SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii N 22738/08 prezentate de H. K. împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 12 ianuarie 2010 într-o cameră compusă din Ireneu Cabral Barreto, președinte, Françoise Tulkens, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători; și a lui Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 mai 2008, după ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă de reclamant, dl H. K., este un resortisant libanez, născut în 1954 și rezident în Beirut. El este reprezentat în fața Curții de către R. Verstraeten, avocat la Bruxelles, și domnul C. Declerk, avocat la Harelbeke.
Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este unul dintre suspecții afectați de procesul judiciar desfășurat începând cu 8 noiembrie 1990 împotriva Grupului Beaulieu, Grupul industrial belgian de textile. Instrucțiuni și soluționarea procedurii La 8 noiembrie 1990, procurorul general al regelui Bruxelles-ului a luat un rechizitoriu de punere în liberă circulație. La 30 noiembrie 1990, centrul Grupului și instituția Beaulieu Wielsbeke au fost percheziționate. Cu această ocazie au fost confiscate documente aparținând reclamantului. La data de 9 aprilie 1998, reclamantul a fost rejudecat de către instanța judecătorească din partea instanței judecătorești din partea instanței de judecată din partea B. și eliberat imediat.
În perioada aprilie-august 1998, reclamantul a fost ascultat de mai multe ori. La 8 martie 2000, dosarul reclamantului a fost prezentat procurorului general al regelui Bruxelles-ului. Printr-o scrisoare a judecătorului judecătoresc din partea tribunalului din partea tribunalului din partea Tribunalului din 9 aprilie 2001, reclamantul a fost informat că acesta se număra printre suspecți. La 18 mai 2001, dosarul reclamantului, împreună cu alte zece, a fost transmis procurorului general al regelui pentru rechiziții finale. La 14 aprilie 2005, procurorul general al regelui a solicitat reunirea mai multor dosare care fuseseră atribuite diferitelor instanțe judecătorești și redactarea unui singur rechizitoriu pentru aceste dosare.
Potrivit rechizițiilor finale, la 24 aprilie 2005, reclamantul, precum și alte 50 de persoane, a fost acuzat de fraudă fiscală, utilizare falsă și falsă în scris, asociere de răufăcători etc. și a fost preocupat de cinci dintre cele zece dosare menționate anterior. La 13 ianuarie 2006, cauza a fost introdusă ca regulament de procedură în fața Camerei Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles. Au fost stabilite mai multe audieri, însă cauza a fost revocată în special în așteptarea executării anumitor măsuri suplimentare. La introducerea cererii la 7 mai 2008, cauza era încă în curs de desfășurare în fața camerei de consiliu. Accesul la dosare și informații într-o limbă cuprinsă între aprilie și august 1998, reclamantul a beneficiat, în timpul interogatoriilor cu instanța de judecată înculpată B., de prezența unui interpret în limba sa maternă, langustina vestică.
La 12 iulie 2005, reclamantul a solicitat instanței judecătorului judecătoresc din partea B. să primească, pe suport de hârtie și pe DVD, o copie a dosarelor în care a fost implicat și a solicitat același lucru instanței judecătorești din partea V. la 3 august 2005. La 14 iulie 2005, în cadrul unei reuniuni între procurorul regal și consiliul reclamantului, acesta a solicitat traducerea celor cinci dosare de aplicare a legii într-o limbă pe care reclamantul o înțelegea, limba sa maternă sau laraba. Această cerere a fost confirmată în scris la 4 și 8 august 2005. La 19 și 20 septembrie 2005, Consiliul reclamantului a primit o copie a dosarelor (400 La 21 februarie și 21 martie 2006, reclamantul a fost informat că va primi traducerea rechizițiilor finale ale procurorului general al regelui.
La 20 octombrie 2006, Consiliul reclamantului a primit traducerea acestui document de 228 de pagini. Între timp, la 14 martie 2006, acesta sesizează instanța de primă instanță în vederea obținerii traducerii celor cinci dosare. La 31 mai 2006, cererea sa a fost respinsă și această decizie a fost confirmată în apel la 23 octombrie 2006. Acest refuz a fost motivat, pe de o parte, de incompetența judecătorului în Printr-o scrisoare din 15 aprilie 2009, consiliile reclamantului au informat Curtea că, printr-o hotărâre din 5 decembrie 2008, Curtea de Casație a respins recursul formulat de recurent împotriva … Între timp, având în vedere că traducerea rechizițiilor a fost de neînțeles, reclamantul a analizat textul de către doi profesori universitari specializați și un traducător.
Acestea și-au făcut rapoartele în noiembrie și, respectiv, decembrie 2006, concluzionând că traducerea conținea un amestec din armeniul occidental și oriental, două limbi foarte diferite, și că textul nu putea fi înțeles cu precizie de un cititor armean iluminat. Invocând încălcarea art. 6 alin. (3), 13 și 14 din Convenție, reclamantul sesizează instanța de primă instanță din Bruxelles. La 6 februarie 2007, camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță a respins cererea de traducere pe motiv că referința făcută de reclamant la necesitatea de a înțelege elementele specifice ale cauzei De asemenea, ea a luat în considerare și alte elemente. : Faptul că olandeza era limba aleasă de solicitant, că dosarul său arăta contradicții în ceea ce privește cunoașterea limbilor, pe care o comunica fără probleme cu avocatul său în limba engleză, pe care l-a beneficiat, la cererea sa, de o interpretare în arabă în timpul înștiințării în fața camerei consiliului.
Camera Consiliului a decis, cu această ocazie, să amâne cauza sine die la 7 iunie 2007, camera de reclamații a considerat că recursul împotriva deciziei camerei de consiliu era inadmisibil pe motiv că decizia din 6 februarie 2007 nu a fost sanalizată printr-o decizie de trimitere, nu a fost posibilă o acțiune. Recursul formulat de reclamant a fost respins de Curtea de Casație la 13 noiembrie 2007. Dreptul și practica internă relevantă Articolele 1382 și 1383 din Codul civil se citesc astfel Art. 1382 Orice fapt de la om, care cauzează altora o pagubă, îl obligă pe cel prin care a ajuns, să îl repare. art. 1383 Fiecare este responsabil pentru prejudiciul pe care l-a cauzat, nu numai din cauza faptului său, ci și din cauza neglijenței sau a neglijenței sale.
Prin hotărârea din 28 septembrie 2006 în cauza Ferrara Jung , Curtea de Casație a afirmat că nerespectarea obligației sale de a organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele să poată garanta fiecăruia dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, într-un termen rezonabil, constituia o abatere în sensul articolelor 1382 și 1383 din Codul civil. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susține că durata procedurilor penale împotriva sa este excesivă.
Invocând art. 6 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge că refuzul de traducere a dosarelor de aplicare a legii care îi privesc și-a încălcat dreptul de a beneficia gratuit de un interpret [art. 6 alin. (3) lit. (e) ] prin faptul că a fost informat în mod detaliat într-o limbă pe care o înțelege din natura și cauza acuzațiilor aduse împotriva sa [art. 6 alin. (3) lit. (a) ] și de a alege în mod liber apărarea sa în sensul art. 6 § 3 litera (c). Reclamantul subliniază că Õ din cauza calității scăzute și a întârzierii traducerii rechizițiilor finale, aceasta nu a reușit să asigure respectarea drepturilor sale întemeiate pe art. 6 alin. (3). Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul declară că nu beneficiază de o cale de atac eficientă care să ducă la constatarea duratei excesive a procedurii penale împotriva sa.
Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de o cale de atac eficientă pentru a obține traducerea dosarelor de aplicare a legii. Invocând art. 14 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a principiului egalității de arme în raport cu apărarea și de aceea a fost victima discriminării în raport cu procuratura. Invocând art. 14 din Convenție, reclamantul își declară victima unei discriminări față de justițiabilii belgieni cărora legea belgiană privind utilizarea limbilor străine în materie judiciară recunoaște dreptul de a solicita traducerea gratuită în una dintre limbile naționale ale înscrisurilor din dosar.
Reclamantul susține că durata procedurii penale împotriva sa este excesivă cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție, care este formulat după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este întemeiată. Curtea constată că reclamantul este unul dintre co-apăratorii în cauza în cauză a grupului industrial Beaulieu și ai cărui fondatori și directori ai grupului au sesizat deja Curtea cu privire la durata excesivă a procedurii penale împotriva acestora. În Hotărârea De Clerck c. Belgia 34366/02, § 48-73, 25 September 2007), Curtea a constatat că cauza acestor reclamanți era încă în stadiul de l'inginerie pregătitoare, care a început la 30 noiembrie 1990 și a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție.
Curtea a considerat că nici complexitatea evidentă a cauzei, nici comportamentul întreprinderilor în cauză nu au putut justifica durata procedurii. Întrucât cauza este încă în curs de desfășurare în fața Camerei Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles, reclamantul susține că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție în același mod ca și în hotărârea menționată anterior.
Curtea amintește că, la 28 septembrie 2006, Curtea belgiană de Casație a afirmat că nerespectarea obligației sale de a organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele să poată garanta fiecăruia dreptul de a primi o decizie definitivă cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, într-un termen rezonabil, constituia o abatere în sensul articolelor 1382 și 1383 din Codul civil (cauză Ferrara Jung În cauza Depaw c. Belgia (dec., n 2115/04, 15 mai 2007), Curtea a considerat că această acțiune a dobândit un grad suficient de certitudine începând cu 28 martie 2007. Prin urmare, în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, orice cerere formulată după această dată trebuie să stabilească că reclamantul a recurs în temeiul articolului 1382 din Codul civil.
Depauw se referea la o durată de procedură civilă, Curtea a exprimat deja un aviz conform căruia nu a avut niciun obstacol în calea aplicării hotărârii Curții de Casație menționate anterior în ceea ce privește lungimea procedurilor penale (Phserowsky c. Belgia, dec., 52436/07, 7 aprilie 2009). În speță, cererea a fost introdusă în fața Curții la 7 mai 2008 la o dată în care reclamantul trebuia să cunoască jurisprudența menționată anterior a Curții de Casație. Or, acesta din urmă nu a încercat să facă recurs în temeiul articolelor 1382 și 1383 din Codul civil. Presupunând chiar că acesta ar fi putut avea îndoieli cu privire la aplicabilitatea acestei jurisprudențe în materie penală și la șansele reale de succes pe care aceasta ar fi putut să le ofere, acesta este un punct care ar fi trebuit să fie prezentat chiar instanțelor interne înainte de a fi prezentat Curții.
În concluzie, reclamantul nu a acordat instanțelor belgiene posibilitatea ca art. 35 alin. (1) din Convenție să aibă ca scop, în principiu, menținerea unui stat contractant: aceea de a preveni sau de a corecta încălcarea în raport cu Convenția care este pretinsă împotriva acestui stat (a se vedea, printre altele, Guzzardi c. Italia, 6 noiembrie 1980, § 72, seria A n 39, și Cardot c. Franța , 19 martie 1991, § 36, seria A nr. 200). În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne în temeiul art. 6 alin. Reclamantul se plânge că nu a fost informat în mod detaliat într-o limbă pe care o înțelege natura și cauza acuzațiilor aduse împotriva sa, privându-l prin aceasta de beneficiul gratuit al unui interpret și de dreptul de a-și alege liber apărarea.
El invocă o încălcare a articolului 3 literele (a), (c) și (e) din convenție, care se citește după cum urmează Orice acuzat are dreptul, printre altele, la să fie informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și într-un mod detaliat, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa (...) să se apere pe sine sau să aibă la adresa unui reprezentant ales și, dacă nu are mijloacele de a remunera un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la (...) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba utilizată în lantură.
Curtea amintește că, în conformitate cu alineatul (3) litera (a) din art. 6 din convenție, orice acuzat are dreptul de a fi informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și într-un mod detaliat, cu privire la natura și cauza acuzației aduse împotriva sa Acuzatul care nu înțelege sau nu vorbește limba procedurii are dreptul să obțină o traducere gratuită a actului de acuzare în conformitate cu art. 6 alin. (3) lit. (e) din Convenție (Kasinski c. Austria, 19 decembrie 1989, § 74, seria A n 168). În speță, Curtea constată că reclamantul este de cetățenie [37], că limba sa maternă este limba occidentală și că nu stăpânește limba procedurii, olandeza. Din acest motiv, acesta a obținut, la cererea sa, o traducere gratuită a rechizițiilor finale stabilite de Parchet.
Curtea constată că acest document de 228 de pagini vizează toate faptele și temeiul juridic al acestora, de care a fost sesizat instanța de judecată în ceea ce privește reclamantul. Reclamantul susține că acest lucru nu a fost suficient pentru a-i permite să înțeleagă în detaliu acuzațiile aduse împotriva sa și, prin urmare, nu este în măsură să își pregătească corect apărarea. El se plânge de refuzul instanțelor belgiene de a traduce pe cheltuiala statului belgian cele cinci dosare de aplicare a legii în care este implicat. El se plânge, de asemenea, de întârzierea și de calitatea foarte slabă a traducerii rechizițiilor finale care nu i-a permis să înțeleagă cu precizie sensul.
Pe lângă caracterul deosebit de mare al dosarelor în speță (aproximativ 400 000 de pagini), Curtea amintește că art. 6 alineatul (3) litera (a) din Convenție nu conferă un drept general pentru orice acuzat de a-și traduce întregul dosar al cauzei sale (X. c. Austria , 29 mai 1975, D.R., 2, p. 68) și consideră, prin urmare, că nu se poate reproșa guvernului belgian că nu a acceptat cererea de traducere a dosarelor de aplicare a legii. În ceea ce privește împrejurarea potrivit căreia traducerea rechizițiilor finale ar fi ajuns cu întârziere la reclamant, și anume la cincisprezece luni după cererea făcută de consiliul său și la optsprezece luni după ce rechiziționarea a fost pronunțată, Curtea este de acord că nu poate intra în cont, având în vedere că cauza este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor judecătorești și că, în acest stadiu, reclamantul dispune de traducerea de trei ani.
În ceea ce privește împrejurarea potrivit căreia traducerea este de slabă calitate, Curtea subliniază următoarele elemente în dosar. Reclamantul a beneficiat, la cererea sa, de serviciile unui interpret al limbii sale materne în timpul interogatoriilor care au avut loc la începutul l ui . Reclamantul a solicitat și a obținut serviciile unui interpret în arabă în fața camerei Consiliului. Acesta ar trebui să beneficieze de aceleași facilități în fața instanțelor din fond. De asemenea, dispune de o copie a tuturor dosarelor care îl privesc. În cele din urmă, reiese în mod clar din dosar, în special din experiențe În cazul în care nu este posibil să se stabilească un termen rezonabil, acesta trebuie să se bazeze pe o descriere detaliată a modului în care se poate stabili dacă este necesar să se stabilească un termen.
Având în vedere toate aceste elemente, Curtea este de părere că reclamantul a dispus de informații suficiente într-o limbă pe care o cuprinde acuzațiile aduse împotriva sa astfel încât să-și pregătească în mod corespunzător apărarea. Curtea consideră că tîlcul întemeiat pe art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție nu ridică o întrebare distinctă de cele pe care le-a adus în discuție. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 3. În ceea ce privește încălcarea articolului 13 coroborat cu art. 6 alineatul (1) din convenție Reclamantul se plânge că nu beneficiază de o cale de atac eficientă care să ducă la constatarea duratei excesive a procedurii penale împotriva sa.
Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Curtea amintește că art. 13 din Convenție garantează existența în drepturi interne a unui? recursurile care permit să se prevaleze de drepturile și libertățile convenției, astfel cum pot fi consacrate.
Prin urmare, această dispoziție are drept consecință solicitarea unei acțiuni interne care să permită examinarea conținutului unui conținut de un mai mare decât cel al convenției și să ofere redundanța necesară (Kudla c. Polonia [GC], n 30210/96, § 157, CEDH 2000-XI Curtea constată că aceasta a declarat … (4) În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 6 alin. Curtea ia notă de faptul că reclamantul a avut posibilitatea de a solicita instanțelor interne traducerea dosarelor, dar că nu a avut câștig de cauză. Or, faptul că reclamantul nu este de acord cu hotărârile pronunțate cu privire la aceasta nu poate fi suficient pentru a concluziona în lipsa unei acțiuni efective.
Curtea constată că a declarat că Õ art. 6 alineatul (3) din Convenția inadmisibilă pe motiv că a fost vădit nefondat. Prin urmare, aceasta nu are nici un motiv să considere că hotărârile instanțelor interne pe această temă au fost inechivoce sau amprente derbitrare. În sensul art. 13 din Convenție, acest fapt este vădit nefondat în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. 5. În ceea ce privește încălcarea art. 14 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a principiului egalității armelor în raport cu apărarea și de aceea a fost victima discriminării în raport cu procuratura publică. De asemenea, se declară victima unei discriminări față de justițiabilii belgieni cărora li se recunoaște dreptul de a solicita traducerea gratuită în una dintre limbile naționale ale înscrisurilor din dosar.
El face referire la o încălcare a articolului 14 din convenție, care este formulată după cum urmează: Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau în orice altă direcție, originii naționale sau sociale, aparținând unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații. Curtea constată că aceste obiecții sunt formulate în general și că în această privință nu este suficient de susținută. În consecință, acestea sunt vădit nefondate și trebuie să fie respinse în aplicarea art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
Françoise Elens-Passos Ireneu Cabral Barreto Grefier adjunct al Secțiunii Președinte
DÉCISION
de la requête n o 22738/08 présentée par H. K. contre la Belgique La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 12 janvier 2010 en une chambre composée de Ireneu Cabral Barreto, président, Françoise Tulkens, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 7 mai 2008, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. H. K., est un ressortissant libanais, né en 1954 et résidant à Beyrouth. Il est représenté devant la Cour par M e R. Verstraeten, avocat à Bruxelles, et M e C. Declerck, avocat à Harelbeke.
A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le requérant est l’un des suspects concernés par l’instruction judiciaire menée dès le 8 novembre 1990 à l’encontre du Groupe Beaulieu, groupe industriel belge de textile. Instruction et règlement de la procédure Le 8 novembre 1990, le procureur du Roi de Bruxelles prit un réquisitoire de mise à l’instruction. Le 30 novembre 1990, le centre du Groupe et l’établissement Beaulieu Wielsbeke furent perquisitionnés. Des documents appartenant au requérant furent saisis à cette occasion. Le requérant fut interrogé une première fois par le juge d’instruction B. le 17 décembre 1990. Il fut à nouveau entendu par le juge d’instruction B. le 6 avril 1998. Le 9 avril 1998, le requérant fut placé sous mandat d’arrêt par le juge d’instruction B. et immédiatement relâché.
Entre avril et août 1998, le requérant fut entendu à plusieurs reprises. Le 8 mars 2000, le dossier du requérant fut transmis une première fois au procureur du Roi de Bruxelles. Par une lettre du juge d’instruction B. du 9 avril 2001, le requérant fut informé qu’il figurait parmi les suspects. Le 18 mai 2001, le dossier du requérant, ainsi que dix autres, fut transmis une deuxième fois au procureur du Roi pour réquisitions finales. Le 14 avril 2005, le procureur du Roi demanda la jonction de plusieurs dossiers qui avaient été attribués à différents juges d’instruction et la rédaction d’un seul réquisitoire pour ces dossiers. D’après les réquisitions finales, datées du 24 avril 2005, le requérant, ainsi que 50 autres personnes, était inculpé de fraude fiscale, usage de faux et faux en écriture, association de malfaiteurs, etc. et se retrouvait concerné par cinq des dix dossiers précités.
Le 13 janvier 2006, l’affaire fut introduite en règlement de procédure devant la chambre du conseil du tribunal de première instance de Bruxelles. Plusieurs audiences furent fixées mais l’affaire fut remise sine die notamment en attendant l’exécution de certaines mesures d’instruction complémentaires. Lors de l’introduction de la requête le 7 mai 2008, l’affaire était toujours pendante devant la chambre du conseil. Accès aux dossiers et information dans une langue comprise Entre avril et août 1998, le requérant bénéficia, lors des interrogatoires avec le juge d’instruction B., de la présence d’un interprète dans sa langue maternelle, l’arménien occidental. Le 12 juillet 2005, le requérant fit une demande au juge d’instruction B. de recevoir, sur papier et sur DVD, copie des dossiers dans lesquels il était impliqué.
Il fit la même demande au juge d’instruction V. le 3 août 2005. Le 14 juillet 2005, lors d’une réunion entre le procureur du Roi et le conseil du requérant, celui-ci fit la demande d’une traduction des cinq dossiers répressifs dans une langue comprise par le requérant, sa langue maternelle ou l’arabe. Cette demande fut confirmée par écrit les 4 et 8 août 2005. Les 19 et 20 septembre 2005, le conseil du requérant reçut une copie papier des dossiers (400 000 pages). Le requérant fut informé les 21 février et 21 mars 2006 qu’il recevrait la traduction des réquisitions finales du procureur du Roi. Le 20 octobre 2006, le conseil du requérant reçut la traduction de ce document de 228 pages. Entre-temps, le 14 mars 2006, il saisit le tribunal de première instance en référé afin d’obtenir la traduction des cinq dossiers.
Le 31 mai 2006, sa demande fut refusée. Cette décision fut confirmée en appel le 23 octobre 2006. Ce refus était motivé, d’une part, par l’incompétence du juge en référé d’ordonner la traduction des pièces à ce stade de la procédure et, d’autre part, par la circonstance qu’il appartiendra à la juridiction de jugement d’évaluer si les droits de la défense ont été respectés eu égard à l’ensemble de la procédure. Par une lettre du 15 avril 2009, les conseils du requérant informèrent la Cour que, par un arrêt du 5 décembre 2008, la Cour de cassation avait rejeté le pourvoi formé par le requérant contre l’arrêt du 23 octobre 2006. Entre-temps, considérant que la traduction des réquisitions était incompréhensible, le requérant fit analyser le texte par deux professeurs d’université spécialisés et une traductrice.
Ceux-ci rendirent leurs rapports en novembre et décembre 2006 respectivement, concluant que la traduction comportait un mélange d’arménien occidental et oriental, deux langues très différentes, et que le texte ne pouvait être compris avec précision par un lecteur arménien éclairé. Invoquant la violation des articles 6 § 3, 13 et 14 de la Convention, le requérant saisit alors le tribunal de première instance de Bruxelles. Le 6 février 2007, la chambre du conseil du tribunal de première instance rejeta la demande de traduction au motif que de la référence faite par le requérant à la nécessité de comprendre « les éléments spécifiques de l’affaire », il fallait déduire que celui-ci avait une connaissance de la nature et de la cause des accusations portées contre lui.
Elle prit également en considération d’autres éléments : le fait que le néerlandais était la langue choisie par le requérant, que son dossier faisait apparaître des contradictions quant à sa connaissance des langues, qu’il communiquait sans problème avec son avocat en anglais, qu’il a bénéficié, à sa demande, d’une interprétation en arabe lors de l’audience devant la chambre du conseil. La chambre du conseil décida, à cette occasion, de reporter l’affaire sine die . Le 7 juin 2007, la chambre des mises en accusation considéra que l’appel contre la décision de la chambre du conseil était irrecevable au motif que la décision du 6 février 2007 ne s’analysant pas en une décision de renvoi, un recours n’était pas possible.
Le pourvoi formé par le requérant fut rejeté par la Cour de cassation le 13 novembre 2007. B. Le droit et la pratique internes pertinents Les articles 1382 et 1383 du code civil se lisent ainsi : Article 1382 « Tout fait quelconque de l’homme, qui cause à autrui un dommage, oblige celui par lequel il est arrivé, à le réparer. » Article 1383 « Chacun est responsable du dommage qu’il a causé, non seulement par son fait, mais encore par sa négligence ou par son imprudence. » Par un arrêt du 28 septembre 2006 dans l’affaire Ferrara Jung , la Cour de cassation affirma que le manquement de l’Etat à son obligation d’organiser le système judiciaire de telle sorte que les juridictions puissent garantir à chacun le droit d’obtenir une décision définitive sur les contestations relatives à ses droits et obligations de caractère civil, dans un délai raisonnable, constituait une faute au sens des articles 1382 et 1383 du code civil.
GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue que la durée de la procédure pénale poursuivie à son encontre est excessive.
Invoquant l’article 6 § 3 de la Convention, le requérant se plaint que le refus de traduction des dossiers répressifs qui le concernaient a violé son droit à bénéficier gratuitement d’un interprète (article 6 § 3 e)) l’empêchant d’être informé de manière détaillée dans une langue qu’il comprend de la nature et de la cause des accusations portées contre lui (article 6 § 3 a)) et de choisir sa défense librement au sens de l’article 6 § 3 c). Le requérant souligne qu’en raison de la mauvaise qualité et de la tardiveté de la traduction des réquisitions finales, celle-ci n’a pu à elle seule assurer le respect de ses droits tirés de l’article 6 § 3. Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant allègue qu’il ne bénéficie pas d’un recours effectif pouvant mener au constat de la durée excessive de la procédure pénale poursuivie contre lui.
Invoquant l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir bénéficié d’un recours effectif afin d’obtenir la traduction des dossiers répressifs. Invoquant l’article 14 de la Convention, le requérant se plaint d’une atteinte au principe de l’égalité des armes par rapport à la défense et d’avoir ainsi été victime d’une discrimination par rapport au ministère public. Invoquant l’article 14 de la Convention, le requérant se dit victime d’une discrimination par rapport aux justiciables belges à qui la loi belge sur l’emploi des langues en matière judiciaire reconnaît le droit de demander la traduction gratuite dans l’une des langues nationales des pièces du dossier.
EN DROIT 1. En ce qui concerne la violation alléguée de l’article 6 § 1 de la Convention Le requérant allègue que la durée de la procédure pénale poursuivie à son encontre est excessive en violation de l’article 6 § 1 de la Convention qui est libellé comme suit : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. » La Cour constate que le requérant est l’un des co-défendeurs dans l’affaire mettant en cause le groupe industriel de textile Beaulieu et dont les fondateur et directeur du groupe ont déjà saisi la Cour de la durée excessive de la procédure pénale poursuivie contre eux.
Dans son arrêt De Clerck c. Belgique (n o 34316/02, §§ 48 à 73, 25 septembre 2007), la Cour a constaté que l’affaire de ces requérants était encore au stade de l’instruction préparatoire, laquelle avait débuté le 30 novembre 1990, et a conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention. Elle considéra que ni la complexité évidente de l’affaire ni le comportement des requérants n’avaient pu justifier la longueur de la procédure. L’affaire étant à ce jour encore pendante devant la chambre du conseil du tribunal de première instance de Bruxelles, le requérant soutient qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention de la même manière que dans l’arrêt précité.
La Cour rappelle que le 28 septembre 2006, la Cour de cassation belge a affirmé que le manquement de l’Etat à son obligation d’organiser le système judiciaire de telle sorte que les juridictions puissent garantir à chacun le droit d’obtenir une décision définitive sur les contestations relatives à ses droits et obligations de caractère civil, dans un délai raisonnable, constituait une faute au sens des articles 1382 et 1383 du code civil (affaire Ferrara Jung ). Dans l’affaire Depauw c. Belgique (déc., n o 2115/04, 15 mai 2007), la Cour a estimé que ce recours avait acquis un degré de certitude suffisant à partir du 28 mars 2007. Par conséquent, aux fins de l’article 35 § 1 de la Convention, toute requête introduite après cette date doit établir que le requérant a usé du recours fondé sur l’article 1382 du code civil.
Bien que la décision Depauw concernait une durée de procédure civile, la Cour a déjà exprimé l’avis selon lequel il n’y a aucun obstacle à ce que l’arrêt de la Cour de cassation précité ne puisse pas s’appliquer en matière de longueur de procédure pénale ( Phserowsky c. Belgique , déc., n o 52436/07, 7 avril 2009). En l’espèce, la requête a été introduite devant la Cour le 7 mai 2008 à une date où le requérant était censé connaître la jurisprudence précitée de la Cour de cassation. Or ce dernier n’a pas tenté de recours sur le fondement des articles 1382 et 1383 du code civil. A supposer même que celui-ci eût pu avoir des doutes quant à l’applicabilité de cette jurisprudence en matière pénale et aux chances réelles de succès qu’elle était de nature à offrir, c’est là un point qui aurait dû être soumis aux tribunaux internes eux ‑ mêmes avant de l’être à la Cour.
En conclusion, le requérant n’a pas donné aux juridictions belges l’occasion que l’article 35 § 1 de la Convention a pour finalité de ménager en principe à un Etat contractant : celle de prévenir ou redresser la violation au regard de la Convention qui est alléguée contre cet Etat (voir, entre autres, Guzzardi c. Italie , 6 novembre 1980, § 72, série A n o 39, et Cardot c. France , 19 mars 1991, § 36, série A n o 200). Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée pour non épuisement des voies de recours internes en application de l’article 35 §§ 1 et 4 in fine de la Convention. 2. En ce qui concerne la violation alléguée de l’article 6 § 3 de la Convention Le requérant se plaint de ne pas avoir été informé de manière détaillée dans une langue qu’il comprend de la nature et de la cause des accusations portées contre lui, le privant par là du bénéfice gratuit d’un interprète et du droit de choisir sa défense librement.
Il allègue une violation de l’article 6 § 3 a), c) et e) de la Convention qui se lit comme suit : « 3. Tout accusé a droit notamment à : a) être informé, dans le plus court délai, dans une langue qu’il comprend et d’une manière détaillée, de la nature et de la cause de l’accusation portée contre lui ; (...) c) se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent ; (...) e) se faire assister gratuitement d’un interprète, s’il ne comprend pas ou ne parle pas la langue employée à l’audience.
» La Cour rappelle qu’aux termes du paragraphe 3 a) de l’article 6 de la Convention, tout accusé a le droit à « être informé, dans le plus court délai, dans une langue qu’il comprend et d’une manière détaillée, de la nature et de la cause de l’accusation portée contre lui ». L’accusé qui ne comprend pas ou ne parle pas la langue de la procédure est en droit d’obtenir une traduction gratuite notamment de l’acte d’accusation conformément à l’article 6 § 3 e) de la Convention ( Kamasinski c. Autriche , 19 décembre 1989, § 74, série A n o 168). En l’espèce, la Cour constate que le requérant est de nationalité libanaise, que sa langue maternelle est l’arménien occidental et qu’il ne maîtrise pas la langue de la procédure, le néerlandais.
Il a, pour cette raison, obtenu, à sa demande, une traduction gratuite des réquisitions finales établies par le parquet. La Cour constate que ce document de 228 pages vise tous les faits, et leur base juridique, dont a été saisi le juge d’instruction en ce qui concerne le requérant. Le requérant soutient que cela n’a pas suffi pour lui permettre de comprendre de manière détaillée les accusations portées contre lui et qu’il n’est donc pas à même de préparer correctement sa défense. Il se plaint du refus par les juridictions belges de traduire aux frais de l’Etat belge les cinq dossiers répressifs dans lesquels il est impliqué. Il se plaint également de la tardiveté et de la très mauvaise qualité de la traduction des réquisitions finales qui ne lui a pas permis d’en comprendre avec précision le sens.
Outre le caractère particulièrement volumineux des dossiers en l’espèce (environ 400 000 pages), la Cour rappelle que l’article 6 § 3 a) de la Convention ne confère pas un droit général pour tout accusé de se faire traduire tout le dossier de sa cause ( X. c. Autriche , 29 mai 1975, D.R., 2, p. 68) et considère qu’il ne saurait donc être reproché au Gouvernement belge de ne pas avoir fait droit à la demande de traduction des dossiers répressifs. S’agissant de la circonstance selon laquelle la traduction des réquisitions finales serait parvenue tardivement au requérant, à savoir quinze mois après la demande faite par son conseil et dix-huit mois après que les réquisitions eurent été prononcées, la Cour est d’avis qu’elle ne saurait entrer en ligne de compte vu que l’affaire est toujours pendante devant les juridictions d’instruction et qu’à ce stade, le requérant dispose de la traduction depuis trois ans.
Quant à la circonstance selon laquelle la traduction est de mauvaise qualité, la Cour relève les éléments suivants dans le dossier. Le requérant a bénéficié à sa demande des services d’un interprète de sa langue maternelle lors des interrogatoires qui ont eu lieu au début de l’instruction. Le requérant a demandé et obtenu les services d’un interprète en arabe devant la chambre du conseil. Il devrait bénéficier des mêmes facilités devant les juridictions du fond. Il dispose également d’une copie de l’ensemble des dossiers qui le concernent. Enfin, il ressort clairement du dossier, et notamment des « expertises » faites à l’initiative du requérant, que le sens général du texte des réquisitions est accessible dans une langue qu’il comprend même si la précision de certains termes a pu lui échapper.
Eu égard à l’ensemble de ces éléments, la Cour est d’avis que le requérant a disposé d’une information suffisante dans une langue qu’il comprend des charges portées contre lui de manière à préparer adéquatement sa défense. La Cour estime que le grief tiré de l’article 6 § 3 c) de la Convention ne soulève pas de question distincte de celles qu’elle vient d’examiner. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 3. En ce qui concerne la violation alléguée de l’article 13 combiné avec l’article 6 § 1 de la Convention Le requérant se plaint de ne pas bénéficier d’un recours effectif pouvant mener au constat de la durée excessive de la procédure pénale poursuivie contre lui.
Il allègue une violation de l’article 13 de la Convention qui se lit comme suit : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles. » La Cour rappelle que l’article 13 de la Convention garantit l’existence en droi t interne d’un r ecours permettant de se prévaloir des droits et libertés de la Convention tels qu’ils peuvent s’y trouver consacrés.
Cette disposition a donc pour conséquence d’exiger un recours interne habilitant à examiner le contenu d’un « grief défendable » fondé sur la Convention et à offrir le redres sement approprié ( Kudla c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 157, CEDH 2000-XI P ). La Cour constate qu’elle a déclaré le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention irrecevable au motif que le requérant n’a pas usé d’une voie de recours existant en droit interne. Il s’ensuit que le grief tiré de l’article 13 de la Convention doit également être rejeté en application de l’article 35 §§ 1 et 4 in fine de la Convention. 4. En ce qui concerne la violation alléguée de l’article 13 combiné avec l’article 6 § 3 de la Convention Le requérant se plaint également de ne pas avoir bénéficié d’un recours effectif afin d’obtenir la traduction des dossiers répressifs le concernant.
La Cour note que le requérant a eu la possibilité de demander aux juridictions internes la traduction des dossiers mais qu’il n’a pas eu gain de cause. Or, le fait que le requérant soit en désaccord avec les décisions rendues à son égard ne saurait suffire à conclure à l’absence de recours effectif. La Cour constate qu’elle a déclaré le grief tiré de l’article 6 § 3 de la Convention irrecevable au motif qu’il était manifestement mal fondé. Elle n’aperçoit donc aucune raison de considérer que les décisions des juridictions internes à ce sujet aient été ineffectives ou empreintes d’arbitraire. Il s’ensuit que le requérant n’a aucun grief « défendable » au sens de l’article 13 de la Convention.
Ce grief est donc manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. 5. En ce qui concerne la violation alléguée de l’article 14 de la Convention Le requérant se plaint d’une atteinte au principe de l’égalité des armes par rapport à la défense et d’avoir ainsi été victime d’une discrimination par rapport au ministère public. Il se dit victime également d’une discrimination par rapport aux justiciables belges à qui la loi sur l’emploi des langues en matière judiciaire reconnaît le droit de demander la traduction gratuite dans l’un des langues nationales des pièces du dossier.
Il invoque une violation de l’article 14 de la Convention qui est libellé comme suit : « La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation. » La Cour constate que ces griefs sont énoncés de manière générale et que l’argumentation à cet égard n’est pas suffisamment étayée. Il s’ensuit qu’ils sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Françoise Elens-Passos Ireneu Cabral Barreto Greffière adjointe de section Président