AFFAIRE KENAN ENGİN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

08.12.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE KENAN ENGİN c. TURQUIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KENAN ENIGN c. TURCIA (solicitarea nr. 60683/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 decembrie 2009 DEFINITIVF 08/03/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Kenan Engin c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișl Karakaș, judecători, și Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 noiembrie 2009, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cazului (n 60683/00) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Kenan Engin ( La 19 septembrie 2006, președintele secțiunii a treia a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 293 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului. În timpul arestării sale, reclamantul a fost interogat de poliție, fără asistența unui avocat și a recunoscut că este membru al organizației ilegale în cauză și că a desfășurat activități în acest sens. La sfârșitul arestului său la 21 februarie 1997, a fost examinat de un medic legist care a constatat o lacerație minimă pe buze și o hiperemie la brațul stâng. În aceeași zi, a fost audiat de procurorul general lângă curtea de securitate a statului de temniță (inclusiv procurorul general), în fața căruia a contestat toate acuzațiile aduse împotriva lui. El a declarat că nu a semnat procesul verbal întocmit de polițiști și nu a prezentat nicio afirmație cu privire la relele tratamente care i-ar fi fost aplicate în timpul custodiei sale. Reclamantul a fost apoi adus în fața judecătorului care se afla în apropierea Curții de Securitate a statului Istanbul și a negat orice apartenență la organizația armată ilegală în cauză și nu a făcut nicio afirmație cu privire la așa-numitele abuzuri. O acțiune publică a fost intentată împotriva reclamantului pentru apartenență la o organizație ilegală. La ședința din 2 mai 1997 din fața Curții de Securitate a statului de jidan ( mai), reclamantul a revenit asupra declarațiilor sale făcute poliției și a contestat conținutul acesteia. La 4 martie 1998, a fost eliberat. Prin hotărârea din 26 iunie 1998, Curtea de Securitate, compusă din trei magistrați de carieră, dintre care unul este magistrat militar, l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de patru ani și șase luni. Pentru a stabili vinovăția reclamantului, Curtea de Securitate s-a bazat, printre altele, pe declarațiile sale în fața poliției. 10. La 13 decembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 11. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, §§ 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia (53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003) și Salduz c. Turcia ([GC], n 36391/02, §27-31, 27 noiembrie 2008). Cu privire la violarea articolului 6 alineatul (1) și alineatul (3) litera (c) din Convenție 12. Reclamantul susține că Curtea de Securitate a statului Istanbul nu constituie un tribunal echitabil și independent care i-ar putea garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul acestuia și că nu a fost asistat de un avocat în timpul custodiei sale. Acesta invocă articolele 6 alineatul (1), 2 și 3 literele (a) și (c) și 14 din convenție. Având în vedere conținutul și modul în care reclamantul și-a exprimat obiecțiunile, Curtea decide să examineze obiecțiunile reclamantului din perspectiva articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (c) din convenție. 13. În ceea ce privește lipsa de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului Istanbul, Curtea a abordat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (Özel, citată anterior, § 33-34, și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 35 36, 6 februarie 2003). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față (Incal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998, p. 1573, § 72 in fine Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului Istanbul nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1). În ceea ce privește absența unui avocat în timpul detenției, Curtea amintește că a avut deja ocazia de a se pronunța cu privire la un motiv similar celui prezentat de reclamant și de a fi încheiat cu încălcarea articolului 6 litera (c) din Convenție din cauza lipsei de asistență a reclamantului de către un avocat, în timpul custodiei sale (salduz c. Turcia) §§ 45-63. După examinarea prezentei cauze în lumina principiilor definite în cauza Salduz menționată anterior (§§ 50-55), Curtea consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (3) litera (c) din Convenție coroborat cu art. 6 alineatul (1). II. PRIVIND ALTE VIOLATII ALEGATE 15. Invocând articolele 3 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge că ar fi fost supus torturii în timpul custodiei sale și denunță absența unei căi de atac interne efective pentru a se plânge. 16. Guvernul ridică o excepție de inadmisibilitate bazată pe nerespectarea termenului de șase luni. 17. Curtea amintește că, în ceea ce privește obiecțiunile trase de la art. 3, depunerea unei plângeri în fața Parchetului și contestarea în fața Curții de Justiie competente a unei hotărâri de nejudiciare pronunțate de Parchet constituie o cale de atac efectivă și de epuizat în sensul articolului § 1 din Convenție (Nuray c. Șen (dec.), nr 41478/98, 30 aprilie 2002 și Muzaffer Sünük c. Turcia (dec.), 9610/03, 27 noiembrie 2007). Or, în speță, Curtea constată că reclamantul nu a depus o plângere în fața Parchetului competent. Presupunând că nu există o cale de atac internă efectivă, astfel cum susține reclamantul, Curtea se referă la jurisprudența bine stabilită în materie potrivit căreia termenul de șase luni, prevăzut la articolul § 1 din convenție, se execută din actul sau faptele incriminate în cerere (Osman Hazar și alții c. Turcia (dec.), nr. 62566/00-62577/00 și 62579-62581/00, 10 ianuarie 2002 și jurisprudența citată). În cazul de față, persoana în cauză ar fi trebuit să își depună cererea în termen de șase luni de la actul incriminat sau să se prevaleze de circumstanțe excepționale care ar putea întrerupe recursul la acest termen. În acest caz, examinarea cazului nu permite identificarea niciunei circumstanțe speciale care ar fi putut întrerupe sau suspenda cursul acestui termen. Întrucât reținerea reclamantului s-a încheiat la 21 februarie 1997 și cererea a fost depusă la 2 mai 2000, rezultă că aceste obiecții sunt întârziate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. 18. Recurentul se plânge că nu ar fi fost informat cu privire la motivele arestării sale, la durata detenției, la durata detenției și la absența unei acțiuni pentru a asigura controlul legalității detenției. El invocă art. 5 alin. (1), 2, 3, 4, 13 și 14 din Convenție. Curtea decide să examineze aceste obiecții din punctul de vedere al art. 5 alin. Curtea constată că perioada în care reclamantul a fost reținut s-a încheiat la 21 februarie 1997 și că deținerea sa s-a încheiat la 4 martie 1998 în timp ce acesta și-a depus cererea la 2 mai 2000. În consecință, această parte a cererii este, de asemenea, întârziată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 20. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 21. Reclamantul solicită daune pentru prejudiciile materiale și morale pe care le-ar fi suferit, nu își numără pretențiile și se bazează pe înțelepciunea Curții. 22. Guvernul solicită Curții să nu acorde nicio sumă. 23. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, hotărând în echitate și ținând seama de încălcările constatate în temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 3 litera (c) din convenție (punctele 13 și 14 de mai sus), Curtea consideră că este oportun să se acorde reclamantului 1 000 EUR pentru prejudiciul moral 24. Curtea reafirmă că cea mai adecvată formă de redresare pentru o încălcare a articolului 6 alineatul (1) constă în a se asigura că reclamantul se regăsește pe cât posibil în situația care ar fi fost a sa dacă această dispoziție nu ar fi fost necunoscută (Salduz c. Turcia Curtea consideră că acest principiu se aplică în speță. În consecință, Curtea consideră că cea mai adecvată formă de redresare ar fi, cu condiția ca reclamantul să solicite acest lucru, un nou proces, care să respecte cerințele articolului 6 alineatul (1) din convenție (ibidem, § 72 25). În cazul în care reclamantul nu a furnizat dovezi în sprijinul cererii sale, acesta nu prezintă nicio justificare. 26. Guvernul solicită Curții să nu acorde nicio sumă. 27. În cazul în care reclamantul nu a furnizat nicio dovadă în sprijinul cererii sale, nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens (Cumpănă și Mazare c. România [GC], nr. 33348/96, § 134, CEDO 2004 XI). 28. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea admisibilă privind obiecțiunile întemeiate pe lipsa de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului Istanbul, precum și pe lipsa unui avocat în timpul custodiei; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție pentru lipsa independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului Istanbul Dicționat 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, coroborată cu art. 6 alin. (1), din cauza faptului că reclamantul nu a putut fi asistat de un avocat în timpul reținerii sale A se vedea că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 000 EUR (mii EUR), care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 8 decembrie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și art. 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte