- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 decembrie 2009
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Savula împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU PREZENTA SECȚIUNE DE SAVULA v. UKRAINE (Declarația nr. 12868/05) HOTĂRÂREA STRASBOURG 10 decembrie 2009 FINAL 10/03/2010 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Savula v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Părinte Lorenzen, Președintele, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Isabelle Berro-Lefèvre, Zdravka Kalaydjieva, judecători, Mykhaylo Buromenskiy, judecător ad hoc, și Claudia Westerdiek, grefierul secțiunii care s-a deliberat în privat la 17 noiembrie 2009, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la ultima dată menționată: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 12868/05) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național ucrainean, dl Yury Mykhaylovych Savula („reclamantul”), la 29 martie 2005. Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Yury Zaytsev, al Ministerului Justiției.
La 14 ianuarie 2009, președintele secțiunii a cincea a hotărât să anunte cererea guvernului. De asemenea, s-a decis să se pronunțe asupra admisibilității și meritelor cererii în același timp (art. 3). FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1930 și trăiește în Lviv. El este judecător pensionat. La 22 februarie 2000, Curtea de District Frankivskyy din Lviv a acordat reclamantului 4.107.93 Hryvnias ucraineană (UAH) [1] în compensație pentru prestațiile sale pe tot parcursul vieții, care urmează să fie plătită de Ministerul Justiției. Hotărârea a devenit finală la 4 martie 2000. La 24 decembrie 2004, Serviciul de Stat Bailiffs a returnat legea de execuție reclamantului, informand-l că hotărârea nu a putut fi executată din cauza lipsei de fonduri a debitorului.
Ea rămâne neexecută. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Legea internă relevantă este rezumat în hotărârea Romașov v. Ucraina , nr. 67534/01 , §§ 16-19, 27 iulie 2004 și Zubko și alții v. Ucraina , nr. 3955/04, 5622/04, 8538/04 și 11418/04, §§ 33-40, CEDO 2006 VI (extracte). PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIII ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENȚIE Reclamantul se plângea de neexecutarea hotărârii dată în favoarea sa și de lipsa unui remediu eficace în acest sens.
El se bazează pe articolele 6 1 și 13 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevăd, în măsura în care este cazul, după cum urmează: art. 6 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.
Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Admisibilitatea Curții constată că plângerile reclamantului nu sunt în mod evident bolnave întemeiat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și subliniază, de asemenea, că acestea nu sunt inadmisibile din alte motive. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Reclamantul nu este de acord.
12. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Romashov c. Ucraina , citat mai sus § 46; Voitenko c. Ucraina , nr. 18966/02 , §§ 43, 48 și 55, 29 iunie 2004; și Petrova și Cornobryvets c. Ucraina . , nr. 6360/04 și 16820/04, § 21, 15 mai 2008 13. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. 14. Prin urmare, a existat o încălcare a articolelor 1 și 13 din Convenție și o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 15. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daunele 16. Reclamantul a solicitat datoria de judecată nerambursată și 9,000 de euro în ceea ce privește prejudiciile morale. 17. Guvernul nu a avut nicio obiecție față de executarea hotărârii în cauză. Ei au contestat afirmațiile reclamantului în ceea ce privește prejudiciile morale. 18. Curtea constată că este neconvenționată că statul are încă obligația de a aplica hotărârea dată în favoarea reclamantului.
În plus, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral ca urmare a încălcării constatate. 41 din Convenție, Curtea atribuie reclamantului 2.000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 19. Reclamantul a solicitat 16 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în favoarea Curții. El a furnizat documentele justificative relevante. 20. Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei solicitate. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declara admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; susține că a existat o încălcare a articolului 13 Convenția deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, datoria de judecată nejustificată datorită acestuia, 2 000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 16 EUR (seize de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxat reclamantului; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 10 decembrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registry Preidential [1] Aproximativ 737 euro (EUR).
FIFTH SECTION
CASE OF SAVULA v. UKRAINE (Application no. 12868/05) JUDGMENT STRASBOURG 10 December 2009 FINAL 10/03/2010 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Savula v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Chamber composed of: Peer Lorenzen, President, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Isabelle Berro-Lefèvre, Zdravka Kalaydjieva, judges, Mykhaylo Buromenskiy, ad hoc judge, and Claudia Westerdiek, Section Registrar , Having deliberated in private on 17 November 2009, Delivers the following judgment, which was adopted on the last ‑ mentioned date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 12868/05) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr Yuriy Mykhaylovych Savula (“the applicant”), on 29 March 2005.
The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Yuriy Zaytsev, of the Ministry of Justice.
On 14 January 2009 the President of the Fifth Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article 29 § 3). THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1930 and lives in Lviv. He is a retired judge.
On 22 February 2000 the Frankivskyy District Court of Lviv awarded the applicant 4,107.93 Ukrainian hryvnias (UAH) [1] in compensation for his lifelong benefit arrears, to be paid by the Ministry of Justice. The judgment became final on 4 March 2000.
On 24 December 2004 the State Bailiffs' Service returned the writ of execution to the applicant, informing him that the judgment could not be enforced owing to the debtor's lack of funds. It remains unenforced. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
7. The relevant domestic law is summarised in the judgment of Romashov v. Ukraine , no. 67534/01, §§ 16-19, 27 July 2004 and Zubko and Others v. Ukraine , nos. 3955/04, 5622/04, 8538/04 and 11418/04, §§ 33-40, ECHR 2006 ‑ VI (extracts). THE LAW I. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION AND OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO. 1 TO THE CONVENTION
The applicant complained about the non-enforcement of the judgment given in his favour and the lack of an effective remedy in that respect. He relied on Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1, which provide, in so far as relevant, as follows: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...” Article 13 “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” Article 1 of Protocol No. 1 “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” A. Admissibility
The Court notes that the applicant's complaints are not manifestly ill ‑ founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that they are not inadmissible on any other grounds. They must therefore be declared admissible. B. Merits
The Government maintained that there was no breach of any of the provisions of the Convention as the State authorities had taken all necessary measures to enforce the judgment in question.
The applicant disagreed.
The Court has frequently found violations of Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention in cases raising similar issues to those in the present case (see Romashov v. Ukraine , cited above, § 46; Voytenko v. Ukraine , no. 18966/02, §§ 43, 48 and 55, 29 June 2004; and Petrova and Chornobryvets v. Ukraine , nos. 6360/04 and 16820/04, § 21, 15 May 2008 ).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case.
There has, accordingly, been a violation of Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and a violation of Article 1 of Protocol No. 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
15. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed the unpaid judgment debt and 9,000 euros in respect of non-pecuniary damage.
The Government had no objections to the enforcement of the judgment at issue. They contested the applicant's claims in respect of non ‑ pecuniary damage.
The Court notes that it is undisputed that the State still has an outstanding obligation to enforce the judgment given in the applicant's favour. It further takes the view that the applicant must have sustained non ‑ pecuniary damage as a result of the violation found. Making its assessment on an equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, the Court awards the applicant EUR 2,000 under this head. B. Costs and expenses
The applicant claimed EUR 16 for the costs and expenses incurred before the Court. He provided the relevant supporting documents.
The Court considers it reasonable to award the applicant the sum claimed. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2 . Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 the Convention; 3 . Holds that there has been a violation of Article 13 the Convention; 4. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention; 5. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the outstanding judgment debt due to him, EUR 2,000 (two thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, and EUR 16 (sixteen euros) in respect of costs and expenses, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable to the applicant; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 6. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 10 December 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Registrar Preident [1] Approximately 737 euros (EUR).