Kartal împotriva Turciei

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA Cererilor nr. 41810/06 și 20871/07 prezentate de Ercan KARTAL împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 26 ianuarie 2010 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișl Karakaș, judecători; și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune Având în vedere cererile sus-menționate introduse la 8 octombrie 2006 și, respectiv, 9 aprilie 2007, după ce a deliberat, pronunță următoarea decizie, recurentul, dl Ercan Kartal, este un cetățean turc, născut în 1962 și în prezent deținut în închisoarea din Edirne.

El este reprezentat în fața Curții de către dl Ercan Kartal. O. Aslan, T. Tanay și B. Așc., avocați în stanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 31 august 1994, reclamantul a fost arestat și arestat în cadrul unei operații împotriva unei organizații ilegale armate, Dev Sol (Stânga revoluționară) La 12 septembrie 1994, a fost adus în fața judecătorului care se ocupă de curtea de securitate a statului de jidan, care a dispus arestarea sa provizorie. La 7 octombrie 1994, o acțiune publică a fost pronunțată împotriva sa pentru apartenența la o organizație ilegală armată și pentru tentativa de răsturnare, prin forță, a ordinii constituționale turce.

Recurentul a fost judecat de Curtea de Securitate a Statelor Unite ale Americii până când Legea nr. 5190, adoptată la 16 iunie 2004, a eliminat Curțile de Securitate din statul sistemului judiciar turc. Ca urmare a abolirii curților în cauză, dosarul reclamantului a fost transmis instanței de judecată în cauză. La 14 martie 2006, instanța de executare a ă r ii da .Edrine a dispus prezena unui funcionar cu ocazia vizitelor avocatului reclamantului la închisoarea din .Eingine, în temeiul articolului 5 din Legea nr. 5335 de modificare a Legii privind executarea pedepselor și a măsurilor de securitate privative de libertate. La 7 aprilie 2006, opoziția formulată de reclamant împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă de către instanța de judecată din Ecuador.

La 8 noiembrie 2006, instanța de asediu din asediu a condamnat reclamantul la condamnare pe viață, pentru aceleași acuzații. La 12 noiembrie 2007, Curtea de Casație a infirmat hotărârea pronunțată. Din elementele dosarului pe care l-a prezentat până în prezent, procedura penală în litigiu ar rămâne încă în curs de desfășurare în fața instanței de judecată în litigiu și că reclamantul ar fi încă în detenție provizorie la data adoptării prezentei decizii. Pe teritoriul articolului 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge în primul rând de durata detenției sale provizorii și susține că durata excesivă a deținerii sale a afectat dreptul său de a respecta prezumția de nevinovăție. Invocând articolele 6, 13 și 18 din Convenție, acesta a declarat o lipsă de independență și de imparțialitate a instanțelor naționale.

Acesta susține, de asemenea, că procedura penală inițiată împotriva sa era în mai multe privințe pătată de mai multe aspecte (printre altele, să nu fi beneficiat de asistența unui avocat în timpul custodiei sale, să nu fi dispus de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale, utilizarea de probe ilegale, presupusa aplicare eronată a dreptului intern, aprecierea probelor de către instanța judecătorească în cauză pentru condamnarea sa în primă instanță, insuficiența motivării etc.). Acesta susține, de asemenea, că decizia instanței judecătorești de executare referitoare la prezența unui funcționar în timpul vizitelor avocatului său la închisoare constituie o încălcare a dreptului său la apărare și delegă lipsa unei căi de atac eficiente pentru a invoca cauza în cauză.

În afara unghiului articolului 6 alineatul (2) din Convenție, reclamantul declară, de asemenea, o încălcare a dreptului său de a respecta prezumția de nevinovăție. El susține că, în fața instanțelor interne, a fost considerat vinovat chiar înainte ca vinovăția sa să fi fost stabilită legal. În ceea ce privește art. 6, Tribunalul se plânge în sfârșit de faptul că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. ÎN JUST Având în vedere similitudinea cauzelor cu privire la faptele și la problema de fond pe care le ridică, Curtea consideră că este necesar să li se alăture și decide să le examineze în comun. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge în primul rând de durata excesivă a detenției sale provizorii.

În opinia sa, o detenție atât de lungă nu concordă cu principiul prezumției de nevinovăție, în sensul art. 6 alin. (2) din Convenție. reamintește că ea este stăpână pe calificarea juridică a faptelor cu care a fost sesizată (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 19 februarie 1998, Guerra și alții, Rec., 1998, Rec., p. 223, § 44), Curtea consideră că este necesar să se examineze aceste obiecțiuni numai pe teren la art. 5 § 3 din Convenție (a se vedea Chraidi c. Germania, nr 65655/01, § 51, CEDH 2006 XII). De asemenea, se plânge că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecții și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alin. (2) lit. (b) din Regulamentul său de procedură.

Invocând articolele 6, 13 și 18 din convenție, reclamantul contestă, de asemenea, lipsa de independență și de imparțialitate a instanțelor naționale și susține că procedura penală inițiată împotriva sa a fost în multe privințe înfățișată. Pe de altă parte, acesta invocă o încălcare a dreptului său la apărare din cauza ordonanței judecătorului judecătoresc de executare din 14 martie 2006 și a lipsei unei căi de atac eficiente pentru a contesta persoana în cauză. În cele din urmă, a fost considerat vinovat chiar înainte ca vinovăția sa să fi fost stabilită, reclamantul pune în discuție imparțialitatea subiectivă a judecătorilor din fond. Stăpâna calificării juridice a faptelor cauzei, după cum s-a amintit mai sus, Curtea apreciază în primul rând că este necesar să se examineze aceste obiecțiuni numai pe teren de la art. 6 din Convenție.

Ea constată că procedura penală diligentă împotriva reclamantului este în prezent în curs de desfășurare în fața instanțelor interne. Prin urmare, Comisia nu consideră că este în măsură să efectueze o examinare globală a procesului reclamantului și nu poate specula cu privire la ceea ce vor decide instanțele interne. Prin urmare, în stadiul actual al procedurii în fața instanțelor interne, prezentarea acestor obiecțiuni pare prematură (Dikke c. Turcia, nr 20869/92, § 111, CEDH 2000) VIII). Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească cererile A doua zi la examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe durata detenției provizorii și a procedurii penale diligente împotriva acesteia Declare Francoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

Des requêtes n os 41810/06 et 20871/07 présentée par Ercan KARTAL contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 26 janvier 2010 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section , Vu les requêtes susmentionnées introduites respectivement les 8 octobre 2006 et 9 avril 2007, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Ercan Kartal, est un ressortissant turc, né en 1962 et actuellement détenu à la prison d’Edirne. Il est représenté devant la Cour par M es O. Aslan, T. Tanay et B. Așcı, avocats à İstanbul.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 31 août 1994, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue dans le cadre d’une opération menée contre une organisation illégale armée, Dev ‑ Sol ( Gauche révolutionnaire ). Le 12 septembre 1994, il fut traduit devant le juge assesseur de la cour de sûreté de l’État d’Istanbul, lequel ordonna sa mise en détention provisoire. Le 7 octobre 1994, une action publique fut diligentée contre lui pour appartenance à une organisation illégale armée et pour tentative de renversement, par la force, de l’ordre constitutionnel turc. Le requérant fut jugé par la cour de sûreté de l’État d’İstanbul jusqu’à ce que la loi n o 5190, adoptée le 16 juin 2004, supprime les cours de sûreté de l’État du système judiciaire turc.

A la suite de l’abolition des cours en question, le dossier du requérant fut transmis à la cour d’assises d’İstanbul. Le 14 mars 2006, le juge d’exécution des peines d’Edirne ordonna la présence d’un fonctionnaire lors des visites de l’avocat du requérant à la prison d’Edirne, en vertu de l’article 5 de la loi n o 5351 portant modification de la loi sur l’exécution des peines et des mesures de sûreté privatives de liberté. L’opposition formée par le requérant contre cette ordonnance fut rejetée le 7 avril 2006 par la cour d’assises d’Edirne. Le 8 novembre 2006, la cour d’assises d’İstanbul condamna le requérant à la réclusion criminelle à perpétuité, pour les mêmes chefs d’accusation. Le 12 novembre 2007, la Cour de cassation infirma l’arrêt rendu.

Il ressort des éléments du dossier qu’à ce jour, la procédure pénale litigieuse demeurerait toujours pendante devant la cour d’assises d’İstanbul et que le requérant serait toujours en détention provisoire à la date de l’adoption de la présente décision. GRIEFS Sur le terrain de l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint d’abord de la durée de sa détention provisoire. De plus, il soutient que la durée excessive de sa détention a porté atteinte à son droit au respect de la présomption d’innocence. Invoquant les articles 6, 13 et 18 de la Convention, il allègue un manque d’indépendance et d’impartialité des tribunaux nationaux.

Il soutient par ailleurs que la procédure pénale engagée contre lui était à maints égards entachée d’iniquité (entre autres, ne pas avoir bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de sa garde à vue, ne pas avoir disposé du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense, utilisation de preuves illégales, application prétendument erronée du droit interne, appréciation des preuves par la cour d’assises pour sa condamnation en première instance, insuffisance de motivation, etc.). Il soutient par ailleurs que la décision du juge d’exécution relative à la présence d’un fonctionnaire lors des visites de son avocat à la prison constitue une atteinte à ses droits de la défense et allègue l’absence de voie de recours efficace pour faire valoir le grief en question.

Sous l’angle de l’article 6 § 2 de la Convention, le requérant allègue également une violation de son droit au respect de la présomption d’innocence. Il soutient que, devant les juridictions internes, il a été considéré comme coupable avant même que sa culpabilité n’ait été légalement établie. Se référant à l’article 6, il se plaint enfin de ce que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable. EN DROIT 1. Compte tenu de la similitude des affaires quant aux faits et au problème de fond qu’elles posent, la Cour estime nécessaire de les joindre et décide de les examiner conjointement. 2. Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint d’abord de la durée excessive de sa détention provisoire.

Par ailleurs, selon lui, une détention si longue ne se concilie pas avec le principe de présomption d’innocence, au sens de l’article 6 § 2 de la Convention. Rappelant qu’elle est maîtresse de la qualification juridique des faits dont elle a été saisie (voir, parmi d’autres, Guerra et autres c. Italie , arrêt du 19 février 1998, Recueil des arrêts et décisions 1998 ‑ I, p. 223, § 44), la Cour considère qu’il convient d’examiner ces griefs uniquement sur le terrain de l’article 5 § 3 de la Convention (voir Chraidi c. Allemagne , n o 65655/01, § 51, CEDH 2006 ‑ XII). Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, il se plaint également de ce que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 3. Invoquant les articles 6, 13 et 18 de la Convention, le requérant conteste par ailleurs le manque d’indépendance et d’impartialité des tribunaux nationaux et allègue que la procédure pénale engagée à son encontre était à maints égards entachée d’iniquité. Par ailleurs, il allègue une atteinte à ses droits de la défense en raison de l’ordonnance du juge d’exécution du 14 mars 2006 et de l’absence de voie de recours efficace pour contester le grief concerné.

Enfin, estimant qu’il a été considéré comme coupable avant même que sa culpabilité n’ait été établie, le requérant met en cause l’impartialité subjective des juges du fond. Maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause, comme il a été rappelé ci-dessus, la Cour estime d’abord qu’il convient d’examiner ces griefs uniquement sur le terrain de l’article 6 de la Convention. Elle constate que la procédure pénale diligentée contre le requérant est actuellement pendante devant les juridictions internes. Elle ne s’estime donc pas en mesure de procéder à un examen global du procès du requérant et ne peut spéculer sur ce que décideront les juridictions internes. Il s’ensuit qu’au stade actuel de la procédure devant les juridictions internes, la présentation de ces griefs apparaît prématurée ( Dikme c. Turquie , n o 20869/92, § 111, CEDH 2000 ‑ VIII).

Cette partie de la requête doit donc être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de joindre les requêtes ; Ajourne l’examen des griefs du requérant tirés de la durée de sa détention provisoire et de la procédure pénale diligentée à son encontre ; Déclare les requêtes irrecevables pour le surplus. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Greffière adjointe Présidente