CtEDO 05.06.2001 AI

AFFAIRE KARTAL c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
05.06.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de P1-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE KARTAL c. TURQUIE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

PRIMA SECȚIE

CAUZA

KARTAL c. TURCIA

(Cererea nr. 19674/92)

5 iunie 2001

05/09/2001

Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile stabilite de art. 44 al. 2 al Convenției. Poate suferi corecturi de formă.

În cauza Kartal c. Turcia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secție), ședind într-o cameră compusă din:

Doamna E. Palm,

președintă,

Domnii L. Ferrari Bravo,

Gaukur Jörundsson,

judecători,

judecător ad hoc,

și

Domnul M. O'Boyle,

grefier de secție,

După deliberare în camera de consiliu la 15 mai 2001,

Adoptă următoarea hotărâre, decisă la data menționată:

1.

La baza cauzei se află o cerere (nr. 19674/92) adresată Republicii Turcia și depusă de un cetățean al acestui stat, Ali Kartal ("reclamantul"), în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului ("Comisia") la 15 august 1991, în temeiul fostului articol 25 al Convenției de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ("Convenția").

2.

Reclamantul este reprezentat de doamna Kazım Berzeg, avocat la baroul din Ankara. Guvernul turc ("Guvernul") este reprezentat de agentul său, dl. Tugay Uluçevik.

3.

Cererea are ca obiect obținerea unei decizii privind dacă faptele cauzei relevă o nerespectare de către Statul pârât a exigențelor articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

4.

Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție (art. 5 al. 2 al Protocolului nr. 11).

5.

Cererea a fost atribuită primei secții a Curții (art. 52 al. 1 din regulament). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 al. 1 al Convenției) a fost constituită în conformitate cu art. 26 al. 1 din regulament. În urma recuzării domnului Rıza Türmen, judecător ales pentru Turcia (art. 28), Guvernul a desemnat dl. Feyyaz Gölcüklü pentru a funcționa în calitate de judecător ad hoc (articolele 27 al. 2 al Convenției și 29 al. 1 din regulament).

6.

Prin decizie din 15 februarie 2000, camera a declarat cererea admisibilă.

7.

Atât reclamantul cât și Guvernul au depus observații scrise pe fondul cauzei (art. 59 al. 1 din regulament).

8.

Reprezentantul reclamantului a cerut Curții să unească diferitele cereri introduse de același reclamant. Curtea, ținând seama de faptul că fiecare cerere ridică probleme juridice de natură diferită, respinge această cerere.

FAPTE

I.

9.

Reclamantul, cetățean turc, a rezidat, la epoca faptelor, în satul Saraycık (la Vezirköprü, Samsun). Era agricultor.

10.

În mai 1987, Administrația Națională a Apelor ("DSİ": Devlet Su İșleri), organism de stat însărcinat cu construcția barajelor, a procedat la exproprierea terenurilor reclamantului pentru a construi barajul hidroelectric Altınkaya în Valea Kızılırmak. Aceste terenuri erau cultivate pentru producția de orez. În prezent sunt scufundate de apele lacului barajului.

11.

Despăgubirile de expropriare fixate de o comisie de experți a DSİ au fost plătite reclamantului la data exproprierii.

12.

Reclamantul, în dezacord cu sumele plătite de DSİ, a introdus, tot în mai 1987, acțiuni pentru majorarea despăgubirii de expropriare în fața tribunalului de mare instanță din Vezirköprü.

13.

În cursul procedurilor, tribunalul a ordonat două expertize în situ pentru a aprecia exactitatea sumelor fixate de administrația expropriază.

14.

Tribunalul sus-menționat a acordat reclamantului despăgubirile complementare de expropriare care erau asortite de dobânzi de întârziere simple la rata legală de 30 % pe an, calculate din data cedării terenurilor către DSİ.

15.

Aceasta administrație s-a pourvoit în casație împotriva hotărârilor tribunalului de mare instanță care fixaseră completele de despăgubire. Reclamantul a cerut Curții de Casație să aprobe aceste hotărâri și să entierineze sumele fixate de tribunalul de mare instanță.

Curtea de Casație a confirmat aceste hotărâri în iunie 1989, ianuarie 1990 și februarie 1991 respectiv.

16.

DSİ a plătit reclamantului aceste despăgubirile complementare majorate cu 30 % dobânzi de întârziere simple calculate până la momentul plății acestor sume, în timp ce inflația în Turcia la acea vreme atingea 67 % pe an.

17.

Despăgubirile de expropriare plătite reclamantului, datele sesizării instanțelor interne, sumele despăgubirilor complementare acordate de instanța internă, datele plăților, sumele despăgubirilor complementare versate reclamantului de administrație majorate cu 30 % dobânzi de întârziere, valorile reale ale despăgubirilor complementare precum și nivelurile de despăgubire sunt indicate în tabelul de mai jos

Sume plătite reclamantului de administrație înainte de a prelua posesia terenurilor (în LT)

Date de sesizare a instanțelor interne

Sume de despăgubirile complementare acordate de instanțele interne (în LT)

Date de plată ale despăgubirilor complementare

Sume de despăgubirile complementare versate reclamantului de administrație majorate cu 30 % dobânzi de întârziere

(în LT)

Valori reale ale despăgubirilor complementare la momentul plății majorate în funcție de rata inflației de 67 % (în LT)

Niveluri de despăgubire în raport cu valoarea reală a terenurilor expropriate

1 189 900

1 075 680

1 726 575

27/05/1987

27/05/1987

27/05/1987

1 442 818

349 807

502 617

20/04/1990

29/11/1992

05/01/1991

2 705 283

926 988

1 055 495

6 495 133

6 065 828

3 386 532

71.61

79.09

84.64

II.

A.

Constituția

18.

În parte relevantă, art. 46 al Constituției, referitor la expropriări, dispune:

"(...) Despăgubirea de expropriare va fi versată pe loc și în numerar. (...) În cazul în care legea ar autoriza plăți la termen (...) fracțiunea care nu a fost plătită pe loc va fi asortită de dobânzi de întârziere la rata maximă prevăzută pentru datoriile Statului (...)"

B.

Legea nr. 3095 din 4 decembrie 1984

19.

În virtutea legii nr. 3095, rata dobanzi de întârziere datorată pentru retardul în reglementarea datoriilor Statului era de 30 % pe an la epoca faptelor.

20.

În aceeași perioadă, rata dobanzi de întârziere aplicabilă creanțelor Statului era de 7 % pe lună, adică 84 % pe an (art. 51 al legii nr. 6183 privind recuperarea creanțelor Statului și decretul nr. 89/14915 al Consiliului Miniștrilor).

C.

Codul obligațiilor

21.

art. 105 al Codului obligațiilor prevede:

"Când prejudiciile suferite de creditor depășesc dobânzile de întârziere ale zilelor de retard și debitor nu poate demonstra că creditorul a comis o greșeală, repararea prejudiciului este în sarcina debitorului.

Dacă prejudiciul suplimentar poate fi estimat imediat, judecătorul poate fixa suma la momentul pronunțării deciziei pe fond."

D.

Jurisprudența Curții de Casație

22.

La 3 iunie 1991, cea de-a cincea cameră civilă a Curții de Casație, competentă în materie de despăgubire de expropriare, s-a pronunțat în următorii termeni:

"Ceea ce compensează retardul în reglementarea creanțelor sunt dobânzile de întârziere. Având în vedere că calea execuției forțate permite creditorului să ceară ceea ce i se cuvine, majorat cu dobânzi, acesta din urmă nu are dreptul să reclame altă compensație cu titlu indemnitativ; prin urmare, hotărârea care admite cererea creditorului, pe motivul că rata inflației era ridicată, se dovedește a fi netemeiată (...)"

23.

La 23 februarie 1994 (sentința E: 1993/5-600, K: 1994/80), plenul Curții de Casație a hotărât după cum urmează:

"Legea nr. 3095 a fost aprobată și a intrat în vigoare atunci când inflația în țară era puternică, cu o rată care depășea cu mult 30%. În ciuda acestui fapt, legiuitorul a vrut ca rata dobânzilor de întârziere să fie de 30%. Din acest motiv, în cauza examinată, nu este conform dreptului, invocând dobânzile atașate depozitelor bancare, să se depășească dobânda compusă de 30% prin o cale indirectă.

24.

La 19 iunie 1996, plenul Curții de Casație care tranșează chestiunea aplicabilității articolului 105 al Codului obligațiilor s-a pronunțat în următorii termeni:

"(...) rata dobânzii prevăzută de legea nr. 3095 (...) este o compensație forfetară care acoperă daunele fără a fi nevoie să le demonstreze (...). Din moment ce rata dobânzilor de întârziere (prejudiciul datorat retardul în plată) este fixată de lege, ținând seama de problemele economice (inflație, scăderea valorii monetare (...)) în care se află țara, este imposibil să se invocă aceleași elemente (inflație, scăderea valorii monetare (...)) ca dovezi evidente ale prejudiciului suplimentar menționat la art. 105 al Codului obligațiilor, nici să se afirme că dezavantajele care rezultă din aceasta constituie prejudiciul real suferit. Altfel, constatarea legiuitorului că contrapartida acestor dezavantaje ar fi de 30%, nu ar mai avea niciun sens. Când legiuitorul, luând în considerare ansamblul problemelor economice, a fixat, în exercitarea puterii legislative care i se acordă de Constituție, rata reparării daunei rezultate din aceste probleme, nu se poate accepta că dauna de reparat nu se ridică la 30 %, ci la 60 sau 70 %, pe motiv implicit că această apreciere [a legiuitorului] s-ar dovedi a fi nefondată. (...) Este evident că inflația care se resimte considerabil în conjunctura economică actuală a țării noastre depășește [rata de] 30 % prevăzută de (...) legea nr. 3095, și că [prin urmare] prejudiciul suferit de creditor din cauza unei plăți tardive rămâne acoperit. Cu toate acestea, acest prejudiciu care depășește rata de 30% fixată de legiuitor nu este cel despre care se vorbește la art. 105 al Codului obligațiilor (...). Când legiuitorul, în virtutea puterii sale legislative, a considerat că această daună s-ar ridica la 30 %, majorarea acesteia la rate mai mari printr-o decizie judiciară, pe motiv că inflația depășește 30 %, ar constitui o ingeință de competență (...)"

E.

Date economice

25.

În aprilie 1990, ianuarie 1991 și noiembrie 1992, cursul mediu al dolarului american (USD) era, conform ratelor de schimb aplicate de Banca Centrală a Turciei, de 2 521 LT, 3 041 LT și 8 241 LT. respectiv.

26.

Efectele inflației în Turcia sunt indicate pe indicii prețurilor cu amănuntul publicați de institutul de statistică de stat. Conform listei relevante, luând cifra "100" ca indice de bază pentru luna mai 1987 (perioada în care titlul de proprietate al terenurilor expropriate a fost transferat administrației - §17 de mai sus), indicele inflației în luna aprilie 1990 atinge cifra "424" în luna ianuarie 1991 "586,4" și în luna noiembrie 1992 cifra "1546" (perioada luată în considerare pentru versarea despăgubirilor complementare - §17 de mai sus).

I.

27.

Reclamantul se plânge de o pierdere de valoare a complementelor de despăgubire obținute după două și patru ani de proceduri judiciare și cu o întârziere de plată datorată administrației, în special datorită insuficienței dobânzilor de întârziere în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. Invocă la acest sens art. 1 al Protocolului nr. 1, formulat după cum urmează:

"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respect pentru proprietatea sa. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului pe care îl posedă Statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglémenta utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.

"

28.

Reclamantul observă că sumele complementelor de despăgubire asortite de o dobândă de întârziere de 30 % pe an i-au fost versate după doi și patru ani de proceduri judiciare și cu o întârziere de plată datorată administrației. Susține că a suferit o pierdere datorată unei puternice deprecierii monetare în aceste perioade. În final, regretă absența în dreptul turc a dispozițiilor care să permită execuția forțată pentru datorii ale Statului către persoane private.

29.

Guvernul este în dezacord. Reamintește că Statul a plătit reclamantului despăgubirile sale înainte de a prelua posesia terenurilor, precum și despăgubirile sale complementare majorate cu 30 % dobânzi, după deciziile Curții de Casație (§17 de mai sus). Chiar dacă aceste sume nu iau în considerare inflația, se bazează pe jurisprudența Curții: dacă despăgubirile sunt rezonabil proporționale cu valoarea proprietăților confiscate, condițiile menționate la art. 1 al Protocolului nr. 1 sunt îndeplinite. Aceasta este în special cazul unor proiecte de amploare care beneficiază mii de persoane; recunoașterea unei obligații a Statului de a compensa integral ar împiedica acesta în realizarea unor asemenea proiecte. De altfel, reclamantul nu ar putea pretinde, în speță, că a suportat o "sarcină specială și excesivă" deoarece nu a folosit, pe propria răspundere, posibilitatea pe care i-o oferea art. 105 al Codului obligațiilor.

30.

În final, Guvernul se folosește de marea sa libertate de apreciere în fixarea și aplicarea ratelor dobânzilor care fac parte integrantă din politica sa privind crearea și o bună gestionare a serviciilor publice. Rata dobânzii ridicate percepute pe creanțele Statului vizează asigurarea ca funcționarea serviciilor publice să nu fie întreruptă și constituie de asemenea un fel de impozitare indirectă, fixată deliberat de legiuitor în exercitarea competențelor sale.

31.

Reclamantul susține că nu contestă actul de expropriare, ca atare, ci se opune modalităților de plată a despăgubirilor de expropriare. Subliniază că plângerile sale nu se referă doar la retardul administrației de a versa despăgubirile complementare fixate de tribunalul de mare instanță, ci și și mai ales, la prejudiciile pe care le-a suferit în perioada dintre sesizarea acestui tribunal și primirea sumelor în cauză. Reamintind că plățile au avut loc mai mult de trei și cinci ani după exproprierea terenurilor sale, reclamantul susține că consecințele acestor retarduri, combinate cu puternica deprecierie monetară din țară, au generat un dezechilibru nejustificat între interesele sale personale și interesul public care a motivat măsurile de expropriare în cauză.

32.

Curtea observă că reclamantul, expropriat de terenurile sale, s-a văzut recunoscut despăgubirile care i-au fost versate la data exproprierii (§17 de mai sus), și că tribunalul de mare instanță i-a acordat apoi despăgubirile complementare asortite de dobânzi de întârziere la rata de 30 % pe an din acea dată (§17 de mai sus).

Cu toate acestea, DSİ a plătit completele de despăgubire doar în aprilie 1990, ianuarie 1991 și noiembrie 1992, adică mai mult de trei și cinci ani după sesizarea instanțelor și trei și aproximativ douăzeci și unu de luni după deciziile Curții de Casație.

33.

Curtea observă mai întâi că litigiul se referă exclusiv la nivelul de despăgubire care nu era suficient din cauza insuficienței dobânzilor de întârziere aplicate despăgubirilor complementare în perioada de aproximativ trei și cinci ani, care merg de la sesizarea tribunalului de mare instanță la plata efectivă a sumelor fixate de acesta (a se vedea, pentru nivelul de despăgubire, §17 de mai sus).

34.

În acest sens, Curtea a deja hotărât că caracterul adecvat al unei compensații ar scădea dacă plata acesteia ar ignora elemente susceptibile să-și reducă valoarea, cum ar fi trecerea unui timp care nu poate fi calificat ca rezonabil (a se vedea, mutatis mutandis, sentința Rafinerii grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B, p. 90, al. 82). Un retard anormal de lung în plata unei despăgubirI în domeniul exproprierii are ca rezultat agravarea pierderii financiare a persoanei expropriate și plasarea acesteia într-o situație de incertitudine, mai ales dacă ține seama de deprecierea monetară din unele State (a se vedea, sentința Akkuș c. Turcia din 9 iulie 1997, Recueil 1997-IV, pp. 1309-1310, al. 29).

35.

Considerând cauza în ansamblu, Curtea observă că situația de care se plânge reclamantul se referă la "dreptul la respect pentru proprietatea sa", ținând seama de jurisprudența sa deja stabilită în materie (a se vedea în special sentința Akkuș precitată, pp. 1303 și urm., și de asemenea sentința Aka c. Turcia din 23 septembrie 1998, Recueil 1998-VI, pp. 2680 și urm.), ea trebuie să caute dacă s-a menținut un echilibru drept între exigențele interesului general și imperativele drepturilor fundamentale ale individului. La acest titlu, trebuie să se țină seama de modalităților de despăgubire prevăzute de legislația națională și de modul în care au fost aplicate în cazul reclamantului (sentința Lithgow și alții c. Regatul Unit din 8 iulie 1986, seria A nr. 102, p. 50, al. 120).

36.

În speță, Curtea constată că sumele despăgubirilor complementare asortite de o dobândă de întârziere simplă de 30 % pe an au fost versate interesatului în aprilie 1990, ianuarie 1991 și noiembrie 1992 respectiv, adică trei și cinci ani după sesizarea instanțelor și trei și aproximativ douăzeci și unu de luni după deciziile Curții de Casație, în timp ce inflația în Turcia la acea vreme atingea în medie 67 % pe an.

37.

Este incontestabil că retardul în plata despăgubirilor complementare acordate de instanțele interne este imputabil doar nerespectării administrației expropriază, care a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct se adaugă exproprierii bunurilor sale. Tocmai acest retard, dublat de durata efectivă totală a procedurilor în cauză, care aduce Curtea să considere că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină specială și excesivă care a rupt echilibrul drept trebuie să domnească între, pe de o parte, exigențele interesului general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respect pentru bunuri.

38.

Ca o concluzie, a existat o încălcare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

II.

39.

Reclamantul se plânge de asemenea de faptul că durata procedurilor în fața tribunalului sus-menționat a încălcat art. 6 al. 1 al Convenției.

40.

Ținând seama de concluzia formulată la paragrafele 32-34 de mai sus, Curtea nu consideră necesar să examineze chestiunea separat sub aspectul acestei dispoziții.

III.

41.

Conform articolului 41 al Convenției,

"Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Părți contractante nu permite ștergerea decât imperfect a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții prejudiciate, după cum se cuvine, satisfacție echitabilă.

"

A.

Prejudiciu material și moral

42.

Reclamantul afirmă că trebuie să fie despăgubit atât pentru pierderea pecuniară suferit în raport cu plata tardivă a despăgubirilor complementare, cât și pentru prejudiciile care rezultă din retardul în determinarea acestor din urmă în fața instanțelor naționale. Cere Curții să îi acorde un prejudiciu material calculat în dolari. De asemenea, cere repararea prejudiciului moral suferit.

43.

Guvernul nu se pronunță.

44.

Conform metodei deja adoptate în sentința Aka (a se vedea, sentința Aka precitată, p. 2683, al. 55-56) Curtea consideră că, pentru a aprecia prejudiciile materiale suferite de reclamant, trebuie să se țină seama de diferența dintre sumele efectiv versate reclamantului în 1990, 1991, 1992 și cele pe care le-ar fi primit dacă despăgubirile complementare ar fi fost ajustate pentru a ține seama de eroziunea monetară din data sesizării tribunalului de mare instanță (paragrafele 32-34 de mai sus).

45.

După ce și-a făcut propriul calcul în lumina datelor economice relevante de care dispune (§25 de mai sus), Curtea este de acord să acorde reclamantului o indemnizație de 2 892 USD, care să se convertească în lire turce la rata aplicabilă la data reglementării.

46.

Curtea, așa cum s-a deja pronunțat în sentințele Akkuș și Aka (sentințe deja precitate), consideră că reclamantul a suferit prejudiciu moral în raport cu faptul că a fost privat de terenurile sale, care erau singura sa cale de trai și de refugiu. Pronunțând pe cale de echitate, îi acordă în consecință 1 000 USD cu titlu de prejudiciu moral, indiferent de numărul procedurilor naționale privind proprietatea sa expropriat în contextul construcției barajului Altınkaya.

B.

Cheltuieli și costuri

47.

Reclamantul solicită 8 000 USD cu titlu de cheltuieli și costuri relative la procedurile naționale și la cele ale Convenției.

Cu toate acestea, această cerere nu a fost susținută de justificări.

48.

Guvernul nu se pronunță.

49.

Ținând seama că toate cererile privind exproprierea Altınkaya au fost prezentate de același avocat, Curtea consideră pe cale de echitate că trebuie acordată reclamantului o sumă de 300 USD.

C.

Dobânzi de întârziere

50.

Curtea consideră potrivit să fixeze la 6 % rata anuală a dobânzilor de întârziere pe sumele acordate în dolari americani.

1.

Constată

că a existat o încălcare a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție;

2.

Constată

că nu este necesar să se examineze plângerea tirate de art. 6 al. 1 al Convenției;

3.

Constată

a)

că Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni de la data când sentința va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 al. 2 al Convenției, următoarele sume, plus orice sumă care ar putea fi datorată ca impozite, timbre și taxe fiscale exigibile la momentul versării, să se convertească în lire turce la rata aplicabilă la data reglementării:

i. 2 892 (două mii opt sute patru-zeci și doi) dolari americani ca reparație pentru prejudiciu material;

ii. 1 000 (o mie) dolari americani pentru prejudiciu moral

iii. 300 (trei sute) dolari americani pentru cheltuieli și costuri;

b)

că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 6 % pe an din expirarea acestui termen și până la versare;

4.

Respinge

cererea de satisfacție echitabilă pentru restul.

Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 5 iunie 2001 în aplicare a articolului 77 al. 2 și 3 al regulamentului Curții.

Michael O'Boyle

Elisabeth Palm

Grefier

Președintă

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-06-05
0,98
AFFAIRE KOC c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE KOÇ c. TURQUIE (Requête n° 19675/92) ARRÊT STRASBOURG 5 juin 2001 DÉFINITIF 05/09/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de f
CtEDO 2001-06-05
0,97
AFFAIRE KOCER c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE KOÇER c. TURQUIE (Requête n° 19676/92) ARRÊT STRASBOURG 5 juin 2001 DÉFINITIF 05/09/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de
CtEDO 2001-04-10
0,97
AFFAIRE SARI c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE SARI c. TURQUIE ( Requête n° 19298/92 ) ARRÊT STRASBOURG 10 avril 2001 DÉFINITIF 10/07/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
CtEDO 2001-06-05
0,97
AFFAIRE ALI ÖZTÜRK c. TURQUIE (N° 2)
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE ALİ ÖZTÜRK c. TURQUIE (N° 2) (Requête n° 19678/92) ARRÊT STRASBOURG 5 juin 2001 DÉFINITIF 05/09/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2001-01-30
0,97
AFFAIRE EROL c. TURQUIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE EROL c. TURQUIE ( Requête n° 19278/92 ) ARRÊT STRASBOURG 30 janvier 2001 DÉFINITIF 30/04/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
Sursă