre 2008, la Cour de cassation confirma ce jugement. EN DROIT I.
13. Le requérant se plaint d'une durée excessive de sa détention provisoire et de l'absence d'une voie de recours qui lui aurait permis de remettre en cause la légalité de cette détention. Il se dit également victime d'une impossibilité de réclamer réparation des préjudices qu'il aurait subis en raison de la durée excessive de sa détention provisoire. Il invoque sur ces points l'article 5 §§ 3, 4 et 5 de la Convention.
14.En ce qui concerne la recevabilité, la Cour constate que ces griefs ne sont pas manifestement mal fondés au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs qu'ils ne se heurtent à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables.
15.Quant au fond, le Gouvernement soutient que la durée de détention provisoire imposée au requérant n'est pas excessive compte tenu notamment de la nature du crime dont l'intéressé était soupçonné et du risque de commission d'autres infractions sérieuses.
16.Le requérant combat cette thèse.
17.La Cour note que la détention provisoire du requérant a débuté le 8 septembre 1995 et qu'elle a pris fin le 22 novembre 2004, date de sa remise en liberté provisoire par la cour d'assises. Elle a donc duré plus de neuf ans et deux mois. La Cour rappelle avoir déjà conclu, dans maintes affaires qui soulevaient des questions similaires à celles de l'espèce, à la violation de l'article 5 § 3 de la Convention (voir, parmi beaucoup d'autres, Yücel c. Turquie (n o 2) , n o 31152/04, §§ 24-31, 8 avril 2008). Le Gouvernement n'ayant fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente en l'espèce, la Cour conclut à la violation de l'article 5 § 3 de la Convention.
18.Il en va de même en ce qui concerne les griefs relatifs à l'article 5 §§ 4 et 5 de la Convention. La Cour estime qu'il y a eu également violation de l'article 5 §§ 4 et 5 de la Convention pour les mêmes motifs que ceux évoqués dans les arrêts Bağrıyanık c. Turquie (n o 43256/04, §§ 43 ‑ 51, 5 juin 2007), Abdulkadir Aktaș c. Turquie (n o 38851/02, §§ 73-74, 31 janvier 2008) et Cahit Solmaz c. Turquie (n o 34623/03, §§ 43-47, 14 juin 2007). II.
19. Le requérant allègue que la durée de la procédure méconnaît le principe du « délai raisonnable » prévu par l'article 6 § 1 de la Convention.
20.Le Gouvernement combat cette thèse.
21.En ce qui concerne la recevabilité, la Cour estime que ce grief ne se heurte à aucun des motifs d'irrecevabilité inscrits à l'article 35 de la Convention. Il convient donc de le déclarer recevable.
22.Quant au fond, la Cour constate que la procédure litigieuse a commencé le 8 septembre 1995, date de l'arrestation du requérant, et qu'elle a pris fin le 1 er décembre 2008, date de l'arrêt de la Cour de cassation. Elle a donc duré environ treize ans et trois mois.
23.La Cour a, dans maintes affaires soulevant des questions semblables à celles de l'espèce, conclu à la violation de l'article 6 § 1 de la Convention ( Pélissier et Sassi c. France [GC], n o 25444/94, § 67, CEDH 1999-II, Kalachnikov c. Russie , n o 47095/99, § 132, CEDH 2002-VI, et Temel et Tașkın c. Turquie , n o 40159/98, §§ 68-77, 30 juin 2005).
24.Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et qu'elle n'a pas répondu à l'exigence du « délai raisonnable ».
25.Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1. III.
26. Le requérant se plaint également de l'absence d'un recours effectif au travers duquel il aurait pu soulever devant une instance nationale la question de la durée excessive de la procédure. Il invoque à cet égard l'article 13 de la Convention.
27.La Cour estime que ce grief ne se heurte à aucun des motifs d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
28.En ce qui concerne le fond, la Cour a déjà conclu, dans maintes affaires qui soulevaient des questions semblables à celles de la présente espèce, à la violation de l'article 13 de la Convention ( Tendik et autres c. Turquie , n o 23188/02, §§ 34-39, 22 décembre 2005, et Bahçeyaka c. Turquie , n o 74463/01, §§ 26-30, 13 juillet 2006). En effet, le système juridique turc ne garantit aucun recours effectif au moyen duquel le requérant aurait pu contester la durée de la procédure litigieuse.
29.Dès lors, il y a eu violation de l'article 13. IV.
30. Quant à la question de la satisfaction équitable au titre de l'article 41 de la Convention, le requérant réclame 36 630 euros (EUR) pour préjudice matériel, 250 000 EUR pour préjudice moral et 15 000 EUR pour frais et dépens. A titre de justificatifs, il fournit des reçus postaux, des notes d'honoraires d'avocat et des factures de traduction.
31.Le Gouvernement conteste ces prétentions.
32.La Cour ne relève aucun lien de causalité entre le dommage matériel allégué et les violations constatées et rejette cette partie de la demande. En revanche, statuant en équité, elle alloue 19 000 EUR au requérant pour dommage moral. Quant aux frais et dépens, elle estime raisonnable la somme de 1 000 EUR, tous frais confondus, et l'accorde au requérant. Par ailleurs, elle juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare le restant de la requête recevable ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 5 §§ 3, 4 et 5 de la Convention ; 3. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention ; 4. Dit qu'il y a eu violation de l'article 13 de la Convention ; 5. Dit a) que l ' Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, à convertir en nouvelle livres turques au taux applicable à la date du règlement : i. 19 000 EUR (dix-neuf mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral, ii. 1 000 EUR (mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par le requérant, pour frais et dépens ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 6. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 24 novembre 2009, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente