MONTABONE c. LUXEMBOURG
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
MONTABONE c. LUXEMBOURG (CtEDO, 2009)
PRIMĂ DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererilor nr. 16881/07 și 41581/07 prezentate de Josette MONTABONE împotriva Luxemburgului introduse la 12 aprilie și 14 septembrie 2007 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 10 decembrie 2009 într-o cameră compusă din Christos Rozakis, președintele Nina Vajić, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens; Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și Søren Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererile menționate mai sus introduse la 12 aprilie 2007 și 14 septembrie 2007, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie făcând apel la reclamantă, Josette Montabone, este cetățean italian, născut în 1919 și rezident în Esch-Sur-Alzette. Guvernul luxemburghez ( La 14 decembrie 2005, judecătorul custode în apropierea tribunalului din Luxemburg a constatat că starea de sănătate a recurentei impunea o treime de asistență pentru administrarea cauzelor sale. Prin hotărârea din 31 mai 2006, instanța de apel a reformulat această hotărâre, pe motiv că instanța de tutelă a putut pronunța asupra cererii în lipsă a unui certificat medical care să ateste că competențele mentale ale reclamantei au fost îndeplinite. La 6 iunie 2006, fiica recurentei l-a informat pe judecător cu privire la faptul că problemele mamei sale vor fi gestionate într-un mod dezastruos și printr-o cerere din 13 iunie 2006, aceasta a solicitat punerea sa sub curatelă. În lacul din 4 octombrie 2006, recurenta a pledat la cererea din 13 iunie 2006 pentru absența unui element nou în raport cu hotărârea din 31 mai 2006. În această privință, Comisia a emis un certificat medical conform căruia nu prezenta probleme de judecată. În cadrul ședinței din 4 octombrie 2006, fiul recurentei a prezentat o cerere de intervenție voluntară la dezbateri. Prin hotărârea din 13 octombrie 2006, instanța de tutelă consideră că obiectul cererii din 13 iunie 2006 era diferit de cel al cererii care a dus la pronunțarea hotărârii din 31 mai 2006. El a ordonat, înainte de orice progres în cauză, audierea recurentei la biroul judecătorului tutorelui la 27 octombrie 2006 și a stabilit continuarea dezbaterilor în ședința din 15 noiembrie 2006. Printr-o ordonanță din aceeași zi (13 octombrie 2006), judecătorul tutelă desemnează un avocat, M.M., pentru a apăra interesele [recurentei] în cadrul procedurii în scopul deschiderii unei măsuri de protecție în favoarea acesteia pendinte în prezent în fața instanței de tutelă La 23 octombrie 2006, reclamanta a informat-o pe M.A.M. cu privire la faptul că nu a fost informată cu privire la procedura și l-a informat în aceeași zi, A.M. i-a răspuns că nu voi lua absolut nimic... înainte ca asistența judiciară să-mi fie acordată de Batonier. Prin urmare, ați fi bine sfătuită să vă asigurați de respectarea formalităților impuse de Ordinul Avocaților. (...) reclamanta arată că ajutorul juridic i-ar fi fost acordat câteva zile mai târziu. La 27 octombrie 2006, recurenta a informat judecătorul că nu va da curs convocării sale, ci ar prefera să ia diverse măsuri, în special să interfereze împotriva hotărârii din 13 octombrie 2006. La 30 octombrie 2006, recurenta a revocat M.A.M. și-a exprimat remușcarea cu privire la dreptul de a-l reabilita pentru toate prejudiciile [asupra căreia] ar fi fost în pericol] ca urmare a deficiențelor sale. La 2 noiembrie 2006, recurenta a depus ea însăși o scrisoare de rejudecare împotriva hotărârii din 13 octombrie 2006. În aceeași zi, fiul ei a pus la dispoziție fiului reclamantei un memoriu de apel. Într-o scrisoare din 6 noiembrie 2006, domnul A.M. i-a adresat fiului reclamantei următoarele cuvinte: În mâinile capodoperei tale din 30.10.2006, sub acoperirea mamei tale, îți voi fi recunoscător că nu te mai pui cu prostiile tale, pentru că altfel îți voi continua scrierile la tribunalul de tutelă care, potrivit informațiilor mele, te interesează mai mult decât pe mama ta. Prin hotărârea din 20 decembrie 2006, instanța de apel a declarat nul acțiunile formulate de reclamantă și de fiul său pentru că au fost formulate de ei înșiși și nu de un avocat. Judecătorii au decis, într-adevăr, următoarele: [A.M.] Maestrul [A.] se referă la prudență în justiție. [...] În conformitate cu articolele 1049 și 1050 din NCPC [noul Cod de procedură civilă], aplicabile, în conformitate cu articolele 1095 și 1096 tutela și curatală, recursurile împotriva deciziilor judecătorului tutelă trebuie formulate în termen de 40 de zile de la notificarea deciziei în fața Curții de apel, camera civilă prin depunerea unui memoriu motivat la grefa instanței judecătorești din Ecuador. Pentru aceste acțiuni, ministerul de avocatură al Curții este obligatoriu. este adevărat că acțiunile împotriva deciziei care deschide tutela sau refuză să o dea, prevăzute la art. 1089 din NCPC, se pot face fără ministere de avocatură, astfel de acțiuni și formele în care sunt introduse sunt speciale deciziilor care deschid tutelă sau curatală sau refuză să le dea. Întrucât nu este vorba despre o cale de atac împotriva unei decizii care deschide tutelă sau curatală sau care refuză să dea o astfel de hotărâre, procedura specială prevăzută la art. 1098 din NCPC nu este aplicabilă. din NCPC face ca ministerul de avocatură să fie obligatoriu pentru exercitarea altor căi de atac decât cele prevăzute la art. 1089 din NCPC, scrierile intitulate "memoriile de recurs" noiembrie 2006 de către [rectoreasa și fiul ei] sunt ineficace. Nulitatea care afectează aceste acțiuni nu constituie o nulitate de formă menționată la art. 264 din NCPC și nu impune dovada că persoana în cauză a adus o cauză părții pârâte. Printr-o cerere depusă la 4 ianuarie 2007 la grefa instanței de recurs, recurenta a declarat că intenționa să depună un memoriu de recurs de către ministerul unui avocat împotriva hotărârii din 13 octombrie 2006 și a solicitat să fie decăzută pentru a interjara recursul. La data de 2 februarie 2007, la care reclamanta a fost reprezentată de o avocată, M.M. printr-o hotărâre din 14 martie 2007, instanța de apel a declarat cererea în declarație de decădere neîntemeiată, pe următoarele motive recurenta arată că instanța de tutelă, prin ordonanța din 13 februarie 2007, octombrie 2006, desemnat Maestru [A.M.] pentru a-și apăra interesele în cadrul procedurii în scopul deschiderii unei instanțe judecătorești/curatelle; că, în urma scrisorii din 23 octombrie 2006, l-a însărcinat pe Maestru [A.M.] să ridice apelul la hotărârea din 13 octombrie 2006; că Maestrul [A.M.] a răspuns prin scrisoarea din 23 octombrie 2006, pe care l-a trimis prin e-mailul din 23 octombrie 2006, pe care l-a numit n absolut nimic, nici în procedura de partajare, nici în procedura de curatală, înainte ca asistența judiciară să fie acordată de Batonier. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ; că, din cauza atitudinii avocatului său, aceasta era obligată să depună personal un memoriu de apel; că această acțiune a fost declarată nulă prin hotărârea din 20 decembrie 2006. Recurenta susține că refuzul persistent al avocatului său, d. ..interjeter apel ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Legea din 22 decembrie 1986. În conformitate cu art. 1 din Legea suscitată: În cazul în care o persoană nu a acționat în justiție în termenul stabilit, ea poate, în orice aspect, să fie ridicată din forcluzia care rezultă din expirarea termenului în cazul în care, fără să se fi făcut vreo greșeală din partea sa, ea nu a avut, în timp util, cunoștință de actul care a făcut să curgă termenul sau în cazul în care aceaceasta a fost găsită în a acționa Este cert în cauză că [reclamanta] avea cunoștință de hotărârea din 13 octombrie 2006 înainte de 23 octombrie 2006, dată a scrisorii sale către Maestru [A.M.] și că aceasta era, de asemenea, conștientă de faptul că aceasta trebuia să facă apel la această hotărâre în perioada de timp legală. Deși nu a plătit hotărârea care i-a fost notificată pentru a justifica data acestei notificări de către grefa instanței de tutelă, aceasta nu contestă faptul că a primit notificarea deciziei în cauză în timp util. Întrucât avocatul care i-a fost desemnat de către judecătorul de tutelă i-a spus că nu va urma instrucțiunile sale și nu va face recurs, recurenta avea posibilitatea, de fapt și în drept, de a se adresa în timp util unui alt avocat ales pentru a-l însărcina cu acțiunea pe care intenționa să o introducă. [Prezenta] nu a susținut sau chiar a dovedit că aceasta ar fi fost în imposibilitatea de a însărcina un alt avocat, astfel încât o injumătățire de a acționa în cadrul șefului său nu este dovedită (...). În observațiile sale din 17 aprilie 2009, recurenta menționează o nouă procedură de curatală sau de tutelă care ar fi în curs de desfășurare. GRIFS 1. Invocând art. 6 din Convenție, recurenta pune în discuție echitatea procedurii la nivelul instanței de recurs și se plânge în special de o deficiență de acces la o instanță. În cererea sa inițială, aceasta reproșează judecătorilor din recurs că și-a declarat apelul inadmisibil la 20 În observațiile sale din 17 aprilie 2009, Comisia precizează că cauza sa este formulată în principal în ceea ce privește hotărârea cu privire la cererea de declarare a decăderii. 2. Tot în temeiul articolului 6 din Convenție, recurenta pune în discuție echitatea procedurii în cadrul hotărârii pronunțate la 13 În special, aceasta reproșează instanței de competențe de a declara cererea din 13 iunie 2006 a fiicei sale admisibile. ÎN DREPT Curtea constată că cele două cereri introduse de recurentă vizează aceeași procedură națională. În consecință, Comisia consideră că este necesar, în conformitate cu art. 1 din Regulamentul său de procedură, să se alăture cererilor. (2) Recurenta se plânge că nu a avut acces la o instanță în cadrul procedurii în instanță pe motiv de recurs. Aceasta se referă la art. 6 alin. (1) din Convenție, care se citește după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul ridică o excepție de la faptul că căile de atac interne nu au fost epuizate, pe motiv că reclamanta nu a permis judecătorilor luxemburghezi să ia în considerare faptul că aceasta prezintă Curții. În ceea ce privește dispozițiile relevante ale legii din 18 februarie 1885 privind recursurile și procedura în casare, guvernul arată mai întâi că recurenta avea posibilitatea de a se autovedea în casarea hotărârii din 20 decembrie 2006. Astfel, aceasta ar fi putut invoca art. 6 din Convenție și o încălcare a legii, dacă nu ar fi fost un exces de putere, acesta din urmă sancționând necunoașterea de către judecător a unui principiu fundamental de procedură sau de organizare judiciară. Un astfel de recurs ar fi avut toate șansele de reușită și, prin urmare, poate fi considerat o acțiune eficientă și adecvată de epuizat înainte de a sesiza Curtea. Guvernul continuă că un recurs în casație era posibil și împotriva hotărârii din 14 martie 2007 și, la rândul său, ar fi avut toate șansele de reușită. În cele din urmă, independent de o acțiune în casare, recurenta ar fi dispus încă de o acțiune în răspundere civilă de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . din legea din 1 septembrie 1988 privind răspunderea pentru statul de drept și autoritățile publice. Recurenta contestă această teză. Reamintind că Curtea de Casație procedează exclusiv la o examinare în drept, ea arată că orice recurs în Casație în materie de decizie bazată pe o apreciere de fapt ar fi condamnat la eșec. Curtea reamintește doar în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne: orice reclamant trebuie să fi acordat instanțelor interne posibilitatea ca această dispoziție să aibă ca scop, în principiu, ca statele contractante să evite sau să corecteze încălcările aduse acestora (a se vedea, printre altele, Cardot c. Franța , Hotărârea din 19 martie 1991, seria A n 200, § 36), în speță, se impune constatarea că recurenta ar fi putut, prin intermediul fie al avocatului S.M. care o reprezenta între timp, fie al unui alt avocat, să se poată adresa încasarii hotărârilor din 20 decembrie 2006 și 14 martie 2007. conformitatea hotărârilor atacate la art. 6 din Convenție. Prin faptul că a omis să prezinte Curții de Casație doleanțele pe care le aduce în fața Curții, reclamanta nu a permis autorităților naționale să soluționeze presupusa încălcare. Prin urmare, aceasta trebuie respinsă pentru neatinsă epuizare a căilor de atac interne în temeiul art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. 3. Tot la unghiul art. 6 alin. (1) din Convenție, recurenta contestă decizia prin care judecătorul de tutelă a declarat, la 13 octombrie 2006, cererea fiicei sale admisibilă. Curtea, referindu-se la ceea ce s-a menționat mai sus, consideră că reclamanta nu poate fi considerată ca fiind în mod valabil epuizată de căile de atac interne. În consecință, în măsura în care acest fapt trebuie respins în sensul art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 3 din Convenție și să declare cererile inadmisibile. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească cererile Declară cererile inadmisibile. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte