Reclamantul s-a născut în 1947 și trăiește în Tabor, Republica Cehă. Pe 27 august 1982, reclamantul a fost implicat într-un accident de trafic major în Serbia. Mașina ei a fost distrusă într-o coliziune cu un autobuz interurban în timp ce reclamantul și membrii familiei sale au suferit leziuni grave. La 16 mai 1985, reclamantul a depus o cerere de compensare împotriva unei companii de asigurări sârbe la Curtea Municipală din Novi Sad (Opštinski sud u Novom Sadu). În urma a două remiteri, care au avut loc înainte de ratificarea Convenției din Serbia, la 25 octombrie 2002, părțile din procedura internă au informat Curtea Municipală că au fost dispuși să ia în considerare o soluție prietenoasă. 10. La 18 martie 2003, Curtea Municipală a suspendat procedura, declarând că vor continua dacă părțile nu vor ajunge la o soluție. 11. Întrucât negocierile prietenoase de decontare nu au reușit, la 13 februarie 2004, reclamantul a cerut Curții Municipale să relueze procedura. 12. După cel puțin trei audieri programate și primirea raportului unui expert, la 14 iunie 2007, Curtea Municipală a decis în cele din urmă parțial în favoarea reclamantului. La o dată neespecificată ulterior, această hotărâre a devenit finală, deoarece nici o parte nu a depus recurs împotriva acestuia. 13. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în cauză era incompatibilă cu cerința de „temps motivabil” care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 14. Guvernul a contestat acest argument. 15. Curtea observă că procesul în cauză s-a încheiat până la 14 iunie 2007. De la ratificarea Convenției la 4 martie 2004, acestea au fost astfel în cadrul competenței Curții ratione temporis pentru o perioadă de mai mult de trei ani și trei luni la un nivel de competență. 16. Curtea reamintește, de asemenea, că, pentru a determina rezonabilitatea întârzierii în cauză, trebuie să se ia în considerare situația cauzei la data ratării (a se vedea mutatis mutandis, Styranowski c. Polonia, 30 octombrie 1998, Raportul hotărârilor și deciziilor 1998VIII) și constată că, la 3 martie 2004, procedurile impugnate au fost deja în așteptare de aproape nouăzeci de ani în total. 17. Cu toate acestea, Curtea a respins obiecții similare în multe cazuri anterioare (a se vedea, de exemplu, Cvetković c. Serbia, nr. 17271/04, §§ 38 și 42, 10 iunie 2008; Tomić c. Serbia, nr. 25959/06, §§ 81 și 82, 26 iunie 2007; V.A.M. Serbia, nr. 39177/05, §§ 85 și 86, 13 martie 2007). Guvernul nu constată nici o circumstanță specifică în cazul instantaneu care ar necesita o derogare de la această jurisprudență, declarând, prin urmare, această plângere admisibilă. 18. Guvernul a afirmat, de asemenea, că nu s-a încălcat art. 6. 19. Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000VII. 20. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz. 21. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră, prin urmare, că durata procedurii încurcate a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps motivabil”; în consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. 22. Reclamantul s-a încălcat în continuare în conformitate cu art. 6 din Convenție că procedurile în cauză au fost nedreptate. 23. Curtea constată că reclamantul nu a profitat de ocazia de a depune recurs împotriva hotărârii Tribunalului municipal din 14 iunie 2007. În consecință, această parte a cererii este inadmisibilă pentru neepuizarea recourslor interne, în conformitate cu art. 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” 25. Reclamantul a solicitat 50.000 de euro (EUR) și 130.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale și pecuniare suferite, respectiv. 26. În ceea ce privește primele, implică 1200 EUR sub acest cap. 27. Cu toate acestea, Curtea nu descoperă o legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale solicitate. Prin urmare, respinge afirmația reclamantului în acest sens. 28. În consecință, Curtea nu este obligată să realizeze o atribuire în temeiul acestui șef. 29. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
6.The applicant was born in 1947 and lives in Tabor, Czech Republic. 7. On 27 August 1982 the applicant was involved in a major traffic accident in Serbia. Her car was destroyed in a head-on collision with an inter-city bus while the applicant and her family members all sustained serious injuries. 8. On 16 May 1985 the applicant filed a compensation claim against a Serbian insurance company with the Municipal Court in Novi Sad (Opštinski sud u Novom Sadu). 9. Following two remittals, both of which took place before Serbia ratified the Convention, on 25 October 2002 the parties in the domestic proceedings informed the Municipal Court that they were willing to consider a friendly settlement. 10. On 18 March 2003 the Municipal Court suspended the proceedings, stating that they would be continued should the parties fail to reach a settlement. 11. Since the friendly settlement negotiations were unsuccessful, on 13 February 2004 the applicant urged the Municipal Court to resume the proceedings. 12. Following at least three scheduled hearings and the receipt of an expert's report, on 14 June 2007 the Municipal Court ultimately ruled partly in favour of the applicant. On an unspecified date thereafter this judgment became final since neither party filed an appeal against it. 13. The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings in question had been incompatible with the “reasonable time” requirement which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...” 14. The Government contested that argument. 15. The Court observes that the proceedings in question ended by 14 June 2007. Since the respondent State ratified the Convention on 4 March 2004, they have thus been within the Court's competence ratione temporis for a period of more than three years and three months at one level of jurisdiction. 16. The Court also recalls that, in order to determine the reasonableness of the delay at issue, regard must be had to the state of the case on the date of ratification (see, mutatis mutandis, Styranowski v. Poland, 30 October 1998, Reports of Judgments and Decisions 1998VIII) and notes that on 3 March 2004 the impugned proceedings had already been pending for almost nineteen years in all. 17. The Government raised various objections to the admissibility of the applicant's complaint. However, the Court has rejected similar objections in many previous cases (see, for example, Cvetković v. Serbia, no. 17271/04, §§ 38 and 42, 10 June 2008; Tomić v. Serbia, no. 25959/06, §§ 81 and 82, 26 June 2007; V.A.M. v. Serbia, no. 39177/05, §§ 85 and 86, 13 March 2007). It finds no particular circumstances in the instant case which would require a departure from this jurisprudence. It therefore declares this complaint admissible. 18. The Government further stated that there had been no violation of Article 6. 19. Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000VII). 20. The Court has frequently found violations of Article 6 § 1of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case. 21. Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. In view of its case-law on the subject, the Court therefore considers that the length of the impugned proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. 22. The applicant further complained under Article 6 of the Convention that the proceedings at issue had been unfair. 23. The Court notes that the applicant did not avail herself of the opportunity to file an appeal against the Municipal Court's judgment of 14 June 2007. It follows that this part of the application is inadmissible for non-exhaustion of domestic remedies, pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention. 24. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” 25. The applicant claimed 50,000 euros (EUR) and EUR 130,000 in respect of the non-pecuniary and pecuniary damages suffered, respectively. 26. As regards the former, tapplicant EUR 1,200 under this head. 27. The Court, however, does not discern a causal link between the violation found and the pecuniary damage sought. It therefore rejects the applicant's claim in this regard. 28. The applicant did not make any claim for costs and expenses. Accordingly, the Court is not required to make an award under this head. 29. The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.