KARTAL c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
KARTAL c. TURQUIE (CtEDO, 2010)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA Cererilor nr. 41810/06 și 20871/07 prezentate de Ercan KARTAL împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 26 ianuarie 2010 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișl Karakaș, judecători; și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune Având în vedere cererile sus-menționate introduse la 8 octombrie 2006 și, respectiv, 9 aprilie 2007, după ce a deliberat, pronunță următoarea decizie, recurentul, dl Ercan Kartal, este un cetățean turc, născut în 1962 și în prezent deținut în închisoarea din Edirne. El este reprezentat în fața Curții de către dl Ercan Kartal. O. Aslan, T. Tanay și B. Așc., avocați în stanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 31 august 1994, reclamantul a fost arestat și arestat în cadrul unei operații împotriva unei organizații ilegale armate, Dev Sol (Stânga revoluționară) La 12 septembrie 1994, a fost adus în fața judecătorului care se ocupă de curtea de securitate a statului de jidan, care a dispus arestarea sa provizorie. La 7 octombrie 1994, o acțiune publică a fost pronunțată împotriva sa pentru apartenența la o organizație ilegală armată și pentru tentativa de răsturnare, prin forță, a ordinii constituționale turce. Recurentul a fost judecat de Curtea de Securitate a Statelor Unite ale Americii până când Legea nr. 5190, adoptată la 16 iunie 2004, a eliminat Curțile de Securitate din statul sistemului judiciar turc. Ca urmare a abolirii curților în cauză, dosarul reclamantului a fost transmis instanței de judecată în cauză. La 14 martie 2006, instanța de executare a ă r ii da .Edrine a dispus prezena unui funcionar cu ocazia vizitelor avocatului reclamantului la închisoarea din .Eingine, în temeiul articolului 5 din Legea nr. 5335 de modificare a Legii privind executarea pedepselor și a măsurilor de securitate privative de libertate. La 7 aprilie 2006, opoziția formulată de reclamant împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă de către instanța de judecată din Ecuador. La 8 noiembrie 2006, instanța de asediu din asediu a condamnat reclamantul la condamnare pe viață, pentru aceleași acuzații. La 12 noiembrie 2007, Curtea de Casație a infirmat hotărârea pronunțată. Din elementele dosarului pe care l-a prezentat până în prezent, procedura penală în litigiu ar rămâne încă în curs de desfășurare în fața instanței de judecată în litigiu și că reclamantul ar fi încă în detenție provizorie la data adoptării prezentei decizii. Pe teritoriul articolului 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge în primul rând de durata detenției sale provizorii și susține că durata excesivă a deținerii sale a afectat dreptul său de a respecta prezumția de nevinovăție. Invocând articolele 6, 13 și 18 din Convenție, acesta a declarat o lipsă de independență și de imparțialitate a instanțelor naționale. Acesta susține, de asemenea, că procedura penală inițiată împotriva sa era în mai multe privințe pătată de mai multe aspecte (printre altele, să nu fi beneficiat de asistența unui avocat în timpul custodiei sale, să nu fi dispus de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale, utilizarea de probe ilegale, presupusa aplicare eronată a dreptului intern, aprecierea probelor de către instanța judecătorească în cauză pentru condamnarea sa în primă instanță, insuficiența motivării etc.). Acesta susține, de asemenea, că decizia instanței judecătorești de executare referitoare la prezența unui funcționar în timpul vizitelor avocatului său la închisoare constituie o încălcare a dreptului său la apărare și delegă lipsa unei căi de atac eficiente pentru a invoca cauza în cauză. În afara unghiului articolului 6 alineatul (2) din Convenție, reclamantul declară, de asemenea, o încălcare a dreptului său de a respecta prezumția de nevinovăție. El susține că, în fața instanțelor interne, a fost considerat vinovat chiar înainte ca vinovăția sa să fi fost stabilită legal. În ceea ce privește art. 6, Tribunalul se plânge în sfârșit de faptul că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. ÎN JUST Având în vedere similitudinea cauzelor cu privire la faptele și la problema de fond pe care le ridică, Curtea consideră că este necesar să li se alăture și decide să le examineze în comun. Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge în primul rând de durata excesivă a detenției sale provizorii. În opinia sa, o detenție atât de lungă nu concordă cu principiul prezumției de nevinovăție, în sensul art. 6 alin. (2) din Convenție. reamintește că ea este stăpână pe calificarea juridică a faptelor cu care a fost sesizată (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 19 februarie 1998, Guerra și alții, Rec., 1998, Rec., p. 223, § 44), Curtea consideră că este necesar să se examineze aceste obiecțiuni numai pe teren la art. 5 § 3 din Convenție (a se vedea Chraidi c. Germania, nr 65655/01, § 51, CEDH 2006 XII). De asemenea, se plânge că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecții și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alin. (2) lit. (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând articolele 6, 13 și 18 din convenție, reclamantul contestă, de asemenea, lipsa de independență și de imparțialitate a instanțelor naționale și susține că procedura penală inițiată împotriva sa a fost în multe privințe înfățișată. Pe de altă parte, acesta invocă o încălcare a dreptului său la apărare din cauza ordonanței judecătorului judecătoresc de executare din 14 martie 2006 și a lipsei unei căi de atac eficiente pentru a contesta persoana în cauză. În cele din urmă, a fost considerat vinovat chiar înainte ca vinovăția sa să fi fost stabilită, reclamantul pune în discuție imparțialitatea subiectivă a judecătorilor din fond. Stăpâna calificării juridice a faptelor cauzei, după cum s-a amintit mai sus, Curtea apreciază în primul rând că este necesar să se examineze aceste obiecțiuni numai pe teren de la art. 6 din Convenție. Ea constată că procedura penală diligentă împotriva reclamantului este în prezent în curs de desfășurare în fața instanțelor interne. Prin urmare, Comisia nu consideră că este în măsură să efectueze o examinare globală a procesului reclamantului și nu poate specula cu privire la ceea ce vor decide instanțele interne. Prin urmare, în stadiul actual al procedurii în fața instanțelor interne, prezentarea acestor obiecțiuni pare prematură (Dikke c. Turcia, nr 20869/92, § 111, CEDH 2000) VIII). Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească cererile A doua zi la examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe durata detenției provizorii și a procedurii penale diligente împotriva acesteia Declare Francoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte