AFFAIRE ERCAN KARTAL c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

29.03.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3;Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ERCAN KARTAL c. TURQUIE (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

În cauza Ercan Kartal c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Irene Cabral Barreto, președinte, Dragoljub Popović, András Sajó, judecători, și de Stanley Naismith, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 8 martie 2011, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se găsesc două cereri (n 41810/06 și 20871/07) îndreptate împotriva Republicii Turcia și al căror resortisant al acestui stat, dl Ercan Kartal ( octombrie 2006 și 9 aprilie 2007 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 26 ianuarie 2010, Curtea a declarat cererile parțial inadmisibile și a decis să comunice obiecțiunile trase din durata detenției provizorii suferite de reclamant și din cea a procedurii penale inițiate împotriva acestuia guvernului. În temeiul Protocolului nr. 14, cererile au fost atribuite unui comitet. Reclamantul s-a născut în 1962 și este în prezent deținut în închisoarea Edirna. La 31 august 1994, a fost arestat și pus în custodie în cadrul unei operații împotriva unei organizații ilegale armate, Dev Sol (Stânga revoluționară la 12 septembrie 1994, a fost adus în fața judecătorului apărător al Curții de Securitate a statului Östanbul, care a ordonat arestarea sa provizorie. La 7 octombrie 1994, o acțiune publică a fost diligentă împotriva lui pentru apartenența la o organizație ilegală armată și pentru tentativa de răsturnare, prin forță, a ordinii constituționale turce. Ulterior, diferite acțiuni publice au fost, de asemenea, inițiate împotriva sa pentru complicitate prin instigare în ceea ce privește anumite infracțiuni comise de membrii organizației ilegale în cauză. Între timp, instanța sesizată a decis să se alăture procedurilor în instanță din cauza existenței unor legături de fapt și de drept între acestea. Procedura penală în cauză a fost condusă în fața Curții de Securitate a statului destanbul până când Legea nr. 5190, adoptată la 16 iunie 2004, a eliminat Curțile de Securitate din statul sistemului judiciar turc. În urma abolirii acestor curți, cauza a fost transmisă Curții de Assese de Stanbul, care, la 8 noiembrie 2006, a condamnat pe viață pe reclamantul rechiziției penale. La 12 noiembrie 2007, Curtea de Casație a infirmat hotărârea. 10. La 29 decembrie 2008, judecătorii din fond, sesizati la trimitere, l-au condamnat din nou pe reclamant la condamnare pe viață. 11. La 29 martie 2010, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. 12. De la arestarea sa, autoritățile judiciare au respins în mod constant cererile repetate de punere în libertate a reclamantului și au ordonat periodic menținerea sa în detenție provizorie, pe baza unor formule aproape întotdeauna identice, cum ar fi natura infracțiunilor reproșate, starea probelor, conținutul dosarului și/sau gravitatea pedepsei În temeiul articolului 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge în primul rând de durata excesivă a detenției provizorii. 14. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. 15. În ceea ce privește fondul, guvernul susține că durata detenției provizorii suferită de reclamant nu este excesivă, în special în ceea ce privește natura infracțiunilor de care acesta din urmă a fost suspectat, gravitatea pedepsei suferite și riscul comiterii unor eventuale încălcări grave de către comisie. În plus, acesta susține că riscul de evadare, pericolul de obstrucționare a justiției și necesitatea de a păstra ordinea publică constituie elemente suficiente pentru a justifica menținerea reclamantului în detenție provizorie. 16. Reclamantul contestă aceste argumente și reiterează afirmațiile sale cu privire la caracterul excesiv al duratei detenției sale 17. Având în vedere jurisprudența sa constantă cu privire la stabilirea perioadei de dețineri multiple și consecutive care trebuie luate în considerare (a se vedea, printre altele, Solmaz c. Turcia, n 27561/02, §§ 23-37, CEDO 2007 ...(extracti) și Baltac Iulie 2006), Curtea constată că reclamantul a petrecut o perioadă de aproximativ 13 ani și patru luni în detenție provizorie și reamintește că a examinat deja cazuri similare și a concluzionat în repetate rânduri cu încălcarea articolului 5 alineatul (3) din convenție (a se vedea, printre altele, Dereci c. Turcia, nr. 77845/01, § 34-41, 24 mai 2005, Taciroulu c. Turcia, nr. 25324/02, § 18-24, 2 februarie 2006 și Tunce și alții c. Turcia, n 2402/06, 3712/08, 3714/08, 3715/08, 3717/08, 3718/08, 3719/08, 3724/08, 3725/08, 3728/08, 37730/08, 3731/08, 3733/08, 3734/08, 3735/08, 3737/08, 3739/08, 3740/08, 3745/08 și 3746/08, § 18, 13 În acest caz, Curtea nu consideră că este necesar să se plece de la aceste concluzii, iar aceasta concluzionează încălcarea articolului 5 alineatul (3) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 18. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. 20. Pe fond, guvernul susține că durata procedurii în litigiu nu poate fi considerată ca fiind disproporționată în raport cu complexitatea cauzei, cu comportamentul persoanei în cauză, cu volumul dosarului, cu natura acuzațiilor aduse reclamantului, cu numărul infracțiunilor reproșate, al inculpaților în cauză, al martorilor, al reclamanților și al victimelor și având în vedere dificultățile speciale ale procedurilor privind criminalitatea organizată. În plus, potrivit guvernului, nicio lipsă de diligență nu poate fi criticată în fața instanțelor naționale în desfășurarea procedurilor în cauză. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 31 august 1994 prin arestarea reclamantului și s-a încheiat la 29 martie 2010 prin pronunțarea hotărârii Curții de Casație prin care se confirmă hotărârea pronunțată de judecătorii fondului și, prin urmare, a durat mai mult de 15 ani și șapte luni pentru o cauză cu două grade de jurisdicție care a fost sesizată de patru ori. 23. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDO 1999-II) 24. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi, citată anterior). 25. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 26. Reclamantul solicită 51 000 EUR pentru prejudiciul moral și 9 561 de lire turcești (aproximativ 4 670 EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. În susținerea sa, acesta a prezentat doar o notă detaliată indicând în special orele de lucru trecute pentru pregătirea cererii și monitorizarea procedurii, precum și cheltuielile poștale și de traducere. 27. Guvernul contestă aceste pretenții. 28. Curtea consideră că, având în vedere constatarea încălcării articolului 5 alineatul 3 și art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul a suferit un rău moral cert. Statuând în echitate, îi acordă 16 000 EUR pentru prejudicii morale. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile, ținând cont în special de documentele aflate în posesia sa, ea îi acordă suma de 1 500 EUR numai pentru onorariile de avocat 29. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA LA UNANIMITATE, Declară restul cererilor admisibile A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 16 000 EUR (șaisprezece mii EUR) pentru daune morale și 1 500 EUR (mii cinci sute EUR) pentru onorariile de avocat, plus orice sume care pot fi datorate cu titlu de impozit, sume care trebuie convertite în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 29 martie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Ireneu Cabral Barreto Grefier Adjunct Președinte