- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 decembrie 2009
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 13, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Încălcare — Articolul 13
Panov împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU PANOV v. UKRAINE (Declarația nr. 21231/05) HOTĂRÂREA STRASBOURG 10 decembrie 2009 FINAL 10/05/2010 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Panov v. Ucraina Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: Peer Lorenzen, Președintele, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători, Mykhaylo Buromenskiy, judecător ad hoc și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii care a deliberat în privat la 17 noiembrie 2009, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 21231/05) împotriva Ucrainei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național ucrainean, dl Igor Mykolayovych Panov („reclamantul”), la 17 mai 2005. Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Yury Zaytsev, al Ministerului Justiției.
La 20 ianuarie 2009, președintele secțiunii a cincea a hotărât să anunte cererea guvernului. De asemenea, s-a decis să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1958 și locuiește în Kyiv, Ucraina. De la 18 aprilie 1997 până la 10 iulie 2003, reclamantul a ocupat poziția de judecător în Curtea de District Golosiyivskyy. La 19 iulie 2002, Curtea de district Svyatoshynskyy din Kyiv a constatat că reclamantul a avut dreptul la îmbunătățirea condițiilor sale de locuință din 1999. Acesta a susținut că Trezorul de Stat al Ucrainei ar trebui să transfere 177.650 hryvnia ucraineană [1] (UAH) la Curtea de district Golosiyivskyy pentru achiziționarea unui apartament pentru reclamant și familia sa.
La 22 noiembrie 2004, Ministerul Justiției al Ucrainei a informat reclamantul că scrisoarea executării a fost respinsă de Trezoreria de Stat a Ucrainei și că hotărârea ar trebui să fie pusă în aplicare de către administrația Curții de Stat. Această hotărâre în cauză rămâne neexecutată, presupus, din cauza lipsei de fonduri. II. În conformitate cu art. 44 alineatul (7) din Legea Ucrainei „Pentru statutul judecătorilor”, în cazul în care un judecător are nevoie de o îmbunătățire a condițiilor de viață pe care trebuie să le furnizeze un apartament sau o casă în termen de șase luni de la alegerea sa.
Judecătorii pot, de asemenea, privatiza mai târziu acest apartament sau casa.10 Alte legislații interne relevante sunt rezumate în hotărârea Voitenko c. Ucraina , nr. 18966/02, §§ 20-22, 29 iunie 2004. Reclamantul s-a plâns că neexecutarea hotărârii judecătorești în favoarea sa a încălcat drepturile sale garantate de articolele 1 și 8 din Convenția și de art. 1 din Protocolul nr. 1. El s-a plâns în continuare în conformitate cu art. 13 din Convenția că nu există un remediu eficace în ceea ce privește aceste plângeri.
12. Curtea este de părere că plângerile reclamantului trebuie să fie luate în considerare în temeiul articolului 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, care se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.
Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general ...” Admisibilitatea 13. Guvernul a susținut că nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 ar putea fi găsită separat de art. 6 § 1 din Convenție în cazurile referitoare la neexecuția lungă a hotărârilor în favoarea reclamanților, deoarece constatarea unei încălcări a fost bazată pe concluzii referitoare la aceasta din urmă. Având în vedere că reclamantul nu se plânge, iar Curtea nu din propria sa propunere a calificat plângerile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, nu se poate presupune că există încălcarea acestei dispoziții pentru a găsi o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în acest caz.
În consecință, plângerile reclamantului în temeiul articolului 13 din Convenție sunt și inadmisibile. 14. Reclamantul nu este de acord. 15. Curtea remarcă că art. 1 din Protocolul nr. 1 este o dispoziție independentă, a căror cerere nu depinde de faptul că alte articole ale convenției sunt invocate de către solicitant.
În plus, Curtea a constatat în numeroase ocazii că imposibilitatea unei reclamante de a obține executarea unei hotărâri în favoarea sa a constituit o ingerință în dreptul la bucuria pașnică a bunurilor, astfel cum se prevede în prima teză a articolului 1 primul paragraf din Protocolul nr. 1 (a se vedea, printre altele, Voitenko c. Ucraina , nr. 18966/02, § 53, 29 iunie 2004). Depunerea reclamantului în temeiul articolului 13 din Convenție este, în consecință, examinată în ceea ce privește plângerile sale în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1. 16. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă.
Reclamantul și-a reiterat poziția că neexecutarea lungă a hotărârii în favoarea sa și absența oricărui remediu eficace în acest sens constituie o încălcare a drepturilor sale garantate de art. 13 din Convenția și de art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea remarcă că hotărârea în favoarea reclamantului a rămas neexecută timp de șapte ani și patru luni. 20. Curtea remarcă că a constatat deja o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile de neexecuție lungă a hotărârilor în favoarea reclamanților (a se vedea, de exemplu, Voitenko c. Ucraina , citat mai sus § 55 și Dubenko c. Ucraina ) , nr. 74221/01, § 51, 11 ianuarie 2005; a se vedea, de asemenea, Lopatyuk și alții c. Ucraina , nos.
903/05 et seq., §§ 14, 15 și 22, 17 ianuarie 2008). 21. După examinarea tuturor materialelor în posesia sa, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat nici un fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 22. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește neexecuția lungă a hotărârii în favoarea reclamantului în prezenta cerere. 23. În sfârșit, Curtea reiterează că, în numeroase ocazii, nu a existat niciun remediu în temeiul legii ucrainene împotriva neexecuției hotărârilor din instanța internă în fața autorităților de stat (a se vedea, printre multe alte autorități, Voytenko c. Ucraina , citată mai sus § 48 ). 13 din Convenția în prezenta cerere, de asemenea.
II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” 25. În consecință, Curtea consideră că nu există nici un apel pentru a-l atribui pe acest cont. 26. Cu toate acestea, aceasta remarcă că este nediscutat că statul are încă o obligație nerespectabilă de a aplica hotărârea în cauză. că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; consideră că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție.
Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 10 decembrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Claudia Westerdiek Președintele grefierului peer Lorenzen [1] La momentul material 34,131,60 euro (EUR)
FIFTH SECTION
CASE OF PANOV v. UKRAINE (Application no. 21231/05) JUDGMENT STRASBOURG 10 December 2009 FINAL 10/05/2010 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Panov v. Ukraine , The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of: Peer Lorenzen, President, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, judges, Mykhaylo Buromenskiy, ad hoc judge, and Claudia Westerdiek, Section Registrar . Having deliberated in private on 17 November 2009, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 21231/05) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr Igor Mykolayovych Panov (“the applicant”), on 17 May 2005.
The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Yuriy Zaytsev, of the Ministry of Justice.
On 20 January 2009 the President of the Fifth Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility (Article 29 § 3). THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1958 and lives in Kyiv, Ukraine.
From 18 April 1997 until 10 July 2003 the applicant occupied the position of a judge in the Golosiyivskyy District Court.
On 19 July 2002 the Svyatoshynskyy District Court of Kyiv found that the applicant had been entitled to improvement of his housing conditions since 1999. It held that the State Treasury of Ukraine should transfer 177,650 Ukrainian hryvnias [1] (UAH) to the Golosiyivskyy District Court for the purchase of an apartment for the applicant and his family.
On 22 November 2004 the Ministry of Justice of Ukraine informed the applicant that the writ of enforcement had been returned by the State Treasury of Ukraine and that the judgment should be enforced by the State Court Administration.
This judgment at issue remains unenforced allegedly because of lack of funds. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
9. In accordance with paragraph 7 of Article 44 of the Law of Ukraine “On the Status of Judges”, if a judge needs an improvement to his or her living conditions he or she has to be provided with an apartment or a house within six months of his or her election. Judges can also later privatise this apartment or house.
Other relevant domestic law is summarised in the judgment Voytenko v. Ukraine , no. 18966/02, §§ 20-22, 29 June 2004. THE LAW I. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 1, 8 AND 13 OF THE CONVENTION AND ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO.1
The applicant complained that the non-enforcement of the court judgment in his favour violated his rights guaranteed by Articles 1 and 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. He further complained under Article 13 of the Convention that there was no effective remedy in respect of these complaints.
The Court is of the opinion that the applicant's complaints have to be considered under Article 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1, which read as follows: Article 13 “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest ...” A. Admissibility
The Government submitted that no violation of Article 1 of Protocol No. 1 could be found separately from Article 6 § 1 of the Convention in cases concerning the lengthy non-enforcement of judgments in the applicants' favour, because the finding of a violation of the former provision was based on conclusions regarding the latter. As the applicant did not complain and the Court did not of its own motion qualify the complaints under Article 6 § 1 of the Convention, no violation of this provision can be presumed to find a violation of Article 1 of Protocol No. 1 in the present case. Consequently, the applicant's complaints under Article 13 of the Convention are inadmissible too.
The applicant disagreed.
The Court notes that Article 1 of Protocol No. 1 is an independent provision, whose application does not depend on whether or not other Articles of the Convention are invoked by the applicant. Moreover, the Court has found on numerous occasions that the impossibility for an applicant to obtain the execution of a judgment in his or her favour constituted an interference with the right to the peaceful enjoyment of possessions, as set out in the first sentence of the first paragraph of Article 1 of Protocol No. 1 (see, among other authorities, Voytenko v. Ukraine , no. 18966/02, § 53, 29 June 2004). The applicant's complaint under Article 13 of the Convention is accordingly considered in relation to his complaints under Article 1 of Protocol No. 1.
The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The applicant reiterated his position that the lengthy non-enforcement of the judgment in his favour and the absence of any effective remedy in this respect constituted a violation of his rights guaranteed by Article 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.
The Government did not submit any observations on the merits of the case.
The Court notes that the judgment in the applicant's favour remained unenforced for seven years and four months.
The Court further notes that it has already found a violation of Article 1 of Protocol No. 1 in cases concerning lengthy non-enforcement of judgments in applicants' favour (see, for instance, Voytenko v. Ukraine , cited above, § 55, and Dubenko v. Ukraine , no. 74221/01, § 51, 11 January 2005; see also Lopatyuk and Others v. Ukraine , nos. 903/05 et seq., §§ 14, 15 and 22, 17 January 2008).
Having examined all the material in its possession, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.
There has, accordingly, been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 in respect of the lengthy non-enforcement of the judgment in the applicant's favour in the present application.
Lastly, the Court reiterates that it has held on numerous occasions that no remedy existed under Ukrainian law against non-enforcement of domestic court judgments given against State authorities (see, among many other authorities, Voytenko v. Ukraine , cited above, § 48). It finds no ground to depart from its case-law in the present case. Accordingly, there has been a violation of Article 13 of the Convention in the present application as well. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
24. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
The applicant did not submit a claim for just satisfaction. Accordingly, the Court considers that there is no call to award him any sum on that account.
It notes, however, that it is undisputed that the State still has an outstanding obligation to enforce the judgment at issue.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 13 of the Convention. Done in English, and notified in writing on 10 December 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar President [1] At the material time 34,131.60 euros (EUR)