Decizia nr. 59242/08 Recep YILMAZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 11 februarie 2020 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Arnfinn Bårdsen, Peeter Roosma, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 27 noiembrie 2008, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 28 august 2019, care solicită Curții să elimine aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Recep Yılmaz, este un cetățen turc, născut în 1955 și locuiește în Ankara. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Bir, un avocat care practică în Ankara. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 6 din Convenția pentru presupusa lipsă de independență și imparțialitate a Curții de Stat General din cauza prezenței ofițerului militar pe banca sa. În același sens, el a susținut, de asemenea, că, deși era un civil, el a fost judecat de o instanță compusă exclusiv de personal militar. Reclamantul s-a mai plângut de presupusa nedreptate a procedurii penale ca urmare a segregării disciplinare (oameni ihtilattani ), negarea rezultată a asistenței juridice în timp ce el a fost în custodie și admisia ulterioară de către instanța de judecată în dovada declarațiilor pe care le-a făcut-o în cursul acestei perioade. Reclamantul a afirmat în continuare că nu a fost informat cu privire la drepturile sale de bază înainte de a face declarații procurorului public. Solicitarea a fost comunicată guvernului THE LEI În ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind independența și imparțialitatea Curții de Stat General, după negocierile încheiate fără succes, prin o scrisoare din 28 august 2019, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație în vederea soluționării problemelor formulate de cerere. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Turciei oferă, prin această declarație unilaterală, să plătească reclamantului, dl Recep YILMAZ, 500 EUR (cincă sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral și orice cost și cheltuieli, inclusiv taxele avocatului, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului în vederea soluționării cazului pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plățile vor constitui rezoluția finală a cauzei în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Guvernul invită cu respect Curții să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să-l elimine din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție. Guvernul recunoaște, de asemenea, că, în momentul material, instanța militară care a judecat și a condamnat reclamantul nu a putut fi considerată independentă și imparțială în sensul articolului 6 din Convenție ( İbrahim Gürkan c. Turcia, nr.10987/10, 3 iulie 2012). Guvernul a afirmat, de asemenea, că subiectul încălcării constatate în cazul İbrahim Gürkan v, Turcia a fost rezolvată prin amendamentul din Legea nr. 353 prin Legea nr. 6000 a intrat în vigoare la 30 iulie 2010. Guvernul a remarcat în continuare că prin Legea nr. 677l, tribunalele militare au fost abolite.” Prin scrisoarea din 15 octombrie 2019, reprezentantul reclamantului a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, deoarece a constatat că suma oferită de Guvern este prea scăzută având în vedere gravitatea plângerilor. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 11. Curtea și-a stabilit practicile privind plângerile de independență și imparțialitate ale instanțelor militare din cauza prezenței unui ofițer militar în cadrul instanței sale din Gürkan c. Turcia (n. 10987/10, §§ 13-20, 3 iulie 2012). În această hotărâre, Curtea a susținut că ofițerul militar a rămas în serviciul armatei și a fost supus disciplinei militare și că acești ofițeri au fost desemnați ca judecători de către superiorii lor ierarhici și nu au beneficiat de aceleași garanții constituționale furnizate celorlalți doi judecători militari. Curtea a concluzionat, de asemenea, că Curtea penală militară care a judecat și condamnat reclamantul nu a putut fi considerată independentă și imparțială în sensul articolului 6 din Convenție. 6 § 1 din Convenție a constituit o satisfacție suficientă pentru prejudiciile morale suportate de solicitant. 12. Curtea observă, de asemenea, că guvernul a recunoscut în declarația lor unilaterală o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza independenței și imparțialității instanțelor militare. Este de asemenea important să se noteze că instanțele militare au fost abolite prin Legea nr. 677l. 13. Curtea constată în continuare că, până la 31 iulie 2018, art. 311 § (f) din Codul de Procedință Penală a furnizat reclamanților un remediu care presupune posibilitatea redeschiderii procedurilor penale numai pe baza unei hotărâri a Curții care constată o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale. Cu toate acestea, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 7145, la 31 iulie 2018, reclamanții au dreptul acum să depună o cerere de redeschidere a procedurii penale în urma unei hotărâri a Curții de a-și elimina cazul din lista cazurilor pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale, deoarece aceste două situații sunt acum enumerate în mod exhaustiv la art. 311 § 1 litera (f) din Codul de Procedință Penală ca motive pentru redeschiderea procedurii penale. Prin urmare, Curtea este convinsă că dreptul intern prevede o soluție prin care reclamanții pot solicita deschiderea procedurii în urma unei hotărâri sau a unei hotărâri care să elibereze o cerere pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale (contrast, Igranov și alții c. Rusia , nr. 42399/13 și altele, § 26, 20 martie 2018, cu alte referințe în el, și compară Sroka v. Polonia (dec.), nr. 42801/07, 6 martie 2012). 14. În acest sens, subliniază în continuare că, în conformitate cu jurisprudența și practica Curții, redeschiderea procedurii interne este cea mai adecvată modalitate de a oferi o soluție eficace la o presupusă încălcare a articolului 6 din convenție, dacă reclamantul o solicită. Prin urmare, se consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere remediere în ceea ce privește plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție. Având în vedere rolul subsidiar al Curții în protejarea drepturilor și libertăților garantate de Convenția și de Protocolele sale, Curtea constată că aceasta revine, în primul rând, autorităților naționale de a remedia orice încălcare a Convenției. 15. având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse – care este în conformitate cu sumele atribuite în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). Această decizie nu aduce atingere posibilității ca reclamantul să exercite orice altă cale de remediere disponibilă pentru obținerea unui recurs (a se vedea Jeronovičs c. Letonia [GC], nr. 44898/10, §§ 116 118, 5 iulie 2016). 16. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 17. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 18. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se ia această parte din aplicarea listei. În ceea ce privește celelalte plângeri în temeiul articolului 6 din Convenția 19. În baza articolului 6 §§ § 1 și 3 litera (c) din Convenție, reclamantul s-a mai plâns de faptul că a fost judecat în calitate de civil în fața unei instanțe care compune exclusiv personal militar. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, de segregarea disciplinară și de negarea rezultată a asistenței juridice care rezultă din Legea nr. 353 în timp ce era în custodie între 28 de ani În cele din urmă, Martie 2003 și 27 iunie 2003, el s-a plâns de faptul că nu l-a informat despre drepturile sale de bază înainte de a da declarații procurorului public. 20. Curtea reiterează că, întrucât reclamantul are dreptul de a depune o cerere de redeschidere a procedurii penale în urma intrării în vigoare a Legii nr. 7145 la 31 iulie 2018 (a se vedea punctul 16 de mai sus), ar fi posibilă o examinare proaspătă a cazului și că remedierea menționată este capabilă să furnizeze soluții în ceea ce privește reclamațiile sale rămase în temeiul articolului 6 §§ 1 și 3 litera (c) din Convenție. 21. În opinia de mai sus și având în vedere jurisprudența Curții, aceasta consideră că nu este necesară examinarea admisibilității sau a fondurilor plângerilor de mai sus (a se vedea mutatis mutafa Karatepe c. Turcia , nr. 65942/01, § 21, 29 noiembrie 2007). Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de acest motiv. termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție și al modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție în ceea ce privește plângerile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind independența și imparțialitatea instanței militare; hotărăște că nu este necesară examinarea admisibilității sau a meritelor celorlalte plângeri în temeiul articolului 6 din Convenție. Adoptate în engleză și notificate în scris la 19 martie 2020. Hasan Bakırcı Valeriu Grițco Președintele adjunct al grefierului
Application no. 59242/08
Recep YILMAZ
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 11
February 2020 as a Committee composed of:
Valeriu Grițco,
President,
Arnfinn Bårdsen,
Peeter Roosma,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 27 November 2008,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 28 August 2019 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
The applicant, Mr Recep Yılmaz, is a Turkish national, who was born in 1955 and lives in Ankara. He was represented before the Court by Mr
B.
Bir, a lawyer practising in Ankara.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
3.
The applicant complained under Article 6 of the Convention of the alleged lack of independence and impartiality of the General Staff Court on account of the presence of the military officer on its bench. In the same vein, he also alleged that although he was a civilian, he had been tried by a court composed exclusively of military personnel. The applicant further complained of the alleged unfairness of the criminal proceedings as a result of the disciplinary segregation (
ihtilattan men
), the resulting denial of legal assistance while he was in custody and the subsequent admission by the trial court into evidence of the statements he had made during that period. The applicant further alleged that he had not been informed of his basic rights before making statements to the public prosecutor.
4.
The application had been communicated to the Government
.
As regards the complaint under Article 6 § 1 of the Convention concerning the independence and impartiality of the General Staff Court
5.
After unsuccessful friendly-settlement negotiations, by a letter dated 28
August 2019 the Government informed the Court that they proposed to make a declaration with a view to resolving the issues raised by the application.
6.
The declaration provided as follows:
“I declare that the Government of Turkey offer, by this unilateral declaration, to pay the applicant, Mr. Recep YILMAZ, EUR 500 (five hundred euros) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage and any cost and expenses including lawyer’s fees, plus any tax that may be chargeable to the applicant with a view to resolving the case pending before the European Court of Human Rights.
This sum will be converted into the currency of the respondent state at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases. ln the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case before the European Court of Human Rights. The Government respectfully invite the Court to declare that it is no longer justified to continue the examination of the application and to strike it out of its list of cases in accordance with Article 37 of the Convention.
The Government also acknowledge that, at the material time, the military court which had tried and convicted the applicant could not be considered to have been independent and impartial within the meaning of Article 6 of the Convention (
İbrahim Gürkan v. Turkey
, no.10987/10, 3 July 2012).
The Government also state that the subject matter of the violation found in the case of
İbrahim Gürkan v, Turkey
was solved by the amendment made on Law no. 353 by the Law no. 6000 entered into force on 30 July 2010. The Government further note that by Law no.677l, the military courts have been abolished.”
7.
By a letter of 15 October 2019, the applicant’s representative indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration as he found the amount offered by the Government too low given the seriousness of the complaints.
8.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
9.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
10.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
WAZA Sp. z o.o. v. Poland
(dec.), no.
11602/02, 26 June 2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no.
28953/03, 18
September 2007).
11.
The Court has established its practice concerning complaints of independence and impartiality of the military courts on account of the presence of a military officer in its court’s bench in
Gürkan v.
Turkey
, (no.
10987/10, §§ 13-20, 3 July 2012). In that judgment, the Court held that the military officer had remained in the service of the army and had been subjected to military discipline and that these officers had been appointed as judges by their hierarchical superiors and had not enjoyed the same constitutional safeguards provided to the other two military judges. The Court further concluded that the Military Criminal Court which had tried and convicted the applicant could not be considered to have been independent and impartial within the meaning of Article 6 of the Convention. Moreover, the Court held that the finding of a violation of Article
6 § 1 of the Convention had constituted sufficient just satisfaction for the non-pecuniary damage sustained by the applicant.
12.
The Court further observes that the Government have explicitly acknowledged in their unilateral declaration a violation of Article 6 § 1 of the Convention on account of the independence and impartiality of the military courts. It is also important to note that the military courts have been abolished by Law no. 677l.
13.
The Court further notes that, until 31 July 2018, Article 311 §
1
(f) of the Code of Criminal Procedure provided applicants with a remedy entailing the possibility of reopening criminal proceedings solely on the basis of a judgment of the Court finding a violation of the Convention or the Protocols thereto. However, following the entry into force of Law no.
7145 on 31 July 2018, applicants are now entitled to lodge an application for the reopening of criminal proceedings following a decision by the Court to strike their case out of its list of cases on the basis of a friendly settlement or a unilateral declaration, as these two situations are now exhaustively listed in Article 311 § 1 (f) of the Code of Criminal Procedure as grounds for the reopening of criminal proceedings. Thus, the Court is satisfied that the domestic law provides for a remedy whereby the applicants are able to request the reopening of proceedings following a decision or judgment striking out an application on the basis of a friendly settlement or a unilateral declaration (contrast,
Igranov and Others v. Russia
, nos.
42399/13 and
8
others, § 26, 20 March 2018, with further references therein, and compare
Sroka v. Poland
(dec.), no. 42801/07, 6 March 2012).
14.
In that connection, it further points out that in accordance with the Court’s case-law and practice, reopening of the domestic proceedings is the most appropriate way to provide an effective solution to an alleged breach of Article 6 of the Convention, should the applicant so request. Thus, it is considered that the aforementioned remedy is capable of providing redress in respect of the applicant’s complaints under Article 6 of the Convention. Bearing in mind the Court’s subsidiary role in protecting the rights and freedoms guaranteed by the Convention and its Protocols, the Court notes that it falls, in the first place, to the national authorities to redress any violation of the Convention.
15.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed –
which is consistent with the amounts awarded in similar cases
– the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)). That decision is without prejudice to the possibility for the applicant to exercise any other available remedies in order to obtain redress (see
Jeronovičs v. Latvia
[GC], no. 44898/10, §§
116
‑
118, 5
July 2016).
16.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article
37 § 1
in fine
).
17.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
18.
In view of the above, it is appropriate to strike this part of the application out of the list.
As regards the remaining complaints under Article 6 of the Convention
19.
Relying on Article 6 §§ 1 and 3 (c) of the Convention, the applicant further complained of the fact that he had stood trial as a civilian before a court which composed exclusively of military personnel. The applicant also complained of the disciplinary segregation and the resulting denial of legal assistance stemming from Law no. 353 while he was in custody between 28
March 2003 and 27 June 2003. Lastly, he complained of the alleged failure to inform him of his basic rights before giving statements to the public prosecutor.
20.
The Court reiterates that as the applicant is entitled to lodge an application for the reopening of criminal proceedings following the entry into force of Law no. 7145 on 31 July 2018 (see paragraph 16 above), a fresh examination of the case would be possible, and that the aforementioned remedy is capable of providing redress in respect of his remaining complaints under Article 6 §§ 1 and 3 (c) of the Convention.
21.
In the view of above and regard being had to the Court’s case law it considers that there is no need to examine the admissibility or the merits of the above complaints (see,
mutatis mutandis
,
Mustafa Karatepe v.
Turkey
, no.
65942/01, § 21, 29 November 2007).
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37 § 1 (c) of the Convention in so far as it relates to the complaints under Article 6 § 1 of the Convention concerning the independence and impartiality of the military court;
Decides
that there is no need to examine the admissibility or the merits of the remaining complaints under Article 6 of the Convention.
Done in English and notified in writing on 19 March 2020.
Hasan Bakırcı
Valeriu Grițco
Deputy Registrar
President