Celik și Abatay împotriva Turciei

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 45490/05 prezentate de Sezgin CAEL luatK și Birol ABATAY împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 12 ianuarie 2010 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintele Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, judecători și a lui Françoise Elens-Passos, graffière adjutant de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 30 noiembrie 2005, după ce a intenționat, face următoarea decizie FĂRĂ ADEVĂRATĂ Reclamanții, dnii Sezgin chaselik și Birol Abatay, sunt cetățeni turci, născuți în 1966 și 1969 și rezidenți în Istanbul.

Ei sunt reprezentați în fața Curții de către dl Abatay. T. Tanay și B. Asçi, avocați din Istanbul. Reclamanții au fost arestați în noiembrie 1992 în cadrul unei operațiuni desfășurate de secțiunea antiteroristă a poliției din Istanbul împotriva membrilor organizației ilegale armate DEV-SOL (Devrimci Sol la 10 decembrie 1992, au fost reținuți provizoriu. S-au inițiat proceduri penale împotriva lor, în special pentru apartenența la o organizație ilegală armată, omucidere, tentativă de omor și extorcare de fonduri. În cadrul acestei proceduri, cu privire, de asemenea, la treizeci și un alt inculpat, Curtea de Securitate a statului t ă ii … La data de 27 octombrie 2004, instanța de judecată i-a condamnat pe solicitanți la o sentință de reținere cu mai multă greutate (pînă necompresibilă de a curăța parțial în condiții de izolare).

La 20 iulie 2005, această hotărâre a fost infirmată de Curtea de Casație. ÎN URMA din 2 noiembrie 2005, având în vedere, în special, perioada lungă de detenție deja în curs și faptul că dovezile fuseseră deja colectate, instanța de judecată dispune eliberarea reclamanților. Procedura rămâne în prezent pendinte în fața acestei instanțe. GRIFS Invouchat art. 5 § 3 din Convenție reclamanții se plâng de durata detenției pe care o consideră excesivă. Invocând art. 6 alin. Invocând întotdeauna această dispoziție, aceștia susțin că instanțele care au trebuit să cunoască acuzații de care au fost supuse nu erau independente și obiective, că procedura nu a fost echitabilă, că anumite dovezi utilizate împotriva lor au fost obținute sub presiune fizică, că dreptul lor la apărare a fost restricționat în mod nejustificat, că nu au putut beneficia de asistența unui avocat în timpul custodiei și că nu au putut interoga martorii în aceleași condiții ca și acuzația.

Invocând art. 6 alineatul (2), ele susțin că instanțele de aplicare a legii ar fi încălcat principiul prezumției de nevinovăție prin faptul că nu le acordă beneficiul îndoielii și prin condamnarea acestora fără suficiente dovezi. § 3 din Convenție) și durata procedurii penale [art. 6 alineatul (1) din Convenție]. Comisia consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (b) din Regulamentul său de procedură. Cu toate acestea, în ceea ce privește celelalte obiecțiuni, Curtea consideră că este necesar să se facă o examinare pe teren a articolului 6 din convenție și constată că procedura penală inițiată împotriva reclamanților este pendinte în fața instanțelor naționale și consideră că este necesar să se cunoască locul de desfășurare a procedurii în dreptul intern pentru a se putea pronunța cu privire la aceste obiecțiuni.

Prin urmare, aceste obiecțiuni sunt premature și trebuie declarate inadmisibile pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din convenție. Cu toate acestea, Curtea amintește că reclamanții dispun de posibilitatea de a o sesiza din nou pe Curtea în cazul în care consideră întotdeauna, la sfârșitul procedurii interne, că sunt victime ale presupuselor încălcări. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamanților trase din durata detenției și a duratei procedurii penale Declară Francoise Elens-Passos Francoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 45490/05 présentée par Sezgin ÇELİK et Birol ABATAY contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 12 janvier 2010 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, juges et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 30 novembre 2005, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, MM. Sezgin Çelik et Birol Abatay, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1966 et 1969 et résidant à Istanbul. Ils sont représentés devant la Cour par M es T. Tanay et B. Așçı, avocats à Istanbul.

Les requérants furent interpelés en novembre 1992 dans le cadre d’une opération menée par la section anti-terroriste de la police d’Istanbul contre les membres de l’organisation illégale armée DEV-SOL ( Devrimci Sol ). Le 10 décembre 1992, ils furent placés en détention provisoire. Des poursuites pénales furent initiées à leur encontre, notamment pour appartenance à une organisation illégale armée, homicides, tentatives d’homicide et extorsion de fonds.

Dans le cadre de cette procédure, concernant également trente et un autres accusés, la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul tint soixante-six audiences entre le 15 mars 1993 et le 27 octobre 2004. A l’issue de ces audiences, elle ordonna la poursuite du maintien en détention en utilisant des formules faisant référence à « la nature de l’infraction reprochée », « l’état du dossier », « l’état des preuves » ou au « risque de fuite ». Le 27 octobre 2004, la cour d’assises d’Istanbul condamna les requérants à une peine de réclusion à « perpétuité aggravée » (peine non-compressible à purger en partie dans des conditions d’isolation). Le 20 juillet 2005, cet arrêt fut infirmé par la Cour de cassation.

A l’audience du 2 novembre 2005, ayant égard notamment à la longue période de détention déjà subie et au fait que les preuves avaient déjà été recueillies, la cour d’assises ordonna la remise en liberté des requérants. La procédure demeure à ce jour pendante devant cette juridiction. GRIEFS Invoquant l’article 5 § 3 de la convention les requérants se plaignent de la durée de leur détention qu’ils jugent excessive. Invoquant l’article 6 § 1, ils se plaignent de la durée de la procédure pénale diligentée à leur encontre.

Invoquant toujours cette disposition, ils soutiennent que les tribunaux ayant eu à connaître des accusations dont ils étaient l’objet n’étaient pas indépendants et impartiaux, que la procédure n’a pas été équitable, que certaines preuves utilisées contre eux ont été obtenues sous la contrainte physique, que leur droits de la défense ont été indûment restreint, qu’ils n’ont pas pu bénéficier de l’assistance d’un avocat lors de la garde à vue et qu’ils n’ont pas pu interroger les témoins dans les mêmes conditions que l’accusation. Invoquant l’article 6 § 2, ils allèguent que les juridictions répressives auraient bafoué le principe de la présomption d’innocence en ne leur accordant pas le bénéfice du doute et en les condamnant sans preuve suffisante.

EN DROIT 1. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité des griefs relatifs à la durée de la détention (article 5 § 3 de la Convention) et à la durée de la procédure pénale (article 6 § 1 de la Convention). Elle juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2. En ce qui concerne les autres griefs, la Cour considère qu’ils appellent tous un examen sur le terrain de l’article 6 de la Convention. Elle observe cependant que la procédure pénale initiée à l’encontre des requérants est pendante devant les juridictions nationales et estime nécessaire de connaître l’issue de la procédure en droit interne pour pouvoir statuer sur ces griefs.

Il s’ensuit que ces griefs sont prématurés et qu’ils doivent être déclarés irrecevables pour non-épuisement des voies de recours internes, conformément à l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. La Cour rappelle néanmoins que les requérants disposent de la faculté de la saisir la Cour à nouveau s’ils estiment toujours, à l’issue de la procédure interne, qu’ils sont victimes des violations alléguées. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs des requérants tirés de la durée de la détention et de la durée de la procédure pénale ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Greffière adjointe Présidente