CASE OF POENARU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
CASE OF POENARU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2009)
©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (
www.csm1909.ro
) și al Institutului European din România (
www.ier.ro
). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document
was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (
www.csm1909.ro
) and the European Institute of Romania (
www.ier.ro
). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
Secția a treia
DECIZIE
cu privire la admisibilitatea
cererii nr.
31752/04
prezentată de Dumitra POENARU
împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită la 15
decembrie 2009 într
‑
o cameră compusă din: Josep Casadevall,
președinte,
Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan,
Boštjan M.
Zupančič, Alvina Gyulumyan,
Luis López Guerra,
Ann Power,
judecători,
și Santiago Quesada,
grefier de secție
,
având în vedere cererea menționată anterior, introdusă la 10 iunie 2004,
având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamantă,
după ce a deliberat în acest sens, pronunță următoarea decizie:
În fapt
Reclamanta, doamna Dumitra Poenaru, este resortisant român, s-a născut în 1939 și are domiciliul în București. Guvernul român („Guvernul”)
a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul Răzvan-Horațiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
A. Circumstanțele speței
Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, se pot rezuma după cum urmează.
Printr-o sentință din 22
octombrie 1999 („sentința”), Judecătoria Sector
5 București („judecătoria”) a admis acțiunea în revendicare introdusă de reclamantă, M.I., G.E. și M.E. („ceilalți solicitanți”) împotriva a 21
de terți și i-a obligat pe aceștia din urmă la restituirea unui teren de 8 785 m
2
situat în București, pe str.
Teiuș nr.
121A. Judecătoria a obligat o parte din terți să înlăture construcțiile pe care le ridicaseră pe teren sau, în caz contrar, a autorizat reclamanții să le demoleze pe cheltuiala terților. Sentința a devenit definitivă printr-o hotărâre a Curții de Apel București din 20
martie 2000.
Demersuri în vederea executării sentinței până în 2002
La o dată neprecizată, reclamanta s-a adresat executorului judecătoresc C.M. pentru a proceda la executarea silită a sentinței din 22
octombrie 1999.
La 27
iulie 2000, executorul judecătoresc, însoțit de reclamantă și ceilalți solicitanți, au mers la fața locului. Așa cum reiese din procesul-verbal întocmit cu acest prilej, terților li s-a acordat o amânare pentru a iniția negocieri privind o eventuală vânzare a terenului în litigiu.
La 27
martie 2001, executorul judecătoresc a mers din nou la fața locului. Terții s-au opus executării, invocând faptul că dețineau hotărâri judecătorești definitive de constatare a dreptului lor de proprietate asupra anumitor parcele din terenul în litigiu. Pentru a clarifica situația pe care au prezentat-o terții respectivi, executorul judecătoresc a considerat rezonabil să părăsească locul și să întocmească un proces-verbal în acest sens.
Demersuri în vederea executării cu ajutorul executorului judecătoresc S.D.
La o dată neprecizată în 2002, reclamanta s-a adresat altui executor judecătoresc, S.D., pentru a proceda la executarea silită a hotărârii.
La 19
februarie 2002, la cererea executorului judecătoresc, judecătoria a încuviințat executarea silită.
La 21
februarie 2002, executorul judecătoresc a comunicat terților somația de evacuare a terenului la 2
aprilie 2002.
Întrucât executarea nu s-a efectuat în termenul acordat, la 2
aprilie 2002, executorul judecătoresc s-a deplasat la fața locului împreună cu mai mulți polițiști. Constatând că terții se opun executării hotărârii și că unul dintre terți a încercat chiar să împiedice demolarea unei construcții așezându-se în fața excavatorului, executorul judecătoresc a părăsit zona.
La 9
aprilie 2002, la cererea reclamantei, executorul judecătoresc i-a restituit titlul executoriu.
Potrivit propriilor afirmații, reclamanta a încercat de mai multe ori să reia executarea silită a hotărârii, însă s-a confruntat cu refuzul executorilor judecătorești contactați, care ar fi invocat dificultățile potențiale ale executării silite împotriva terților.
Demersuri în vederea executării hotărârii întreprinse cu ajutorul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați D.I.C. anterior suspendării executării
La 14 martie 2003, reclamanta a solicitat Biroului Executorilor Judecătorești Asociați D.I.C. („biroul”) să procedeze la executarea silită a sentinței menționate.
La cererea biroului respectiv, printr-o încheiere din 21 martie 2003, judecătoria a încuviințat executarea silită a hotărârii.
La 1 și 22 aprilie 2003, biroul a somat terții să execute hotărârea.
La 9 mai 2003, executorul judecătoresc a mers la fața locului, însoțit fiind de reprezentanții reclamantei. Astfel cum reiese din procesul-verbal întocmit cu acest prilej, părțile au încercat, fără succes, să soluționeze situația pe cale amiabilă.
Având în vedere hotărârea din 25 iunie 2003 prin care se dispunea suspendarea executării (
infra
, pct. 20), biroul a amânat demersurile în vederea executării.
La 20 noiembrie 2003, biroul a adresat terților o somație de a părăsi terenul, amintindu-le că va solicita ajutorul poliției în caz de neexecutare.
La 28 noiembrie 2003, biroul a solicitat asistența și cooperarea forțelor polițienești pentru executarea silită a hotărârii, a cărei dată a fost stabilită la 8
decembrie 2003. S-a făcut apel la asistența brigăzii de intervenție rapidă a poliției, avându-se în vedere comportamentul necooperant al terților. Având în vedere hotărârea din 5 decembrie 2003 prin care se dispunea suspendarea executării (
infra
, pct. 21), la 8 decembrie 2003, biroul și-a retras cererea pentru asistența forței publice și a amânat demersurile în vederea executării.
Cereri de suspendare a executării depuse de terți
La 24 iunie 2003, terții au adresat instanței o cerere de revizuire a hotărârii definitive din 22 octombrie 1999. Aceștia au depus și o cerere de ordonanță președințială pentru suspendarea executării în așteptarea soluției din procedura în revizuire, cerere admisă de instanță la 25 iunie 2003. Printr-o hotărâre definitivă din 8
decembrie 2003, instanța a declarat inadmisibilă cererea de revizuire.
La o dată neprecizată, terții au adresat instanței o contestație la executarea hotărârii. La 4 decembrie 2003, terții au depus o cerere de ordonanță președințială pentru suspendarea executării acesteia în așteptarea soluției din acțiunea în contestație la executare, pe care instanța a admis-o prin hotărârea din 5 decembrie 2003.
La o dată neprecizată, terții au invocat o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor Codului de procedură civilă privind contestația la executare. Printr-o decizie din 18 mai 2004, Curtea Constituțională a respins excepția.
Printr-o hotărâre din 4
octombrie 2004, judecătoria a respins contestația la executare formulată de terți.
Reluarea demersurilor în vederea executării hotărârii definitive de către biroul executorilor
La 12 octombrie 2004, biroul a adresat din nou terților o somație de a elibera terenul în termen de 15
zile, amintindu-le că va solicita ajutorul forțelor de poliție în caz de neexecutare.
La 15 octombrie 2004, biroul a formulat o nouă cerere pentru ajutorul forțelor polițienești pentru executarea silită a hotărârii, a cărei dată a fost stabilită la 2 noiembrie 2004. S-a făcut din nou apel la ajutorul brigăzii de intervenție rapidă a poliției. Biroul a informat terții în acest sens la 22 octombrie 2004.
26.
{0>
Le 2 novembre 2004, deux huissiers de justice du cabinet, accompagnés par les représentants de la requérante et des deux autres demandeurs, d’un commissaire de police et d’une brigade d’intervention rapide de la police, mirent la requérante et les deux autres demandeurs en possession dudit terrain.
<}0{>
La 2 noiembrie 2004, doi executori judecătorești din cadrul biroului, însoțiți de reprezentanții reclamantei și celorlalți doi solicitanți, de un ofițer de poliție și o brigadă de intervenție rapidă a poliției, i-au pus pe reclamantă și pe ceilalți doi solicitanți în posesia terenului în litigiu.
<0}
{0>
Par un procès-verbal du même jour, signé également par le représentant de la requérante, les huissiers de justice d
éclarèrent
l’exécution clôturée.
<}0{>
Printr-un proces-verbal din aceeași dată, semnat și de reprezentantul reclamantei, executorii judecătorești au declarat executarea închisă.
<0}
B. Dreptul intern relevant
Dreptul intern relevant este descris în cauza
Topciov
împotriva României
(dec.), nr.
17369/02, 15 iunie 2006.
28.
Invocând art. 6 § 1 din convenție și art.
1 din Protocolul nr.
1, reclamanta pretinde că executarea tardivă a hotărârii din 22 octombrie 1999 reprezintă o încălcare a dreptului său de acces la justiție și a dreptului său la respectarea bunurilor sale.
În drept
Reclamanta invocă art.
6
§
1 din convenție și art.
1 din Protocolul nr.
1, ale căror părți relevante prevăd următoarele:
Art. 6 § 1
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale [...] de către o instanță independentă și imparțială [...] care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...]”
Art. 1 din Protocolul nr. 1
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”
Guvernul invocă mai întâi absența calității de victimă a reclamantei, în măsura în care hotărârea în litigiu a fost executată la 2 noiembrie 2004, precum și neepuizarea căilor de atac interne, considerând că persoana în cauză avea posibilitatea să intenteze o acțiune pentru a reclama eventualul refuz al executorului judecătoresc de a continua executarea silită ori să deschidă o acțiune disciplinară împotriva sa, în temeiul Legii nr.
188/2000.
Pe fondul cauzei, Guvernul consideră că executarea silită a hotărârii s-a făcut într-un termen rezonabil și că executorii judecătorești au acționat cu diligență.
Reclamanta recunoaște că hotărârea a fost executată, dar subliniază că executarea a survenit la 5
ani după pronunțarea hotărârii în litigiu. De asemenea, aceasta susține că executorii judecătorești nu au urmărit executarea și că instanțelor interne le-a luat un an pentru a respinge contestațiile la executare formulate de terții din prezenta cauză.
Curtea nu consideră necesar să se pronunțe cu privire la excepțiile ridicate de Guvern întrucât consideră că, în orice caz, capetele de cerere ale reclamantei trebuie să fie declarate inadmisibile din următoarele motive.
Curtea observă că, în prezenta cauză, era vorba de executarea unei hotărâri care impunea unor persoane particulare să restituie un teren și să demoleze construcțiile ridicate acolo. În această privință, Curtea reiterează că fiecare stat are sarcina de a se dota cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive ce îi revin (
Topciov
, citată anterior). Rolul Curții se limitează la a examina dacă măsurile adoptate de autoritățile naționale au fost adecvate și suficiente (
Ruianu împotriva României
,
nr. 34647/97, pct. 66, 17 iunie 2003).
Astfel, în ceea ce privește toate demersurile inițiale în vederea executării, Curtea observă că, la început, executorul judecătoresc C.M. constatase dorința părților de a iniția negocieri privind o eventuală vânzare a terenului în litigiu și că, ulterior, în fața afirmațiilor terților referitoare la dreptul lor de proprietate asupra anumitor parcele din teren, considerase rezonabil să se retragă de acolo pentru a obține clarificări despre situația respectivă.
Curtea observă că reclamanta nu a prezentat documente privind aceste demersuri în afară de cele două procese-verbale menționate anterior (
supra
, pct.
5 și 6). În continuare, Curtea precizează că nici Guvernul, nici reclamanta nu au pus în discuție perioada cuprinsă între 20 martie 2000, data rămânerii definitive a hotărârii, și 19 februarie 2002, data începerii demersurilor în vederea executării cu cooperarea noului executor.
Prin urmare, Curtea nu găsește niciun indiciu suficient pentru a constata o lipsă de diligență imputabilă autorităților interne sau o deficiență în asistența acordată de executorul judecătoresc C.M., în măsura în care concluziile acestuia par rezonabile, având în vedere circumstanțele specifice demersurilor efectuate.
Referitor la demersurile în vederea executării cu asistența executorului judecătoresc S.D., Curtea relevă că acesta notificase terților obligația acestora de executare a hotărârii și că, la expirarea termenului acordat, acesta s-a prezentat la fața locului însoțit de polițiști pentru a proceda la evacuarea terenului. Curtea observă, de asemenea, că un terț s-a așezat în fața excavatorului și că în momentul respectiv executorul judecătoresc a considerat rezonabil să părăsească locul. Chiar dacă o asemenea situație nu se analizează
a priori
ca o imposibilitate obiectivă de a executa hotărârea în litigiu, Curtea consideră că putea justifica o perioadă de gândire suplimentară asupra modalităților de executare pentru a-i obliga pe terți să execute hotărârea. Cu toate acestea, Curtea observă că după doar câteva zile reclamanta a renunțat la serviciile executorului judecătoresc cerându-i să îi restituie titlul executoriu, împiedicându-l astfel să continue executarea.
Curtea observă, în continuare, că reclamanta nu a dovedit nicicum afirmațiile sale privind pretinsul refuz al executorilor judecătorești contactați ulterior de a începe demersuri în vederea executării. Prin urmare, Curtea consideră că termenul de inactivitate până la contactarea biroului executorilor judecătorești asociați îi este imputabil.
Referitor la demersurile făcute de biroul executorilor judecătorești, Curtea observă că respectivii executori judecătorești au acționat în mod diligent, solicitând cooperarea și asistența forței publice, mai precis asistența brigăzii de intervenție rapidă a poliției pentru a garanta executarea hotărârii, având în vedere comportamentul necooperant al terților.
Curtea face observația că o singură amânare ulterioară intervenției respectivului birou a fost remarcată în speță, cauzată de contestațiile la executare formulate de terți și de cererile de suspendare a executării admise de instanțe. Curtea amintește că nu
este de competența sa să judece temeinicia cererilor respective deoarece nu
este sarcina sa să se substituie instanțelor interne și că în primul rând autorităților naționale, în special judecătoriilor și tribunalelor, le revine sarcina de a interpreta legislația internă (a se vedea, printre multe altele,
García Manibardo împotriva Spaniei
, nr. 38695/97, pct.
36, CEDO 2000-II). În speță, Curtea se limitează la a remarca faptul că durata procedurilor, considerată în ansamblul acestora și cu respectarea drepturilor terților de a-și invoca drepturile în fața instanțelor interne, nu a fost excesivă.
În continuare, Curtea observă că imediat după încheierea procedurii demersurile de executare au fost reluate de birou și că hotărârea a fost executată la 2
noiembrie 2004, fapt pe care reclamanta nu intenționează să îl conteste.
În circumstanțele cauzei și având în vedere desfășurarea procedurii de executare, în ansamblu, Curtea consideră că autoritățile naționale au acționat cu diligență și nu constată nicio deficiență semnificativă care să le fie imputabilă.
În acest sens, Curtea amintește că deja a declarat inadmisibile capetele de cerere întemeiate pe art.
6
§
1 din convenție și art.
1 din Protocolul nr.
1 în situațiile în care neexecutarea unei hotărâri definitive care trebuie respectată de o persoană nu este imputabilă autorităților interne [
Topciov
, citată anterior,
Rădvan împotriva României
(dec.), nr.
26846/04, 2 iunie 2009]. Curtea nu constată niciun motiv pentru a se îndepărta de la această concluzie în prezenta cauză și consideră, prin urmare, că toate capetele de cerere întemeiate pe art.
6
§
1 și art.
1 din Protocolul nr.
1 sunt în mod vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul art.
35
§
3 și 4 din convenție.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară
cererea inadmisibilă.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Grefier
Președinte