SECȚIUNEA 2 CAUZA YENER ȘI ALBAYRAK c. TURCIA (solicitarea nr. 42900/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 ianuarie 2010 DEFINITIVF 26/04/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Yener și Albayrak c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișul Karakaș, judecători, și Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 ianuarie 2010, Rend Hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cazului se găsește o cerere (n 42900/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Mehmet Ali Yener și Ayhan Albayrak ( Dl Görücü, avocat în Tekirda La 20 noiembrie 2008, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice guvernului obiecția formulată în art. 6 din Convenție (lipsa unei audieri în fața instanțelor interne) conform art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. CIRCONSTANȚELE SPĂLĂȚII Reclamanții s-au născut în 1961 și, respectiv, 1981 și au locuit în Tekirda. La 11 ianuarie 2004, poliția a efectuat o percheziție la hotelul exploatat de primul reclamant și în care cel de-al doilea reclamant lucra ca recepționist. La sfârșitul percheziției, poliția a făcut arestarea reclamanților și a clienților, iar cei interesați au fost eliberați după câteva ore de la arestarea lor. La 26 ianuarie 2004, procurorul Republicii Tekirda a pus sub acuzare pe reclamanți pentru neascultarea ordinelor autorităților publice. La 6 februarie 2004, Tribunalul de Instanță Penală din Tekirda a eliberat un ordin penal prin care a condamnat fiecare reclamant la o amendă de 779 381 000 de lire turce (aproximativ 480 de euro). La 5 și 9 aprilie 2004, tribunalul corecțional din Tekirda a respins opozițiile formulate împotriva acestei ordonanțe la încheierea unei examinări pe baza dosarului. În niciun moment al procedurii, reclamanții nu au beneficiat de o audiere publică în fața instanțelor interne. Invocând art. 6 alineatul (1), art. 2 și art. 3 din convenție, reclamanții susțin că cauza lor nu a fost ascultată în mod echitabil în măsura în care instanțele nu au desfășurat o ședință, privându-le astfel de dreptul lor de a participa la dezbateri și, prin urmare, de a-și exercita pe deplin dreptul la apărare. De asemenea, ei se plâng că au fost informați cu privire la acuzațiile aduse cu privire la ordonanța penală și susțin că condamnarea lor a încălcat dreptul lor la prezumția de nevinovăție. 11. Curtea consideră oportun să examineze obiecțiile reclamanților din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 12. Guvernul contestă această teză. 13. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. 14. Curtea amintește că a examinat deja un motiv identic cu cel prezentat de solicitanți și că a concluzionat că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție nu fusese ascultată în mod echitabil de către reclamant, în măsura în care nu beneficiase de o ședință în fața instanțelor naționale (a se vedea, printre altele, Karahanoćlu Turcia, nr 74341/01, § 39, 3 octombrie 2006, și Oyman Turcia, nr. 39856/02, § 22, 20 februarie 2007). După examinarea prezentei cauze, Comisia consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în speță. 15. Invocând art. 5 din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa de legalitate a arestării și a percheziției. 17. Curtea constată că reținerea reclamanților a luat sfârșit la 11 ianuarie 2004, adică cu mai mult de șase luni înainte de depunerea prezentei cereri la 26 octombrie 2004 (a se vedea Erol c. Turcia (dec.), n 15323/03, 26 În consecință, acest motiv este întârziat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. 18. În cele din urmă, reclamanții susțin că condamnarea lor a încălcat art. 7 din convenție. 19. Curtea a examinat acest motiv, așa cum a fost prezentat de solicitanți. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, aceasta nu a evidențiat nicio încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție; prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 20. În ceea ce privește aplicarea articolului 41 din convenție, reclamanții nu au prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă și, prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să li se acorde o sumă în acest sens. cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenție (lipsa ședinței în cadrul procedurii interne) și inadmisibilă pentru surplus A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 26 ianuarie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
YENER ET ALBAYRAK c. TURQUIE
(Requête n
o
42900/04)
ARRÊT
26 janvier 2010
26/04/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Yener et Albayrak c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
juges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 5 janvier 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
42900/04) dirigée contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet Etat, MM. Mehmet Ali Yener et Ayhan Albayrak («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 26 octobre 2004 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 20 novembre 2008, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer le grief tiré de l'article 6 de la Convention (absence d'audience devant les juridictions internes) au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond de l'affaire.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Les requérants sont nés respectivement en 1961 et 1981, et résident à Tekirdağ.
5.
Le 11 janvier 2004, agissant conformément à un mandat judiciaire, la police procéda à une perquisition à l'hôtel exploité par le premier requérant et où le second requérant travaillait comme réceptionniste. Au terme de la perquisition, la police procéda à l'arrestation des requérants et de clients. Les intéressés furent libérés au terme de leur interrogatoire, quelques heures après leur arrestation.
6.
Le 26 janvier 2004, le procureur de la République de Tekirdağ inculpa les requérants pour désobéissance aux injonctions des autorités publiques.
7.
Le 6 février 2004, statuant sur dossier, le tribunal d'instance pénale de Tekirdağ délivra une ordonnance pénale par laquelle il condamna chacun des requérants à une amende de 779
381
000 livres turques (environ 480
euros).
8.
Les 5 et 9 avril 2004, le tribunal correctionnel de Tekirdağ rejeta les oppositions formées contre cette ordonnance au terme d'un examen sur la base du dossier.
9.
A aucun moment de la procédure, les requérants ne bénéficièrent d'une audience publique devant les juridictions internes.
10.
Invoquant l'article 6 §§ 1, 2 et 3 de la Convention, les requérants soutiennent que leur cause n'a pas été entendue équitablement dans la mesure où les juridictions n'ont pas tenu d'audience, les privant ainsi de leur droit d'assister aux débats et, par conséquent, d'exercer pleinement leurs droits de défense. Ils se plaignent aussi d'avoir été informés des accusations portées contre eux avec l'ordonnance pénale. Enfin, ils allèguent que leur condamnation a enfreint leur droit à la présomption d'innocence.
11.
La Cour estime opportun d'examiner les griefs des requérants sous l'angle de l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé en sa partie pertinente
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)
»
12.
Le Gouvernement conteste cette thèse.
13.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention et qu'il ne se heurte par ailleurs à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
14.
La Cour rappelle avoir déjà examiné un grief identique à celui présenté par des requérants et avoir conclu à la violation de l'article 6 § 1 de la Convention en ce que la cause du requérant n'avait pas été entendue équitablement, dans la mesure où il n'avait pas bénéficié d'une audience devant les juridictions nationales (voir, entre autres,
Karahanoğlu
c.
Turquie
, n
o
74341/01, §
39, 3
octobre 2006, et
Oyman
c.
Turquie
, n
o
39856/02, §
22, 20
février 2007). Après avoir examiné la présente affaire, elle considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ou argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente en l'espèce.
15.
Partant, l'article 6 § 1 de la Convention a été violé.
16.
Invoquant l'article 5 de la Convention, les requérants se plaignent du défaut de légalité de leur arrestation et de la perquisition.
17.
La Cour observe que la garde à vue des requérants a pris fin le 11
janvier 2004, soit plus de six mois avant l'introduction de la présente requête le 26 octobre 2004 (voir
Erol c. Turquie
(déc.), n
o
15323/03, 26
février 2008). Il s'ensuit que ce grief est tardif et doit être rejeté en application de l'article
35 §§
1 et
4 de la Convention.
18.
Enfin, les requérants soutiennent que leur condamnation a enfreint l'article 7 de la Convention.
19.
La Cour a examiné ce grief tel qu'il a été présenté par les requérants. Compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, elle n'a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention
; ce grief est donc manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
20.
Reste la question de l'application de l'article 41 de la Convention. Les requérants n'ont présenté aucune demande de satisfaction équitable. Partant, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu de leur octroyer de somme à ce titre.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de l'article 6 § 1 de la Convention (absence d'audience dans le cadre de la procédure interne) et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
26 janvier 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente