ELENA ET MIHAI TOMA c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

12.01.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ELENA ET MIHAI TOMA c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 16563/03 prezentate de Elena și Mihai TOMA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 12 ianuarie 2010 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președintele Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Stanley Naismith; grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 14 aprilie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVă Reclamanții, dl Elena Toma și dl Mihai Toma, sunt resortisanți români născuți în 1936 și, respectiv, 1929 și reședința la Piatra Neamț. Guvernul român este reprezentat de agentul său, dl Răzvan Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele de la fața locului Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților pe teren de 620 m Printr-o decizie a autorităților locale din 15 iunie 1955 P.N. i s-a atribuit dreptul de utilizare perpetuă a unei terenuri de teren de 620 , care era proprietatea orașului Piatra Neamț. P.N. a construit acolo o casă și, în 1974, a obținut autorizația de a construi un garaj. Din dosar reiese că două garaje acostate au fost construite de soții M. și de soți. La 19 ianuarie 1977, printr-un contract autentificat în fața unui notar, P.N. le-a vândut reclamantului casa și garajul, contractul conform căruia terenul pentru construcții urma să intre în patrimoniul statului în temeiul Legii nr. 58/1974 și să fie utilizat de solicitanți. timp, autoritățile locale au abrogat decizia din 15 iunie 1955, le-au atribuit reclamanților parcela de 100 de teren ocupată de casă și le-au închiriat restul de 520 prin hotărâri definitive nr. 6066/98 și 5519/1981, Tribunalul de Primă Instanță instanța din Piatra Neamț a acceptat acțiunile întreprinse împotriva reclamanților de către soții M. și, respectiv, împotriva Primăriei din Piatra Neamț de către soții F. pentru a-și declara dreptul de proprietate asupra celor două garaje pe care le construiseră. În consecință, printr-o hotărâre definitivă din 26 iunie 1981, Tribunalul de Primă Instanță din Piatra Neamț a anulat contractul de vânzare din 19 ianuarie 1977 cu condiția ca acesta să se refere la garajul care era proprietatea soților M. și care fusese vândut în mod nejustificat de P.N. reclamanților. Prin scrisoarea din 10 martie 1990, biroul administrației locale și de control al primăriei din Piatra Neamț a informat autoritățile departamentale că a cunoscut litigiul dintre reclamanți și vecinii lor cu privire la garaje, inclusiv hotărârile menționate anterior din 1980 și 1981; în plus, Biroul a indicat în această scrisoare că persoanele interesate aveau dreptul de a-și recunoaște dreptul de proprietate asupra garajelor, al căror drept de proprietate este Proprietar a fost P.N., și a precizat, de asemenea, că primăria a inițiat o procedură de demolare a garajelor. Printr-o scrisoare din 6 martie 1991, prefectura Neamts a indicat reclamanților să urmeze procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 18/91 privind fondul funciar pentru a li se constitui dreptul de proprietate pe teren 620 La cererea reclamanților, care se bazau pe contractul de vânzare din 1977 fără a anexa copiile hotărârilor menționate anterior, printr-o decizie din 14 noiembrie 1991 adoptată pe baza unui dosar realizat de Primăria din Piatra Neamț, prefectura Neamț a dispus constituirea dreptului de proprietate al reclamanților pe teren 620 în cauză, în conformitate cu art. 3 din lege. La 29 decembrie 1991, reclamanții au primit de la autorități un titlu de proprietate pe teren de 620 . Ei au început să plătească taxele aferente dreptului lor de proprietate pe acest teren. Prin două decizii definitive din 9 și 20 martie 1992, după ce au dispus o expertiză tehnică, Tribunalul de Primă Instanță instanța din Piatra Neamț și tribunalul departamental din Neamț au permis acțiunile reclamanților care au fost expulzați de soții M. și F. din garajele în cauză, motivele pentru care primii proprietari ai terenului din 620 au avut dreptul de a păstra garajele construite de terți pe teren, aceștia putând solicita despăgubiri. Proceduri privind dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului situat sub garaje Proceduri în anulare parțială a titlului administrativ de proprietate printr-o hotărâre din 22 noiembrie 1995 pronunțată în ultimă instanță, instanța dna Bacău a respins acțiunea soților M. și F. în anulare a titlului de proprietate din 29 decembrie 1991 privind terenul de 620 , acțiune îndreptată împotriva reclamanților și împotriva prefecturii Neamț. Curtea de apel a hotărât că, chiar dacă erau proprietari ai garajelor, soții M. și F. nu au avut nici o dovadă a dreptului lor de utilizare sau de proprietate pe teren 620 . Ea a confirmat concluziile instanțelor care au examinat acțiunea în primul rând rezultă și în recurs, care au considerat că titlul de proprietate contestat a fost eliberat reclamanților în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 18/1991 și că, în conformitate cu această lege, care se referă la terenurile aferente caselor, calitatea de proprietari ai garajelor nu le-a acordat soților M. și F. dreptul la teren aferent acestor garaje 10. Prin hotărârea din 5 mai 1997, Tribunalul de Primă Instanță din Piatra Neamț a luat notă de decizia prefecturii Neamț de a renunța la continuarea unei acțiuni prin modificarea parțială a titlului de proprietate din decembrie 1991 pe care a introdus-o împotriva reclamanților 11. Printr-o hotărâre definitivă din 17 iunie 1998, instanța de apel a lui Bacău a dat dreptul la acțiunea soților F. în revendicarea garajului lor, acțiune îndreptată împotriva reclamanților. 12. printr-o hotărâre din 15 iunie 2005, pronunțată în ultimă instanță, instanța de apel a lui Bacău a dat dreptul la acțiune formulată în 2003 de soții M. și F. împotriva reclamanților și împotriva comisiei administrative de la Piatra Neamț însărcinat cu aplicarea Legii nr. 18/1991 și a constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate eliberat reclamanților de către autoritățile din 29 decembrie 1991, cu condiția ca aceasta să se refere la suprafața de 46,50 ocupată de garaje. , P.N. transferase soților M. și F. dreptul de utilizare pe parcela de 46,50 , astfel încât să se constate nulitatea titlului de proprietate al reclamanților pe această parcelă, în temeiul articolului III alineatul (1) litera (c) din Legea nr. 169/1997. Procedura în anulare a deciziei prefecturii Neamț din 14 noiembrie 1991 de atribuire a terenului 620 13. Prin hotărârea definitivă din 15 ianuarie 2007, pronunțată după o acțiune în anulare formulată împotriva unei prime hotărâri definitive defavorabile reclamanților pronunțată la 29 octombrie 2002, tribunalul de apel al Bacău a acordat dreptul la acțiune formulată la 9 martie 2000 de soții M. și F. împotriva celor interesați, prefectura Neamț și Primăria din Piatra Neamț. Această hotărâre a fost pus la dispoziție până la 9 martie 2007. Acțiunea în cauză avea ca obiect anularea parțială a deciziei prefecturii din 14 noiembrie 1991, cu condiția ca aceasta să se refere la refacerea dreptului de proprietate al reclamanților pe terenul de 46,50 situat sub ambele garaje. (a se vedea hotărârea din 22 noiembrie 1995), iar art. 35 alineatul (2) din Legea nr. 18/2001 și nu art. 3 din această lege era aplicabil în speță. Aceasta a precizat că, în temeiul articolului 2 alineatul (2) din Legea nr. 18/2001, nu ar fi trebuit să i se atribuie dreptul de proprietate pe parcela de 46,50. după recunoașterea soților M. și F. în calitate de proprietari ai garajelor prin hotărârile finale nr. 6066/98 și 5519/1981, decizia prefectului din 14 noiembrie 1991 fiind nulă în această privință. În plus, instanța de apel consideră că această decizie ar fi putut fi diferită și ar fi putut împiedica părțile de proceduri lungi, dacă părțile interesate și-ar fi îndeplinit în 1991 obligația legală în acest sens. Prin hotărârea din 16 mai 2007, fără a redeschide fondul cauzei, instanța de apel din Bacău a respins acțiunea extraordinară (cu privire la acțiunea în funcțiune) formulată de reclamanți împotriva hotărârii din 15 ianuarie 2007 menționată anterior. Dreptul intern relevant 15. art. 35 din Legea nr. 18/1991 privind fondul de pensii, astfel cum a fost în vigoare la momentul faptelor, înainte ca această lege să fie modificată prin Legea nr. 169/1997, era astfel formulată (...) (2) Terenurile care se află în patrimoniul lamului, situate în interiorul perimetrului localităților și a căror utilizare perpetuă sau pe durata construcției a fost atribuită, în mod legal, pentru construirea de locuințe în proprietate privată (...) trec, la cererea proprietarului locuinței, în patrimoniul acestuia din urmă, integral sau, dacă este cazul, proporțional cu partea proprietății sale. (3) Terenurile legate de construcții, introduse în patrimoniul statului în temeiul art. 30 din lege 58/1974 privind amenajarea teritoriului și a cărui utilizare pe durata de existență a construcțiilor a fost atribuită achizitorilor acestor construcții, trec în patrimoniul actualilor proprietari ai construcțiilor, care au dreptul de utilizare a terenului. (4) La art. 22 [referitor la dreptul de proprietate al foștilor lucrători ai societăților agricole pe teren care se referă la casele și anexele lor] rămâne aplicabil. (...) (6) Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute la alineatele (2) - (5) de mai sus se realizează prin decizia prefectului, la propunerea Primăriei, pe baza examinării situației juridice a terenurilor. 16. Dispozițiile relevante din articolul III din Legea nr. 169/1997 se citesc după cum urmează (1) Următoarele documente emise ca necunoaștere a dispozițiilor Legii nr. 18/1991 sunt supuse nulității, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în materie civilă la momentul respectiv [unde au fost emise documentele] documentele referitoare la constituirea sau la refacerea dreptului proprietatea, emisă în favoarea persoanelor care nu aveau dreptul în temeiul legii (...) documentele privind constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate pe terenuri situate în perimetrul de construcție al unei părți și revendicate de către foștii proprietari, cu excepția terenurilor prevăzute la art. 23 [atribuiți lucrătorilor societăților agricole pentru construirea locuințelor lor] (...). GRIEFS 17. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, prima reclamantă se plânge de aprecierea probelor de către instanțe în procedura încheiată prin Hotărârea din 15 ianuarie 2007 a instanței de apel din Bacău. o scrisoare din 8 februarie 2008, aceasta ridică un litigiu similar în ceea ce privește procedura care a luat sfârșit prin hotărârea din 15 iunie 2005 a aceleiași instanțe. 18. Invocând în esență art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge, în formularul de cerere din 14 aprilie 2003, de dreptul său de proprietate asupra parcelei de 46,50 Ca urmare a anulării deciziei prefectului din 14 noiembrie 1991, aceasta adaugă că deținerea terenului în cauză de către soții M. și F. la . la . la . 19. În scrisoarea din 8 februarie 2008 menționată anterior, invocând art. 1 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, cel de-al doilea reclamant se plânge că procedurile încheiate prin hotărârile sus-menționate și de dreptul la respectarea proprietăților sale. ê Cu privire la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr 1 în ceea ce privește prima reclamantă 20. Invocând, în esență, art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanta își Plângerea cu privire la dreptul său de proprietate pe terenul de 46,50 ca urmare a anulării deciziei prefectului din 14 noiembrie 1991. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 21. Guvernul excită de la aplicarea rațională a resurselor de la art. Ultimul aspect, de care autoritățile locale nu aveau cunoștință în 1991 și de care reclamanta nu le-a informat, nu putea să se bazeze nici pe Legea nr. 18/1991, nici pe jurisprudența internă pentru a revendica o speranță legitimă în ceea ce privește atribuirea terenului în cauza. Pe de altă parte, în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor care prevăd atribuirea unui drept de proprietate de către autorități pentru persoanele cu un drept de suprafață pe terenul de sub casa lor, nu ar exista nici o interferență în dreptul de a respecta bunurile. În orice caz, În consecință, guvernul consideră că o astfel de interferență era prevăzută de lege și proporțională cu scopul urmărit, interesele recurentei trebuind să fie puse în balanță cu cele ale proprietarilor garajelor. 22. Recurenta contestă argumentele guvernului, întrucât nu poate susține o astfel de teză după ce autoritățile locale au emis mai întâi un titlu de proprietate și apoi a justificat această poziție în mai multe scrisori și proceduri interne, înainte ca titlul să fie în cele din urmă anulat în mod ilegal. 23. Curtea consideră că nu este necesar să se rețină asupra examinării excepiei guvernului, deoarece chiar și să se presupună că art. 1 din Protocolul nr. 1 consideră că este necesar să se aplice în speță și că a existat o interferență din partea autorităților din cauza privării recurentei de parcela în litigiu, acest aspect fiind, în orice caz, respins ca fiind în mod vădit nefondat din motivele prezentate mai jos 24. Aceasta constată că, în acest sens, anularea constituirii unui drept de proprietate al recurentei pe parcela în litigiu avea o bază legală și poate fi considerată ca având un scop legitim. În această privință, aceasta arată că Tribunalul de Primă Instanță al Bacău a statuat, în conformitate cu legea nr. 169/1997 că nu ar fi trebuit să i se atribuie parcela sub garajele soților M. și F. în conformitate cu Legea nr. 18/1991 (punctul 12 în fine și punctul 13 de mai sus). Curtea amintește că a examinat deja în alte cauze problema anulării de către instanțele interne, după mai mulți ani, a titlurilor de proprietate sau a contractelor de vânzare eliberate sau încheiate cu autoritățile. În ceea ce privește aplicarea legislației specifice privind repararea nedreptăților comise de un fost regim sau de la atribuirea sau vânzarea unui bun de către autorități în temeiul unor dispoziții legale de altă natură, Curtea a luat întotdeauna în considerare, ca un criteriu esențial în examinarea proporționalității privării, problema răspunderii părților în culpă sancționată prin anularea titlului și caracterul esențial sau mai degrabă minor al acestei nereguli (a se vedea, printre altele, și mutatis mutandis Velikovi și altele c. Bulgaria , n 42778/98, 45437/99, 48014/99, 48380/99, 51362/99, 53367/99, 60036/00, 73465/01 și 194/02, § 186, 15 martie 2007 Gashi c. Croația, n 32457/05, § 33-40, 13 decembrie 2007, Ichim România , n 164/02, § 38, 10 martie 2009, Toșcuță și alte c. România , n 36900/03, § 38, 25 noiembrie 2008 și Ciovica c. România , n 3076/02, § 92, 31 martie 2009 26. În speță, în ceea ce privește răspunderea autorităților, trebuie remarcat nu numai că situația în litigiu dintre reclamantă și soții M. și F. a avut ca origine în special rapoarte de drept privat care decurg din fapte situate în anii 1970-1980 ( mutatis mutandis Ciovica, citată anterior, §§ 91-93), ci, mai ales, pe care autoritățile le-au atribuit (punctele 7 și 13 fine de mai sus) După cum a constatat Curtea de Apel a Baceui în decizia sa de inițiere a procedurii, aceasta nu a îndeplinit obligația legală de a-i informa cu privire la anularea parțială a contractului de vânzare din 1977 (punctele 7 și 13 fin de mai sus). Hotărârea din 15 ianuarie 2007, în cazul în care reclamanta ar fi prezentat autorităților tabelul complet al rapoartelor juridice relevante, în special în ceea ce privește hotărârea definitivă din 26 iunie 1981, decizia autorităților ar fi putut fi diferită și ar fi putut împiedica părțile să efectueze procedurile lungi care au dus la anularea titlului de la . 18/1991. Prin urmare, Curtea nu poate concluziona că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Într-adevăr, din dosar reiese că autoritățile locale erau conștiente în 1990 de hotărârile definitive pronunțate în 1980-1981 cu privire la garajele în litigiu și constată că acestea contestau chiar și temeinicia acestora (punctul 6 de mai sus). În plus, Curtea constată că primăria avea obligația de a examina la momentul respectiv situația juridică a terenului. solicitat de recurentă (punctul 15 in fine surogat) și că instanțele interne au considerat, într-o primă procedură, că titlul de proprietate al reclamantei pe teren 620 trebuie validat integral, chiar dacă soții M. și F. erau proprietari ai garajelor situate pe o parte din acest teren (punctul 9 litera (c) Cu toate acestea, dacă pun în discuție responsabilitatea comună a autorităților și a părților interesate, aceste aspecte nu pot să o descarce pe aceasta din urmă din partea sa de răspundere în ceea ce privește obligația sa de a furniza, cu bună credință și în cadrul procedurii inițiale bazate pe legea nr. 18/1991 toate informațiile necesare pentru ca autoritățile competente să dispună de o imagine exactă a rapoartelor relevante în examinarea cererii sale de constituire a dreptului de proprietate. 28. De asemenea, să ia în considerare faptul că: autoritățile de drept de proprietate, și nu o măsură de despăgubire sau care implică o contraprestație din partea persoanei în cauză, Curtea consideră, având în vedere cele de mai sus, că anularea parțială a dreptului de proprietate al reclamantei, chiar și fără despăgubiri, nu poate fi considerată o măsură disproporționată. 29. Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, prima reclamantă se plânge de aprecierea probelor de către instanțe în procedurile încheiate prin hotărârile pronunțate la 15 iunie 2005 și 15 ianuarie 2007 de către instanța de apel a lui Bac'. Hotărârea citată mai sus într-o scrisoare din 8 februarie 2008 în aceeași scrisoare, cu referire la art. 6 alineatul (1) și la art. 1 din Protocolul nr. 1, al doilea reclamant se plânge de la data la care procedurile menționate anterior și de la data la care a fost supusă în dreptul său la respectarea bunurilor. 31. Curtea observă că, în ceea ce privește al doilea caz, Recurente, obiecțiile menționate anterior sunt întârziate, deoarece au fost formulate ca februarie 2008, la mai mult de șase luni de la punerea la dispoziție a celor două hotărâri definitive în cauză. Aceeași concluzie se impune în ceea ce privește cauza formulată la aceeași dată de către prima reclamantă în lumina procedurii finalizate prin hotărârea din 15 iunie 2005 a instanței de apel din Bacău. În consecință, aceste obiecții trebuie respinse pentru nerespectarea termenului de șase luni, în conformitate cu art. 1 alin. (1) și (4) din Convenție. 32. În sfârșit, Curtea reiterează faptul că, în primul rând, instanțele interne au obligația de a introduce probe și dreptul intern (a se vedea, printre altele, Manoilescu și Dobrescu c. România și Rusia (dec.), nr. 60861/00, CEDH 005-VI). în speță, Curtea constată că recurenta a beneficiat de o procedură contradictorie și consideră că nu a existat niciun motiv întemeiat pentru a considera că acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Josep Casadevall modulier adjunct Președinte