AFFAIRE EMEN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

26.01.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 6-3-d

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE EMEN c. TURQUIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA EMEN c. TURCIA (solicitarea nr. 25585/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 ianuarie 2010 DEFINITIVF 26/04/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Emenc. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiune), care se află într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președintele, Giovanni Bonello, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ișil Karakaș, Nebojša Vučinić, judecători, și Fatoș Arac 25585/02) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, domnul care îl îmbracă pe Emen, a sesizat Curtea la data de 6 februarie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 28 noiembrie 2006, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice cauza trasă din art. 6 alin. (1) și (3). (d) către guvern. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului cauzei. ÎN FAȚĂ CIRCONSTANCES DE LA A inițiat o acțiune penală împotriva a patruzeci și șase de membri presupuși ai PKK [1] , inclusiv Ebru Arzu Erdal ( A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-78/08-C-82/08, ECLI:EU:C:2008:411, punctul 66. În iunie 1995, secția antiteroristă a Direcției de Securitate a lui Hatay, Ebru Arzu Erdal și colegii săi au fost reținuți și reținuți, printr-un act de acuzare din 22 iunie 1995, (...) în fața instanței de securitate din Malatya (...) reiese din interogarea lui Ebru Arzu Erdal și a camarazilor săi că, la 20 iunie 1995, În noiembrie 1994, inculpații care îi îmbracă pe Emen și Abdürahim Doisan, acționând sub comanda lui □Ebru Arzu Erdal, au ucis Mehmet Canakan într-un vehicul și au aruncat cadavrul pe marginea drumului (...) Între timp, la cererea procurorului general, judecătorul de pace d maiskenderun a emis un mandat de arestare în fața reclamantului. La 8 februarie 1996, instanța de securitate a statului a decis să unească cele două proceduri și să dea curs cazului sub numărul de dosar 1995/82. 10. La 16 februarie 1996, instanța de securitate a statului a decis să dizolve cauza reclamantului și de la data la care l-a înscris sub numărul de dosar 1996/36, la data de 16 februarie 1996, instanța de securitate a statului nu a putut fi arestată. 11. La 11 iunie 1996, la sfârșitul procesului privind cazul nr. 1995/82, Curtea de Securitate a statului a condamnat E.A.E., A.D. și S.E. la condamnarea pe viață a infracțiunilor. Primul a fost găsit vinovat de uciderea unei persoane și de ordonarea uciderii altor două persoane în numele PKK, iar al doilea a fost găsit vinovat în special de complicitate la execuția M.C. În timpul procesului, S.E. a mărturisit că a fost, de asemenea, autorul crimei M.C., dar judecătorii din fond, considerând că mărturisirea sa nu viza decât să disculpeze A.D., l-au recunoscut vinovat de participarea sa la mai multe atacuri planificate de PKK. 12. La o dată nespecificată, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. 13. La 8 noiembrie 2000, reclamantul a fost arestat în mai mult de trei ani și nouă luni de către curtea de securitate a statului Diyarbakr în vederea executării unei pedepse cu închisoarea de trei ani și nouă luni. În timp ce reclamantul își ispășise pedeapsa, s-a constatat că el era căutat și pentru asasinarea lui M.C. La 14 noiembrie 2000, el a fost adus în fața judecătorului de pace d La 13 februarie 2001, reclamantul s-a prezentat în fața Curții de Securitate a statului. Toate documentele din dosarul adunat în absența sa au fost citite în cursul acestei audieri. Reclamantul a negat toate acuzațiile aduse împotriva sa și a contestat probele. 16. La o dată nespecificată, A.D. a fost audiat de comisia de apel în calitate de martor și a afirmat că crima acuzată a fost comisă de S.E., fără implicarea reclamantului sau a acestuia. 17. Prin hotărârea din 23 august 2001, Curtea de Securitate de la Ö Õ l-a declarat vinovat pe reclamant și l-a condamnat la condamnare pe viață în temeiul articolului 125 din vechiul Cod Penal 18. În acest scop, judecătorii din fond au ținut seama de elementele din dosarul procesului menționat anterior, care au dus la hotărârea din 11 iunie 1996. În special, ei au luat în considerare declarațiile făcute de E.A.E., A.D. și Necla Do iulie 1997 și o relatare intitulată "Curriculul meu vita" (Vita), pe care A.D. a redactat-o în închisoare și pe care instanța de securitate din lacul a depus-o la dosarul nr. 1995/82 după condamnarea sa. Partea relevantă în speță a acestei hotărâri se citește după cum urmează, deși pârâtul neagă acuzația adusă împotriva sa, reiese din raportul de autopsie, din procesul-verbal de vizită la fața locului ( yoer gösterme tutana ; (...) Ebru Arzu Erdal le-a spus că ar trebui să execute Mehmet Canakan fără întârziere și a dat un pistol la inculpat îmbrăcat Emen ; ei au ieșit cu mașina pentru a găsi Mehmet Canakan și l-au urcat în mașină condus de Abdürahim Do ; (...) când au ajuns într-un loc pustiu în satul Düdünyurdu, Îmbracă-l pe Emen l-a ucis pe Mehmet Canakan trăgându-i un glonț în ceafă; apoi au aruncat cadavrul de pe un pod (...) 19. Potrivit Curții de Securitate a Statelor Unite, autopsia efectuată pe cadavrul lui M.C. susținea teza conform căreia reclamantul și-a ucis victima cu un glonț în cap. În schimb, judecata nu este clară în ceea ce privește mărturisirea făcută de S.E. în timpul procesului său cu privire la uciderea lui M.C. 20. La 18 septembrie 2001, reclamantul s-a ocupat de casare. Invocând art. 6 din Convenție, avocatul său a ridicat o sentință pe baza unei hotărâri pronunțate într-o altă cauză, și anume cea a D.E.A., D.D., N.D. și S.E. utilizarea în sarcina reclamantului a declarațiilor de la E.A.E. și de la N.D., declarații care au fost ulterior negate pe motiv că au fost șantajate sub amenințarea utilizării declarațiilor de la A.D. care, de fiecare dată, a dat versiuni diferite ale absenței în dosarul cu probe materiale care ar putea detalia declarațiile calomniatoare ale acestor persoane faptul că, în timpul procesului său, S.E. a recunoscut că l-a ucis pe M.C. 21. La 19 noiembrie 2001, Curtea de Casație a confirmat, în toate dispozițiile sale, hotărârea atacată. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 22. Se pedepsește cu pedeapsa capitală oricui comite un act prin care se supune integral sau parțial teritoriului la teritoriul unui stat străin, să submineze independența statului, să-și răsfrângă unitatea sau să-și anuleze administrarea unei părți a teritoriului sub controlul său 23. În conformitate cu art. 238 alineatul (2) din Codul de procedură penală în vigoare la data faptelor, este posibil să se refuze ca o dovadă să fie depusă la dosar în următoarele cazuri, în cazul în care aceasta este o dovadă a faptului că instituția este interzisă prin lege și că aceasta este o dovadă a cărei căutare se dovedește a fi inutilă, dovada care se referă la un fapt evident în cazul în care faptul că lanun dorește să se facă dovada nu are nici un impact asupra sentinței sau dacă acest fapt se referă la o circumstanță deja stabilită ca fiind în favoarea pârâtului dacă dovada nu are relevanță față de scopul urmărit dacă dovada este imposibil de obținut dacă cererea de prezentare a probei este dilatorie în cazul în care se prezintă un argument solid prin care se solicită reculegerea pârâtului și în cazul în care faptul în care acest argument este de natură să fie acceptat ca fiind autentic. PRIVIND VIOLATIILE ALOCATE DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) și alineatul (3) litera (d) DIN CONVENȚIA 24. Reclamantul se plânge că nu a avut posibilitatea de a interoga toate persoanele ale căror declarații au jucat un rol esențial în stabilirea vinovăției sale și susține că faptul că instanțele naționale au ținut cont de aceste declarații, de restul extorcat sub presiune, nu și-a respectat dreptul la un proces echitabil. (1) și (3) lit. (d) din Convenție. Orice persoană are dreptul la audierea corectă a cauzei sale (...) Orice acuzat are dreptul, printre altele, să... interogheze sau să obțină interogarea martorilor acuzați și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați (...) cu privire la admisibilitatea 25. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne, în măsura în care acesta nu a invocat, cel puțin în esență, în fața instanțelor naționale motivele pe care le prezintă în fața Curții. De asemenea, acesta susține că, în cursul procesului, reclamantul a avut posibilitatea de a-și prezenta argumentele, de a contesta declarațiile colegilor săi pârâti și acuzațiile aduse împotriva sa și de a prezenta toate dovezile sale cu descărcare de gestiune și că, prin urmare, nu se poate pretinde victimă. 26. Reclamantul se opune acestor excepții 27. În ceea ce privește epuizarea căilor de atac interne, Curtea constată că reclamantul a invocat, în fața Curții de Casație, obiecțiunile referitoare la caracterul echitabil al procedurii, precum și la martorii acuzați (punctul 20 de mai sus); prin urmare, respinge această excepție din partea guvernului 28. În ceea ce privește excepia referitoare la calitatea de victimă a reclamantului, Curtea arată că este strâns legată de substana de glazură trasă de la art. 6 alineatul (1) și de la art. 3 litera (d) din Convenie și decide să o atașeze la fond. 29. Curtea constată, de asemenea, că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și constată că aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond 30. Guvernul susține că procedura penală a fost efectuată în conformitate cu dreptul la apărare al reclamantului și că acesta a fost condamnat pe o linie de probe a cărei apreciere le aparține magistraților și afirmă, de asemenea, că utilizarea depozițiilor din ÕE.A.E., din A.D. și din N.D. pentru condamnarea reclamantului a fost justificată în circumstanțele din speță, în măsura în care a fost judecat împreună cu celelalte colege acuzate în dosarul nr. 1995/82 și în cazul în care toate dovezile, inclusiv depozițiile în litigiu, ar fi fost prezentate în prezența sa și nu și-ar fi dat acordul. Potrivit guvernului, Curtea de Securitate a Uniunii Europene este găsită în obligația, din cauza stadiului de scăpare al reclamantului pe întreaga durată a procedurii, de a delibera cazul său pentru a evita prelungirea în continuare a procedurii referitoare la ceilalți colegi acuzați și pentru a garanta o bună administrare a justiției. 31. Guvernul consideră, de asemenea, că condamnarea reclamantului s-a bazat nu numai pe depozițiile obținute în cadrul procedurii penale care a dus la hotărârea din 11 iunie 1996, ci și pe raportul de autopsie și procesul-verbal de vizită la fața locului. El adaugă că declarațiile în cauză au fost apreciate în comun cu alte elemente de probă și că drepturile la apărare ale reclamantului, în sensul art. 6 din Convenție, au fost respectate în mod corespunzător. În cele din urmă, el se bazează pe concluziile Curții în cauzele Isgru/c. Italia (19 februarie 1991, seria A n 194 A) și Kok c. Țările de Jos ((dec.), 431499/98, CEDO 2000-V), și invită Curtea să ia aceeași decizie în speță. 32. Reclamantul se opune tezelor guvernului și își reiterează afirmațiile. 33. Curtea amintește mai întâi că admisibilitatea probelor îi revine principalului șef al normelor dreptului intern și că, în principiu, revine instanțelor naționale de a aprecia elementele colectate de acestea. Comisia reamintește, de asemenea, că sarcina atribuită Curții prin convenție nu constă în a se pronunța cu privire la posibilitatea ca mărturiile martorilor să fi fost acceptate în mod corespunzător ca probe, ci în a verifica dacă procedura luată în considerare în ansamblul său, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil (Sadak și alții c. Turcia, n. 29900/96, 29901/96, 29902/96 și 29903/96, § 63, CEDO 2001 VIII). 34. Curtea amintește în sfârșit că elementele de probă trebuie, în principiu, să fie prezentate în fața instanei publice, în vederea unei dezbateri contradictorii. Acest principiu nu se aplică fără excepii, însă acestea nu pot fi acceptate decât sub rezerva dreptului apărării ; în general, alineatele (1) și (3) litera (d) din art. 6 impun să i se acorde pârâtului o ocazie adecvată și suficientă de a contesta o mărturie cu acuzare și de a interoga autorul, în momentul depunerii sau mai târziu (Lüdi Elveția, 15 iunie 1992, § 49, seria A n 238, și Van Mechelen și alte Țări de Jos, 23 aprilie 1997, § 51, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-III. După cum Curtea a precizat de mai multe ori (a se vedea, printre altele, Isgru , 19 februarie 1991, § 34, seria A n 194 A și Lüdi , citată anterior, punctul 47), în anumite circumstanțe, poate fi necesar, pentru autoritățile judiciare, să se recurgă la depoziții care datează din etapa în care se desfășoară procesul de pregătire. În cazul în care pârâtul a avut o ocazie adecvată și suficientă de a contesta astfel de depoziții, în momentul în care acestea sunt făcute sau mai târziu, utilizarea lor nu se confruntă în sine cu art. 6 §. 1 și 3 d). Cu toate acestea, în consecință, dreptul la apărare este restricționat într-un mod incompatibil cu garanțiile prevăzute în art. 6 atunci când o condamnare se bazează, numai sau într-o măsură decisivă, pe declarațiile făcute de o persoană pe care persoana acuzată nu a putut-o, nici în etapa de litiere, nici în timpul dezbaterilor, interogarea sau obținerea interogării (A.M. Italia, n 37019/97, § 25, CEDO 1999-IX, și Saidi France, 20 septembrie 1993, §§ 43-44, seria A n 261-C). 35. În speță, Curtea arată că recurentul a fost condamnat într-o măsură decisivă pe baza depozițiilor d'E.A.E., de N.D. și d.A.D., obținute în cadrul unei proceduri penale (n 1995/82) la care era străin. Comisia constată, de asemenea, că celelalte dovezi (raportul de autopsie, relatarea și scrisorile d .A.D.) că Curtea de Securitate a Uniunii a utilizat pentru a ajunge la concluzia condamnării reclamantului au fost, de asemenea, produse în cursul aceleiași proceduri. Reclamantul se opune în mod explicit Curții a Uniunii Europene cu privire la probele aflate în întreținere (punctul 15 de mai sus), dar nu este văzut oferind, în niciun stadiu al procedurii, posibilitatea de a interoga sau de a pune la îndoială autorii declarațiilor în litigiu. Nu se demonstrează în fața Curții că există dificultăți care ar fi putut împiedica judecarea în fața Curții de Securitate a Statelor Unite a acestor martori, care se aflau în orice caz în detenție. În sfârșit, Curtea consideră că stadiul de scăpare al reclamantului pe durata unei alte proceduri penale nu justifică, așa cum susține guvernul, utilizarea declarațiilor în litigiu. 36. Prin urmare, ținând seama de faptul că elementele de probă care au un caracter determinant în stabilirea vinovăției reclamantului nu au fost prezentate și discutate în mod deschis în prezența pârâtului, cu respectarea principiilor dezbaterii în litigiu și a egalității armelor, Curtea concluzionează că procedura în cauză, considerată în ansamblul său, nu a îndeplinit cerințele unui proces echitabil. Nici o circumstanță specială a cazului nu justifică această încălcare (a se vedea, în același sens, Ünel c. Turcia, n 35686/02, § 46, 27 mai 2008 și Osmana conform art. 34 din Convenție, respinge excepția guvernului și declară că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) lit. (d) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagubă 39. Reclamantul a declarat că a suferit un prejudiciu material pe care îl evaluează la 50 40. Guvernul contestă aceste pretenții. 41. Curtea arată că singura bază pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în faptul că reclamantul a putut beneficia de garanțiile prevăzute la art. 6 alineatul (1) și la art. 3 litera (d). Cu toate acestea, Comisia consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert, la care constatarea încălcării care figurează în prezenta hotărâre nu este suficientă pentru a remedia această situație. Statuând în echitate, astfel cum se prevede la art. 41, ea alocă reclamantului 6 000 EUR în acest sens (a se vedea, în același sens, Kalem c. Turcia, 70145/01, § 69, 5 decembrie 2006). 42. Curtea reafirmă că forma cea mai adecvată de redresare pentru o încălcare a articolului 6 alineatul (1) constă în a se asigura că reclamantul se regăsește cât mai mult posibil în situația care ar fi fost a sa dacă această dispoziție nu ar fi fost ignorată (a se vedea, de exemplu, Mehmet și Suna Yi it c. Turcia, 52658/99, § 47, 17 iulie 2007). Curtea consideră că acest principiu este de a se aplica în speță. În consecință, Curtea consideră că cea mai adecvată formă de redresare ar fi un nou proces, conform cerințelor articolului 6 alineatul (1) din Convenție, în cazul în care reclamantul solicită acest lucru (a se vedea Salduz c. Turcia [GC], n 36391/02, § 72, 27 noiembrie 2008). Reclamantul solicită, de asemenea, 4 000 EUR pentru rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată angajate în fața Curții, pretenție pe care o revendică că: 1 000 EUR pentru cheltuielile poștale și de traducere efectuate în cadrul procedurii în fața Curții și 3 000 EUR pentru cheltuielile de judecată ale avocatului. În acest sens, acesta furnizează baremul tarifar al barei d 44. Guvernul consideră că aceste cereri nu sunt justificate și invită Curtea să le respingă. 45. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR și acordul cu reclamantul, minus 850 EUR deja plătite de Consiliul European în cadrul asistenței judiciare. Interese moratorii 46. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii restante pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorate cu trei puncte procentuale. să se alăture fondului excepției guvernului privind calitatea de victimă a reclamantului și declară restul cererii admisibile respinsă excepția guvernului și a declarat , că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) lit. (d) din Convenție, în măsura în care reclamantul a fost privat de posibilitatea de interogare sau de interogare a martorilor acuzați așa cum s-a menționat anterior în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în temeiul articolului 2 din convenție, următoarele sume trebuie să fie convertite în lire turce la rata aplicabilă la data decontării 000 EUR (șase mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale și ii. 000 EUR (două mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, minus 850 EUR (opt sute cincizeci de euro) deja plătiți de Consiliul Europei în cadrul asistenței judiciare de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 26 ianuarie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Arac. Nicolas Bratza Grefier Adjunct Președinte [1] Partidul Muncitorilor din Kurdistan.