LYUBART- SANGUSHKO (II) v. UKRAINE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
LYUBART- SANGUSHKO (II) v. UKRAINE (CtEDO, 2010)
A cincea secțiune a secțiunii PARȚIONALE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 25851/06 de Yevgeniy Aleksandrovich LYUBART-SANGUSHKO împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința la 16 martie 2010 în calitate de Cameră compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, Renate Jaeger, Karel Jungwiert, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători, Mykhaylo Buromenskiy, judecătorul ad hoc, și Claudia Westerdiek, grefierul de secțiune Având în vedere cererea depusă la 5 iunie 2006, având deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Yevgeniy Aleksandrovich Lyubart-Sangushko, este un național ucrainean născut în 1957 și trăiește în Kharkiv. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 august 1999, ofițerii de poliție au confiscat arma de foc a reclamantului pe care o făcuse dintr-o armă de gaz. Reclamantul a afirmat că acestea au făcut-o fără consimțământul său sau un ordin de judecată, prin intrarea în casă și prin amenințându-l cu trunchi de cauciuc și arme. El nu s-a plângut despre acest lucru în apelul său în casație. La 2 septembrie 1999, poliția a instituit o procedură penală împotriva reclamantului cu suspiciune de a face și de a stoca o armă de foc ilegală. După cum rezultă din cauza, la 21 februarie 2000, Curtea de district Zhovtnevyy din Kharkiv („Curtea de district”) a pronunțat o hotărâre cu privire la reclamant. La 21 martie 2000, Curtea de apel regională Kharkiv („Cortea de recurs”) a anulat-o și a remis cazul pentru o investigație suplimentară, după care, la 4 septembrie 2000, cazul a fost remis Curtea de district. În cursul procedurii, la 3 aprilie 2003 și, respectiv, 15 decembrie 2004, Curtea de District a constatat că reclamantul a fost vinovat de dispreț de instanță și l-a condamnat la 10 și 15 zile de arest administrativ. Reclamantul afirmă că, în timpul audierii de mai sus, el a fost bătut în bătaie și că, în timp ce a servit arestarea administrativă în centrul de detenție, a primit otrăvire cu masele sale, a fost expus sunete de buzzer și persoane neespecificate. La 29 decembrie 2004, Curtea de Apel a anulat rezoluția de 15 Decembrie 2004 pentru încălcarea cerințelor legislative. La 25 noiembrie 2005, Curtea de District a constatat că reclamantul a fost vinovat de fabricarea și depozitarea ilegală a unei arme de foc, l-a condamnat la trei ani de închisoare și l-a eliberat în timp ce perioada de limitare s-a expirat. De asemenea, a ordonat distrugerea armei de foc confiscate. La 25 februarie 2006, Curtea de Apel a menținut hotărârea de mai sus. La 22 iunie 2006 și, respectiv, 22 februarie 2007, Curtea Supremă a respins, fără justificare, apelurile reclamantului și procurorului în casă împotriva hotărârii din 25 noiembrie 2005 și a hotărârii din 25 februarie 2006. COMPLAINTS Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii penale vizate de punerea și stocarea ilegală a unei arme de foc și care au fost aduse împotriva acestuia nu a fost rezonabilă. În special, el spune că acestea au durat de la 2 septembrie 1999 la 22 februarie 2007. articolele 1, 15 și 17, fără detalii suplimentare; art. 3 pe care procedura penală și arestarea sa administrativă au constituit o tortură, pe care a fost pus în bătaie în timpul audierii de judecată cu privire la arestările sale administrative și că, în timp ce a servit arestările administrative din centrul de detenție, a fost dat otravă cu mese, a fost expus la sunete buzzer și persoane neespecificate l-au umilit; art. 5 privind ilegalitatea arestării administrative, art. 6 § 1, 7 și 13 din Convenția și art. 2 din Protocolul nr. 7 privind rezultatul nefavorabil al procedurii penale; art. 8 pe care ofițerii de poliție au intrat în gospodărie fără consimțământul său sau ordinul judecător pentru confiscarea armelor de foc; art. 14 având în vedere rezultatul procedurii, care susține că a fost discriminat pe baza etniei sale poloneză și lituanienă; art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza rezultatului procedurii, deoarece arma sa de foc a fost confiscată și distrusă; art. 3 din Protocolul nr. 7 care nu a obținut compensații pentru arestările administrative; reclamantul plânge, de asemenea, fără a invoca nicio dispoziție a Convenției și fără a furniza detalii suplimentare și toate deciziile judecătoreștilor, că instanța internă nu și-a examinat cererile împotriva diferitelor autoritățile de stat pentru recuperarea depozitelor monetare. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii penale împotriva acestuia era incompatibilă cu cererea de timp rezonabil, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care citește, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva acestuia, toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul Curții, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Curtea, după examinarea restului plângerilor reclamantei, consideră că, având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la durata procedurii penale împotriva acestuia; declara restul cererii inadmisibilă. Claudia Westerdiek Președintele grefierului Peer Lorenzen