SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii n 36650/07 prezentate de Edmund RUSIECKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 1 decembrie 2009 într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători, și Fatoș Arac graffiter adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 16 august 2007, având în vedere declarația din 22 septembrie 2009, prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea de rol și răspunsul reclamantului la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Edmund Rusiecki, este un resortisant polonez, născut în 1946 și rezident în Łód La 11 octombrie 2005, reclamantul a fost arestat în mod oficial, în timp ce acesta era deținut deja de la 23 iulie 2005 în cadrul unei alte anchete și a fost suspectat împreună cu alte 20 de persoane, inclusiv de jafuri, jafuri armate, trafic de droguri și tentativă de omor într-o bandă organizată în condiții de recidivă. Primele decizii de prelungire a detenției din 11 octombrie 2005, 21 martie, 20 iunie și 1 august 2006, s-au bazat pe probabilitatea ca persoana respectivă să fie autorul faptelor; necesitatea de a garanta desfășurarea corectă a anchetei; complexitatea cazului, numărul de inculpați ; Faptul că, odată ce a fost pus în libertate la mai puțin de trei ani, a împiedicat buna desfășurare a procedurii și gravitatea pedepsei. La 6 septembrie 2007, a fost introdus în fața instanței regionale din Łód. Următoarele decizii de prelungire a detenției, adică cele din 20 septembrie și 20 decembrie 2006, 25 aprilie (abordare interjucată la 14 mai), 27 Iunie (solicitat la 5 iulie) și 11 septembrie 2007 (solicitat la 17 septembrie), a pus accentul în primul rând pe faptul că a fost necesar să se verifice mărturiile contradictorii ale inculpaților și au reiterat argumentele invocate anterior, accentuând importanța pedepsei. La 19 septembrie 2007, instanța de apel a prelungit detenția reclamantului până la 30 iunie 2008, instanța a considerat că organizarea primei audieri având în vedere complexitatea cauzei și numărul de persoane implicate necesitau o pregătire specială și că menținerea detenției era necesară pentru buna desfășurare a procedurii. La 27 septembrie 2007, reclamantul a solicitat recursului. La 23 mai 2008, Tribunalul Districtual a solicitat instanței judecătorești să prelungească reținerea provizorie a reclamantului până la 31 La 11 iunie 2008, instanța de apel a primit cererea pe baza gravității faptelor și a necesității de a izola reclamantul și ceilalți membri ai bandei organizate, care au fost confirmați în apel la 2 iulie 2008, din informațiile depuse la dosar reiese că, la 6 aprilie 2009, reclamantul a fost eliberat pe cauțiune. 1. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii. 2. Citând la art. 6 alin. (1) din Convenție, la pct. 5 alin. (3), al cărui pasaj relevant în speță dispune de art. 5 alin. (3) Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute în alin. (1) lit. (c) din prezentul articol (...) are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în timpul procedurii (...). Prin scrisoarea din 22 septembrie 2009, guvernul a informat Curtea că va face o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de cerere. În plus, guvernul a invitat Curtea să șteargă cauza din rolul în temeiul articolului 37 din convenție. [...] guvernul declară că, prin prezenta declarație unilaterală mai mult decât recunoaște durata excesivă a detenției provizorii a reclamantului. Având în vedere circumstanțele cauzei, guvernul declară că este pregătit să plătească reclamantului suma de 4 500 PLN pentru satisfacția echitabilă [1] . Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă nici unui impozit. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa unei soluționări în termenul menționat, Ö Õ se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale (...) Într-o scrisoare din 23 octombrie 2009, reclamantul a respins propunerea din scrisoarea guvernului din 22 septembrie 2009. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din acest articol. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv pe care [ea] îl constată existența, nu mai este justificat să se continue examinarea în instanță a persoanei în cauză. Comisia reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate anula o cerere de participare în întregime sau parțial în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În astfel de cazuri, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și cuantumul taxei de judecată propuse, care corespunde sumelor acordate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestei părți a cererii (articolul c) din convenție). Având în vedere cele de mai sus, în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la problema adresată în speță, Comisia consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu impună ca .. examinarea acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) în fine Alte obiecții] Cu toate acestea, Curtea constată că dosarul cauzei indică faptul că cauza este pendinte în fața instanțelor interne. Această cauză este prematură, Curtea îl respinge în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. În măsura în care recurentul se plânge din punctul de vedere al articolului 13 din Convenția de la Prin urmare, având în vedere că cauza este nefondată, Curtea îl respinge în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declaraiei guvernului pârât și de modalităile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor pe care le conine decide , în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, să șteargă cauza din rol în măsura în care aceasta se referă la t ă ț ii mfie n ț i o n a ț i o n a ț i o n a t ă ț ii . Fatoș Arac
de la requête n
o
36650/07
présentée par Edmund RUSIECKI
contre la Pologne
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 1er décembre 2009 en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi,
juges,
et de Fatoș Aracı,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 16 août 2007,
Vu la déclaration du 22 septembre 2009 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle et la réponse du requérant à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Edmund Rusiecki, est un ressortissant polonais, né en 1946 et résidant à Łódź. Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 11 octobre 2005, le requérant fut placé formellement en détention provisoire, alors qu’il était déjà détenu depuis le 23 juillet 2005 dans le cadre d’une autre enquête. Il fut soupçonné avec 20 autres personnes notamment de vols, attaques à main armée, trafic de stupéfiants et de tentative de meurtre dans une bande organisée dans les conditions de récidive.
Les premières décisions de prolongation de la détention datées des 11
octobre 2005, 21 mars, 20 juin et 1
er
août 2006, se fondèrent sur la probabilité que l’intéressé était auteur des faits; la nécessité de garantir le bon déroulement de l’enquête
; la complexité de l’affaire, le nombre de prévenus
; le fait qu’une fois remis en liberté l’intéressé entraverait le bon déroulement de la procédure et la gravité de la peine encourue.
Le 6 septembre 2007, l’acte d’accusation fut introduit devant le tribunal régional de Łódź.
Les décisions suivantes de prolonger la détention, soit celles des 20
septembre et 20 décembre 2006, 25 avril (appel interjeté le 14 mai), 27
juin (appel interjeté le 5 juillet) et 11 septembre 2007 (appel interjeté le 17 septembre), mirent essentiellement l’accent sur le fait qu’il était nécessaire de vérifier les témoignages contradictoires des prévenus et reprirent les arguments invoqués précédemment en accentuant l’importance de la peine encourue.
Le 19 septembre 2007, la cour d’appel prolongea la détention du requérant jusqu’au 30 juin 2008. La cour releva que l’organisation de la première audience au vu de la complexité de l’affaire et du nombre de personnes impliquées nécessitait une préparation particulière et que le maintien de la détention était nécessaire pour le bon déroulement de la procédure. Le 27 septembre 2007, le requérant interjeta appel.
Le 23 mai 2008, le tribunal de district adressa une demande à la cour d’appel de prolonger la détention provisoire du requérant jusqu’au 31
décembre 2008. Le 11 juin 2008, la cour d’appel accueillit la demande en se fondant sur la gravité des faits et la nécessité d’isoler le requérant et les autres membres de la bande organisée, décision confirmée en appel le 2
juillet 2008.
Il ressort des éléments versés au dossier que le 6 avril 2009, le requérant fut libéré sous caution.
1.Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa détention provisoire.
2.Citant l’article 6 § 1 de la Convention, l’intéressé dénonce l’absence d’équité de la procédure.
3.Invoquant l’article 13 de la Convention, il se plaint de l’absence d’efficacité des recours introduits en vue de son élargissement.
A.
La durée de la détention provisoire du requérant
Le requérant dénonce la durée de sa détention provisoire. Il invoque l’article 5 § 3, dont le passage pertinent en l’espèce dispose
:
Article 5 § 3
«
Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe 1 c) du présent article, (...) a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure (...).
»
Par une lettre du 22 septembre 2009, le Gouvernement a informé la Cour qu’il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l’affaire du rôle en vertu de l’article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi
:
«
(...) le Gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît la durée excessive de la détention provisoire du requérant.
Compte tenu des circonstances de la cause, le Gouvernement déclare être prêt à
verser au requérant, au titre de la satisfaction équitable, la somme de 4 500 PLN
[1]
. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera payable dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37
§
1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage
».
(...)
Dans une lettre du 23 octobre 2009, le requérant a rejeté la proposition contenue dans la lettre du Gouvernement du 22 septembre 2009.
La Cour rappelle que l’article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l’une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l’article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque
:
«
pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête ».
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête du rôle dans sa totalité ou en partie en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
[GC], n
o
WAZA Spółka z o.o. c.
Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03).
Compte tenu de la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement ainsi que du montant de l’indemnité proposée – qui cadre avec les sommes octroyées dans des affaires analogues – la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de cette partie de la requête (article
37
§
1
c) de la Convention).
Eu égard à ce qui précède, et en particulier à l’existence d’une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l’espèce, elle considère que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1
in fine
).
B.
Autres griefs
Le requérant se plaint en outre de l’iniquité de la procédure pénale dirigée contre lui. La Cour note toutefois que le dossier de l’affaire indique que l’affaire est pendante devant les juridictions internes. Ce grief étant prématuré, la Cour le rejette en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Dans la mesure où le requérant se plaint sous l’angle de l’article 13 de la Convention de l’absence du caractère efficace des recours introduits en vue de son élargissement, la Cour rappelle que la disposition en question ne garantit pas de droit à voir une voie de recours aboutir à l’issue attendue par un requérant. Il en résulte que le grief étant infondé, la Cour le rejette en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu’elle comporte
;
Décide
, en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l’affaire du rôle pour autant qu’elle concerne le grief tiré de l’article 5
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Fatoș Aracı
Nicolas Bratza
Greffière adjointe
Président
[1]
approx. 1
000 euros