MICHALAK v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
MICHALAK v. POLAND (CtEDO, 2010)
A patra secțiune decizia nr. 7640/07 de Jacek MICHALAK împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 26 ianuarie 2010 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 26 ianuarie 2007, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 22 septembrie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Jacek Michalak, este un național polonez care s-a născut în 1971. El este în prezent condamnat la închisoare în Sztum. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Prin hotărârea din 21 noiembrie 2005, Curtea Regională Płock a constatat că reclamantul a fost vinovat de mai multe jafuri și l-a condamnat la 15 ani de închisoare. Avocatul a fost respins la 7 iunie 2006 de către Curtea de Apel din Varșovia. Hotărârea de apel, cu motivele sale scrise, a fost judecată la 26 iulie 2006. Prin o scrisoare adresată instanței din 5 august 2006, avocatul de asistență juridică al reclamantului a informat instanța că nu a văzut niciun motiv juridic pentru care ar putea redacta un recurs de casă. Reclamantul a fost preluat cu această scrisoare de către Curtea de Apel din Varșovia la 23 august 2006. În același timp, instanța i-a informat că termenul pentru depunerea unui recurs de casă va expira la 25 august 2006. La 19 septembrie 2006, Curtea de Apel din Varșovia a respins propunerea reclamantului de a numi un nou avocat de asistență juridică și termenul pentru depunerea unui recurs de casație restaurat. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că i s-a refuzat accesul efectiv la instanța de casație, deoarece legalul său Avocat al ajutorului a refuzat să pregătească și să depună un recurs de casă. El a fost informat de acest refuz cu două zile înainte de expirarea termenului relevant. El a plâns în continuare că dreptul său la un proces echitabil a fost încălcat deoarece Curtea de District nu a auzit anumite dovezi care era crucială pentru rezultatul cazului. HOTĂRÂREA A. Accesul la o instanță Reclamantul s-a plâns că i s-a refuzat accesul efectiv la o instanță, deoarece avocatul de asistență juridică a refuzat să pregătească un recurs de casă pentru examinare de către Curtea Supremă. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: "În determinarea acuzațiilor penale împotriva lui ..., toată lumea are dreptul la... o audiere ... de [a] ... tribunal ... " Prin scrisoarea din 10 noiembrie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește, prin urmare, să exprime - prin intermediul declarației unilaterale - recunoașterea de negare a accesului la o instanță în determinarea acuzațiilor penale împotriva [reclamantului] și, prin urmare, [a] o încălcare a articolului 6 § 1 citită împreună cu art. 6 § 3 litera (c) din convenție. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului 8 000 PLN (opt mii de zloți polonezi) pe care ei consideră că sunt rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. prejudiciu material, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția europeană privind drepturile omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care să justifice socoteala din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Reclamantul a fost solicitat să își exprime opinia cu privire la declarația guvernului. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului de acces la Curtea Supremă în cadrul procedurilor penale (a se vedea Antonicelli c. Polonia , nr. 2815/05, 19 mai 2009; Kulikowski c. Polonia , nr. 18353/03, CEDH 2009 ... (extras) . Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție că procedura în cazul său era nedrept. Curtea consideră că materialul în posesia sa nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a prezentei dispoziții a Convenției. Prin urmare, această parte a cererii este întemeiat în mod evident bolnav în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 4. Din aceste motive, Curtea ia act de termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind negarea accesului la procedurile de casaturare și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; cu majoritate pentru a elimina cererea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la plângerea de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara în unanimitate restul cererii inadmisibil. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza