CASE OF BALINT v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află cererea nr. 44954/04 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Ion Balint („reclamantul”),

Guvernul român („Guvernul”)

La 15 noiembrie 2006, președintele secției a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea privind durata procedurii. În conformitate cu dispozițiile art. 29 § 3 din convenție, acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea și fondul cauzei vor fi examinate împreună.

Reclamantul s-a născut în 1969 și locuiește în București.

La 29 septembrie 1994, reclamantul a fost arestat în principal pentru tâlhărie și furt calificat prin efracție. Acțiunea penală îndreptată împotriva sa și acțiunea împotriva altor trei persoane au fost declanșate în aceeași zi.

La 28 noiembrie 1994, acesta a fost eliberat.

Prin rechizitoriul din 29 septembrie 1995, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus trimiterea în judecată a reclamantului și a altor trei persoane.

La 12 octombrie 1995, cauza a fost înregistrată la Judecătoria București.

La 2 aprilie 1996, în urma apelului introdus de unul dintre coinculpați împotriva unei încheieri pronunțate în speță, cauza a fost transmisă Tribunalului București, de unde a fost retrimisă la 13 mai 1996 și introdusă pe rolul instanței la 29 mai 1996. Cu toate acestea, conținutul dosarului nu a putut fi găsit după această dată.

În consecință, la 7 martie 1997, judecătoria a retrimis cauza la parchetul de pe lângă tribunal pentru reconstituirea dosarului.

La 6 iunie 1997, în temeiul art. 510 C. proc. civ., parchetul a retrimis cauza tribunalului, considerând că acesta avea autoritatea judiciară pentru reconstituirea dosarului în stadiul respectiv al procedurii .

Prin urmare, la 30 iunie 1997, cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Judecătoriei București.

La 7 decembrie 2001, judecătoria a considerat dosarul ca fiind reconstituit. La 7 februarie 2003, a pronunțat hotărârea prin care reclamantul era condamnat la șase ani de închisoare.

Majoritatea amânărilor pe parcursul audierilor au fost cauzate de erorile autorităților judiciare cu privire la citarea părților vătămate sau a părților civile.

În urma unui apel introdus de reclamant, sentința a fost menținută prin hotărârea din 12 mai 2004 a Tribunalului București și, ulterior, prin hotărârea definitivă din 29 iulie 2004 a Curții de Apel București.

Reclamanta s-a plâns de rezultatul procedurii și de durata procedurii, pe care a considerat-o incompatibilă cu cerința „termenului rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din convenție, formulat după cum urmează:

Guvernul a contestat acest argument, invocând în principal complexitatea cauzei și conduita reclamantului drept cauze ale unor amânări inutile.

Perioada care trebuie luată în considerare a început la 29 septembrie 1994 și s-a încheiat la 29 iulie 2004. Astfel, aceasta a durat aproape zece ani pentru trei grade de jurisdicție.

Curtea constată că acest capăt de cerere cu privire la durata procedurii nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din convenție. De asemenea, Curtea constată că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

În ceea ce privește celelalte capete de cerere, și anume capătul de cerere privind rezultatul procedurii în temeiul art. 6 § 1, având în vedere toate elementele de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea consideră că acestea nu indică nicio pretinsă încălcare a drepturilor și libertăților stabilite în convenție sau în protocoalele la aceasta. Rezultă că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din convenție.

Curtea reiterează faptul că, în ceea ce privește caracterul rezonabil al duratei procedurii, acesta trebuie evaluat ținând seama de circumstanțele cauzei și în raport cu următoarele criterii: complexitatea cauzei, conduita reclamantului și a autorităților competente [a se vedea, printre multe altele,

Curtea a constatat, în mod frecvent, încălcări ale art. 6 § 1 din convenție în cauze care au ridicat probleme similare celor din speță (a se vedea

După ce a examinat toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt și niciun argument care să poată conduce la o altă concluzie în speță. Curtea nu contestă relativa complexitate a cauzei, în principal din cauza faptului că au existat trei inculpați condamnați pentru diverse infracțiuni și numeroase părți vătămate și părți civile. Cu toate acestea, din analiza dosarului rezultă că majoritatea amânărilor în cursul procedurii interne au fost cauzate de erorile autorităților judiciare cu privire la citarea inculpaților sau a părților civile, precum și de pierderea dosarului.

Având în vedere jurisprudența relevantă, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii a fost excesivă și nu a respectat cerința „termenului rezonabil”. Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 din convenție.

Art. 41 din convenție prevede:

Reclamantul a pretins 100

Guvernul a contestat această pretenție.

Curtea consideră că reclamantul ar fi trebuit să își argumenteze prejudiciul moral. Pronunțându-se în echitate, aceasta acordă reclamantului 3

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

Hotărăște: