CtEDO 26.01.2010 Auto

CASE OF TULUS AND OTHERS v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
26.01.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF TULUS AND OTHERS v. ROMANIA (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

ȚULUȘ ȘI ALTE CAUZE DE SECȚIUNE TERZĂ DE LA ȚULUȘ ȘI ALȚII v. ROMANIA (Depunerea nr. 40892/04) HOTĂRÂREA Strasburg 26 ianuarie 2010 FINAL 26/04/2010 Această hotărâre a devenit finală în temeiul art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Ț luuș și alții v. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Josep Casadevall, Președinte, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefierul de secțiune, care a deliberat în privat la 5 ianuarie 2010 emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 40892/04) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de patruzeci și șapte de resortisanți români, dna Andrea AnnaMaria Țulus și alți șase solicitanți, la 9 noiembrie 2004. Guvernul român („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamanții au susținut că dreptul lor la o audiere echitabilă a fost încălcat în măsura în care decizia finală din 2 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj a fost anulată și inversată prin intermediul unui recurs extraordinar (recursîn Anulare Reclamanții și Guvernul au depus observații cu privire la fondul (art. 59 § 1). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții, dna Andrea AnnaMaria Țuluș și șase alte solicitanți sunt resortisanți români. Ele sunt judecători și personal auxiliar al Curții Județeanului Cluj. Douăzeci dintre cele patruzeci și șapte de solicitanți au două nume. Cu toate acestea, numai unul dintre aceste nume a apărut în deciziile instanțelor interne. De exemplu, numele complet al reclamantului principal este Andrea AnnaMaria Țuluș, în timp ce în deciziile interne este numită Andrea Țuluș. Într-o hotărâre din 17 mai 2002, Curtea județului Cluj a permis o acțiune privind restituirea sumelor reținute ca contribuții de asigurări de sănătate din salariile reclamanților pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2000 și 30 martie 2001. Acțiunea a fost depusă de reclamanții împotriva Curții județului Cluj și a Ministerului Justiției. Într-o decizie finală din 2 iulie 2002, Curtea de Apel Cluj a respins recursul depus de Ministerul Justiției împotriva acestei hotărâri. La sfârșitul anului 2003, reclamanții au obținut restituirea sumelor reținute din salariile lor prin executarea forțată. 10. La 2 iulie 2003, Procurorul general a depus o cerere în favoarea Curții Înalte de Casare și Justiție de a dispune de decizia finală de anulare (recursuri în Anulare) din cauza faptului că hotărârea a încălcat în mod grav legea și că, în orice caz, a fost vădit nefondat. 11. În decizia sa din 11 mai 2004, Curtea Înaltă a permis Tribunalul de Justiție apelul extraordinar, a anulat decizia finală din 2 iulie 2002 și hotărârea din 17 mai 2002 și, ca urmare, a respins acțiunea reclamanților, din cauza faptului că instanța ordinară a interpretat în mod erronat legea aplicabilă. 12. În ultima scrisoare adresată Curții, la 7 august 2008, Reclamanții au afirmat că hotărârea Curții Înalte din 11 mai 2004 nu a fost executată și, prin urmare, nu au returnat sumele obținute prin executarea forțată. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 13. Dispozițiile juridice relevante sunt descrise în hotărârea Brumărescu v. România [GC], nr. 28342/95, §§ 32 și 33, CEDO 1999 VII). HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEIUNEI 14. Reclamanții s-au plâns că anularea prin intermediul unui recurs extraordinar ( în anul ) al deciziei finale a Curții de Apel a Cluj din 2 iulie 2002 au încălcat dreptul la o audiere echitabilă, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” Admisibilitate 15. Guvernul a susținut că douăzeci dintre cele patruzeci și șapte de reclamanți nu au fost victime de încălcarea dispozițiilor de mai sus, deoarece persoanele care au prezentat cererea în fața Curții nu au fost aceleași persoane ca reclamanții în cadrul procedurii interne. Acestea au declarat că procedura specială de modificare a erorilor materiale evidente într-o decizie judiciară, astfel cum se prevede la art. 281 din Codul de Procedură Civilă, nu a fost urmată de solicitanți. 16. Reclamanții au contestat acest lucru și au reiterat că existența anumitor omissioni privind numele lor în deciziile instanțelor interne nu le-a împiedicat să obțină executarea forțată a acestor decizii. În ceea ce privește argumentul susținut de Guvern că ar fi trebuit să urmeze procedura de modificare a erorilor materiale evidente, reclamanții au susținut că nu au avut niciun interes în acest sens deoarece au obținut executarea deciziilor interne fără nicio dificultate. 17. Curtea constată că presupusa discrepanță în identitatea acestor reclamanți în cadrul procedurii interne și în fața Curții rezultă în faptul că instanța internă a omit numele mijloci ai reclamanților care au două denumiri (a se vedea mai sus § 6). În plus, Curtea constată că reclamanții, care sunt judecători și personal auxiliar la Curtea Județeană Cluj – aceeași instanță care a dat prima hotărâre internă, susținută prin decizia finală a Curții de Apel Cluj – au obținut executarea deciziei finale fără ca nimeni să conteste identitatea lor. Prin urmare, Curtea consideră că dosarul nu dezvăluie nimic care să pună în îndoială dacă reclamanții sunt aceleași persoane ca cele care stau în cadrul procedurii interne. 18. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Reclamanții au susținut că, permițând recursul extraordinar, Curtea Supremă nu a stabilit decizia finală care a fost în favoarea lor, respingând astfel dreptul la o audiere echitabilă. 20. Guvernul nu a contestat faptul că principiul certitudii juridice și, prin urmare, art. 6 § 1 a fost încălcat în acest caz. procedura a fost abrogată din Codul de Procedură Civilă. Guvernul susține, în plus, că Înaltul Hotărârea Curții din 11 mai 2004 care a anulat decizia finală care era în favoarea reclamanților nu a fost executată și, prin urmare, nu au returnat sumele obținute prin executarea forțată. Prin urmare, a concluzionat că interesele reclamanților nu au fost afectate semnificativ. 21. Reclamanții au admis că hotărârea Curții Înalte nu a fost pusă în aplicare și, în consecință, sumele de bani obținute prin executarea forțată a deciziei finale a Curții de Apel Cluj nu au fost restituite. Cu toate acestea, se bazează pe jurisprudența constantă a Curții, ei au susținut că nu au pierdut statutul de „victim” deoarece autoritățile naționale nu au recunoscut niciodată sau nu au obținut reparații pentru încălcarea Convenției. 22. Curtea a constatat frecvent încălcări ale art. 6 § 1 din Convenția în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz, deoarece a considerat că recursul extraordinar pe care l-a examinat a încălcat principiul certitudinii juridice, în măsura în care nu era deschis atât părților la procedura, cât și numai procurorului general. Acesta a considerat, de asemenea, că, permițând cererea, Curtea Supremă de Justiție a stabilit la îndoială un întreg proces judiciar care s-a încheiat într-o decizie judiciară res judicata și care, de asemenea, a fost executată (a se vedea, printre multe altele, Brumărescu , citat mai sus § 62; SC Mașinexport Industrial Group SA c. România , nr. 22687/03 , § 36, 1 decembrie 2005 ; și Cornif v. România , nr. 42872/02, §§ 29-30, 11 ianuarie 2007). 23. În cazul în care este vorba, instanța a constatat în favoarea reclamanților într-o acțiune de recuperare a sumelor reținute din salariile lor ca contribuții de asigurări de sănătate. Ei au hotărât că, în conformitate cu legea specială aplicabilă magistraților și personalului auxiliar judiciar, această categorie de funcționari publici beneficiază de asistență medicală gratuită și, în consecință, astfel de contribuții nu erau obligatorii. La depunerea recursului extraordinar, Curtea Înaltă a dat în hotărârea sa din 11 mai 2004 o altă interpretare a dispozițiilor legale existente privind obligația de a plăti contribuțiile de asigurări de sănătate. 24. Curtea consideră că această situație nu este decât o simplă reinterpretare a faptelor și a legii aplicabile, care, ținând seama de circumstanțele cauzei, nu justifică anularea unei decizii finale și obligatorii. 25. Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că anularea deciziei finale din 2 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj a încălcat principiul certitudinii juridice și dreptul la un proces echitabil. Faptul că hotărârea Înaltului Tribunal din 11 mai 2004 nu a fost niciodată executată nu modifică această concluzie. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLUL NR.1 LA CONVENȚIE 26. În cererea lor inițială, reclamanții au susținut că anularea prin intermediul unui apel extraordinar al deciziei finale a încălcat dreptul lor la bucurarea pașnică a bunurilor lor, astfel cum le-a garantat art. 1 din Protocolul nr. 1. 27. Prin scrisoarea din 7 august 2008, reclamanții au informat Curtea că hotărârea Curții Înalte din 11 mai 2004 nu a fost executată și nu a putut mai fi executată deoarece, în conformitate cu legislația internă, aceasta a devenit limitată la timp. În consecință, reclamanții nu au returnat sumele obținute prin executarea forțată. 28. Prin urmare, având în vedere argumentele reclamanților (a se vedea § 27 mai sus), Curtea consideră că acestea nu pot fi considerate victime de o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Rezultă că această plângere este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 29. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă părții vătămate.” 30. Reclamanții nu au prezentat o cerere de o justă satisfacție și au susținut că o hotărâre a Curții în favoarea lor ar constitui, în sine, suficientă satisfacție pentru încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție. plângerea cu privire la anularea de către un recurs extraordinar al unei decizii finale admisibile și a amintirii cererii inadmisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 26 ianuarie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă