H.K. c. BELGIQUE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
H.K. c. BELGIQUE (CtEDO, 2010)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii N 22738/08 prezentate de H. K. împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 12 ianuarie 2010 într-o cameră compusă din Ireneu Cabral Barreto, președinte, Françoise Tulkens, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători; și a lui Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 mai 2008, după ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă de reclamant, dl H. K., este un resortisant libanez, născut în 1954 și rezident în Beirut. El este reprezentat în fața Curții de către R. Verstraeten, avocat la Bruxelles, și domnul C. Declerk, avocat la Harelbeke. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este unul dintre suspecții afectați de procesul judiciar desfășurat începând cu 8 noiembrie 1990 împotriva Grupului Beaulieu, Grupul industrial belgian de textile. Instrucțiuni și soluționarea procedurii La 8 noiembrie 1990, procurorul general al regelui Bruxelles-ului a luat un rechizitoriu de punere în liberă circulație. La 30 noiembrie 1990, centrul Grupului și instituția Beaulieu Wielsbeke au fost percheziționate. Cu această ocazie au fost confiscate documente aparținând reclamantului. La data de 9 aprilie 1998, reclamantul a fost rejudecat de către instanța judecătorească din partea instanței judecătorești din partea instanței de judecată din partea B. și eliberat imediat. În perioada aprilie-august 1998, reclamantul a fost ascultat de mai multe ori. La 8 martie 2000, dosarul reclamantului a fost prezentat procurorului general al regelui Bruxelles-ului. Printr-o scrisoare a judecătorului judecătoresc din partea tribunalului din partea tribunalului din partea Tribunalului din 9 aprilie 2001, reclamantul a fost informat că acesta se număra printre suspecți. La 18 mai 2001, dosarul reclamantului, împreună cu alte zece, a fost transmis procurorului general al regelui pentru rechiziții finale. La 14 aprilie 2005, procurorul general al regelui a solicitat reunirea mai multor dosare care fuseseră atribuite diferitelor instanțe judecătorești și redactarea unui singur rechizitoriu pentru aceste dosare. Potrivit rechizițiilor finale, la 24 aprilie 2005, reclamantul, precum și alte 50 de persoane, a fost acuzat de fraudă fiscală, utilizare falsă și falsă în scris, asociere de răufăcători etc. și a fost preocupat de cinci dintre cele zece dosare menționate anterior. La 13 ianuarie 2006, cauza a fost introdusă ca regulament de procedură în fața Camerei Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles. Au fost stabilite mai multe audieri, însă cauza a fost revocată în special în așteptarea executării anumitor măsuri suplimentare. La introducerea cererii la 7 mai 2008, cauza era încă în curs de desfășurare în fața camerei de consiliu. Accesul la dosare și informații într-o limbă cuprinsă între aprilie și august 1998, reclamantul a beneficiat, în timpul interogatoriilor cu instanța de judecată înculpată B., de prezența unui interpret în limba sa maternă, langustina vestică. La 12 iulie 2005, reclamantul a solicitat instanței judecătorului judecătoresc din partea B. să primească, pe suport de hârtie și pe DVD, o copie a dosarelor în care a fost implicat și a solicitat același lucru instanței judecătorești din partea V. la 3 august 2005. La 14 iulie 2005, în cadrul unei reuniuni între procurorul regal și consiliul reclamantului, acesta a solicitat traducerea celor cinci dosare de aplicare a legii într-o limbă pe care reclamantul o înțelegea, limba sa maternă sau laraba. Această cerere a fost confirmată în scris la 4 și 8 august 2005. La 19 și 20 septembrie 2005, Consiliul reclamantului a primit o copie a dosarelor (400 La 21 februarie și 21 martie 2006, reclamantul a fost informat că va primi traducerea rechizițiilor finale ale procurorului general al regelui. La 20 octombrie 2006, Consiliul reclamantului a primit traducerea acestui document de 228 de pagini. Între timp, la 14 martie 2006, acesta sesizează instanța de primă instanță în vederea obținerii traducerii celor cinci dosare. La 31 mai 2006, cererea sa a fost respinsă și această decizie a fost confirmată în apel la 23 octombrie 2006. Acest refuz a fost motivat, pe de o parte, de incompetența judecătorului în Printr-o scrisoare din 15 aprilie 2009, consiliile reclamantului au informat Curtea că, printr-o hotărâre din 5 decembrie 2008, Curtea de Casație a respins recursul formulat de recurent împotriva ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Între timp, având în vedere că traducerea rechizițiilor a fost de neînțeles, reclamantul a analizat textul de către doi profesori universitari specializați și un traducător. Acestea și-au făcut rapoartele în noiembrie și, respectiv, decembrie 2006, concluzionând că traducerea conținea un amestec din armeniul occidental și oriental, două limbi foarte diferite, și că textul nu putea fi înțeles cu precizie de un cititor armean iluminat. Invocând încălcarea art. 6 alin. (3), 13 și 14 din Convenție, reclamantul sesizează instanța de primă instanță din Bruxelles. La 6 februarie 2007, camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță a respins cererea de traducere pe motiv că referința făcută de reclamant la necesitatea de a înțelege elementele specifice ale cauzei De asemenea, ea a luat în considerare și alte elemente. : Faptul că olandeza era limba aleasă de solicitant, că dosarul său arăta contradicții în ceea ce privește cunoașterea limbilor, pe care o comunica fără probleme cu avocatul său în limba engleză, pe care l-a beneficiat, la cererea sa, de o interpretare în arabă în timpul înștiințării în fața camerei consiliului. Camera Consiliului a decis, cu această ocazie, să amâne cauza sine die la 7 iunie 2007, camera de reclamații a considerat că recursul împotriva deciziei camerei de consiliu era inadmisibil pe motiv că decizia din 6 februarie 2007 nu a fost sanalizată printr-o decizie de trimitere, nu a fost posibilă o acțiune. Recursul formulat de reclamant a fost respins de Curtea de Casație la 13 noiembrie 2007. Dreptul și practica internă relevantă Articolele 1382 și 1383 din Codul civil se citesc astfel Art. 1382 Orice fapt de la om, care cauzează altora o pagubă, îl obligă pe cel prin care a ajuns, să îl repare. art. 1383 Fiecare este responsabil pentru prejudiciul pe care l-a cauzat, nu numai din cauza faptului său, ci și din cauza neglijenței sau a neglijenței sale. Prin hotărârea din 28 septembrie 2006 în cauza Ferrara Jung , Curtea de Casație a afirmat că nerespectarea obligației sale de a organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele să poată garanta fiecăruia dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, într-un termen rezonabil, constituia o abatere în sensul articolelor 1382 și 1383 din Codul civil. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susține că durata procedurilor penale împotriva sa este excesivă. Invocând art. 6 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge că refuzul de traducere a dosarelor de aplicare a legii care îi privesc și-a încălcat dreptul de a beneficia gratuit de un interpret [art. 6 alin. (3) lit. (e) ] prin faptul că a fost informat în mod detaliat într-o limbă pe care o înțelege din natura și cauza acuzațiilor aduse împotriva sa [art. 6 alin. (3) lit. (a) ] și de a alege în mod liber apărarea sa în sensul art. 6 § 3 litera (c). Reclamantul subliniază că Õ din cauza calității scăzute și a întârzierii traducerii rechizițiilor finale, aceasta nu a reușit să asigure respectarea drepturilor sale întemeiate pe art. 6 alin. (3). Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul declară că nu beneficiază de o cale de atac eficientă care să ducă la constatarea duratei excesive a procedurii penale împotriva sa. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de o cale de atac eficientă pentru a obține traducerea dosarelor de aplicare a legii. Invocând art. 14 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a principiului egalității de arme în raport cu apărarea și de aceea a fost victima discriminării în raport cu procuratura. Invocând art. 14 din Convenție, reclamantul își declară victima unei discriminări față de justițiabilii belgieni cărora legea belgiană privind utilizarea limbilor străine în materie judiciară recunoaște dreptul de a solicita traducerea gratuită în una dintre limbile naționale ale înscrisurilor din dosar. Reclamantul susține că durata procedurii penale împotriva sa este excesivă cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție, care este formulat după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este întemeiată. Curtea constată că reclamantul este unul dintre co-apăratorii în cauza în cauză a grupului industrial Beaulieu și ai cărui fondatori și directori ai grupului au sesizat deja Curtea cu privire la durata excesivă a procedurii penale împotriva acestora. În Hotărârea De Clerck c. Belgia 34366/02, § 48-73, 25 September 2007), Curtea a constatat că cauza acestor reclamanți era încă în stadiul de l'inginerie pregătitoare, care a început la 30 noiembrie 1990 și a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Curtea a considerat că nici complexitatea evidentă a cauzei, nici comportamentul întreprinderilor în cauză nu au putut justifica durata procedurii. Întrucât cauza este încă în curs de desfășurare în fața Camerei Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles, reclamantul susține că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție în același mod ca și în hotărârea menționată anterior. Curtea amintește că, la 28 septembrie 2006, Curtea belgiană de Casație a afirmat că nerespectarea obligației sale de a organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele să poată garanta fiecăruia dreptul de a primi o decizie definitivă cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, într-un termen rezonabil, constituia o abatere în sensul articolelor 1382 și 1383 din Codul civil (cauză Ferrara Jung În cauza Depaw c. Belgia (dec., n 2115/04, 15 mai 2007), Curtea a considerat că această acțiune a dobândit un grad suficient de certitudine începând cu 28 martie 2007. Prin urmare, în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, orice cerere formulată după această dată trebuie să stabilească că reclamantul a recurs în temeiul articolului 1382 din Codul civil. Depauw se referea la o durată de procedură civilă, Curtea a exprimat deja un aviz conform căruia nu a avut niciun obstacol în calea aplicării hotărârii Curții de Casație menționate anterior în ceea ce privește lungimea procedurilor penale (Phserowsky c. Belgia, dec., 52436/07, 7 aprilie 2009). În speță, cererea a fost introdusă în fața Curții la 7 mai 2008 la o dată în care reclamantul trebuia să cunoască jurisprudența menționată anterior a Curții de Casație. Or, acesta din urmă nu a încercat să facă recurs în temeiul articolelor 1382 și 1383 din Codul civil. Presupunând chiar că acesta ar fi putut avea îndoieli cu privire la aplicabilitatea acestei jurisprudențe în materie penală și la șansele reale de succes pe care aceasta ar fi putut să le ofere, acesta este un punct care ar fi trebuit să fie prezentat chiar instanțelor interne înainte de a fi prezentat Curții. În concluzie, reclamantul nu a acordat instanțelor belgiene posibilitatea ca art. 35 alin. (1) din Convenție să aibă ca scop, în principiu, menținerea unui stat contractant: aceea de a preveni sau de a corecta încălcarea în raport cu Convenția care este pretinsă împotriva acestui stat (a se vedea, printre altele, Guzzardi c. Italia, 6 noiembrie 1980, § 72, seria A n 39, și Cardot c. Franța , 19 martie 1991, § 36, seria A nr. 200). În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne în temeiul art. 6 alin. Reclamantul se plânge că nu a fost informat în mod detaliat într-o limbă pe care o înțelege natura și cauza acuzațiilor aduse împotriva sa, privându-l prin aceasta de beneficiul gratuit al unui interpret și de dreptul de a-și alege liber apărarea. El invocă o încălcare a articolului 3 literele (a), (c) și (e) din convenție, care se citește după cum urmează Orice acuzat are dreptul, printre altele, la să fie informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și într-un mod detaliat, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa (...) să se apere pe sine sau să aibă la adresa unui reprezentant ales și, dacă nu are mijloacele de a remunera un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la (...) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba utilizată în lantură. Curtea amintește că, în conformitate cu alineatul (3) litera (a) din art. 6 din convenție, orice acuzat are dreptul de a fi informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și într-un mod detaliat, cu privire la natura și cauza acuzației aduse împotriva sa Acuzatul care nu înțelege sau nu vorbește limba procedurii are dreptul să obțină o traducere gratuită a actului de acuzare în conformitate cu art. 6 alin. (3) lit. (e) din Convenție (Kasinski c. Austria, 19 decembrie 1989, § 74, seria A n 168). În speță, Curtea constată că reclamantul este de cetățenie [37], că limba sa maternă este limba occidentală și că nu stăpânește limba procedurii, olandeza. Din acest motiv, acesta a obținut, la cererea sa, o traducere gratuită a rechizițiilor finale stabilite de Parchet. Curtea constată că acest document de 228 de pagini vizează toate faptele și temeiul juridic al acestora, de care a fost sesizat instanța de judecată în ceea ce privește reclamantul. Reclamantul susține că acest lucru nu a fost suficient pentru a-i permite să înțeleagă în detaliu acuzațiile aduse împotriva sa și, prin urmare, nu este în măsură să își pregătească corect apărarea. El se plânge de refuzul instanțelor belgiene de a traduce pe cheltuiala statului belgian cele cinci dosare de aplicare a legii în care este implicat. El se plânge, de asemenea, de întârzierea și de calitatea foarte slabă a traducerii rechizițiilor finale care nu i-a permis să înțeleagă cu precizie sensul. Pe lângă caracterul deosebit de mare al dosarelor în speță (aproximativ 400 000 de pagini), Curtea amintește că art. 6 alineatul (3) litera (a) din Convenție nu conferă un drept general pentru orice acuzat de a-și traduce întregul dosar al cauzei sale (X. c. Austria , 29 mai 1975, D.R., 2, p. 68) și consideră, prin urmare, că nu se poate reproșa guvernului belgian că nu a acceptat cererea de traducere a dosarelor de aplicare a legii. În ceea ce privește împrejurarea potrivit căreia traducerea rechizițiilor finale ar fi ajuns cu întârziere la reclamant, și anume la cincisprezece luni după cererea făcută de consiliul său și la optsprezece luni după ce rechiziționarea a fost pronunțată, Curtea este de acord că nu poate intra în cont, având în vedere că cauza este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor judecătorești și că, în acest stadiu, reclamantul dispune de traducerea de trei ani. În ceea ce privește împrejurarea potrivit căreia traducerea este de slabă calitate, Curtea subliniază următoarele elemente în dosar. Reclamantul a beneficiat, la cererea sa, de serviciile unui interpret al limbii sale materne în timpul interogatoriilor care au avut loc la începutul l ui . Reclamantul a solicitat și a obținut serviciile unui interpret în arabă în fața camerei Consiliului. Acesta ar trebui să beneficieze de aceleași facilități în fața instanțelor din fond. De asemenea, dispune de o copie a tuturor dosarelor care îl privesc. În cele din urmă, reiese în mod clar din dosar, în special din experiențe În cazul în care nu este posibil să se stabilească un termen rezonabil, acesta trebuie să se bazeze pe o descriere detaliată a modului în care se poate stabili dacă este necesar să se stabilească un termen. Având în vedere toate aceste elemente, Curtea este de părere că reclamantul a dispus de informații suficiente într-o limbă pe care o cuprinde acuzațiile aduse împotriva sa astfel încât să-și pregătească în mod corespunzător apărarea. Curtea consideră că tîlcul întemeiat pe art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție nu ridică o întrebare distinctă de cele pe care le-a adus în discuție. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 3. În ceea ce privește încălcarea articolului 13 coroborat cu art. 6 alineatul (1) din convenție Reclamantul se plânge că nu beneficiază de o cale de atac eficientă care să ducă la constatarea duratei excesive a procedurii penale împotriva sa. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Curtea amintește că art. 13 din Convenție garantează existența în drepturi interne a unui? recursurile care permit să se prevaleze de drepturile și libertățile convenției, astfel cum pot fi consacrate. Prin urmare, această dispoziție are drept consecință solicitarea unei acțiuni interne care să permită examinarea conținutului unui conținut de un mai mare decât cel al convenției și să ofere redundanța necesară (Kudla c. Polonia [GC], n 30210/96, § 157, CEDH 2000-XI Curtea constată că aceasta a declarat ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... (4) În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 6 alin. Curtea ia notă de faptul că reclamantul a avut posibilitatea de a solicita instanțelor interne traducerea dosarelor, dar că nu a avut câștig de cauză. Or, faptul că reclamantul nu este de acord cu hotărârile pronunțate cu privire la aceasta nu poate fi suficient pentru a concluziona în lipsa unei acțiuni efective. Curtea constată că a declarat că Õ art. 6 alineatul (3) din Convenția inadmisibilă pe motiv că a fost vădit nefondat. Prin urmare, aceasta nu are nici un motiv să considere că hotărârile instanțelor interne pe această temă au fost inechivoce sau amprente derbitrare. În sensul art. 13 din Convenție, acest fapt este vădit nefondat în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. 5. În ceea ce privește încălcarea art. 14 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a principiului egalității armelor în raport cu apărarea și de aceea a fost victima discriminării în raport cu procuratura publică. De asemenea, se declară victima unei discriminări față de justițiabilii belgieni cărora li se recunoaște dreptul de a solicita traducerea gratuită în una dintre limbile naționale ale înscrisurilor din dosar. El face referire la o încălcare a articolului 14 din convenție, care este formulată după cum urmează: Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau în orice altă direcție, originii naționale sau sociale, aparținând unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații. Curtea constată că aceste obiecții sunt formulate în general și că în această privință nu este suficient de susținută. În consecință, acestea sunt vădit nefondate și trebuie să fie respinse în aplicarea art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Ireneu Cabral Barreto Grefier adjunct al Secțiunii Președinte