LEVENEZ c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

19.01.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

LEVENEZ c. FRANCE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 30643/06 prezentate de Jacques și Catherine LEVENEZ împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 19 ianuarie 2010 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Renate Jaeger, Jean-Paul Costa, Rait Maruste, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Zdravka Kalaydjieva, judecători; Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 25 iulie 2006, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie: Catherine Levenez, sunt un cuplu de resortisanți francezi, născuți în 1960 și, respectiv, 1967 și care își au reședința în Chateaunoume-du-Faou. Ei sunt revendicați atât în nume propriu, cât și în numele copiilor lor, A., E., B. și V., născuți în 1990, 1992, 1995 și 2002. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Gourvennec, avocat la Brest. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Faptele În 1992, reclamanta, deja mamă a unui copil, a început o nouă sarcină. Primele două ecografii de control nu au arătat probleme speciale. A treia ecografie, efectuată la 18 august 1992, la 32 de săptămâni de sarcină, a evidențiat ascita fetală (efuzarea de lichid) și întârzierea creșterii. L.O.O.S. care urma sarcina reclamantei la: la centrul de diagnostic prenatal al centrului spitalicesc universitar (CHU) din Brest pentru a realiza un supliment morfologic de sonografie cu prelevare de sânge fetal, în special pentru a elimina o anomalie de tip cromozomic. La 22 august 1992 s-a efectuat ecografia morfologică și s-a efectuat o amniocenteză. Un test virusologic s-a dovedit a fi negativ. La studiul cariotipului (cardul cromozomic al fătului), realizat la laboratorul citogenetic al CHU de către DLB, nu a dezvăluit anomalie. E. născut la 23 septembrie 1992. Ea a avut o dimensiune și o greutate sub normal și o microcefalie. Ea a rămas în spital până la 31 Mai târziu, ea a prezentat o întârziere a creșterii, anomalii neurologice și morfologice, și episoade de epilepsie. Ea a fost spitalizat de mai multe ori. La 13 aprilie 1994, având în vedere semnele clinice, D. P. a luat în considerare diagnosticul de monosomie a brațului scurt al cromozomului 4 Acest lucru este un handicap major, care privează bolnavul de autonomie. 2. Procedurile în fața instanțelor administrative a) Procedura în La 11 august 1994, Consiliul reclamanților îl sesizează pe președintele Tribunalului Administrativ din Rennes cu privire la o hotărâre judecătorească cu privire la numirea unui expert. Prin ordonanța din 22 septembrie 1994, președintele a acceptat această cerere și a desemnat un expert, care și-a depus raportul la 20 ianuarie 1995. Potrivit expertului, nu a existat nicio eroare tehnică sau eroare de interpretare în momentul diagnosticării prenatale. El a subliniat că, chiar dacă există o neînțelegere generală între DLB, care a efectuat examinarea și șeful său de serviciu, D R., această neînțelegere nu a afectat rezultatele examenului și că, în cazul în care D LB nu a beneficiat în acel moment de o aprobare ministerială (quelle a primit ulterior), titlurile sale, lucrări și funcții au fost adaptate la postul său. El a precizat că limitele acestui tip de examinare se referă la faptul că anomaliile nu pot fi detectate decât dacă acestea au o dimensiune minimă. Or, în cazul E., este vorba despre o anomalie de dimensiuni mici, Infra-cromosomic mai mult, care nu a putut fi evidențiat printr-o analiză clasică, cum ar fi cea efectuată, ci doar printr-o analiză moleculară. L Reclamanții au pus în practică în mod privat o altă expertiză, al cărei raport, din 9 februarie 1995, concluzionează că CHU a comis greșeli, ținând cont în special de faptul că o persoană neautorizată (D LB) a efectuat examinarea cariotipului. (b) Procedura de fond Prin scrisoarea din 17 octombrie 1995, avocatul reclamanților adresat directorului CHU de Brest o cerere prealabilă de despăgubire, solicitând, cu titlu de provizion, un milion de franci francezi (FRF), adică 152 449 de euro (EUR). Această cerere a fost respinsă de CHU prin scrisoarea din 7 martie 1996. La 9 februarie 1996, reclamanții au sesizat instanța administrativă cu privire la o acțiune de condamnare a CHU, dacă este necesar după o nouă expertiză, pentru a remedia prejudiciul care rezultă pentru aceștia din diagnosticul efectuat de centrul citogenetic și pentru a le aloca un fond de un milion de FRF (152 449 EUR). Prin hotărârea din 10 iulie 1996, instanța a dispus o nouă expertiză, încredințată D L-P. L mai mare expert a prezentat raportul său la 27 aprilie 1998. Concluzia sa este că anomalia de care suferea E. (micro-deleția) era deosebit de dificil de evidențiat fără elemente clinice și că a fost, în mod logic, imposibil de detectat în perioada prenatală. El a precizat că D LB fusese instruită în domeniul diagnosticului prenatal și primise aprobarea de la D prin hotărârea din 3 februarie 1999, instanța a respins recursul reclamanților la motivele pe care nu reiese din concluziile celor doi experți că cariotipul a fost practicat în condiții defectuoase în pofida lipsei de competență a D LB, care a avut competențele tehnice necesare în domeniul diagnosticului prenatal, pe care nu l-a avut nici o legătură cauzală între, pe de o parte, această lipsă de putere și climatul care domnea în laborator și, pe de altă parte, eroarea de diagnosticare și pe care experții au concluzionat că a fost imposibil la momentul respectiv, ținând cont de tipul de anomalie în cauză și de dimensiunea sa sub cromozomic mai mult, să o evidențieze în timpul perioadei prenatale. Prin hotărârea din 28 iunie 2002, Curtea Administrativă a Penitenciarelor a confirmat hotărârea, cu privire la motivele pentru care diagnosticul prenatal nu fusese afectat de nicio eroare de interpretare sau defecțiune tehnică, că, în absența oricărui semn clinic, ar fi imposibil să se evidențieze anomalia în perioada prenatală în funcție de datele obținute atunci din știința medicală și că, în aceste circumstanțe, diagnosticul nu caracteriza o eroare constitutivă a unei erori medicale de natură să angajeze răspunderea centrului spitalicesc. Curtea consideră că lipsa de aprobare a DLB și neînțelegerea sa cu D nu au constituit o eroare în funcționarea și organizarea serviciului. În cele din urmă, instanța a considerat că a fost vorba despre relații de competență că nu era afectată de o marjă de eroare neobișnuită, care ar fi trebuit să impună o informație specială reclamanților care să justifice examinări suplimentare și că, în aceste condiții, nici o lipsă de informații nu putea fi reprovocată în cadrul CHU. Sesizat de recurente, Consiliul de Stat a statuat la 24 februarie 2006.Înalta instanță a anulat hotărârea Curții Administrative de Apel, pe motiv că aceasta din urmă nu era explicată cu privire la neaplicarea în litigiul din art. 1 din legea din 4 martie 2002 (a se vedea mai jos partea Drept intern relevant), aplicabilă organismelor în curs de desfășurare. Consiliul a decis să soluționeze cauza în fond, în temeiul articolului L. 821 din Codul de Justiție administrativă. El consideră incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție dispozițiile articolului 1 din legea menționată anterior, în măsura în care acestea se referă la instanțele în curs (a se vedea Maurice c. Franța [GC], n 11810/03, § 94 și Draon France ([GC], n 1513/03, § 86) și a considerat că acest articol nu se putea aplica în cazul instanței care a fost angajată de solicitanți. Pe fond, Consiliul a reținut că prelevarea de lichid amniotic de la reclamantă nu a scos în evidență anomalia care poate fi demascată în funcție de cunoștințele științifice și că nici o greșeală nu a fost comisă în realizarea examinării și interpretarea rezultatelor sale. Înalta jurisdicție a considerat, de asemenea, că nu a existat nici o greșeală în organizarea și funcționarea CHU care ar fi putut să-și asume responsabilitatea, în măsura în care, în cazul în care Dr. LB nu ar fi avut la data la care l-a examinat pe acesta a obținut ulterior, ea a primit o formare în domeniul diagnosticului prenatal și deținea calificările necesare. În cele din urmă, Consiliul a considerat că nu era vorba despre faptul că examinarea a fost efectuată în condiții care afectează rezultatele sale de o marjă de eroare neobișnuită care să justifice faptul că reclamanții sunt informați și obligați să efectueze examinări suplimentare și că, prin urmare, CHU nu a comis nici o greșeală, abținând să le dea astfel de informații. Dreptul și practica internă relevante 1. Repararea prejudiciilor care rezultă din handicap O expunere de drept intern relevantă figurează în cauzele mauritiene menționate anterior 38-59), Draon menționată anterior (§ 36-58) și Petri și Leblanc c. Franța ((dec.), n 28565/06, 26 august 2008). 2002-303 din 4 martie 2002 (referitor la drepturile bolnavilor și la calitatea sistemului de sănătate) nimeni nu poate să se prevaleze de un prejudiciu numai din cauza nașterii sale. Persoana născută cu handicap din cauza unei abateri medicale poate obține despăgubiri pentru prejudiciile suferite atunci când actul vinovat a provocat în mod direct handicapul sau a agravat sau nu a permis luarea măsurilor susceptibile de a fi reduse. În cazul în care răspunderea unui profesionist sau a unei instituții de sănătate este angajată față de părinții unui copil născut cu un handicap care nu a fost identificat în timpul sarcinii ca urmare a unei abateri grave, părinții pot solicita o despăgubire numai pentru prejudiciul lor. Acest prejudiciu nu poate include sarcinile speciale care decurg, pe toată durata vieții copilului, din acest handicap. Compensarea acestuia din urmă este o chestiune de solidaritate națională. Dispozițiile prezentului I se aplică organismelor în curs, cu excepția celor în care acesta a fost hotărât în mod irevocabil asupra principiului despăgubirii. II. Orice persoană cu handicap are dreptul, indiferent de cauza deficienței sale, la solidaritatea întregii colectivități naționale. (...) Legea din 11 februarie 2005 a codificat primele trei paragrafe de la lit. I din acest articol la art. L. 11-5 din Codul de acțiune socială și al familiilor (Mauria menționată anterior, § 54 și s. și Draon menționat anterior, §§ 53 și s.). 2. Întreruperea tratamentului de sarcină Dispozițiile relevante din Codul de sănătate publică, aplicabile în momentul faptelor, sunt următoarele Articolul L. 162-12 În orice moment, întreruperea voluntară a unei sarcini poate fi efectuată dacă doi medici demonstrează, după examinare și discuție, că continuarea sarcinii pune în pericol grav sănătatea femeii sau că există o probabilitate ridicată ca copilul nenăscut să fie atins de o afecțiune deosebit de gravă recunoscută ca incurabilă în momentul diagnosticării. Unul dintre cei doi medici trebuie să își desfășoare activitatea într-o instituție publică de sănătate sau într-o instituție de sănătate privată care îndeplinește condițiile prevăzute în art. 176 și altul să fie înscris pe o listă de experți aproape de Curtea de Casație sau în apropierea unei instanțe judecătorești. În plus, în cazul în care întreruperea sarcinii este avută în vedere pe motiv că: există o mare probabilitate ca copilul nenăscut să fie atins de o afecțiune deosebit de gravă recunoscută ca incurabilă în momentul diagnosticării, unul dintre acești doi medici trebuie să își desfășoare activitatea într-un centru de diagnosticare prenatală multidisciplinară. Un exemplar al consultării este prezentat la adresa: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2005-911 din 28 iulie 2005, dispune de Consiliul de Stat competent să cunoască în primul și în ultimă instanță: Acțiuni în răspundere împotriva statului pe durata excesivă a procedurii în fața instanței administrative. GRIFS 1. Invocând articolele 6 și 13 din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii. 2. Ei susțin încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție și susțin că examinarea citogenetică a fost practicată de către D LB, care nu dispunea de autorizație, și că CHU ar fi trebuit să le informeze cu privire la riscul de eroare de interpretare a cariotipului. În consecință, ei consideră că condițiile de angajare a responsabilității CHU sunt întrunite, ei au o creanță față de aceasta, analizând într-o valoare patrimonială Prin urmare, ei puteau spera în mod legitim să obțină despăgubiri pentru prejudiciile suferite. (3) Citând art. 8 din Convenție, ei se plâng că statul francez nu a instituit un sistem de compensare efectivă a sarcinilor specifice care decurg din handicapul copilului lor. În plus, ei consideră că eroarea de diagnosticare a privat-o pe reclamantă să recurgă liber la un avort terapeutic, în ciuda durerii unui astfel de gest. (1) Reclamanții se plâng de durata procedurii și de absența recursului în această privință. Ei invocă art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, care se citesc astfel Art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Perioada care trebuie luată în considerare în sensul articolului 6 alineatul (1) a început la 17 octombrie 1995, data cererii prealabile de despăgubire la CHU (X c. Franța, 31 martie 1992, § 31, seria A n 234 C) și s-a încheiat la 24 februarie 2006, adică o perioadă de zece ani și mai mult de patru luni. Curtea constată că această cerere a fost introdusă la 25 iulie 2006 și reamintește că orice litigiu întemeiat pe durata unei proceduri în fața instanțelor administrative introduse în fața acesteia la 1 ianuarie 2003, sau după această dată, fără a fi fost supus în prealabil instanțelor interne în cadrul unei acțiuni în răspundere pentru executarea defectuoasă a serviciului public de justiție, este inadmisibilă indiferent de stadiul procedurii interne (Broca și Texier-Micault c. Franța, n 27928/02 și 31694/02, § 22, 21 octombrie 2003). Prin urmare, în conformitate cu art. 1 și art. 4 din Convenție, Curtea a considerat, în hotărârea Broca și Texier Micault sus-menționată, că acțiunea în cauză se afla la un nivel suficient de certitudine, nu numai în teorie, ci și în practică, pentru a putea și a fi utilizat în sensul articolului 35 1 din convenție și ținând seama de afinitățile semnificative ale articolelor 13 și 35 alineatul (1) din convenție (Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 152, CEDH 2000 Mifsud c. Franța (dec.) [GC], nr. 57220/00, § 17, CEDH 2002 VIII), rezultă din aceasta că: este vorba despre o acțiune efectivă, în sensul articolului 13 menționat anterior (Seidel c. Franța (n, n 21764/03, § 22, 16 ianuarie 2007). Prin urmare, este vorba de o acțiune vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. 2. Reclamanții invocă încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 Convenției, care este astfel formulată Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Ei consideră că acestea au o creanță în raport cu CHU sanalizează într-o valoare patrimonială Curtea consideră că prezenta cauză trebuie să fie diferită de cauzele Maurice Draon Petri și Leblanc. Mai sus menționat, în care Curtea a considerat că reclamanții erau titulari de creanțe în despăgubire și că legea din 4 martie 2002 constituia o interferență în dreptul la respectarea bunurilor lor. Întradevăr, în prezenta cerere, Consiliul de Stat, conformându-se hotărârilor Maurice Draon Mai sus, a retras aplicarea legii din 4 martie 2002 pe motiv că aceasta era incompatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 Ar trebui, prin urmare, să se stabilească dacă reclamanții puteau să își asume dreptul de a deține un drept de proprietate asupra unui drept de proprietate, în sensul articolului 1 menționat anterior. Curtea amintește că noțiunea de "bunuri" poate să acopere atât de multe bunuri în prezent. Pentru ca o creanță să poată fi considerată o valoare patrimonială, trebuie să aibă o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (a se vedea în special Pressos Compania Naviera S.A. și altele c. Belgia, 20 noiembrie 1995, § 31 seria A n 332, Kopeckýc. Slovacia [GC], nr. 44912/98, § 52, CEDO 2004-IX, Maurice citată anterior, § 63 și Draon citată anterior, § 65. Din moment ce acest lucru este dobândit, poate intra în joc noțiunea de "speranță legitimă." Cu toate acestea, nu se poate concluziona că există o "speranță legitimă" În cazul în care există controverse cu privire la modul în care dreptul intern trebuie interpretat și aplicat și atunci când argumentele prezentate de solicitant în această privință sunt în cele din urmă respinse de instanțele naționale (Kopecký citată anterior, § 50 și Anheuser-Busch Inc. Portugalia [GC], n 73049/01, § 65 CEDH 2007 I). Curtea constată că, în prezenta cauză, instanțele interne au respins recursul reclamanților, în sine, pe baza rapoartelor de expertiză, motivele pe care le-a comis nicio abatere de la obligația de a examina și de a interpreta rezultatele și pe care nu putea fi reproșat CHU din cauza erorii în organizarea sau funcționarea serviciului, nici din cauza lipsei de informare. Curtea reamintește că are o competență limitată în ceea ce privește verificarea dacă dreptul național a fost interpretat corect și aplicat; nu îi revine sarcina de a se substitui instanțelor naționale, rolul său constând în principal în a se asigura că deciziile acestora din urmă nu sunt afectate în mod negativ sau diametral (Kopecký menționat anterior, § 56) și Anheuser Busch § 83), care nu este cazul în speță. Prin urmare, Curtea consideră că, în momentul în care reclamanții și-au inițiat acțiunea, creanța lor nu putea fi considerată suficient de stabilită pentru a se analiza într-o valoare patrimonială mai mică decât cea prevăzută la art. 1 din Protocolul nr. 1 (Kopecký citată anterior, § 58 a contrao Maurice citată anterior, § 70 și Draon citată anterior, § 72). Prin urmare, rezultă că acest aspect este incompatibil cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 3 și trebuie respins în conformitate cu art. 3. În cele din urmă, reclamanții au declarat încălcarea art. 8 din Convenție, care este astfel redactată Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale personale și familiale, a domiciliului și corespondenței. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea, sau să protejeze drepturile și libertățile altora. În primul rând, reclamanții se plâng de absența unui sistem de compensare efectivă a sarcinilor specifice care decurg din handicapul copilului lor. Curtea amintește că, în cauzele Maurice Draon menționate anterior, Curtea a considerat că regimul de despăgubire a prejudiciilor care rezultă din handicapul instituit prin legile din 4 martie 2002 și 11 februarie 2005 viza un scop legitim și nu a depășit marja de apreciere semnificativă de care dispun statele în acest domeniu (Mauria citată anterior, § 121-125 și Draon citată anterior, §§ 112-116. Comisia nu vede niciun motiv pentru a se asigura că această abordare nu este luată în considerare în prezenta cauză. În plus, reclamanții consideră că eroarea de diagnosticare a privat-o pe reclamantă de a recurge la avorturi terapeutice. Curtea amintește că întreruperea tratamentului de sarcină este supusă unor condiții de care aparține instanțelor interne de a evalua dacă acestea sunt îndeplinite (a se vedea Andret și alții c. Franța (dec.), n 1956/02, 25 mai 2004). În lipsa unei astfel de evaluări și având în vedere concluziile sale la punctul 2 de mai sus, Curtea nu identifică nicio aparență de încălcare a drepturilor pe care reclamanții le au în temeiul articolului 8 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte