CtEDO 01.12.2009 Auto

HELSINKI COMMITTEE FOR HUMAN RIGHTS MOLDOVA v. MOLDOVA

RESPONDENT
MDA
HOTĂRÂRE
01.12.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
HELSINKI COMMITTEE FOR HUMAN RIGHTS MOLDOVA v. MOLDOVA (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 67300/01 de către COMITETUL HELSINKI PENTRU DREPTURILE OMĂRILOR ÎN REPUBLICA DE MOLDOVA împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă la 1 decembrie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Aracı, Registrul adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 19 ianuarie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 8 octombrie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Organizația solicitantă este Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului în Republica Moldova. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. Urîtu, șeful organizației. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl V. Grosu, agentul lor. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Între 17 și 19 iulie 2000 mai mulți membri ai organizației solicitante examinau circumstanțele arestării U., un cetățean rus de origine chechenă. La ora 14:00, la 18 iulie 2000, în timpul unei conversații telefonice cu angajații Serviciului de Informații și Securitate din Moldova, una dintre liniile telefonice ale organizației a fost redusă brusc. A doua linie telefonică a fost tăiată la scurt timp după aceea. Organizația solicitantă a solicitat asistență de la unitatea de reparații a companiei de telecomunicații, Moldtelecom, însă cererea a fost refuzată. Seful unității de reparații a explicat că liniile au fost tăiate deoarece un stand telefonic era reparat. Mulți membri ai organizației solicitante au mers la stand în cauză, dar nu au găsit nimeni acolo. Liniile telefonice au început din nou să funcționeze la ora 16:30. La 19 iulie 2000, liderul organizației solicitante a depus o cerere la Moldtelecom întrebând de ce liniile telefonice au fost eliminate. În aceeași dată, el a depus cereri la Serviciul de Informare și Securitate, Ministerul Afacerilor Interne, Comisia Specială pentru Controlul Serviciilor Speciale a Parlamentului și Biroului Procurorului General care solicită informații despre posibila intercepție a comunicărilor organizației solicitante în general, în special între 13 și 16 iulie 1999 și între 17 și 19 iulie 2000. Într-o scrisoare din 28 iulie 2000 Moldtelecom a informat organizația solicitantă că a intervenit la cererea organizației solicitanți la ora 12.53 la 18 iulie 2000 și că, la ora 17.37, în aceeași zi, problema cu privire la cele două linii telefonice ale organizației a fost rezolvată. La 4 august 2000, Serviciul de informare și securitate a răspuns că are dreptul de a desfășura activități operaționale de investigație în temeiul legislației interne relevante, sub rezerva controlului Parlamentului, a instanțelor interne și a autorităților judiciare. La 8 august 2000, Oficiul Procurorului General a declarat că nu a eliberat niciodată o autorizație pentru desfășurarea măsurilor operaționale de investigație în ceea ce privește organizația solicitantă sau membrii săi. La 21 august 2000, Ministerul Afacerilor Interne a informat organizația solicitantă că toate măsurile operaționale de investigație au fost efectuate de acestea în scopul combaterii crimei organizate și în ceea ce privește persoanele suspectate specifice. La 28 septembrie 2000, președintele Parlamentului a remarcat că, în conformitate cu informațiile primite de la Serviciul de Informare și Securitate, organizația solicitantă nu a fost niciodată supusă măsurilor operaționale de investigație. Organizația solicitantă s-a plâns că, între 17 și 19 iulie 2000, comunicațiile sale telefonice au fost interceptate, care constituie o încălcare a articolului 8 din Convenție. De asemenea, s-au plâns că legislația moldovenească nu conține suficiente garanții împotriva interceptării abuzive a comunicațiilor telefonice. După comunicarea prezentei cereri către guvernul contestat, organizația solicitantă nu a prezentat observații cu privire la admisibilitatea și la fondul cauzei în termenul indicat de Curte. La 14 iunie 2004, președintele celei de-a patra secțiuni a Curții, la care a fost alocată cazul, a hotărât că observațiile prezentate de organizația solicitantă în afara termenului indicat de Curte nu ar trebui să fie incluse în dosarul de examinare al Curții. La 24 mai 2005, organizația solicitantă a prezentat observații suplimentare cu privire la acest caz ca răspuns la întrebările suplimentare adresate Curții părților. La 17 martie 2009, Curtea a hotărât că meritul cererii ar trebui să fie luată în considerare în același timp ca admisibilitatea sa, în conformitate cu art. 29 § 3 din convenție. Organismul reclamant a fost invitat să prezinte până la 16 aprilie 2009 orice alte observații scrise pe care le-a dorit să le depună împreună cu cererile sale pentru o justă satisfacție. Organismul reclamant nu a respectat termenul și nu au fost primite alte observații sau cereri pentru o justă satisfacție. La 8 octombrie 2008, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor formulate de cerere. Textul scrisorii acestora la Curte a citit după cum urmează: „Au luat în considerare [conturile constatărilor Curții din Iorachi și altele c. Moldova nr. 25198/02, 10 februarie 2009 ) în cazul în care Curtea a constatat că calitatea legislației privind interceptarea comunicațiilor telefonice înainte de 2003 nu a îndeplinit cerințele articolului 8 din Convenție] și că organizația solicitantă nu și-a prezentat cererile pentru o justă satisfacție și să furnizeze orice explicație plauzibilă pentru a face acest lucru – fapt care ar împiedica Curtea să îi atribuie orice sumă în acest sens – Guvernul face următoarea declarație: Guvernul recunoaște că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de Convenție, deoarece legea moldovenească nu oferă o protecție adecvată împotriva abuzului de putere în domeniul interceptării comunicațiilor telefonice. Cu toate acestea, Guvernul consideră că recunoașterea simplă a încălcării drepturilor reclamantului ar constitui suficientă satisfacție [...] Astfel, având în vedere circumstanțele specifice ale prezentului caz, și faptul că după eliberarea hotărârii în Iordachi și alții c. Moldova au fost deja inițiate consultări cu diferite autorități de stat și cu societatea civilă pentru a modifica legislația în acest sens și, în plus, pentru recunoașterea expresă că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului, Guvernul solicită Curtea să elimine actuala cerere din lista sa de cazuri.” Într-o scrisoare din 23 octombrie 2009 reprezentantul reclamantului a salutat inițiativa Guvernului de a alinia cadrul juridic național privind interceptarea comunicațiilor telefonice la standardele convenției. Cu toate acestea, el nu este de acord cu propunerea Guvernului de a ataca cazul deoarece, în opinia sa, o hotărâre cu privire la fondurile cazului ar „să servească ca argument suplimentar și un impuls pentru realizarea deplină a politicii de stat în acest domeniu”. Curtea remarcă că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curtea să scoată un caz din lista sa, în special în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Curtea constată, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC] , nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006). având în vedere natura admiterilor conținute în declarația unilaterală a Guvernului din 8 octombrie 2009 și în concluziile din Iordachi și alții c. Moldova (citată mai sus), precum și în ceea ce privește urmărirea mai mică decât puternică a organizației solicitante a cauzei, inclusiv nerespectarea sa de a prezenta observații în ceea ce privește satisfacția echitabilă, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus, și Meriakri c. Moldova c. Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolele sale, nu necesită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate: în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă