SECȚIUNEA A DOUA CAUZA VACCA c. ITALIA (solicitarea nr. 8061/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 decembrie 2009 DEFINITIVF 08/03/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Vacca c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători și Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 noiembrie 2009, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cazului (n 8061/05) îndreptată împotriva Republicii Italiene și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Domenico și Arcangelo Vacca, au sesizat Curtea la 3 februarie 2005 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( G. și L. Valla, avocați din Bari. Guvernul italian (atît de mare) a fost reprezentat de agentul său, dl Spatafora și de co-agentul său, N. Lettieri. La 14 februarie 2006, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului și, așa cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamanții s-au născut în 1939 și, respectiv, 1941 și își au reședința în Bitonto și Giovinazzo. G. V. era proprietarul unui teren de 1 880 de metri pătrați, situat în Bitonto și înregistrat în Cadastru, fișa 41, parcela 118. Prin decretul din 28 februarie 1984, primarul Bitonto a autorizat Institutul Autonom de Management al Locuințelor cu Chirie Modă ( La 4 aprilie 1984, terenul a fost ocupat din punct de vedere material. La 13 decembrie 1986, primarul Bitonto a oferit G.V. o indemnizație de expropriere de 22 622,88 EUR (EUR) și o indemnizație de ocupație de 510 EUR. Prin decretul din 25 martie 1989, primarul din Bitonto a decretat exproprierea terenului. 10. Între timp, G.V. murise, candidații fiind moștenitorii săi. 11. Printr-un act de atribuire notificat la 6 martie 1987, reclamanții au introdus în fața Tribunalului din Bari o acțiune împotriva municipalității Bari și a IACP în fața Tribunalului din Bari, contestănd valoarea indemnizațiilor oferite de primarul Bitonto. 12. Prin hotărârea depusă la grefa din 10 iulie 1992, Tribunalul din Bari a condamnat municipalitatea Bitonto să plătească reclamanților o sumă egală cu valoarea de piață a terenului în 1986, adică 72 820,42 EUR, plus dobânzi și reevaluare. 13. Municipalitatea Bitonto a solicitat această hotărâre în fața Curții de Apel din Bari, susținând, printre altele, că suma compensației de expropriere trebuia calculată în conformitate cu art. 5a din Legea 359 din 1992, intrată în vigoare între timp. 14. Printr-o hotărâre depusă la grefa din 13 februarie 2001, Curtea de Apel a decis că reclamanții aveau dreptul la o compensație de expropriere calculată în sensul Legii nr 359 din 1992, și anume 21 880 EUR, precum și la o compensație de ocupație de 5 500 EUR. 15. Prin intermediul unei acțiuni notificate la 15 octombrie 2001, reclamanții s-au ocupat de casare. 16. Prin hotărârea depusă la grefare la 13 august 2004, Curtea de Casație i-a exonerat pe reclamanți de recursul lor. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 17, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor sale, pe motiv că indemnizația nu este adecvată și că aceaceasta a fost calculată în temeiul articolului 5a din Legea nr 359 din 1992. 19 Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. 20. În ceea ce privește fondul, Curtea constată în primul rând că părțile convin că a existat un transfer de proprietate în beneficiul administrației. 21. În al doilea rând, aceasta arată că părțile interesate au fost private de teren în conformitate cu legea și că exproprierea urmărește un scop legitim de utilitate publică (Mason și alții c. Italia, citată anterior, § Spordino c. Italia (n [GC], n 36813/97, § 81, CEDO 2006-...). Pe de altă parte, acesta este un caz de expropriere izolată, care nu se află într-un context de reformă economică, socială sau politică și nu se referă la nicio altă situație specială. 22. Curtea face trimitere la Hotărârea Scordino c. Italia (nr. menționat anterior (§ 93-98) pentru recapitularea principiilor relevante și pentru o prezentare generală a jurisprudenței sale în această privință. 23. Comisia constată că compensația acordată reclamanților a fost calculată în conformitate cu art. 5a din Legea nr 359 din 1992. Valoarea definitivă a compensației a fost stabilită la 21 880 EUR, în timp ce valoarea de piață a terenului, estimată la data exproprierii, era de 72 820,42 EUR. 24. Prin urmare, reclamanții au trebuit să suporte o sarcină disproporționată și excesivă care nu poate fi justificată de un interes general legitim urmărit de autorități. 25. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 1 DIN CONVENȚIA 26. Reclamanții susțin că adoptarea și aplicarea articolului 5a din Legea nr. 352 din 1992 la procedura lor constituie o interferență legislativă contrară dreptului lor la un proces echitabil, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) din Convenție. 27. Reiserându-și argumentele în cauza Scordino c. Italia, citată anterior (§ 118-125), guvernul se opune acestui lucru. 28. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, trebuie declarat admisibil. 29. În ceea ce privește fondul, Curtea constată că a tratat deja cazuri care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție ( § 126-133 Gigli Costruzioni S.r.l., Italia, 105573/03, § 59-61, 1 aprilie 2008. Curtea a examinat acest motiv și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 30. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 31. În ceea ce privește prejudiciul material, reclamanții solicită o sumă corespunzătoare diferenței dintre valoarea de piață a terenului și valoarea compensației acordate la nivel național, reevaluată și însoțită de dobânzi de la data exproprierii terenului. În plus, aceștia solicită rambursarea taxei de înregistrare a hotărârii Tribunalului din Bari. Reclamantul solicită, de asemenea, 231 756,81 EUR pentru daune morale, precum și, în sprijinul acestora, 20 330 EUR pentru procedura în fața Curții. În cele din urmă, solicită rambursarea cheltuielilor procedurilor introduse la nivel național în valoare de 9 076,36 EUR. 32. Guvernul contestă pretențiile reclamanților. 33. Pe baza criteriilor generale enunțate în jurisprudența sa cu privire la art. 1 din Protocolul nr. 1 (Scordino c. Italia (n. citată anterior, §§ 93-98 ; Stornaiuolo c. Italia, n 52980/99, § 61, 8 august 2006 Mason și alții c. Italia (satisfacere echitabilă), n 43663/98, § 38, 24 iulie 2007), Curtea apreciază că indemnizația pentru exproprierea adecvată în cazul de față ar fi trebuit să corespundă valorii de piață a bunului în momentul privării acestuia. 34. Prin urmare, aceasta acordă o sumă corespunzătoare diferenței dintre valoarea terenului la momentul exproprierii, astfel cum reiese din elementele dosarului, și indemnizația de expropriere obținută la nivel național mai indexată și dobânda care ar putea compensa, cel puțin parțial, de-a lungul timpului de la deposedarea terenului. În opinia Curții, aceste dobânzi trebuie să corespundă interesului juridic simplu aplicat asupra capitalului reevaluat progresiv. Având în vedere aceste elemente și hotărând în echitate, Curtea consideră rezonabilă acordarea sumei de 130 000 EUR reclamantului, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe această sumă, pentru prejudicii materiale. În ceea ce privește rambursarea taxei de înregistrare a hotărârii de primă instanță, Curtea respinge această parte a cererii, considerând că nu există nicio legătură de cauzalitate între încălcările constatate și plata unei taxe impuse oricărui justițiabil prin dreptul intern. 35. În plus, Comisia consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral sigur că constatările privind încălcarea nu au fost remediate în mod suficient, întrucât, în ceea ce privește echitatea, aceasta alocă 5 000 EUR fiecare în acest sens. 36. În sfârșit, potrivit jurisprudenței Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În plus, cheltuielile de judecată nu pot fi recuperate decât în măsura în care se referă la încălcarea constatată (a se vedea, de exemplu, Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 33202/96, § 27, 28 mai 2002 Sahin c. Germania [GC], nr. 30943/96, § 105, CEDO 2003-VIII. 37. Curtea tocmai a concluzionat că a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 și că a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție. EUR pentru costurile suportate la nivel național, a căror realitate rezultă din hotărârile pronunțate de instanțele interne, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe această sumă. Interese moratoriu 38. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume (i) reclamanților, în comun, 130 000 EUR (cent 30 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru daune materiale (ii) fiecărui solicitant, 5 000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (iii) reclamanților, împreună cu 7 000 EUR (șapte mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 17 noiembrie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte
DEUXIÈME SECTION
VACCA c. ITALIE
(Requête n
o
8061/05)
ARRÊT
8 décembre 2009
08/03/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Vacca c. Italie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 17 novembre 2009,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
8061/05) dirigée contre la République italienne et dont deux ressortissants de cet Etat, MM.
Domenico et Arcangelo Vacca («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 3 février 2005 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
es
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
E.
Spatafora et par son coagent, N. Lettieri.
3.
Le 14 février 2006, le président de la troisième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Les requérants sont nés respectivement en 1939 et 1941 et résident respectivement à Bitonto et Giovinazzo.
5.
880 mètres carrés, sis à Bitonto et enregistré au cadastre, feuille 41, parcelle 118.
6.
Par un arrêté du 28 février 1984, le maire de Bitonto autorisa l'Institut autonome de gestion des habitations à loyer modéré («
IACP
») à occuper d'urgence le terrain en vue de son expropriation, afin de procéder à la construction des habitations à loyer modéré.
7.
Le 4 avril 1984, le terrain fut matériellement occupé.
8.
Le 13 décembre 1986, le maire de Bitonto offrit à G.V. une indemnité d'expropriation de 22
622,88 euros (EUR) et une indemnité d'occupation de 510 EUR.
9.
Par un arrêté du 25 mars 1989, le maire de Bitonto décréta l'expropriation du terrain.
10.
Entre-temps, G. V. était décédé, les requérants étant ses héritiers.
11.
Par un acte d'assignation notifié le 6 mars 1987, les requérants introduisirent devant le tribunal de Bari une action à l'encontre de la municipalité de Bari et de l'IACP devant le tribunal de Bari, contestant le montant des indemnités offertes par le maire de Bitonto.
12.
Par un jugement déposé au greffe le 10 juillet 1992, le tribunal de Bari condamna la municipalité de Bitonto à verser aux requérants une somme égale à la valeur vénale du terrain en 1986, soit 72
820,42 EUR, plus intérêts et réévaluation.
13.
La municipalité de Bitonto interjeta appel de ce jugement devant la cour d'appel de Bari, faisant notamment valoir que le montant de l'indemnité d'expropriation devait être calculé d'après les termes de l'article 5
bis
de la loi
n
o
359 de 1992, entre-temps entrée en vigueur.
14.
Par un arrêt déposé au greffe le 13 février 2001, la cour d'appel décida que les requérants avaient droit à une indemnité d'expropriation calculée au sens de la loi n
o
359 de 1992, à savoir 21 880 EUR, ainsi qu'à une indemnité d'occupation de 5
15.
Par un recours notifié le 15 octobre 2001, les requérants se pourvurent en cassation.
16.
Par un arrêt déposé au greffe le 13 août 2004, la Cour de cassation débouta les requérants de leur pourvoi.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
17.
Les requérants se plaignent d'une atteinte à leur droit au respect de ses biens, au motif que l'indemnité n'est pas adéquate, et qu'elle a été calculée sur la base de l'article 5 bis de la loi n
o
359 de 1992. Ils
invoquent l'article 1 du Protocole n
o
1.
18.
Le Gouvernement s'y oppose.
19.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
20.
Quant au fond, la Cour note tout d'abord que les parties s'accordent pour dire qu'il y a eu transfert de propriété au bénéfice de l'administration.
21.
Ensuite, elle relève que les intéressés ont été privés de leur terrain conformément à la loi et que l'
expropriation poursuivait un but légitime d'utilité publique (
Mason et autres c.
Italie
, précité, §
57
;
Scordino c.
Italie (n
o
1)
[GC], n
o
36813/97, §
(n
o
1)
). Par ailleurs, il s'agit d'un cas d'
expropriation isolé, qui ne se situe pas dans un contexte de réforme économique, sociale ou politique et ne se rattache à aucune autre circonstance particulière.
22.
La Cour renvoie à l'arrêt
Scordino c.
Italie (n
o
1)
précité (§§
93-98) pour la récapitulation des principes pertinents et pour un aperçu de sa jurisprudence en la matière.
23.
Elle constate que l'indemnisation accordée aux requérants a été calculée conformément à l'article 5
bis
de la loi n
o
359 de 1992.
Le montant définitif de l'indemnisation fut fixé à 21
880 EUR, alors que la valeur marchande du terrain, estimée à la date de l'
expropriation, était de 72
820,42
EUR.
24.
Il s'ensuit que les requérants ont dû supporter une charge disproportionnée et excessive qui ne peut être justifiée par un intérêt général légitime poursuivi par les autorités.
25.
Partant, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6
§
26.
Les requérants allèguent que l'adoption et l'application de l'article 5
bis
de la loi n
o
352 de 1992 à leur procédure constitue une ingérence législative contraire à leur droit à un procès équitable, tel que garanti par l'article 6 § 1 de la Convention.
27.
Réitérant ses arguments dans l'affaire
Scordino c.
Italie
(n
o
1)
, précité (§§ 118-125), le Gouvernement s'y oppose.
28.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention et ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il y a donc lieu de le déclarer recevable.
29.
Quant au fond, elle observe avoir déjà traité d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 6 § 1 de la Convention (
Scordino c.
Italie (n
o
1)
précité, §§ 126-133
;
Gigli Costruzioni S.r.l. c.
Italie,
n
o
10557/03, §§ 59-61, 1
er
avril
2008). La Cour a examiné ce grief et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle estime donc qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
30.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
31.
Reste à examiner la question de l'application de l'article 41. Pour le préjudice matériel, les requérants demandent une somme correspondante à la différence entre la valeur marchande du terrain et le montant de l'indemnité accordée au niveau national, réévaluée et assortie d'intérêts à partir de la date de l'expropriation du terrain. Ils sollicitent en outre le remboursement de la taxe d'enregistrement du jugement du tribunal de Bari.
Le requérant demande également 231
756,81 EUR au titre du dommage moral ainsi que, justificatifs à l'appui, 20
330 EUR pour la procédure devant la Cour. Enfin, ils demandent le remboursement des frais des procédures intentées au niveau national à hauteur de 9
32.
Le Gouvernement conteste les prétentions des requérants.
33.
S'inspirant des critères généraux énoncés dans sa jurisprudence relative à l'article 1 du Protocole n
o
1 (
Scordino c.
Italie (n
o
1)
précité, §§
93-98 ;
Stornaiuolo c.
Italie
, n
o
52980/99, §
61, 8 août 2006
;
Mason et autres c.
Italie
(satisfaction équitable), n
o
43663/98, §
38, 24
juillet 2007), la Cour estime que l'indemnité d'
expropriation adéquate en l'espèce aurait dû correspondre à la valeur marchande du bien au moment de la privation de celui-ci.
34.
Elle accorde par conséquent une somme correspondant à la différence entre la valeur du terrain à l'époque de l'expropriation, telle qu'elle ressort des éléments du dossier, et l'indemnité d'expropriation obtenue au niveau national plus indexation et intérêts susceptibles de compenser, au moins en partie, le long laps de temps s'étant écoulé depuis la dépossession du terrain. Aux yeux de la Cour, ces intérêts doivent correspondre à l'intérêt légal simple appliqué sur le capital progressivement réévalué. Compte tenu de ces éléments, et statuant en équité, la Cour estime raisonnable d'accorder au requérant la somme de 130
000 EUR, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt sur cette somme, pour préjudice matériel.
Quant au remboursement de la taxe d'enregistrement du jugement de première instance, la Cour rejette cette partie de la demande considérant qu'il n'existe aucun lien de causalité entre les violations constatées et le versement d'une taxe imposée à tout justiciable par le droit interne.
35.
En outre, elle estime que les requérants ont subi un préjudice moral certain que les constats de violation n'ont pas suffisamment réparé. Statuant en équité, elle alloue 5
000 EUR chacun à ce titre.
36.
Enfin, Selon la jurisprudence établie de la Cour, l'allocation des frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En outre, les frais de justice ne sont recouvrables que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée (voir, par exemple,
Beyeler c.
Italie
(satisfaction équitable) [GC], no 33202/96, § 27, 28 mai 2002
;
Sahin c. Allemagne
[GC], no 30943/96, § 105, CEDH 2003-VIII).
37.
La Cour vient de conclure à la violation de l'article 1 du Protocole n
o
1 et à la violation de l'article 6 § 1 de la Convention. Compte tenu des circonstances de la cause, la Cour alloue aux requérants 5
000 EUR pour la procédure à Strasbourg et 2
000
EUR pour les frais encourus au niveau national, dont la réalité ressort des décisions rendues par les juridictions internes, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par eux sur cette somme.
C.
Intérêts moratoires
38.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
4.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, les sommes suivantes
:
(i)
aux requérants, conjointement, 130
000 EUR (cent trente mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel
;
(ii)
à chaque requérant, 5
000 EUR (cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral
;
(iii) aux requérants, conjointement, 7
000 EUR (sept mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par les requérants, pour frais et dépens
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
17 novembre 2009, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Greffière adjointe
Présidente