Publicat la 26 februarie 2024 CUARTA SECȚIUNE Aplicația nr. 57499/18 Zaruhi HOVHANNISIAN și Olia AZATYAN împotriva Armenia depusă la 7 noiembrie 2018 comunicată la 6 februarie 2024 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții, dna Zaruhi Hovhannisyan și dna Olia Azatyan, sunt cetățeni armeni născuți în 1974 și, respectiv, 1981 și trăiesc în Erevan. Ele sunt reprezentate în fața Curții de domnul T. Yegoryan și dna Hakobyan, avocați practicant în Erevan. Circumstanțele cauzei Pot fi rezumate faptele, astfel cum au prezentat reclamanții. La 2 decembrie 2013, președintele rus a efectuat o vizită de stat în Armenia. În aceeași zi, reclamanții, ca o exprimare a protestului lor împotriva politicii externe a Președintelui armenian, dl Serzh Sargsyan, au atașat un poster care spune: „Tatăl lui Serzh a sosit” la o suprapassare pe una dintre străzile principale ale lui Yerevan. Acțiunile lor au fost oprite de ofițeri de poliție în datorie pentru a asigura ordinea publică și securitatea pe parcursul vizitei de stat a Președintelui Rus. Reclamanții au fost arestați și duși la o secție de poliție în care înregistrările de „arestarea și administrarea unei persoane care a comis o infracțiune administrativă” ( În cazul fiecărui solicitant, au fost întocmite înregistrări ale unei infracțiuni administrative care stabiliseră că reclamanții, după atârnarea posterului, nu au ascultat o ordine legală a poliției de a „oprește acțiunile” în încălcarea articolului 182 din Codul de infracțiuni administrative. Se pare că poliția nu a instituit o procedură administrativă pentru ca reclamanții să fie amendați. La 23 iunie 2014, reclamanții au depus o cerere la Curtea Administrativă în temeiul articolului 69 din Codul de Procedință Administrativă care contesta acțiunile poliției care intervin cu dreptul lor la libertatea de exprimare și de adunare și dreptul lor la libertate. , că poliția nu le-a ordonat niciodată să oprească orice acțiune sau să prezinte motive legale pentru interzicerea protesturilor lor. Reclamanții se plângeau, de asemenea, că poliția nu a încercat să-și verifice identitatea, nici să elaboreze un dosar al unei infracțiuni administrative la fața locului înainte de arestarea lor. La 18 iunie 2015, Curtea Administrativă a respins cererea reclamanților, constatând, în special, că „prin agațarea unui afiș cu un anumit conținut”, reclamanții au încălcat ordinul public și că „din perspectiva exprimării unui aviz” a fost „un exercitare ilegală a acestui drept”. Curtea a susținut că ordinul de poliție și arestarea ulterioară a reclamanților au fost legale și argumentul reclamanților cu privire la ilegalitatea acțiunilor poliției care au condus la o interferență nejustificată cu dreptul lor la libertatea de exprimare a fost nefondat. În acest sens, Curtea Administrativă a examinat înregistrările prezentate de solicitanți, constatând că nu a demonstrat argumentul că poliția nu a dat nici o ordine înainte de arest. De asemenea, instanța a constatat, pe baza unui dosar de poliție, că arestarea lor nu a depășit termenul maxim de trei ore prevăzut de lege. La 27 mai 2016, reclamanții au depus un recurs, susținând argumente similare cu cele din cererea lor. La 17 ianuarie 2018, Curtea Administrativă de Apel a respins apelul reclamanților și a susținut hotărârea Curții administrative. La 21 februarie 2018, reclamanții au depus un recurs asupra unor puncte de drept declarate inadmisibilă pentru lipsa de merit de către Curtea de Casație la 27 Aprilie 2018. Această decizie a fost pronunțată în fața reclamanților la 7 mai 2018. ), prevede că prin depunerea unei cereri de recunoaștere, un reclamant poate solicita o recunoaștere a ilicității a unui act administrativ care nu mai are forță juridică, sau a unei acțiuni sau a unei acțiuni încheiate sau în alt mod, dacă reclamantul are un interes legitim în a avea actul, acțiuni sau inacțiunea în cauză recunoscută ca ilegal, adică în cazul în care (a) există riscul ca un act administrativ similar care interfirmă să fie promulgat sau să se realizeze o acțiune similară într-o situație similară; sau (b) reclamantul intenționează să caute prejudicii pecuniare; sau (c) reclamantul urmărește scopul de a reabilita onoarea, demnitatea sau reputația comercială. Codul infracțiunilor administrative (Din 1 iunie 1986) art. 182 din Codul de infracțiuni administrative prevede că nesolicitarea unui ordin legal de serviciu militar sau a unui ofițer de poliție eliberat în îndeplinirea sarcinilor sale de a păstra ordinea publică și de a asigura siguranța publică ar duce la o amendă de 50 de ori la salariul minim fix. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție că privarea lor de libertate este arbitrară și nejustificată. Reclamanții se plâng în temeiul articolelor 10 și 11 din Convenție că arestarea lor a încălcat drepturile lor la libertatea de exprimare și libertatea de asamblare. 11 din Convenție în termen de șase luni de la data deciziei finale, conform articolului 35 § 1 din Convenție? În special, procedurile inițiate de reclamanții în temeiul articolului 69 § 3 din Codul de Procedură Administrativă au fost o soluție eficace în sensul articolului 35 § 1 din Convenție în ceea ce privește plângerile lor în temeiul articolului 5 § 1, 10 și 11 din Convenție? În acest context, Guvernul este solicitat să explice în mod specific: a) dacă instanța administrativă are competența de a examina plângerile reclamanților, având în vedere condițiile prevăzute la art. 69 § 3 litera (a-c), și b) ce fel de recurs ar fi putut obține reclamanții ca urmare a acestor proceduri (a se vedea, printre altele autorități, Gavril Yosifov v. Bulgaria , nr. 74012/01, § 41, 6 noiembrie 2008 . Guvernul este, de asemenea, solicitat să furnizeze exemple de practică internă relevantă. Presupunând că procedura în cauză era un remediu eficace: (a) Privarea de libertate a reclamanților la 2 Decembrie 2014 este compatibil cu cerințele articolului 5 § 1 din Convenție? În special, privarea lor de libertate a fost legală și necesară în sensul articolului respectiv (a se vedea Navalnyy c. Rusia [GC] nos. 29580/12 și altele 4 § 71, 15 noiembrie 2018, și Berkman c. Rusia , nr. 46712/15, §§ 34-38, 1 decembrie 2020)? (b) A existat o încălcare a dreptului reclamanților la libertatea de exprimare și libertatea de asamblare în contravenție cu articolele 10 și 11 din Convenție?
Published on 26 February 2024
Application no. 57499/18
Zaruhi HOVHANNISYAN and Olya AZATYAN
against Armenia
lodged on 7 November 2018
communicated on 6 February 2024
The applicants, Ms Zaruhi Hovhannisyan and Ms Olya Azatyan, are Armenian nationals who were born in 1974 and 1981 respectively and live in Yerevan. They are represented before the Court by Mr T. Yegoryan and Ms
L.
Hakobyan, lawyers practising in Yerevan.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.
On 2 December 2013 the Russian President paid a state visit to Armenia.
On the same day the applicants, as an expression of their protest against the foreign policy of the Armenian President, Mr Serzh Sargsyan, attached a poster saying “Serzh’s father has arrived” to the railing of an overpass on one of the main streets of Yerevan. Their actions were stopped by police officers on duty to ensure public order and security throughout the state visit of the Russian President. The applicants were arrested and taken to a police station where records of “bringing-in and administrative arrest of a person who has committed an administrative offence” (
արձանագրություն իրավախախտում կատարած անձի բերումը և վարչական ձերբակալումը իրականացնելու մասին
) were drawn up in respect of each applicant. Subsequently, records of an administrative offence were drawn up setting out that the applicants, having hung the poster, had disobeyed a lawful order of the police to “stop their actions” in breach of Article 182 of the Code of Administrative Offences. It appears that the police did not institute administrative proceedings to have the applicants fined.
On 23 June 2014 the applicants lodged a claim with the Administrative Court under Article 69 of the Code of Administrative Procedure contesting the actions of the police interfering with their right to freedom of expression and assembly and their right to liberty. They argued,
inter alia
, that the police had never ordered them to stop any action or presented any legal grounds for prohibiting their protest. The applicants also complained that the police had attempted neither to check their identity, nor to draw up a record of an administrative offence on the spot before arresting them.
On 18 June 2015 the Administrative Court rejected the applicants’ claim, finding, in particular, that “by hanging a poster with a certain content” the applicants had violated public order and that “from the perspective of expressing an opinion” it was “an unlawful exercise of that right”. The court held that the police order and the applicants’ subsequent arrest had been lawful and the applicants’ argument regarding the unlawfulness of the actions of the police leading to an unjustified interference with their right to freedom of expression was groundless. In doing so, the Administrative Court examined footage submitted by the applicants, finding that it did not prove their argument that the police had not given any orders before their arrest. The court also found, based on a police record, that their arrest had not exceeded the maximum three-hour time-limit provided by law.
On 27 May 2016 the applicants lodged an appeal, raising arguments similar to those in their claim.
On 17 January 2018 the Administrative Court of Appeal dismissed the applicants’ appeal and upheld the judgment of the Administrative Court.
On 21 February 2018 the applicants lodged an appeal on points of law which was declared inadmissible for lack of merit by the Court of Cassation on 27
April 2018. This decision was delivered on the applicants on 7
May 2018.
RELEVANT LEGAL FRAMEWORK AND PRACTICE
Code of Administrative Procedure (as in force from 7
january 2014 and before the constitutional court’s judgment of 17 December 2019)
Article
69 §
3 of the Code of Administrative Procedure, entitled “Acknowledgement claim” (
ճանաչման հայց
), provides that by lodging an acknowledgement claim a claimant may request an acknowledgement of unlawfulness of an interfering administrative act, which no longer has legal force, or of performed or otherwise terminated action or inaction, if the claimant has a legitimate interest in having the act, action or inaction in question acknowledged as unlawful, that is if (a) there is a risk that a similar interfering administrative act will be enacted or a similar action will be performed in a similar situation once again; or (b) the claimant intends to seek pecuniary damages; or (c) the claimant pursues the aim of rehabilitating his honour, dignity or business reputation.
Code of administrative offences (IN FORCE FROM 1
june 1986)
Article
182 of the Code of Administrative Offences provides that disobeying a lawful order of a military serviceman or a police officer issued in the performance of his duties of preserving public order and of ensuring public safety would result in a fine in the amount of 50 times the fixed minimum wage.
1.
The applicants complain under Article 5 § 1 of the Convention that their deprivation of liberty was arbitrary and unjustified.
2.
The applicants complain under Articles 10 and 11 of the Convention that their arrest infringed their rights to freedom of expression and freedom of assembly.
1.
Did the applicants lodge their complaints under Articles 5 § 1, 10 and
11 of the Convention within six months from the date of the final decision, as required under Article 35 § 1 of the Convention? In particular, were the proceedings instituted by the applicants under Article 69 § 3 of the Code of Administrative Procedure an effective remedy within the meaning of Article
35 §
1 of the Convention in respect of their complaints under Articles
5 §
1, 10 and 11 of the Convention? In this context, the Government are specifically requested to explain (a) whether the administrative courts had jurisdiction to examine the applicants’ complaints, given the conditions specified in sub-paragraphs (a-c) of Article
69 §
3; and (b) what kind of redress the applicants could have obtained as a result of those proceedings (see, among other authorities,
Gavril Yosifov v. Bulgaria
, no. 74012/01, § 41, 6
November 2008).
The Government are also requested to provide examples of relevant domestic practice.
2.
Assuming that the proceedings in question were an effective remedy:
(a)
Was the applicants’ deprivation of liberty on 2
December 2014 compatible with the requirements of Article 5 § 1 of the Convention? In particular, was their deprivation of liberty lawful and necessary within the meaning of that Article (see
Navalnyy v. Russia
[GC]
,
nos. 29580/12 and 4 others, § 71, 15 November 2018, and
Berkman v.
Russia
, no.
46712/15, §§
34-38, 1
December 2020)?
(b)
Has there been a violation of the applicants’ right to freedom of expression and freedom of assembly contrary to Articles 10 and 11 of the Convention?