DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 36607/06 de Abdullah YILMAZ împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 19 ianuarie 2010 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, Secțiunea Grefier Având în vedere cererea depusă la 3 august 2006, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Abdullah Yılmaz, este un național turc născut în 1965 și locuiește în Eskișehir. El este reprezentat în fața Curții de către dl Ata, un avocat care practică în Eskișehir. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este un funcționar public care lucrează ca profesor de studii religioase într-o școală de stat. În anul 2000, el a trecut mai multe examinări organizate de Ministerul Educației („ Ministerul”) care urmează să fie desemnate la un post temporar în străinătate. Totuși, autoritățile au refuzat să numească reclamantul la această poziție. La 1 noiembrie 2000, el a solicitat o explicație de la Minister cu privire la motivele respingerii cererii sale. La 17 noiembrie 2000, Ministerul a informat reclamantul că nu a îndeplinit cerințele prevăzute în secțiunea A din Regulamentul nr. 2000/11 privind criteriile de admisibilitate pentru numirea candidaților la poziții în străinătate. La 5 ianuarie 2001, reclamantul a înaintat o procedură împotriva Ministerului în fața Curții Administrative Eskișehir și a solicitat o suspendare a executării și anulării deciziei administrative. El a indicat că secțiunea B a Regulamentului nr. 2000/11 a declarat că profesorii care nu îndeplinesc criteriile prevăzute în secțiunea A nu vor fi acceptați pentru a prezenta examenele. El susține că decizia Ministerului este arbitrară și ilegală, deoarece se presupune clar că a îndeplinit fiecare criteriu înainte de a prelua examenele. În răspunsul său la afirmațiile reclamantului, Ministerul a declarat următoarele: „Se bazează pe Directiva privind investigațiile de securitate, administrația are dreptul de a efectua investigațiile necesare privind personalul care trebuie desemnat în străinătate. Dacă rezultatul acestei anchete este negativ, Ministerul Educației formează apoi un comitet de evaluare. În cazul reclamantului, Comitetul a stabilit că reclamantul nu a fost eligibil pentru taxa în străinătate. La 30 august 2000, Hotărârea Generală a Educației a aprobat această decizie.” De asemenea, Ministerul a prezentat mai multe documente Curții Administrative, inclusiv deciziile Consiliului de Evaluare și un raport etichetat „secret” privind viața personală și de familie a reclamantului. Raportul a indicat următoarele: „... reclamantul a fost arestat și eliberat în 1987 la Kayseri pentru implicare în evenimente în care o statuie Ataturk a fost deteriorată; găzduiește oaspeții săi bărbați și femei în camere separate; soția sa, A.Y., urmează codul de rochie islamică în viața ei cotidiană și poartă o perucă la școala unde lucrează. Acest raport nu poate fi utilizat ca dovezi juridice. Dacă este necesar să fie utilizat astfel, informațiile din raport trebuie să fie demonstrate mai întâi de instituțiile relevante.” Acest raport a fost comunicat reclamantului, care și-a prezentat argumentele contra. La 27 februarie 2001, Curtea Administrativă Eskișehir a respins cererea reclamantului de a suspenda executarea deciziei administrative. La 13 septembrie 2001, Curtea a respins cazul. Hotărârea a citit după cum urmează: „În conformitate cu secțiunea A a Regulamentului nr. 2000/11 privind criteriile de admisibilitate pentru numirea candidaților la poziții în străinătate, reclamanții nu ar trebui să aibă o condiție care ar împiedica datoria. Regulamentul prevede că existența unei astfel de condiții va fi determinată de Consiliul de evaluare al Ministerului. În plus, articolele relevante ale Directivei privind investigațiile de securitate prevăd că personalul care solicită poziții în străinătate ar fi supus unei anchete și că un comitet de evaluare ar fi format dacă această anchetă ar avea rezultate negative. Pe baza dosarului, se observă că reclamantul a reușit în examinarea poziției. Cu toate acestea, Consiliul de evaluare a hotărât că el nu a fost eligibil pentru datorie. Curtea consideră că, datorită condițiilor specifice ale acestei datorii, decizia administrativă impugnată a fost eliberată în limitele aprecierii administrației pentru protecția interesului public. Prin urmare, Curtea decide să respingă cazul.” La 5 noiembrie 2001, reclamantul a apelat împotriva hotărârii, declarând că decizia administrativă a fost eliberată pe baza raportului privind investigarea securității. El a susținut că decizia este ilegală și a încălcat dreptul său de a respecta viața sa privată. La 23 ianuarie 2002, Curtea Administrativă Supremă a respins cererea reclamantului de ședere. În cadrul procedurii dinaintea Curții Administrative Supreme, avizul scris al Procurorului în legătură cu cererea de recurs a reclamantului nu a fost comunicat reclamantului. La 13 mai 2005, Curtea Administrativă Supremă a susținut hotărârea Curții Administrative Eskișehir. La 19 decembrie 2005, Curtea Administrativă Supremă a respins cererea de rectificare a reclamantului. Reclamantul a primit o copie a acestei decizii finale la 7 februarie 2006. Reclamantul a prezentat Curtea două hotărâri separate ale Curții Supreme de Administrație cu privire la cazurile în care candidații pentru poziții de predare similare în străinătate au fost refuzate numirea pe baza informațiilor colectate prin intermediul anchetelor de securitate: În decizia sa din 8 decembrie 2004, Curtea Administrativă Supremă a acceptat cererea reclamantului Y.Ș. de rectificare a hotărârii Curții Administrative din Ankara. Cazul se referă la o decizie administrativă care a respins numirea lui Y.Ș. la o poziție de predare în străinătate pe baza unui raport privind investigarea securității. După evaluarea articolelor 8 și 15 din Directiva privind investigațiile de securitate și a criteriilor de admisibilitate pentru numirea candidaților la poziții în străinătate, Curtea Administrativă Supremă a declarat următoarele: „... informațiile pe care decizia administrativă a fost bazată sunt orientate la informații și nu pot fi utilizate ca dovezi juridice. Deși administrația are o marjă de apreciere în alegerea persoanelor eligibile pentru anumite sarcini, decizia administrativă în cauză nu poate fi considerată legală, deoarece se bazează numai pe o anchetă de securitate cu privire la reclamantul care a reușit deja în examinarea taxei.” În decizia sa din 18 februarie 2005, Curtea Administrativă Supremă a respins cererea Ministerului Educației de rectificare a hotărârii Curții Administrative din Ankara. Cazul în cauză İ.K., care a fost refuzat de numire la o poziție de predare în Riyadh, datorită unei anchete de securitate care declară că el este extrem de religios. Curtea de primă instanță a hotărât că administrația nu își poate baza deciziile pe acuzații abstracte și că rapoartele de informații nu pot fi utilizate ca probe juridice, cu excepția cazului în care nu sunt susținute de documente și informații obiective. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la diferite aspecte ale procedurii administrative. El a menținut; că procedura administrativă nu a fost încheiată într-un timp rezonabil; că el nu a avut o audiere echitabilă în măsura în care instanța internă a adoptat decizii contradictorii în cazuri identice în care alți candidați predatori împotriva cărora au fost emise rapoarte de informații similare; că Curtea administrativă nu avea independență și imparțialitate; că instanța internă și-a încălcat dreptul la procedurile adversare, în sensul că nici raportul anchetei de securitate, nici avizele scrise ale procurorului în legătură cu cererea de recurs a acestuia nu i-au fost comunicate. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul a susținut că dreptul său la respectarea vieții sale private și de familie a fost încălcat de raportul investigației privind securitatea și decizia administrativă luată pe baza acestui raport. În cele din urmă, în baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul a susținut că a fost privat de salariul pe care l-ar fi câștigat dacă ar fi fost numit la poziție. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata excesivă a procedurilor administrative care au durat o perioadă de patru ani și unsprezece luni. El a susținut în conformitate cu același articol că avizul scris al procurorului în ceea ce privește cererea sa de concediu de recurs nu a fost comunicat lui și că Curtea Supremă Administrativă a adoptat decizii contradictorii în cazuri identice. El a susținut, în continuare, în temeiul articolului 8 din Convenție, că raportul de anchetă privind securitate împotriva acestuia a încălcat dreptul său de a respecta viața sa privată și de familie. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe guvernul contestat. Curtea a examinat, de asemenea, restul plângerilor reclamantului, astfel cum a prezentat el. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, constată că aceste plângeri nu dezvăluie nici o viziune a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea trebuie respinsă în unanimitate Decide să suspende examinarea plângerilor reclamantei cu privire la durata procedurii, necomunicarea avizului Procurorului Public, jurisprudența contradictorie a Curții Supreme de Administrație și dreptul reclamantului de a respecta viața sa privată; declara restul cererii inadmisibil. Președintele grefierului Sally Dolle Françoise Tulkens
Application no. 36607/06
by Abdullah YILMAZ
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 19
January 2010 as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
judges,
and Sally Dollé,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 3 August 2006,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Abdullah Yılmaz, is a Turkish national who was born in 1965 and lives in Eskișehir. He is represented before the Court by Mr
V.
Ata, a lawyer practising in Eskișehir.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
The applicant is a civil servant working as a teacher of religious studies in a State school.
In 2000, he passed several examinations organised by the Ministry of Education (“the Ministry”) to be appointed to a temporary post abroad. The authorities however refused to appoint the applicant to this position.
On 1 November 2000 he requested an explanation from the Ministry as to the reasons for the rejection of his application.
On 17 November 2000 the Ministry informed the applicant that he did not fulfil the requirements set forth in Section A of Regulation no.
2000/11 on the admissibility criteria for candidates to be appointed to positions abroad.
On 5 January 2001 the applicant brought proceedings against the Ministry before the Eskișehir Administrative Court and requested a stay of execution and annulment of the administrative decision. He indicated that Section B of Regulation no. 2000/11 stated that teachers who do not fulfil the criteria set forth in Section A will not be accepted to sit the examinations. He claimed that the Ministry’s decision was arbitrary and unlawful as he had clearly been assumed to have fulfilled every criteria before sitting the examinations.
In its response to the applicant’s claims, the Ministry stated as follows:
“Based on the Directive on Security Investigations, the administration has the right to conduct necessary investigations regarding personnel to be appointed abroad. If the result of this investigation is negative, the Ministry of Education then forms an Evaluation Board. In the applicant’s case the above-mentioned Board determined that the applicant was not eligible for the duty abroad. On 30 August 2000 the General Directorate of Education approved this decision.”
The Ministry also submitted several documents to the Eskișehir Administrative Court, including decisions of the Board of Evaluation and a report labelled ‘secret’ regarding the applicant’s personal and family life. The report indicated the following:
“...
–
the applicant was arrested and released in 1987 in Kayseri for involvement in events where an Ataturk statue was damaged;
–
he hosts his male and female guests in separate rooms;
–
his wife, A.Y., follows the Islamic dress code in her daily life and wears a wig at the school where she works.
This report cannot be used as legal evidence. If it needs to be used in such a way, the information in the report must first be proven by the relevant institutions.”
This report was communicated to the applicant, who submitted his counter arguments.
On 27 February 2001 the Eskișehir Administrative Court rejected the applicant’s request for a stay of execution of the administrative decision.
On 13 September 2001 the court dismissed the case. The judgment read as follows:
“According to Section A of Regulation no. 2000/11 on the admissibility criteria for candidates to be appointed to positions abroad, applicants should not have a condition that would hamper the duty. The Regulation states that the existence of such a condition would be determined by the Ministry’s Evaluation Board. Moreover, the relevant articles of the Directive on Security Investigations foresee that the personnel who apply for positions abroad would be subject to an investigation and that an Evaluation Board would be formed if that investigation bears negative results. Based on the case file, it is observed that the applicant succeeded in the examinations for the position. However, the Evaluation Board decided that he was not eligible for the duty. The Court holds that, due to the specific conditions of such duty, the impugned administrative decision was issued within the margin of appreciation of the administration for the protection of the public interest. The Court therefore decides to dismiss the case.”
On 5 November 2001 the applicant appealed against the judgment, stating that the administrative decision had been issued on the basis of the security investigation report. He argued that the decision was unlawful and violated his right to respect for his private life. He further requested a stay of execution of the decision.
On 23 January 2002 the Supreme Administrative Court rejected the applicant’s request for the stay.
During the proceedings before the Supreme Administrative Court, the written opinion of the Public Prosecutor concerning the applicant’s appeal request was not communicated to the applicant.
On 13 May 2005 the Supreme Administrative Court upheld the judgment of the Eskișehir Administrative Court.
On 19 December 2005 the Supreme Administrative Court rejected the applicant’s request for rectification. The applicant received a copy of this final decision on 7 February 2006.
B.
Relevant practice
The applicant submitted to the Court two separate decisions of the Supreme Administrative Court concerning cases where candidates for similar teaching positions abroad were refused appointment on the basis of information gathered through security investigations:
–
In its decision dated 8 December 2004, the Supreme Administrative Court accepted the plaintiff Y.Ș.’s request for rectification of the judgment of the Ankara Administrative Court. The case concerned an administrative decision which rejected Y.Ș.’s appointment to a teaching position abroad on the basis of a security investigation report. After evaluating Articles 8 and 15 of the Directive on Security Investigations and the admissibility criteria for the candidates to be appointed to positions abroad, the Supreme Administrative Court stated the following:
“... the information on which the administrative decision was based is intelligence oriented and cannot be used as legal evidence. Although the administration has a margin of appreciation in choosing the eligible persons for certain duties, the administrative decision at issue cannot be deemed lawful as it is solely based on a security investigation about the plaintiff who had already succeeded in the examinations for the duty.”
–
In its decision dated 18 February 2005 the Supreme Administrative Court rejected the Ministry of Education’s request for rectification of the judgment of the Ankara Administrative Court. The case concerned İ.K. who was refused appointment to a teaching position in Riyadh, due to a security investigation stating that he was extremely religious. The first-instance court had decided that the administration could not base its decisions on abstract allegations and that the intelligence reports could not be used as legal evidence unless supported by objective documents and information.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about various aspects of the administrative proceedings. He maintained;
–
that the administrative proceedings had not been concluded within a reasonable time;
–
that he had not had a fair hearing in so far as the domestic courts had adopted conflicting decisions in identical cases brought by other teaching candidates against whom similar intelligence reports had been issued;
–
that the Administrative Court had lacked independence and impartiality;
–
that the domestic courts had violated his right to adversarial proceedings, in that neither the security investigation report nor the written opinions of the public prosecutor concerning his appeal request had been communicated to him.
Invoking Article 8 of the Convention, the applicant submitted that his right to respect for his private and family life had been breached by the security investigation report and the administrative decision made on the basis of that report.
The applicant complained under Article 14 in conjunction with Articles
6 and
8 of the Convention that he had been subjected to discrimination
vis-à-vis
other teachers who had applied to be appointed to similar positions.
Finally, relying on Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, the applicant argued that he had been deprived of the salary which he would have earned if he had been appointed to the position.
1.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the excessive length of administrative proceedings which lasted for a period of four years and eleven months.
He maintained under the same Article that the public prosecutor’s written opinion concerning his request for leave to appeal was not communicated to him and that the Supreme Administrative Court adopted conflicting decisions in identical cases.
He further submitted under Article 8 of the Convention that the security investigation report against him violated his right to respect for his private and family life.
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of these complaints and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of them to the respondent Government.
2.
The Court has also examined the remainder of the applicant’s complaints as submitted by him. However, having regard to all the material in its possession, it finds that those complaints do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§
3 and
4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to adjourn
the examination of the applicant’s complaints concerning the length of proceedings, the non-communication of the Public Prosecutor’s opinion, the conflicting case-law of the Supreme Administrative Court and the applicant’s right to respect for his private life;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Registrar
President