SECȚIUNEA ABAY c. TURCIA (solicitarea nr. 19332/04) HOTĂRÂREA STRASBURG decembrie 2009 DEFINITIVF 01/03/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Abay c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, Kristina Pardalos, judecători, Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 10 noiembrie 2009, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cazului (n 19332/04) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Necati Abay ( La 29 august 2008, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice guvernului art. 5 alineatul (4). După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitatea și fondul cauzei. La 13 aprilie 2003 în jurul orei 14:00, poliția a efectuat o percheziție la domiciliul reclamantului în conformitate cu ordonanța emisă în aceeași zi de către președintele Curții de Securitate a statului de interdicție ( În conformitate cu procesul-verbal de arestare, percheziție și sechestrare pe care reclamantul nu l-a semnat, numele său fusese dat de un suspect arestat în cadrul operației împotriva unei organizații armate ilegale și se presupunea că conducea trei cache ale organizației în cauză. La sfârșitul percheziției, poliția a efectuat sechestrarea și arestarea reclamantului. Reclamantul, care s-a bucurat de asistența unui avocat încă de la începutul custodiei sale, a preferat să nu spună nimic în timpul interogatoriului său. În timpul examenului medical efectuat la începutul custodiei sale, reclamantul a indicat că era diabetic și s-a plâns de oboseală și amețeli, precum și de uscăciunea buzelor. La 14 aprilie 2003, reclamantul a fost supus unui examen medical la spitalul Haseki, unde a consultat un specialist pentru durerea de amețeală, greață și oboseală. La 17 aprilie 2003 în jurul orei 10:00, la sfârșitul arestului său, reclamantul a fost supus unui examen medical la institutul medico-legal. Numai prima pagină a raportului redactat la sfârșitul acestei examinări figurează în dosar, următoarele pagini conținând constatările examinării neincluse în dosar. La această examinare, reclamantul s-a plâns că a fost injurat și lipsit de somn în timpul reținerii sale. El a declarat că nu a fost bătut și a adăugat că un pahar cu ceai fierbinte a fost pus pe mâna sa stângă cu bună știință. 10. Reclamantul a fost apoi ascultat de procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului (denumită în continuare "procurorul Republicii"). El a negat faptele care i-au fost reproșate și a pretins că a fost victima unui complot polițist. El a precizat că nu a fost supus unei presiuni fizice în timpul arestării sale, ci a fost amenințat și supus unei presiuni psihologice. 11. Apoi, a fost adus în fața judecătorului care se afla la curtea de securitate a statului. În fața judecătorului, el va recita că nu a fost supus unei presiuni fizice și a afirmat că polițiștii l-au amenințat cu astfel de cuvinte: dacă vei continua să lucrezi la ziar, problemele nu te vor abandona. La sfârșitul audierii, judecătorul a ordonat eliberarea lui. 12. În aceeași zi, la cererea procurorului republicii, Curtea de Securitate a statului, reunită într-o cameră colegială, a decis arestarea provizorie a reclamantului, având în vedere natura infracțiunii reproșate și starea probelor. 13. În aceeași zi, reclamantul a fost arestat din nou și supus unui alt examen la Institutul Medico-legal în jurul orei 23:00. Medicul a ridicat o înroșire de 0,5 cm pe mâna stângă. Reclamantul a afirmat că această urmă se formase în a doua zi de custodie cu un pahar de ceai fierbinte. 14. La 21 aprilie 2003, reclamantul a formulat opoziție împotriva menținerii sale în arest provizoriu prin intermediul avocatului său. La 22 aprilie 2003, Curtea de Securitate a statului, hotărând la dosar, l-a decăzut din cererea sa. 15. În cele din urmă, Curtea de Securitate a statului a examinat de trei ori, în cele trei cazuri. Iunie, 14 iulie și 19 august 2003, problema menținerii în detenție a reclamantului. Ea a pronunțat menținerea în detenție provizorie a persoanei în cauză în ceea ce privește natura infracțiunii reprobabile În actul de acuzare pe care l-a prezentat la 23 iulie 2003, procurorul a reproșat reclamantului (precum și altor nouă persoane acuzate) acordarea de asistență și asistență unei organizații ilegale înarmate 17. La prima audiere, la 3 octombrie 2003, Curtea de Securitate a statului a dispus extinderea reclamantului, având în vedere posibilitatea unei recalificări juridice a faptelor, starea probelor și faptul că persoana în cauză a fost audiată în apărarea sa. În conformitate cu elementele dosarului, procedura ar fi încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne. 19. Reclamantul a prezentat un plic datat 19 august 2003, adresat de către acesta avocatului său în timp ce era deținut și poartă mențiunea Invocând art. 5 alineatul (4) din Convenție, reclamantul a declarat că nu a beneficiat de o cale de atac eficientă pentru a contesta arestarea sa provizorie. 21. Guvernul susține că reclamantul dispune de o acțiune în opoziție. 22. În Hotărârile sale Kosti și alții c. Turcia 74321/01, § 21, 3 mai 2007) și Ba 43256/04, §§ 46-51, 5 iunie 2007), Curtea a considerat că acțiunea în opoziție prevăzută de dreptul intern pentru a asigura controlul legalității detenției nu a respectat cerințele articolului 5 alineatul (4) din convenție. Curtea nu a constatat niciun motiv de a se abate de la această concluzie în cadrul prezentei cauze 23. Astfel, reclamantul nu poate fi privit ca fiind dispus să dispună de mijloace eficiente pentru a examina legalitatea detenției sale provizorii în sensul articolului 5 alineatul (4) din convenție. 24. Curtea a examinat toate obiecțiunile, astfel cum au fost prezentate de solicitant. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a identificat nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. 27. Rămâne problema aplicării articolului 41 din Convenție. Reclamantul solicită 60 000 EUR ( Guvernul contestă aceste pretenții. 29. Statuând în echitate, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 1 000 EUR pentru prejudiciile morale și 1 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, împreună cu dobânzi moratoriu calculate pe baza ratei dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorate cu trei puncte procentuale. Pe aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 5 alineatul (4) și inadmisibil pentru surplus A declarat că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, sume care trebuie convertite în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. decembrie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
ABAY c. TURQUIE
(Requête n
o
19332/04)
ARRÊT
1
er
décembre 2009
01/03/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Abay c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Dragoljub Popović,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Kristina Pardalos,
juges,
et
de
Sally Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 10 novembre 2009,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
19332/04) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Necati Abay («
le requérant
»), a saisi la Cour le 28 mars 2004 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 29 août 2008, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer le grief tiré de l'article 5 § 4 au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond de l'affaire.
4.
Le requérant, journaliste, est né en 1956 et réside à Istanbul.
5.
Le 13 avril 2003 vers 14 heures, la police procéda à une perquisition au domicile du requérant conformément à l'ordonnance délivrée le même jour par le président de la cour de sûreté de l'Etat d'Istanbul («
cour de sûreté de l'Etat
»). Selon le procès-verbal d'arrestation, de perquisition et de saisie que le requérant refusa de signer, son nom avait été donnée par un suspect arrêté dans le cadre de l'opération menée contre une organisation armée illégale et il était soupçonné de diriger trois caches de l'organisation en question. Au terme de la perquisition, la police procéda à des saisies et à l'arrestation du requérant.
6.
Le requérant, qui bénéficia de l'assistance d'un avocat dès le début de sa garde à vue, préféra garder le silence lors de son interrogatoire.
7.
Lors de l'examen médical subi par lui au début de sa garde à vue, le requérant indiqua être diabétique et se plaignit de fatigue et de vertiges ainsi que de sécheresse des lèvres.
8.
Le 14 avril 2003, le requérant subi un examen médical à l'hôpital Haseki où il consulta un spécialiste pour ses doléances de vertiges, de nausées et de fatigue.
9.
Le 17 avril 2003 vers 10 heures, au terme de sa garde à vue, le requérant fut soumis à un examen médical à l'institut médico-légal. Seule la première page du rapport rédigé au terme de cet examen figure dans le dossier, les pages suivantes contenant les constats de l'examen n'y figurant pas. Lors de cet examen, le requérant se plaignit d'avoir été injurié et privé de sommeil pendant sa garde à vue. Il déclara qu'il n'avait pas été battu et ajouta qu'un verre à thé chaud avait été posé sur sa main gauche sciemment.
10.
Le requérant fut entendu ensuite par le procureur de la République près la cour de sûreté de l'Etat (ci-après «
le procureur de la République). Il
nia les faits qui lui étaient reprochés et affirma être victime d'un complot policier. Il précisa qu'il n'avait pas subi de pression physique au cours de sa garde à vue mais qu'il avait été menacé et subi une pression psychologique.
11.
Puis, il fut traduit devant le juge assesseur près de la cour de sûreté de l'Etat. Devant le juge, il réitéra ne pas avoir subi de pression physique et affirma que les policiers l'avaient menacé en ces termes
: «
Si tu continues à travailler au journal, les ennuis ne t'abandonneront pas
». Au terme de l'audition, le juge ordonna sa mise en liberté.
12.
Le même jour, sur requête du procureur de la République, la cour de sûreté de l'Etat, réunie en chambre collégiale, décida de la mise en détention provisoire du requérant au vu de la nature du crime reproché et de l'état des preuves.
13.
Toujours le même jour, le requérant fut à nouveau arrêté et subi un nouvel examen à l'institut médico-légal vers 23 heures. Le médecin releva une rougeur de 0,5 cm sur la main gauche. Le requérant affirma que cette trace s'était formée le deuxième jour de sa garde à vue avec un verre à thé chaud.
14.
Le 21 avril 2003, le requérant forma opposition contre son maintien en détention provisoire par l'intermédiaire de son avocat.
Le 22 avril 2003, la cour de sûreté de l'Etat, statuant sur dossier, le débouta de sa demande.
15.
Par la suite, la cour de sûreté de l'Etat examina à trois reprises, les 3
juin, 14 juillet et 19 août 2003, la question du maintien en détention du requérant. Elle prononça le maintien en détention provisoire de l'intéressé eu égard «
à la nature du crime reproché
», «
à l'état de l'instruction
», «
à
l'état des preuves
» et «
au risque de fuite
».
16.
Dans l'acte d'accusation qu'il présenta le 23 juillet 2003, le procureur reprocha au requérant (ainsi qu'à neuf autres personnes mises en examen) de porter aide et assistance à une organisation illégale armée.
17.
A la première audience, en date du 3 octobre 2003, la cour de sûreté de l'État ordonna l'élargissement du requérant vu la possibilité d'une requalification juridique des faits, l'état des preuves et
le fait que l'intéressé ait été entendu en sa défense. Entendu en ses déclarations au cours de cette audience, le requérant ne mentionna aucune doléance quant à sa garde à vue.
18.
Selon les éléments du dossier, la procédure serait toujours pendante devant les juridictions internes.
19.
Le requérant a produit une enveloppe datée du 19 août 2003, adressée par lui à son avocat alors qu'il était détenu et qui porte la mention «
vu
» de l'administration pénitentiaire.
20.
Invoquant l'article 5 § 4 de la Convention, le requérant allègue n'avoir pas bénéficié d'un recours effectif pour contester sa détention provisoire.
21.
Le Gouvernement fait valoir que le requérant disposait d'un recours en opposition.
22.
Dans ses arrêts
Koști et autres c. Turquie
(n
o
74321/01, § 21, 3
mai 2007) et
Bağrıyanık c. Turquie
(n
o
43256/04, §§ 46-51, 5 juin 2007), la Cour a considéré que le recours en opposition prévu par le droit interne pour faire contrôler la légalité de la détention ne respectait pas les exigences de l'article 5 § 4 de la Convention. Elle n'aperçoit aucune raison de s'écarter de cette conclusion dans le cadre de la présente affaire.
23.
Ainsi, le requérant ne peut être regardé comme ayant disposé de moyens efficaces pour faire examiner la légalité de sa détention provisoire au sens de l'article 5 § 4 de la Convention.
24.
Partant, il y a eu violation de cette disposition.
25.
Le requérant se plaint également de la violation des articles 3, 6, 8, 13 et 14 de la Convention et présente d'autres griefs tirés de l'article
5.
26.
La Cour a examiné l'ensemble des griefs tels qu'ils ont été présentés par le requérant. Compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaitre des allégations formulées, elle n'a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s'ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l'article 35 § 4 de la Convention.
27.
Reste la question de l'application de l'article 41 de la Convention. Le requérant réclame 60
000 euros («
EUR
») au titre du préjudice moral et 4
535 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour. A titre de justificatif, il fournit un décompte horaire.
28.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
29.
Statuant en équité, la Cour considère qu'il y a lieu d'octroyer au requérant 1
000
EUR au titre du préjudice moral et 1
000 EUR au titre des frais et dépens, assortis d'intérêts moratoires calqués sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois
points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de l'article 5 § 4 et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 5 § 4 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 1
000 EUR (mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, et 1
000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par le requérant, sommes à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
1
er
décembre 2009, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente