CtEDO 12.01.2010 Auto

AYHANCI c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
12.01.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AYHANCI c. TURQUIE (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 43811/02 prezentate de Hüseyin AYHANCI împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 12 ianuarie 2010 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintele Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, judecători și a lui Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 16 august 2002, după ce a deliberat, face următoarea decizie: recurentul, dl Hüseyin Ayhanc. Este un resortisant turc născut în 1960 și rezident în Ronnenburg (Germania). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul T. Aslan, avocat la a) este reprezentat de agentul său. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 24 noiembrie 1999, reclamantul a fost exmatriculat din Germania în urma refuzului acestui stat de a-i acorda statutul de refugiat politic. În aceeași zi, a fost arestat la sosirea sa la aeroportul din Pau. în stare de arest în aeroportul din Gdansk, să fi fost supus unor tratamente abuzive și să fi rămas acolo timp de șapte zile înainte de a fi eliberat. De asemenea, acesta a declarat că reclamantul fusese reținut la 24 noiembrie 1999, la ora 19:35, la aeroportul din Istanbul, eliberat printr-o ordonanță a Parchetului la 25 noiembrie 1999 la ora 18:15. Registrul de încheiere a arestării purta semnătura reclamantului. La 27 februarie 2002, instanța de asediu a respins opoziția din partea reclamantului. Între timp, la 2 februarie 2000, reclamantul a depus o a doua plângere pentru maltratarea polițiștilor din cadrul Direcției pentru Siguranță D În al doilea rând, el ar fi fost arestat până la data de 29 ianuarie 2000 în sediul de conducere de securitate d'zmir. El a fost auzit de către procurorul care a declarat că a fost bătut, în special pe talpa picioarelor, suspendat de brațe și insultat. De asemenea, ar fi fost supus unor impulsuri electrice. Tot la 2 februarie 2000, procurorul general al Republicii și-a ordonat examinarea medicală, iar raportul a menționat vânătăi de culoare galbenă și de o dimensiune de 5 cm din 5 deasupra umerilor, pe spate, pe antebrațe și două zgârieturi pe ceafă. nu s-a observat nicio altă traumă clinică și toate funcțiile vitale au apărut în mod normal. Medicul a prescris o oprire de lucru de șapte zile. În timpul procesului de pregătire, reclamantul a fost convocat în vederea identificării polițiștilor. Din Germania în care se întorsese, el a comunicat instanței o declarație scrisă în care declara că nu este în măsură să recunoască polițiștii, fiind legat la ochi. La 24 februarie 2000, procurorul general al Republicii a emis o decizie de nejudiciare pentru lipsa unor probe suficiente și a subliniat că numele reclamantului nu a fost inclus în registrul de păstrare a evidențelor la datele în cauză; decizia a fost notificată reclamantului la 12 noiembrie 2001. martie 2000, Camera de Medicină D La 14 noiembrie 2001, tribunalul de judecată al d o ci o n a t i t ă ii formulate de reclamant și a Ö deschiderea unei in s t i t u ț ii judecătorești cu privire la acuza ii de malpraxis. La 29 aprilie 2003, tribunalul cu mare n t e n ț a t ă ț i le d o p o zi ț i e Õzmir, după ce i-a ascultat pe poli t ă ț ii în f un ci o n are în timpul perioadei invocate de reclamant, i-a acuzat pe poli ț ii incrimina n i o n al ii. Hotărârea a subliniat faptul că numele reclamantului nu a fost inclus în registrul de detenție și că raportul întocmit de Camera de Medicină a lui Izmir nu conținea o dată. El a inclus și lipsa de probe, în afară de acuzarea reclamantului, dovedind veridicitatea afirmațiilor acestuia și vinovația polițiștilor în cauză. La 24 aprilie 2006, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. GRIEFS Invocând art. 3 din Convenție, recurentul se plânge de relele tratamente în timpul custodiei. De asemenea, declară absența unei anchete efective, în sensul articolului 13 coroborat cu art. 3 din Convenție. Pe baza acelorași fapte, el consideră, de asemenea, că a fost victima unei încălcări a articolului 6 din Convenție. Invocând în cele din urmă art. 5 alin. (1) din Convenție, se plânge de arestarea sa. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost supus unui tratament abuziv în custodie și că nu a efectuat o anchetă efectivă, în sensul articolului 13 coroborat cu art. 3 din Convenție. Pe baza acelorași fapte, el consideră că a fost, de asemenea, victima unei încălcări a articolului 6 din Convenție. În plus, el se plânge de la paza sa și declară o încălcare a articolului 5 alineatul (1) din Convenție. Guvernul contestă afirmațiile reclamantului. Curtea va examina obiecțiunile referitoare la relele tratamente numai din punctul de vedere al articolului 3 din Convenția Fazćl Ahmet Tamer și al altor c. Turcia, n 19028/02, § 91, 24 iulie 2007. Aceasta amintește mai întâi că acuzațiile de rele tratamente în conformitate cu art. 3 trebuie să fie susținute de elemente de probă adecvate (Martinez Sala și alții c. Spania, n 58438/00, § 121, 2 noiembrie 2004, Klaas c. Germania , Hotărârea din 22 septembrie 1993, § 30, seria A n 269, și Erdagöz c. Turcia , Hotărârea din 22 octombrie 1997, § 40, Rec., 1997 VI. Pentru a stabili faptele invocate, aceasta utilizează criteriul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă Cu toate acestea, o astfel de dovadă ar putea rezulta dintr-o fâșie de diapozitive, sau din prezumții nerefuzate, suficient de grave, precise și concordante (Irlanda c. Regatul Unit, Hotărârea din 18 ianuarie 1978, § 161 fin, seria A n 25, și Labita c. Italia [GC], nr. 26772/95, § 121 și 152, CEDH 2000 IV). În speță, Curtea constată că versiunile părților diferă în ceea ce privește faptele care au stat la origine. În primul rând, Curtea arată în elementele dosarului că reclamantul a fost arestat în cursul controalelor de frontieră la aeroportul din aîși începe la 24 noiembrie 1999, ora 19:30 și că a fost eliberat la 25 noiembrie 1999, ora 18:15, pe baza unei hotărâri a Parchetului. Prin urmare, nu a fost ținut în arest decât timp de douăzeci și trei de ore și patruzeci de minute, și nu timp de șapte zile așa cum pretindea el. Apoi, Curtea constată că reclamantul nu produce nici un element sau început de probă în sprijinul afirmației sale de maltratare pentru această perioadă (a se vedea, printre altele, Avc. Turcia (dec.), 52900/99, 30 noiembrie 2004, Prin urmare, consideră că această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. În ceea ce privește acuzațiile de maltratare pentru perioada 28-29 ianuarie 2000, Curtea constată că Tribunalul de Mare Instanță din D a examinat aceste obiecțiuni în cadrul unei proceduri judiciare și a interogat polițiștii aflați în funcție la datele de luare în custodie publică indicate de solicitant. De asemenea, acesta a observat că numele acestuia nu figurează în registrul persoanelor reținute. În cele din urmă, reclamantul nu a putut identifica presupusii polițiști vinovați și care au prezentat nici o dovadă în sprijinul afirmațiilor sale, a ajuns la concluzia că nu au fost judecați. Având în vedere elementele dosarului și în fața absenței unei deformări detaliate în fața instanelor judiciare naționale din partea reclamantului în ceea ce privește circumstanțele presupusei sale arestări și abuzurile care i-ar fi fost aduse, Curtea nu consideră în măsură să se opună hotărârii pronunțate de tribunalul de mari instane d azmir. Prin urmare, în ceea ce privește acuzațiile de înștiințare a reclamantului, Curtea arată că prima custodie datează de la 25 noiembrie 1999 și, prin urmare, că această parte a spătarului este vădit nefondată și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. ; or cererea a fost depusă în fața Curții la 16 august 2002, adică mai mult decât termenul de șase luni. În ceea ce privește a doua custodie presupusă apărută în perioada 28-29 ianuarie 2000, Curtea amintește că persistă îndoieli serioase cu privire la plasarea reclamantului în custodie în această perioadă. În orice caz, chiar dacă se presupune că o astfel de reținere a avut loc într-adevăr, această parte a plângerii nu respectă nici regula referitoare la termenul de șase luni. Prin urmare, Curtea respinge și această parte a cererii, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Francoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-04-27
0,94
GELEGEC ET ÖZDEMIR contre la TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 27700/95 présentée par Elif GELGEÇ et Izzet ÖZDEMIR contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 27 avril 2000 en une chambr
CtEDO 2009-10-06
0,94
AFFAIRE SOYHAN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE SOYHAN c. TURQUIE (Requête n o 4341/04) ARRÊT STRASBOURG 6 octobre 2009 DÉFINITIF 06/01/2010 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouche
CtEDO 2010-05-18
0,94
YILDIRIM c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 4300/05 présentée par Ramazan YILDIRIM contre la Turquie La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant le 18 mai 2010 en une chambre composée de
CtEDO 2009-01-06
0,94
YILDIRIM c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 4300/05 présentée par Ramazan YILDIRIM contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 6 janvier 2009 en une chambre compos
CtEDO 2000-06-15
0,94
AYDIN contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 40297/98 présentée par Şehmus AYDIN contre Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 15 juin 2000 en une chambre composée de M m
Sursă