SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GÜRKAN (YAVAȘ) c. TURCIA Cererea nr. 34294/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 februarie 2010 DEFINITIVF 23/05/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Gürkan (Yavaș) c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsori, Ișel Karakaș, judecători, și Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 februarie 2010, Renunță hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată de procedură La originea cazului se află o cerere (n 34294/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Pakize Gürkan (Yavaș) ( La 23 octombrie 2008, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului cauzei. Recurenta s-a născut în 1960 și își are reședința la Istanbul. La 2 mai 1991, reclamanta a atribuit o cooperativă de construcție imobiliară în fața Tribunalului de Mare Instanță din Bak La 8 noiembrie 1995, Tribunalul a constatat imposibilitatea materială de a obliga debitoarea să se execute, întrucât apartamentul în cauză a fost vândut unei terțe terțe părți; reclamanta a solicitat apoi despăgubiri prin analogie sub formă de daune și dobânzi însoțite de dobânzi moratorii la rata legală. La 11 noiembrie 1996, Tribunalul a acceptat parțial cererea recurentei și a condamnat cooperativa la plata a 400 000 000 de lire turce ( La 20 februarie 2001, instanța a acordat reclamantei o indemnizație puțin mai mică decât cea acordată inițial, însoțită întotdeauna de dobânzi moratorii la rata legală. Tribunalul a organizat 23 de audieri în această a doua parte a procedurii. 10. La 2 iulie 2001, în urma recursului formulat de cooperativă, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea de primă instanță pentru eroare în modul de calcul al indemnizației. 11. Într-un raport din 12 octombrie 2002, experții au evaluat prejudiciul suferit de reclamantă la 80 089 350 TRL. În urma contestației acestui raport de către reclamantă, instanța a ordonat o nouă expertiză. Al doilea raport a fost depus la 24 septembrie 2003 12. La ședința din 8 octombrie 2003, recurenta a contestat și acest ultim raport. De asemenea, Comisia a declarat că a suferit o pierdere suplimentară din cauza deprecierii creanței sale, având în vedere diferențele dintre rata inflației și rata legală și a solicitat repararea prejudiciului în temeiul articolului 105 din Codul obligațiunilor, fără a plăti totuși costurile de procedură aferente. 13. În cea de-a paisprezecea ședință din 12 ianuarie 2004, avocatul recurentei a indicat că nu a putut vorbi cu clienta sa pentru a decide cu privire la plata cheltuielilor de procedură și a solicitat un termen. La încheierea acestei ședințe, instanța a acordat recurentei 80 089 350 TRL, împreună cu dobânzi la rata legală; în ceea ce privește cererea referitoare la prejudiciul excedentar, Tribunalul a arătat că reclamanta nu și-a achitat cheltuielile de procedură și a considerat că i s-a permis să introducă o acțiune separată în temeiul articolului 105 din Codul obligațiilor. În cursul întregii proceduri, Consiliul recurentei și-a cerut scuze de șase ori. 14. La 2 aprilie 2004, această hotărâre a devenit definitivă. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 15. art. 105 din Codul obligațiilor prevede că, în cazul în care prejudiciul suferit de creditor depășește dobânda moratorie, debitorul este (...) obligat să îl repare, cu excepția cazului în care demonstrează că nu i se impută nicio abatere. În cazul în care prejudiciul excedentar este susceptibil de a fi evaluat imediat, judecătorul poate stabili suma în cazul în care se pronunță în fond. ÎN DREPT 16. recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil Acesta susține că recurenta a contribuit la prelungirea procedurii în măsura în care aceasta nu a urmat cu atenție cazul. Consiliul său și-a cerut de mai multe ori scuze și a solicitat numeroase prelungiri ale termenului și adaugă că, la 8 noiembrie 1995, recurenta a modificat obiectul cererii și că Tribunalul a trebuit să efectueze o nouă examinare a cauzei. 18. Curtea ia notă de faptul că perioada care trebuie luată în considerare a început la 2 mai 1991 cu sesizarea instanței și s-a încheiat la 2 aprilie 2004. Prin urmare, aceasta a durat aproape 13 ani, cu două grade de instanță și cu cinci instanțe. 19. Ea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că, în plus, acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. 20. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender, citată anterior). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Comisia consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față, în special că nu consideră că comportamentul recurentei a contribuit în mod nejustificat la prelungirea procedurii. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil 21. De asemenea, recurenta susține că durata procedurii în litigiu a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1, aceasta se plânge de pierderea valorii despăgubirii care i-a fost acordată din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata inflației. 23. Guvernul exclude neobosirea căilor de atac interne, din cauza faptului că reclamanta nu a formulat un recurs în casation. Pe fond, acesta subliniază că instanțele erau legate prin cererea recurentei. 24. Potrivit recurentei, creanțele asupra cooperativelor nu pot fi însoțite decât de rata legală. 25. Curtea ia notă de faptul că Tribunalul de Mare Instanță a însoțit indemnizația acordată recurentei de dobânzi moratoare cu rata legală în conformitate cu cererea persoanei în cauză (punctul 6 de mai sus) și că hotărârea sa nu a făcut obiectul unui recurs în casație. În plus, Comisia observă că o cale de drept se oferea recurentei în măsura în care aceasta se plângea că a suferit un prejudiciu excedentar din cauza disparității dintre rata dobânzii moratorii și cea a inflației, într-adevăr, acțiunea prevăzută la art. 105 din Codul de obligații vizează repararea prejudiciului suferit dincolo de cel care este compensat de dobânda moratorie (a se vedea, a contrario Aka Turcia, 23 septembrie 1998, §§ 20 in fine și 36, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 VI, pentru aplicarea acestei dispoziții în materie de expropriere). Având în vedere aceste considerații, Curtea consideră că acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 3 și al articolului 4 din convenție. 26. Rămâne problema aplicării articolului 41 din convenție. Recurenta solicită 80 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, din care 10 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și 20 000 000 EUR 27 Guvernul contestă aceste pretenții. 28. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, consideră că reclamanta a suferit un prejudiciu moral cert. 500 EUR în acest sens, împreună cu dobânzi moratoriu calculate pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorate cu trei puncte procentuale. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, recurenta nu oferă nicio justificare. Prin urmare, Curtea respinge cererea prezentată în acest sens. cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplus A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 9 500 EUR (9 mii cinci sute EUR), care urmează să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 23 februarie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dollé Françoise Tulkens Modulul Președinte
GÜRKAN (YAVAȘ) c. TURQUIE
(
Requête n
o
34294/04)
ARRÊT
23 février 2010
23/05/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Gürkan (Yavaș) c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
juges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 2 février 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
34294/04) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Pakize Gürkan (Yavaș) («
la requérante
»), a saisi la Cour le 19
juillet
2004 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Le 23 octobre 2008, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l'article 29
§
3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond de l'affaire.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
La requérante est née en 1960 et réside à Istanbul.
5.
Le 2 mai 1991, la requérante assigna une coopérative de construction immobilière devant le tribunal de grande instance de Bakırköy («
le
tribunal
»). Elle demanda à ce que cette dernière soit forcée à exécuter ses obligations contractuelles, à savoir la remise d'un appartement.
6.
Le 8 novembre 1995, le tribunal constata l'impossibilité matérielle de contraindre la débitrice à s'exécuter, l'appartement en question ayant été vendu à un tiers. La requérante demanda alors réparation par équivalent sous forme de dommages et intérêts assortis d'intérêts moratoires au taux légal.
7.
Le 11 novembre 1996, le tribunal accéda partiellement à la demande de la requérante et condamna la coopérative à lui payer 400
000
000 livres turques («
TRL
»), assortis d'intérêts moratoires au taux légal. Vingt
‑
neuf
audiences eurent lieu dans cette première partie de la procédure.
8.
Le 31 mars 1997, la Cour de cassation cassa ce jugement.
9.
Le 20 février 2001, le tribunal alloua à la requérante une indemnité légèrement inférieure à celle initialement allouée, toujours assortie d'intérêts moratoires au taux légal. Le tribunal tint vingt-trois audiences dans cette deuxième partie de la procédure.
10.
Le 2 juillet 2001, statuant sur pourvoi formé par la coopérative, la Cour de cassation cassa le jugement de première instance pour erreur dans le mode de calcul de l'indemnité.
11.
Dans un rapport daté du 12 octobre 2002, les experts évaluèrent le dommage subi par la requérante à 80
089
350 TRL. A la suite de la contestation de ce rapport par la requérante, le tribunal ordonna une nouvelle expertise. Le second rapport fut déposé le 24 septembre 2003.
12.
A l'audience du 8 octobre 2003, la requérante contesta également ce dernier rapport. Elle allégua en outre avoir subi une perte complémentaire en raison de la dépréciation de sa créance, vu la disparité entre le taux d'inflation et le taux légal, et demanda la réparation de ce préjudice sur le fondement de l'article 105 du code des obligations sans toutefois s'acquitter des frais de procédure y afférents.
13.
Lors de la quatorzième audience tenu le 12 janvier 2004, l'avocat de la requérante indiqua qu'il n'avait pas pu s'entretenir avec sa cliente pour décider du versement des frais de procédure et demanda un délai.
Au terme de cette audience, le tribunal accorda à la requérante 80
089
350 TRL, assortis d'intérêts au taux légal. Quant à la demande relative au préjudice excédentaire, il releva que la requérante ne s'était pas acquitté des frais de procédure et considéra qu'il lui était loisible d'introduire une action distincte sur le fondement de l'article 105 du code des obligations.
Au cours de toute la procédure, le conseil de la requérante se fit excuser à six reprises.
14.
Le 2 avril 2004, faute de pourvoi en cassation, ce jugement devint définitif.
II.
15.
L'article 105 du code des obligations prévoit
:
«
Lorsque le préjudice subi par le créancier excède les intérêts moratoires, le débiteur est (...) tenu de le réparer, sauf s'il démontre qu'aucune faute ne lui est imputable.
Si le préjudice excédentaire est susceptible d'être évalué sur-le-champ, le juge peut en fixer le montant lorsqu'il statue au fond.
»
16.
La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention.
17.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse. Il soutient que la requérante a contribué à l'allongement de la procédure dans la mesure où elle n'a pas suivi l'affaire avec diligence. Son conseil s'est fait excuser à plusieurs reprises et a demandé de nombreuses prolongations de délai. Il ajoute que le 8 novembre 1995, la requérante a modifié l'objet de la demande et que le tribunal a dû procéder à un nouvel examen de l'affaire.
18.
La Cour note que la période à considérer a débuté le 2 mai 1991 avec la saisine du tribunal et s'est terminée le 2 avril 2004. Elle a donc duré près de treize ans, pour deux degrés de juridiction et cinq instances.
19.
Elle constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention et qu'il ne se heurte en outre à aucun autre motif d'irrecevabilité.
20.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement de la requérante et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
30979/96, §
2000-VII). La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender,
précité). Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, elle considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. En particulier, elle n'estime pas que le comportement de la requérante ait contribué indûment à l'allongement de la procédure. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
21.
Partant, il y a eu violation de l'article 6
§
1.
22.
La requérante soutient également que la longueur de la procédure litigieuse a porté atteinte au droit au respect de ses biens tel que garanti par l'article 1 du Protocole n
o
1.Elle se plaint de la perte de valeur de l'indemnité qui lui a été allouée en raison de l'insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux de l'inflation.
23.
Le Gouvernement excipe le non-épuisement des voies de recours internes, faute pour la requérante d'avoir formé un pourvoi en cassation. Sur le fond, il fait remarquer que les juridictions étaient liées par la demande de la requérante.
24.
Selon la requérante, les créances sur les coopératives ne peuvent être assorties que du taux légal.
25.
La Cour note que le tribunal de grande instance a assorti l'indemnité accordée à la requérante d'intérêts moratoires au taux légal conformément à la demande de l'intéressée (paragraphe 6 ci-dessus) et que son jugement n'a pas fait l'objet d'un pourvoi en cassation. En outre, elle observe qu'une voie de droit s'offrait à la requérante pour autant qu'elle se plaint d'avoir subi un préjudice excédentaire en raison de la disparité entre le taux des intérêts moratoires et celui de l'inflation. En effet, le recours prévu par l'article
105 du code des obligations vise la réparation du préjudice subi au-delà de celui qui se trouve compensé par les intérêts moratoires (voir,
a contrario
,
Aka
c.
Turquie
, 23 septembre 1998, §§ 20 in fine et 36,
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
VI, pour une application de cette disposition en matière d'expropriation).
A la lumière de ces considérations, la Cour estime que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35
§§
3 et 4 de la Convention.
26.
Reste la question de l'application de l'article 41 de la Convention. La requérante réclame 80
000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu'elle aurait subi, dont 10
000 EUR pour les frais et dépens, et 20
000
EUR au titre du préjudice moral.
27.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
28.
La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande.
En revanche, elle estime que la requérante a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 9
500 EUR à ce titre, assortis d'intérêts moratoires calqués sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
S'agissant des frais et dépens, la requérante ne fournit aucun justificatif. Par conséquent, la Cour rejette la demande présentée à ce titre.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 9
500 EUR (neuf mille cinq cents euros), à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 23 février 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente