CtEDO 01.12.2009 Auto

JELEVA AND OTHERS v. BULGARIA

RESPONDENT
BGR
HOTĂRÂRE
01.12.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
JELEVA AND OTHERS v. BULGARIA (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

A cincea secțiune DECIZIE Nr. 274/04 de către Maria Petrova JELEVA și alții împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 1 decembrie 2009 în calitate de Cameră compusă de: Peer Lorenzen, Președintele, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători, Pavlina Panova, judecător ad hoc și Claudia Westerdiek, Secțiunea Grefier având în vedere cererea depusă la 3 decembrie 2003, având în vedere decizia parțială din 1 aprilie 2008, având în vedere cererea Guvernului de a elimina cazul din lista cazurilor și textul declarației lor unilaterale făcute în vederea soluționării cererii, Având în vedere observațiile reclamanților cu privire la declarația unilaterală a Guvernului, după deliberare, hotărăște următoarele: FACTE Reclamanții, dna Maria Petrova Jeleva, dna Zlatka Gospodinova Nikolova și dna Rositsa Gospodinova Krushovska, sunt resortisanți bulgari născuți în 1921, 1942 și, respectiv, 1946, și trăiesc în Burgas. Margaritova Vuchkova, avocat practicant la Sofia. Guvernul bulgar (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Dimova, a Ministerului Justiției. Judecătorul Kalaydjieva, judecătorul ales în ceea ce privește Bulgaria, s-a retras din ședință în acest caz. La 30 ianuarie 2009, Guvernul a desemnat în locul ei dna Pavlina Panova ca judecător ad hoc (art. 27 § 2 din Convenția și art. 29 § 1 din Regulamentul Curții). Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În decembrie 1968, dl G.N., soț al primului reclamant și tatăl celui de-al doilea și al treilea reclamant, achiziționat de la comuna Burgas un apartament de trei camere care a devenit proprietate de stat în temeiul naționalizărilor efectuate de autoritățile comuniste după 1947. La începutul anului 1993, dna I.M., moștenitoare a fostului proprietar de pre-naționalizare al apartamentului, a acuzat dl G.N. în secțiune 7 din Legea privind restituirea proprietății proprietăților imobiliare naționalizate care urmărește anularea titlului său și restabilirea propriului titlu. Primul reclamant, care a fost co-proprietar al apartamentului și a locuit acolo cu soțul ei, dl G.N., a fost constituit oficial ca co-apărător în 1997. La 31 ianuarie și 16 martie 1994, Curtea de District Burgas și Curtea Regională de Burgas au considerat inadmisibil afirmația. La 6 iulie 1995, Curtea Supremă (mai târziu Curtea Supremă de Casare) a anulat deciziile instanțelor de jos și a remis cazul. După o nouă examinare a cazului, la 24 aprilie 1996, Curtea de District a respins cererea dnei I.M.. La 25 noiembrie 1996, Curtea Regională a anulat această hotărâre și a remis acest caz. După decesul dlui G.N. în martie 1997, fiicele sale – al doilea și al treilea reclamant – au aderat și la proceduri. Într-o hotărâre din 28 mai 1997, Curtea de District a respins încă o dată cererea dnei I.M.. La 10 noiembrie 1997, Curtea Regională a susținut această hotărâre. La 25 mai 1999, Curtea Supremă a anulat hotărârea Curții Regionale și a remis din nou cazul cu instrucțiuni de colectare a unor dovezi suplimentare. După o nouă examinare a cazului, la 12 decembrie 2000, Curtea Regională a respins cererea împotriva reclamanților. La 30 aprilie 2002, Curtea Supremă a anulat hotărârea Curții Regionale și a decis să examineze fondurile acestui caz. Într-o hotărâre finală din 17 iulie 2003, Curtea Supremă de Cassare a constatat că titlul reclamantului în apartamentul contestat era nul și nu a fost valabil. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii era excesivă. HOTĂRÂREA Reclamanții se plângeau de durata procedurii în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, care citește, în măsura în care este cazul: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” La 30 aprilie 2009, Curtea a primit o declarație unilaterală din partea Guvernului în vederea soluționării cererii. Guvernul a solicitat Curții să elimine aplicarea listei sale de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, în special, a citit: [...] Guvernul dorește să își exprime [...] recunoașterea de durata necorespunzătoare a procedurii interne în care au fost implicate reclamanții. În același timp, Guvernul recunoaște că, în circumstanțele particulare ale cazului, plângerea cu privire la durata procedurii nu a fost remediată la nivel intern, conform articolului 6 § 1 din convenție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamanților suma de [...] 5.000 EUR pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în bulgar [levs] la rata de schimb aplicabilă la momentul plății, și va fi liberă de orice impozite care pot fi impuse reclamanților. Se va plăti în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în conformitate cu art. 37 § 1 din [Convenția]. [...] Guvernul solicită, prin urmare, ca această cerere să fie eliminată din lista de cauze a Curții în temeiul articolului 37 §§ §§ §§ §§ § . În răspunsul lor scris din 3 iunie 2009, reclamanții au solicitat Curții să continue examinarea cazului deoarece au considerat că suma oferită de Guvern este insuficientă. În plus, au avertizat că, în cazul în care cererea a fost eliminată din lista, Guvernul nu va lua nicio măsură generală pentru a preveni viitoare încălcări similare. Curtea reamintește că art. 37 § 1 litera (c) din Convenție îi permite să tragă o procedură din lista sa în cazul în care: „[...] din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. art. 37 § 1 în amendă include provizul care: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocolele acestuia, este necesar.” Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate emite o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI). Având în vedere recunoașterile prezentate în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, care este compatibil cu sumele acordate în cazuri similare, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării prezentei cereri, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (c). Având în vedere jurisprudența sa extinsă și clară privind durata procedurilor civile, inclusiv în cazurile împotriva Bulgariei (a se vedea, de exemplu, Rachevi Bulgaria , nr. 47877/99, 23 septembrie 2004; Vatevi v. Bulgaria , nr. 55956/00, 28 septembrie 2006; Kambourov v. Bulgaria , nr. 55350/00, 14 Februarie 2008), Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolele sale, nu solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă ). Prin urmare, cererea ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să scoată aplicarea din lista cazurilor sale. Claudia Westerdiek Președintele grefierului Peer Lorenzen

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă