În cauza Karanfili c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care face parte dintr-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, András Sajó, Kristina Pardalos, judecători, și Francoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 noiembrie 2010, Renunță hotărârea pe care a adoptat-o aceasta, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei (n 29064/06) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Akin Karanfilli ( La 9 martie 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu Protocolul 14, cererea a fost atribuită unui comitet. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SECȚIEI, reclamantul s-a născut în 1941 și locuiește în Ankara. La 1 octombrie 1992, reclamantul semnează un contract de credit cu o bancă. La 26 iulie 1994, ținând seama de criza economică și de variațiile cursului de schimb valutar, reclamantul a introdus o acțiune în fața Tribunalului de Comerț din Ankara pentru a solicita modificarea condițiilor de rambursare prevăzute de contract. Prin hotărârea din 30 decembrie 1994, instanța a respins acțiunea reclamantului. Prin hotărârea din 7 iulie 1995, Curtea de Casație a infirmat hotărârea Tribunalului de Comerț. Prin hotărârea din 24 ianuarie 1996, Tribunalul a acceptat acțiunea reclamantului și a dispus modificarea modului de rambursare prevăzut în contractul de credit. 10. Prin hotărârea din 18 aprilie 1996, Curtea de Casație a infirmat hotărârea Tribunalului de Comerț pe motiv că acesta nu se baza pe considerațiile unui raport de expertiză. 11. La 21 noiembrie 2001, ținând cont de raportul de expertiză din 28 august 2000, Tribunalul a acceptat acțiunea reclamantului și a ordonat ca rambursarea datoriei sale să fie eșalonată și să fie convertită în cărți turcești 12. Prin hotărârea din 2 decembrie 2002, Curtea de Casație infirmă hotărârea atacată pe motiv că raportul de expertiză nu conținea elemente care să demonstreze necesitatea de a modifica clauzele contractului de credit. 13. La 9 februarie 2005, Tribunalul de Comerț din Ankara a constatat incompetența sa rațională și a transmis cazul Tribunalului consumatorului din Ankara ( În ședința din 13 septembrie 2005, tribunalul consumatorului a solicitat întocmirea unui nou raport de expertiză. 15. La 17 noiembrie 2005, noul raport de expertiză a fost întocmit și depus la dosar. 16. printr-o hotărâre din 24 noiembrie 2005, tribunalul consumatorului a acceptat acțiunea reclamantului. 17. Prin hotărârea din 12 aprilie 2006, Curtea de Casație a confirmat hotărârea instanței consumatorului. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 18. Reclamantul a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil Perioada care trebuie luată în considerare a început la 26 iulie 1994, data introducerii acțiunii în fața Tribunalului de Comerț din Ankara și s-a încheiat la 12 aprilie 2006 cu hotărârea Curții de Casație și, prin urmare, a durat 11 ani și nouă luni pentru două instanțe. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. 22. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Daneshpayeh c. Turcia, 21086/04, §§ 29, 16 iulie 2009). 23. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Daneshpayeh citată anterior 24. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) punctul II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 25. Reclamantul solicită 200 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și solicită, de asemenea, 20 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 26. Guvernul contestă aceste pretenții. 27. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că reclamantului trebuie să i se acorde 8 400 EUR pentru prejudiciul moral. 28. Reclamantul nu solicită nicio sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, astfel încât să nu i se aloce o sumă în acest sens. 29. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 8 400 EUR (opt mii patru sute de euro) pentru a fi convertit în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 30 noiembrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Grefier Adjunct Președinte
DEUXIÈME SECTION
c. TURQUIE
(
Requête n
o
29064/06)
ARRÊT
Cet arrêt a été révisé conformément à l’ article 80 du règlement de la Cour
par un arrêt prononcé le 12 juillet 2011
30 novembre 2010
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Karanfilli c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en un Comité composé de
:
Dragoljub Popović,
président,
András Sajó,
Kristina Pardalos,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 novembre 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
29064/06) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Akin Karanfilli («
le requérant
»), a saisi la Cour le 10 juillet 2006 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par son agent.
3.
Le 9 mars 2009, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. En application du Protocole
n
o
14, la requête a été attribuée à un Comité.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1941 et réside à Ankara.
5.
Le 1
er
octobre 1992, le requérant signa un contrat de crédit avec une banque.
6.
Le 26 juillet 1994, tenant compte de la crise économique et des variations des cours des devises étrangères, le requérant introduisit une action devant le tribunal de commerce d'Ankara pour demander la modification des conditions de remboursement prévues par le contrat.
7.
Par un jugement du 30 décembre 1994, le tribunal rejeta l'action du requérant.
8.
Par un arrêt du 7 juillet 1995, la Cour de cassation infirma le jugement du tribunal de commerce.
9.
Par un jugement du 24 janvier 1996, le tribunal accepta l'action du requérant et ordonna la modification du mode de remboursement prescrit dans le contrat de crédit.
10.
Par un arrêt du 18 avril 1996, la Cour de cassation infirma le jugement du tribunal de commerce au motif que celui-ci ne se fondait pas sur les considérations d'un rapport d'expertise.
11.
Le 21 novembre 2001, tenant compte du rapport d'expertise du 28
août 2000, le tribunal accepta l'action du requérant et ordonna d'échelonner le remboursement de sa dette et de la convertir en livres turques.
12.
Par un arrêt du 2 décembre 2002, la Cour de cassation infirma le jugement attaqué au motif que le rapport d'expertise ne contenait pas des éléments pouvant faire preuve de la nécessité de modifier des clauses du contrat de crédit.
13.
Le 9 février 2005, le tribunal de commerce d'Ankara constata son incompétence
ratione materiae
et transmit le dossier au tribunal du consommateur d'Ankara (
tüketici mahkemesi
).
14.
A l'audience du 13 septembre 2005, le tribunal du consommateur demanda l'établissement d'un nouveau rapport d'expertise.
15.
Le 17 novembre 2005, le nouveau rapport d'expertise fut établi et versé au dossier.
16.
Par un jugement du 24 novembre 2005, le tribunal du consommateur accepta l'action du requérant.
17.
Par un arrêt du 12 avril 2006, la Cour de cassation confirma le jugement du tribunal du consommateur.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
18.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention.
19.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
20.
La période à considérer a débuté le 26 juillet 1994, date d'introduction de l'action devant le tribunal de commerce d'Ankara et s'est terminée le 12 avril 2006 par l'arrêt de la Cour de cassation. Elle a donc duré onze ans et neuf mois, pour deux instances.
21.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
22.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement de la requérante et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Daneshpayeh c. Turquie
, n
o
21086/04, §§
26
‑
29, 16
juillet 2009).
23.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Daneshpayeh
précité).
24.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
25.
Le requérant réclame 200 euros (EUR) au titre du préjudice matériel. Il demande également 20
000 EUR pour le préjudice moral qu'il aurait subi.
26.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
27.
La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu'il y a lieu d'octroyer au requérant 8 400 EUR
au titre du préjudice moral.
28.
Le requérant ne demande aucune somme au titre de frais et dépens de sorte qu'il n'y a pas lieu de lui allouer de somme à ce titre.
29.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, 8
400 EUR (huit mille quatre cents euros) à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 30 novembre 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Françoise Elens-Passos
Dragoljub Popović
Greffière adjointe
Président