SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 13348/07 prezentate de Halina BOBINET împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 8 decembrie 2009 într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președintele Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători, și Lawrence Early, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 martie 2007, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă de recurentă, dna Halina Bobinet, este resortisant polonez, născută în 1975 și rezidentă în Warszawa. Ea este reprezentată în fața Curții de către M. Christian Decot, avocat la Strasbourg. Guvernul polonez (atlée) a fost reprezentat de agentul său, dl Jakub Wołąsiewicz, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează. La 12 aprilie 2001, reclamanta, suspectată de complicitate la omucidere, a fost arestată, două zile mai târziu a fost reținută provizoriu, detenția reclamantei a fost prelungită de către autorități la intervale regulate, în special în ceea ce privește gravitatea faptelor reprobabile recurentei și a pedepsei care i-ar putea fi aplicată în caz de condamnare. În plus, autoritățile pun accentul pe probabilitatea, susținută de elementele dosarului, ca recurenta să fi putut fi implicată în fapt. De asemenea, acestea au considerat că numai detenția provizorie era susceptibilă de a menține buna desfășurare a procedurii, în special alte persoane suspectate de a fi comis crima erau întotdeauna căutate de autorități. Acțiunile formulate de reclamantă împotriva menținerii sale în detenție preventivă au fost respinse. La 30 septembrie 2002, Tribunalul a declarat vinovată de complicitate la omucidere, de posesie ilegală de arme de foc și de documente false și i-a acordat o sentință de opt ani de detenție penală. În urma unei cereri adresate de recurentă, printr-o hotărâre din 30 martie 2004, instanța de apel a infirmat hotărârea, în măsura în care reclamanta fusese găsită vinovată de complicitate la crimă și a retrimis cauza spre reexaminare. În ceea ce privește alte două capete de acuzare, Curtea de apel a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță și, în această măsură, a aplicat recurentei o pedeapsă de condamnare penală de șase luni, pedeapsă pe care o deducese ulterior din durata detenției provizorii. În cursul procedurii în fața instanței de trimitere, detenția recurentei a fost prelungită de către autorități la intervale regulate. Din informațiile furnizate de Ö Õ Õ între 9 iunie 2005 și 9 februarie 2006, recurenta a executat o pedeapsă cu închisoarea pronunțată în privința sa într-o procedură separată. Printr-o hotărâre pronunțată la 13 martie 2006, Tribunalul Regional a declarat reclamanta vinovată de complicitate la omucidere și i-a aplicat o pedeapsă de opt ani de detenție penală. La 12 aprilie 2007, tribunalul judecătoresc a confirmat hotărârea din 13 martie 2006. GRIFS 1. Invocând art. 5 alineatul (1) din Convenție, recurenta susține că detenția sa a fost ilegală. (2) Citând art. 5 alin. (3) din Convenție, aceasta contestă durata detenției sale provizorii. (3) Invocând art. 8 din Convenție, reclamanta susține că, datorită duratei detenției sale preventive, a suferit o ingerință disproporționată în dreptul său la respectarea vieții private și de familie. (4) În cele din urmă, din perspectiva articolului 8 din Convenție, recurenta se plânge de poșta sa de către autorități. În observațiile sale cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei, guvernul a arătat că deținerea recurentei se baza pe motive suficiente și pertinente și, având în vedere circumstanțele cauzei, nu poate fi considerată excesivă. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată cu privire la o cauză decât în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive Curtea constată în acest context că, în speță, arestarea provizorie a recurentei a încetat la 13 martie 2006, dată a condamnării sale la o pedeapsă de condamnare penală în temeiul unei hotărâri pronunțate de Tribunalul Regional din Varșovia. După această dată, recurenta nu se mai afla în arest provizoriu, în sensul art. 5 alin. (3) lit. (c) din Convenție, ci era deținută în mod regulat după o condamnare de către o instanță competentă, în sensul art. 5 alin. (1) lit. (a) din Convenție (B. c. Austria, 11968/86, 28 martie 1990, § 39. În consecință, perioada care trebuie luată în considerare la calcularea termenului de șase luni a început să curgă la 13 martie 2006, adică în ziua în care detenția la . Deoarece prezenta cerere a fost introdusă la 7 martie 2007, Curtea constată că cauza recurentei întemeiat pe lungimea detenției provizorii este întârziată. Prin urmare, Curtea nu are posibilitatea de a nu aplica regula celor șase luni numai pe motivul că Ö nu a făcut o excepție preliminară întemeiată pe aceasta ( Walker c. Regatul Unit (dec.), n 34979/97, CEDH 2000 Blecic c. Croația [GC], 59532/00, 8 martie 2006, § 68). Prin urmare, Curtea declară inadmisibil acest motiv întemeiat pe lungimea detenției preventive a recurentei, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție. 5 alin. (1) din Convenție, privind caracterul ilegal al deținerii recurentei, precum și cel întemeiat pe art. 8 din Convenție, care se referă la ingerința în dreptul său la respectarea vieții private familiale pe baza aplicării excesiv de lungi a detenției provizorii, Curtea consideră că, în măsura în care infracțiunile invocate erau susceptibile să aibă loc în timpul detenției preventive a recurentei, obiecțiile menționate anterior trebuie să urmeze aceeași soartă ca și cea trasă din art. 5 alin. (3) din Convenție. Prin urmare, Curtea le declară inadmisibile, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție. În cele din urmă, în ceea ce privește spătarul de la art. 8 din Convenție, care se referă la înfățișarea scrisorii recurentei, Curtea ia notă de faptul că aceasta nu a produs din mai multe elemente susceptibile de a-l sprijini. Prin urmare, Curtea concluzionează că acest aspect este nefondat și îl respinge, în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Lawrence Early Nicolas Bratza Modululer Președinte
de la requête n
o
13348/07
présentée par Halina BOBINET
contre la Pologne
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 8 décembre 2009 en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ledi Bianku,
Mihai Poalelungi,
juges,
et de Lawrence Early,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 7 mars 2007,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Halina Bobinet, est une ressortissante polonaise, née en 1975 et résidant à Warszawa. Elle est représentée devant la Cour par M
e
Christian Decot, avocat à Strasbourg. Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 12 avril 2001, la requérante, soupçonnée de complicité d’homicide, fut arrêtée. Deux jours plus tard elle fut placée en détention provisoire.
La détention de la requérante fut prolongée par les autorités à des intervalles réguliers. Celles-ci se référèrent notamment à la gravité des faits reprochés à la requérante et à celle de la peine susceptible de lui être infligée en cas de condamnation. En outre, les autorités mirent l’accent sur la probabilité, étayée par les éléments du dossier, que la requérante eût pu être impliquée dans les faits. Elles estimèrent également que seule détention provisoire était susceptible de préserver le bon déroulement de la procédure, puisqu’en particulier d’autres personnes soupçonnées d’avoir commis l’homicide étaient toujours recherchées par les autorités. Les recours formés par la requérante contre son maintien en détention préventive furent rejetés.
Le 30 septembre 2002, un acte d’accusation dirigé contre la requérante fut déposé auprès du tribunal régional de Varsovie.
Par un jugement prononcé le 20 janvier 2003, le tribunal déclara la requérante coupable de complicité d’homicide, de possession illégale d’armes à feu et celle de faux documents. Il lui infligea une peine de huit années de réclusion criminelle.
A la suite d’un appel interjeté par la requérante, par un arrêt du 30 mars 2004, la cour d’appel infirma le jugement, dans la mesure où la requérante avait été déclaré coupable de complicité d’homicide, et renvoya l’affaire pour réexamen. S’agissant de deux autres chefs d’inculpation, la cour d’appel confirma le jugement prononcé en première instance et, dans cette mesure, infligea à la requérante une peine de réclusion criminelle de six mois, peine qu’elle avait ensuite déduite de la durée de sa détention provisoire.
Au cours de la procédure devant la juridiction de renvoi, la détention de la requérante fut prolongée par les autorités à des intervalles réguliers.
Il ressort des informations fournies par le Gouvernement qu’entre le 9
juin 2005 et le 9 février 2006, la requérante purgea une peine de prison prononcée à son égard dans une procédure distincte.
Par un jugement prononcé le 13 mars 2006, le tribunal régional déclara la requérante coupable de complicité d’homicide et lui infligea une peine de huit années de réclusion criminelle.
Le 12 avril 2007, la cour d’appel confirma le jugement du 13 mars 2006.
1.Invoquant l’article 5 § 1 de la Convention, la requérante affirme que sa détention a été irrégulière.
2.Citant l’article 5 § 3 de la Convention, elle conteste la durée de sa détention provisoire.
3.Invoquant l’article 8 de la Convention, la requérante soutient qu’en raison de la longueur de sa détention préventive, elle a subi une ingérence disproportionnée dans son droit au respect de la vie privée et familiale.
4.Enfin, sous l’angle de l’article 8 de la Convention, la requérante se plaint de l’interception de son courrier par les autorités.
Le premier grief de la requérante porte sur la longueur de sa détention provisoire.
Dans ses observations sur la recevabilité et le fond de l’affaire, le Gouvernement a relevé que la détention de la requérante reposait sur des raisons suffisants et pertinents et, au vu des circonstances de la cause, ne saurait passer pour excessive.
La requérante, pour sa part, a contesté les arguments du Gouvernement.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie d’une affaire que «
dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive
».
La Cour note dans ce contexte qu’en l’espèce, la détention provisoire de la requérante a pris fin le 13 mars 2006, date de sa condamnation à une peine de réclusion criminelle en vertu d’un jugement prononcé par le tribunal régional de Varsovie. Après cette date, la requérante ne se trouvait plus en détention provisoire, au sens de l’article 5 § 3 c) de la Convention, mais était détenue régulièrement après une condamnation par un tribunal compétent, au sens de l’article 5 § 1 a) de la Convention (
B. c. Autriche
, n
o
11968/86, 28 mars 1990, § 39). Il en résulte que la période qui doit être prise en compte dans le calcul du délai de six mois a commencé à courir le 13 mars 2006, soit le jour où la détention de l’intéressée avait pris fin. Étant donné que la présente requête a été introduite le 7 mars 2007, la Cour note que le grief de la requérante tiré de la longueur de la détention provisoire est tardif.
La Cour n’a donc pas la possibilité de ne pas appliquer la règle des six mois au seul motif que le Gouvernement n’a pas formulé d’exception préliminaire fondée sur elle (
Walker c. Royaume-Uni
(déc.), n
o
‑
I
;
Blecic c. Croatie
[GC],
n
o
59532/00, 8 mars 2006, § 68).
Dès lors, la Cour le déclare irrecevable le grief tiré de la longueur de la détention préventive de la requérante, conformément à l’article 35 §§ 1 et 4
de la Convention.
S’agissant du grief tiré de l’article 5 § 1 de la Convention, concernant le caractère irrégulier de la détention de la requérante, ainsi que celui tiré de l’article 8 de la Convention, portant sur l’ingérence dans son droit au respect de la vie privée familiales à raison de l’application excessivement longue de la détention provisoire, la Cour estime que, dans la mesure où les violations alléguées étaient susceptibles de se produire durant la détention préventive de la requérante, les griefs ci-dessus doivent suivre le même sort que celui tiré de l’article 5 § 3 de la Convention. Dès lors, la Cour les déclare irrecevables, conformément à l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Enfin, en ce qui concerne le grief tiré de l’article 8 de la Convention, portant sur l’interception alléguée par les autorités du courrier de la requérante, la Cour note que celle-ci n’a pas produit d’éléments susceptibles de l’étayer. Dès lors, la Cour conclut que ce grief est infondé et le rejette, conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Greffier
Président