CINTIMEA SECȚIUNE PARTICIPALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 25914/06, de către Mikhail Vasilyevich SIZYKH împotriva Ucrainei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat la 12 ianuarie 2010 în calitate de Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători, și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 25 mai 2006, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Mikhail Vasilyevich Sizykh, este un național ucrainean, născut în 1962, care este în prezent condamnat la închisoare în regiunea Mykolayiv. El este reprezentat în fața Curții de către mama sa, dna Sizykh. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 octombrie 1998, poliția a instituit o procedură penală împotriva reclamantului cu suspiciune de extorcare. La 12 ianuarie 1999 au întrerupt procedura pentru lipsa de probe împotriva reclamantului, dar, după cum rezultă din dosar, în februarie 1999 au reintrodus procedura. Între 17 aprilie și 6 noiembrie 2000, reclamantul a rămas în detenție înainte de judecată. El susține că ofițerul de poliție G. l-a amenințat în mod repetat cu tortură pentru a obține mărturisirea, a cerut mită de la el, a căutat apartamentul cu alți ofițeri de poliție și a pus cătușe pe el. După cum rezultă din dosar, la 4 mai 2000, Curtea de district Tsentralnyy din Simferopol („Curtea de district”) a trimis cauzele pentru o anchetă suplimentară. Curtea a examinat în mod presupus anchetatorul N. ca martor, care, în urma remiterii, a efectuat ancheta suplimentară asupra cazului împotriva reclamantului. După cum apare din hotărârile instanțelor, instanța a interogat N. La 6 noiembrie 2000, Curtea de District a constatat că reclamantul a fost vinovat de operațiunile ilegale de împrumut într-o bancă la care a lucrat și l-a condamnat la muncă corecțională de un an. La 19 decembrie 2000, Curtea Regională de Apel a Crimea („Cortea de Apel”) a anulat hotărârea de mai sus și a remis cazul pentru o nouă examinare. La 11 februarie 2002, Curtea de District a constatat că reclamantul a fost vinovat de obligarea anumitor persoane să îndeplinească obligații contractuale și a condamnat-o la muncă corecțională de un an. Partea vătămată în procedura S. a solicitat prelungirea termenului pentru depunerea unui recurs împotriva hotărârii de mai sus și a instanțelor, după cum rezultă din dosarul, a acordat o astfel de prelungire. Reclamantul a interzis împotriva unei hotărâri care acordă prelungirea Curții de Apel, care, după cum rezultă din dosar, l-a respins neexaminat, deoarece nu a făcut obiectul recursului. La 10 iunie 2003, Curtea de Apel a anulat hotărârea de 11 În februarie 2002, reclamantul a interzis Curtea Supremă, rezultatul examinării în care nu este clar, împotriva hotărârii din 10 iunie 2003. La 11 mai 2004, Curtea de District a constatat că reclamantul a fost vinovat de extorcare și l-a condamnat la cinci ani de închisoare cu o perioadă de probă de un an. La 3 august 2004, Curtea de Apel a anulat hotărârea de mai sus și a remis cazul pentru o nouă analiză. La 2 februarie 2005, Curtea de District, care a examinat zece martori, o serie de dovezi documentare și un aviz expert în cadrul procedurii adversare, în care reclamantul a fost prezent, a constatat că acesta din urmă a fost vinovat de extorcare și l-a condamnat la șapte ani de închisoare. Martie 2005 si, respectiv, 28 februarie 2006, Curtea de Apel (în prezența reclamantului) si Curtea Suprema (în prezența avocatului său) au susținut hotărârea de mai sus. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că lungimea procedurii penale împotriva acestuia a fost incompatibilă cu cerințele de timp rezonabil. El se plânge, de asemenea, în conformitate cu următoarele dispoziții ale Convenției: art. 3 care declară ofițerul de poliție G. l-a amenințat cu tortură pentru a obține mărturisirea sa, a cerut mită de la el, a căutat apartamentul său cu alți ofițeri de poliție și a pus cătușe pe el; art. 5 § 1 despre ilegalitatea deținutului său înainte de judecată între 17 aprilie și 6 noiembrie 2000; art. 6 § 1, 7, 13 și 14 din cauza rezultatului nefavorabil al procedurii și a ilegalității condamnării sale; că instanțele au fost prejudecate; că instanțele nu și-au auzit soția ca martor; că N. a efectuat anchete după ce au fost examinate de către instanțe; că nu a existat înregistrare audio a ședințelor; că Curtea de Apel nu l-a informat de audierea recursului său împotriva hotărârii care acordă S. o prelungire a termenului pentru depunerea unui recurs împotriva hotărârii de 11 Februarie 2002; faptul că Curtea Supremă nu l-a informat cu privire la audierea recursului său în casă împotriva hotărârii din 10 iunie 2003 și că nu a fost prezent la ședința din 28 februarie 2006; și art. 17 că autoritățile închisorii îl privesc de prestații neespecificate, fără alte specificații. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii penale împotriva acestuia era incompatibilă cu cererea de timp rezonabil, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care citește, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva acestuia, toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul Curții, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Curtea, după examinarea restului plângerilor reclamantei, consideră că, având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia; declara restul cererii inadmisibilă. Stephen Phillips Președintele adjunct al grefierului Peer Lorenzen
Application no. 25914/06
by Mikhail Vasilyevich SIZYKH
against Ukraine
The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 12
January 2010 as a Chamber composed of:
Peer Lorenzen,
President,
Renate Jaeger,
Karel Jungwiert,
Rait Maruste,
Mark Villiger,
Isabelle Berro-Lefèvre,
Mirjana Lazarova Trajkovska,
judges,
and Stephen Phillips,
Deputy Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 25 May 2006,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Mikhail Vasilyevich Sizykh, is a Ukrainian national, born in 1962, who currently serves a prison sentence in the Mykolayiv Region. He is represented before the Court by his mother, Mrs
Sizykh.
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 12 October 1998 the police instituted criminal proceedings against the applicant on suspicion of extortion. On 12 January 1999 they discontinued the proceedings for lack of evidence against the applicant, but, as it appears from the case file, in February 1999 they re-instituted the proceedings.
Between 17 April and 6 November 2000 the applicant remained in pre-trial detention. He submits that the police officer G. repeatedly threatened him with torture in order to get his confession, demanded bribe from him, searched his flat with other police officers and put handcuffs on him. The applicant did not raise these complaints before the domestic courts.
As it appears from the case file, on 4 May 2000 the Tsentralnyy District Court of Simferopol (“District Court”) remitted the case for an additional investigation. The court allegedly examined the investigator N. as a witness, who, following the remittal carried out additional investigation of the case against the applicant. As it appears from the courts’ decisions, the courts questioned N. only in respect of material evidence.
On 6 November 2000 the District Court found the applicant guilty of unlawful loan operations in a bank he worked in and sentenced him to one year’s correctional labour. On 19
December 2000 the Crimea Regional Court of Appeal (“Court of Appeal”) quashed the above judgment and remitted the case for a fresh consideration.
On 11 February 2002 the District Court found the applicant guilty of forcing certain individuals to perform contractual obligations and sentenced him to one year’s correctional labour. The injured party in the proceedings S. sought extension of a time-limit for lodging an appeal against the above judgment and the courts, as it appears from the case file, granted such extension. The applicant appealed against one of the rulings granting the extension with the Court of Appeal, which, as it appears from the case file, returned it unexamined as it was not subject of appeal.
On 10 June 2003 the Court of Appeal quashed the judgment of 11
February 2002 and remitted the case for a fresh consideration. The applicant appealed against the ruling of 10 June 2003 to the Supreme Court, the outcome of consideration in which is not clear.
On 11 May 2004 the District Court found the applicant guilty of extortion and sentenced him to five years’ imprisonment with one year’s probationary period. On 3 August 2004 the Court of Appeal quashed the above judgment and remitted the case for a fresh consideration.
On 2 February 2005 the District Court, having examined ten witnesses, a number of documentary evidence and an expert opinion in the course of adversarial proceedings, in which the applicant was present, found the latter guilty of extortion and sentenced him to seven years’ imprisonment.
On 29
March 2005 and 28 February 2006 respectively, the Court of Appeal (in the applicant’s presence) and the Supreme Court (in his lawyer’s presence) upheld the above judgment.
The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the criminal proceedings against him had been incompatible with the reasonable time requirement.
He also complains under the following provisions of the Convention:
-
Article 3 stating the police officer G. threatened him with torture in order to get his confession, demanded bribe from him, searched his flat with other police officers and put handcuffs on him;
-
Article 5 § 1 about unlawfulness of his pre-trial detention between 17
April and 6
November 2000;
-
Articles 6 § 1, 7, 13 and 14 about and on account of unfavourable outcome of the proceedings and unlawfulness of his conviction; that the courts were biased; that the courts have not heard his wife as a witness; that N. carried out investigation after having been allegedly examined by the courts; that there was no audio-recording of the hearings; that the Court of Appeal did not inform him of the hearing of his appeal against the ruling granting S. an extension of a time-limit for lodging an appeal against the judgment of 11
February 2002; that the Supreme Court did not inform him of the hearing of his appeal in cassation against the ruling of 10 June 2003 and that he was not present before it at a hearing on 28 February 2006; and
-
Article 17 that the prison authorities deprive him of unspecified benefits, without further specification.
The length of the criminal proceedings against the applicant
The applicant complained that the length of the criminal proceedings against him had been incompatible with the reasonable time requirement, provided in Article 6 § 1 of the Convention, which reads, in so far as relevant, as follows:
“In the determination of ... any
criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of the Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
Other complaints
The Court, having examined the remainder of the applicant’s complaints, considers that, in the light of all the materials in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention.
It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to adjourn
the examination of the applicant’s complaint concerning the length of the criminal proceedings against him;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Stephen Phillips
Peer Lorenzen
Deputy Registrar
President