Rezoluția CM/ResDH(2009)126 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Selmuni/Franța (Recherche n 25803/94 Hotărârea din 28 iulie 1999, definitivă la 28 iulie 1999) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede monitorizarea de către Comitet a executării hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "deciziile"), Convenția Reamintind că încălcările Convenției constatate de Curte privesc acte de violență fizică și mentală comise asupra persoanei unui resortisant marocan și olandez în timpul unei detenții de la 5 la 29 noiembrie 1991 la Bobigny în cadrul unei proceduri privind traficul de droguri, acțiuni care, potrivit Curții, trebuie privite, luate în ansamblu, ca acte de tortură în sensul art. 3 din Convenție (încălcarea art. 3) precum și durata excesivă a procedurilor penale inițiate ulterior împotriva polițiștilor implicați, procedură în care reclamantul s-a constituit parte civilă [încălcarea articolului 6 alineatul (1) ] După ce a invitat guvernul statului pârât să îl informeze cu privire la măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul art. 46 alin. (1) din Convenție, care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție. După ce a luat act de declarațiile Curții cu privire la confiscarea sumelor acordate cu titlu de satisfacție echitabilă, s-a asigurat că statul pârât a plătit reclamantului satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâre (a se vedea detaliile din anexă) și că nu s-a efectuat nicio sesizare Reamintind că constatarea încălcării de către Curte necesită, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar - a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să șteargă consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - a unor măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARĂ, după examinarea măsurilor luate de statul pârât (a se vedea anexa) și având în vedere decizia luată în cadrul celei de-a 775-a reuniuni a delegaților miniștrilor (17 decembrie 2001), că și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză și DECIDE de a închide examinarea. Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2009)126 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cauza Selmuni/Franța Rezumat introductiv al cauzei Această cauză se referă la acte de violență fizică și mentală comise asupra persoanei unui resortisant marocan și olandez în timpul unei detenții în perioada 5-29 noiembrie 1991 la Bobigny în cadrul unei proceduri privind traficul de stupefiante, care, potrivit Curții, trebuie privite, luate în ansamblu, ca acte de tortură în sensul articolului 3 din convenție (violarea articolului) 3. Aceasta se referă, de asemenea, la durata excesivă a procedurii penale inițiate ulterior împotriva polițiștilor implicați, procedură în care reclamantul a fost o parte civilă [încălcare a articolului 6 alineatul (1) ] Plata satisfacției echitabile și măsuri individuale Detalii privind satisfacția echitabilă Daune materiale și morale Prospături și cheltuieli de judecată Total 500 000 FF 113 364 FF 613 364 FF Plătit la 16 noiembrie 1999 și la 7 decembrie 1999, dobânzi plătite la 23 decembrie 1999 b) Măsuri individuale Din hotărârea Curții reiese că procedura judiciară inițiată împotriva polițiștilor suspectați de acte incriminate a condus la o hotărâre a Curții de Apel de la Versailles la data de 1 iulie 1999 prin care se declara că polițiștii sunt vinovați de lovituri și răniri voluntare cu sau sub amenințarea unei arme, care au dus la o incapacitate totală de muncă mai mică de opt zile (...) de către funcționari de poliție cu ocazia exercitării funcțiilor lor și fără motiv legitim, și care îi condamnă la pedepse cu închisoarea, dintre care unele cu suspendare. A fost subliniată în continuare importanța unei concluzii rapide a procedurii penale diligente împotriva polițiștilor atunci când Curtea Europeană și-a pronunțat hotărârea. În fața Comitetului de Miniștri, s-a subliniat importanța unei concluzii rapide a procedurii penale diligente împotriva polițiștilor; guvernul a anunțat ulterior că recursul în Casație introdus de polițiștii în cauză a fost respins la 31 mai 2000. Curtea Europeană a afirmat că, având în vedere gravitatea extremă a încălcării convenției de care a fost victima domnului Selmuni, aceasta a considerat că acesta a suferit un prejudiciu corporal și moral, la care constatările privind încălcarea din hotărârea sa nu au fost suficiente pentru a remedia. Reclamantul a invitat Curtea să precizeze că sumele alocate în temeiul articolului 41 nu ar putea da naștere niciunei sesizări. Ca răspuns, Curtea a indicat că consideră că indemnizația stabilită prin aplicarea dispozițiilor articolului 41 și datorată în temeiul unei hotărâri a Curții ar trebui să fie insesizabilă. Ar părea oarecum surprinzător să se acorde reclamantului o sumă cu titlu de despăgubire, în special din cauza relelor tratamente care au condus la o încălcare a dispozițiilor articolului 3 din Convenție, precum și pentru a acoperi cheltuielile și cheltuielile suportate pentru a ajunge la această constatare, sumă al cărei stat însuși ar fi ulterior debitor și beneficiar. Chiar dacă sumele în cauză ar fi de o natură diferită, Curtea consideră că repararea prejudiciului moral ar fi cu siguranță deviată de la vocația sa, și sistemul articolului 41 pervertit, dacă s-ar putea satisface o astfel de situație. Cu toate acestea, Curtea nu are competența de a avea acces la o astfel de cerere [...] În consecință, aceasta nu poate decât să se bazeze pe înțelepciunea autorităților franceze cu privire la acest punct Autoritățile franceze au asigurat Comitetul miniștrilor că nu va fi efectuată nicio sechestrare. În sfârșit, reclamantul a solicitat Curții transferul său către Țările de Jos pentru a-și ispăși restul pedepsei. Curtea a reamintit că art. 41 nu îi conferă competența de a adresa un astfel de ordin unui stat contractant. În fața Comitetului de Miniștri, reclamantul nu a continuat această cerere. II. Măsuri generale Hotărârea Curții Europene a făcut rapid obiectul mai multor publicații și comentarii, în special în caietele CREDHO n Posterieururment la hotărârea Curții Europene, Legea nr. 2000-494 din 6 iunie 2000, a instituit o Comisie națională de etică a securității (www.cnds.fr. Comisia este o autoritate administrativă independentă și-a început activitatea în 2001. În raportul său din 2001, CNDS a subliniat importanța sporită a jurisprudenței Curții Europene și s-a referit la condamnarea Franței în cauza Selmuni. De atunci, Comisia a studiat numeroase sesizări referitoare la custodie și desfășurarea acesteia. mai multe avize și recomandări, Comisia a solicitat ministrului de interne să ia măsuri pentru a asigura respectarea strictă a normelor juridice și deontologice de către funcționarii care ordonă și execută măsuri de custodie. La 11 martie 2003, ministrul de interne, de securitate internă și de libertăți locale a difuzat o circulară privind garantarea demnității persoanelor reținute. Această circulară le reamintea personalului poliției câteva reguli esențiale pentru menținerea integrității și demnității persoanelor ținute la vedere. Guvernul francez reamintește, de asemenea, că continuă de mai mulți ani un dialog susținut cu Comitetul European pentru Prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane (CPT) privind punerea în aplicare a circularei menționate anterior, al cărui CPT a salutat-o (a se vedea CPT/Inf(2004)6, p30). III. Concluziile statului pârât Guvernul consideră că măsurile luate vor preveni încălcări similare și că Franța și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 3 decembrie 2009 cu ocazia celei de-a 1072-a reuniuni a delegaților miniștrilor
Résolution CM/ResDH(2009)126
[1]
Exécution de l'arrêt de la Cour européenne des droits de l'homme
Selmouni contre France
(Requête n
o
25803/94 arrêt du 28 juillet 1999, définitif le 28 juillet 1999)
Le Comité des Ministres, en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l'exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l'homme (ci-après nommées «
la Convention
» et «
la Cour
»)
;
Vu l'arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif
;
Rappelant que les violations de la Convention constatées par la Cour concernent des actes de violence physique et mentale commis sur la personne d'un ressortissant marocain et néerlandais au cours d'une garde à vue du 5 au 29 novembre 1991 à Bobigny dans le cadre d'une procédure relative à un trafic de stupéfiants, agissements qui selon la Cour doivent être regardés, pris dans leur ensemble, comme des actes de torture au sens de l'article 3 de la Convention (violation de l'article 3)
ainsi que la durée excessive de la procédure pénale engagée par la suite contre les policiers impliqués, procédure dans laquelle le requérant s'était constitué partie civile (violation de l'article 6, paragraphe 1)
;
Ayant invité le gouvernement de l'Etat défendeur à l'informer des mesures qu'il a prises pour se conformer à l'arrêt de la Cour en vertu de l'obligation qui lui incombe au regard de l'article
46 paragraphe
1 de la Convention
;
Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l'application de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention
;
Ayant noté les déclarations de la Cour au sujet de la saisissabilité des sommes octroyées au titre de la satisfaction équitable,
S'étant assuré que l'Etat défendeur a versé à la partie requérante, la satisfaction équitable prévue dans l'arrêt (voir détails dans l'Annexe) et qu'aucune saisie n'a été effectuée
;
Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l'adoption par l'Etat défendeur, si nécessaire
:
- de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par
restitutio in integrum
; et
- de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ;
DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l'Etat défendeur
(voir Annexe) et vu la décision prise lors de la 775e réunion des Délégués des Ministres (17 décembre 2001), qu'il a rempli ses fonctions en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et
DECIDE d'en clore l'examen.
Annexe à la Résolution CM/ResDH(2009)126
Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l'arrêt dans l'affaire
Selmouni contre France
Résumé introductif de l'affaire
Cette affaire concerne des actes de violence physique et mentale commis sur la personne d'un ressortissant marocain et néerlandais au cours d'une garde à vue du 5 au 29 novembre 1991 à Bobigny dans le cadre d'une procédure relative à un trafic de stupéfiants, agissements qui selon la Cour doivent être regardés, pris dans leur ensemble, comme des actes de torture au sens de l'article 3 de la Convention (violation de l'article
3). Elle concerne aussi la durée excessive de la procédure pénale engagée par la suite contre les policiers impliqués, procédure dans laquelle le requérant s'était constitué partie civile (violation de l'article
6, paragraphe 1).
I.
Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles
a)
Détails de la satisfaction équitable
Dommage matériel et moral
Frais & dépens
Total
500
113
Payé les 16 novembre 1999 et le 7 décembre 1999, intérêts payés le 23 décembre 1999
b) Mesures individuelles
Il ressort de l'arrêt de la Cour que la procédure judiciaire engagée contre les policiers soupçonnés des actes incriminés a donné lieu à un arrêt de la Cour d'appel de Versailles en date du 1er juillet 1999 déclarant les policiers coupables de «
coups et blessures volontaires avec ou sous la menace d'une arme, ayant occasionné une incapacité totale de travail inférieure à huit jours (...) par des fonctionnaires de police à l'occasion de l'exercice de leurs fonctions et sans motif légitime
» et les condamnant à des peines de prison dont certaines avec sursis. Un pourvoi en cassation était toujours possible lorsque la Cour européenne a rendu son arrêt. Devant le Comité des Ministres, l'importance d'une conclusion rapide de la procédure pénale diligentée contre les policiers a été soulignée. Le gouvernement a fait savoir ultérieurement que le pourvoi en cassation introduit par les policiers concernés avait été rejeté le 31 mai 2000.
La Cour européenne a dit que, eu égard à l'extrême gravité des violations de la Convention dont a été victime M.
Selmouni, elle estimait que celui-ci avait subi un préjudice corporel et moral auquel les constats de violation figurant dans son arrêt ne suffisaient pas à remédier. Statuant en équité, elle a alloué au requérant 500
000
FRF pour dommage matériel et moral.
Le requérant avait invité la Cour à préciser que les montants alloués au titre de l'article 41 ne pourraient donner lieu à aucune saisie. En réponse, la Cour a indiqué qu'elle estimait que
«
l'indemnité fixée par application des dispositions de l'article
41 et due en vertu d'un arrêt de la Cour devrait être insaisissable. Il semblerait quelque peu surprenant d'accorder au requérant une somme à titre de réparation, en raison notamment de mauvais traitements ayant entraîné une violation des dispositions de l'article
3 de la Convention, ainsi que pour couvrir les frais et dépens occasionnés pour aboutir à ce constat, somme dont l'Etat lui-même serait ensuite à la fois débiteur et bénéficiaire. Quand bien même les sommes en jeu seraient-elles d'une nature différente, la Cour estime que la réparation du préjudice moral serait certainement détournée de sa vocation, et le système de l'article
41 perverti, si l'on pouvait se satisfaire d'une telle situation. Cependant, la Cour n'a pas compétence pour accéder à une telle demande [...]. En conséquence, elle ne peut que s'en remettre à la sagesse des autorités françaises sur ce point
».
Les autorités françaises ont assuré le Comité des Ministres qu'aucune saisie ne serait effectuée.
Enfin, le requérant avait sollicité devant la Cour son transfert vers les Pays-Bas pour purger le restant de sa peine. La Cour a rappelé que l'article 41 ne lui donnait pas compétence pour adresser une telle injonction à un Etat contractant. Devant le Comité des Ministres, le requérant n'a pas poursuivi cette demande.
II.
Mesures générales
L'arrêt de la Cour européenne a rapidement fait l'objet de plusieurs publications et commentaires, notamment dans les cahiers du CREDHO n
o
6.
Postérieurement à l'arrêt de la Cour européenne, la Loi no 2000-494 du 6 juin 2000, a créé une Commission nationale de déontologie de la sécurité (
www.cnds.fr
) chargée de veiller au respect de la déontologie par les personnes exerçant des activités de sécurité sur le territoire de la République. La Commission est une autorité administrative indépendante et a débuté ses activités en 2001.
Dans son rapport de 2001, la CNDS a souligné l'importance accrue de la jurisprudence de la Cour européenne et s'est référée à la condamnation de la France dans l'affaire Selmouni. Depuis, la Commission
a instruit de nombreuses saisines relatives à la garde à vue et à son déroulement. Dans
plusieurs avis et recommandations, la Commission a demandé au ministre de l'Intérieur de prendre des mesures pour veiller au strict respect des règles juridiques et déontologiques par les fonctionnaires qui ordonnent et exécutent des mesures de garde à vue. Le 11 mars 2003, le ministre de l'Intérieur, de la Sécurité intérieure et des Libertés locales a diffusé une circulaire « relative à la garantie de la dignité des personnes placées en garde à vue ». Cette circulaire rappelait aux personnels de police plusieurs règles essentielles à la préservation de l'intégrité et de la dignité des personnes gardées à vue.
Le Gouvernement français rappelle, en outre, qu'il poursuit depuis plusieurs années, un dialogue soutenu avec le Comité européen pour la prévention de la torture et des peines ou traitements inhumains (CPT) sur la mise en œuvre de la circulaire précitée, dont le CPT s'était félicité (cf. CPT/Inf(2004)6, p30).
III.
Conclusions de l'Etat défendeur
Le gouvernement estime que les mesures prises préviendront des violations semblables et que la France a rempli ses obligations en vertu de l'article 46, paragraphe 1, de la Convention.
[1]
Adoptée par le Comité des Ministres le 3 décembre 2009 lors de la 1072e réunion des Délégués des Ministres