ȚULUȘ ȘI ALTE CAUZE DE SECȚIUNE TERZĂ DE LA ȚULUȘ ȘI ALȚII v. ROMANIA (Depunerea nr. 40892/04) HOTĂRÂREA Strasburg 26 ianuarie 2010 FINAL 26/04/2010 Această hotărâre a devenit finală în temeiul art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Ț luuș și alții v. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Josep Casadevall, Președinte, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefierul de secțiune, care a deliberat în privat la 5 ianuarie 2010 emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 40892/04) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de patruzeci și șapte de resortisanți români, dna Andrea AnnaMaria Țulus și alți șase solicitanți, la 9 noiembrie 2004. Guvernul român („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamanții au susținut că dreptul lor la o audiere echitabilă a fost încălcat în măsura în care decizia finală din 2 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj a fost anulată și inversată prin intermediul unui recurs extraordinar (recursîn Anulare Reclamanții și Guvernul au depus observații cu privire la fondul (art. 59 § 1). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamanții, dna Andrea AnnaMaria Țuluș și șase alte solicitanți sunt resortisanți români. Ele sunt judecători și personal auxiliar al Curții Județeanului Cluj. Douăzeci dintre cele patruzeci și șapte de solicitanți au două nume. Cu toate acestea, numai unul dintre aceste nume a apărut în deciziile instanțelor interne. De exemplu, numele complet al reclamantului principal este Andrea AnnaMaria Țuluș, în timp ce în deciziile interne este numită Andrea Țuluș. Într-o hotărâre din 17 mai 2002, Curtea județului Cluj a permis o acțiune privind restituirea sumelor reținute ca contribuții de asigurări de sănătate din salariile reclamanților pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2000 și 30 martie 2001. Acțiunea a fost depusă de reclamanții împotriva Curții județului Cluj și a Ministerului Justiției. Într-o decizie finală din 2 iulie 2002, Curtea de Apel Cluj a respins recursul depus de Ministerul Justiției împotriva acestei hotărâri. La sfârșitul anului 2003, reclamanții au obținut restituirea sumelor reținute din salariile lor prin executarea forțată. 10. La 2 iulie 2003, Procurorul general a depus o cerere în favoarea Curții Înalte de Casare și Justiție de a dispune de decizia finală de anulare (recursuri în Anulare) din cauza faptului că hotărârea a încălcat în mod grav legea și că, în orice caz, a fost vădit nefondat. 11. În decizia sa din 11 mai 2004, Curtea Înaltă a permis Tribunalul de Justiție apelul extraordinar, a anulat decizia finală din 2 iulie 2002 și hotărârea din 17 mai 2002 și, ca urmare, a respins acțiunea reclamanților, din cauza faptului că instanța ordinară a interpretat în mod erronat legea aplicabilă. 12. În ultima scrisoare adresată Curții, la 7 august 2008, Reclamanții au afirmat că hotărârea Curții Înalte din 11 mai 2004 nu a fost executată și, prin urmare, nu au returnat sumele obținute prin executarea forțată. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 13. Dispozițiile juridice relevante sunt descrise în hotărârea Brumărescu v. România [GC], nr. 28342/95, §§ 32 și 33, CEDO 1999 VII). HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEIUNEI 14. Reclamanții s-au plâns că anularea prin intermediul unui recurs extraordinar ( în anul ) al deciziei finale a Curții de Apel a Cluj din 2 iulie 2002 au încălcat dreptul la o audiere echitabilă, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” Admisibilitate 15. Guvernul a susținut că douăzeci dintre cele patruzeci și șapte de reclamanți nu au fost victime de încălcarea dispozițiilor de mai sus, deoarece persoanele care au prezentat cererea în fața Curții nu au fost aceleași persoane ca reclamanții în cadrul procedurii interne. Acestea au declarat că procedura specială de modificare a erorilor materiale evidente într-o decizie judiciară, astfel cum se prevede la art. 281 din Codul de Procedură Civilă, nu a fost urmată de solicitanți. 16. Reclamanții au contestat acest lucru și au reiterat că existența anumitor omissioni privind numele lor în deciziile instanțelor interne nu le-a împiedicat să obțină executarea forțată a acestor decizii. În ceea ce privește argumentul susținut de Guvern că ar fi trebuit să urmeze procedura de modificare a erorilor materiale evidente, reclamanții au susținut că nu au avut niciun interes în acest sens deoarece au obținut executarea deciziilor interne fără nicio dificultate. 17. Curtea constată că presupusa discrepanță în identitatea acestor reclamanți în cadrul procedurii interne și în fața Curții rezultă în faptul că instanța internă a omit numele mijloci ai reclamanților care au două denumiri (a se vedea mai sus § 6). În plus, Curtea constată că reclamanții, care sunt judecători și personal auxiliar la Curtea Județeană Cluj – aceeași instanță care a dat prima hotărâre internă, susținută prin decizia finală a Curții de Apel Cluj – au obținut executarea deciziei finale fără ca nimeni să conteste identitatea lor. Prin urmare, Curtea consideră că dosarul nu dezvăluie nimic care să pună în îndoială dacă reclamanții sunt aceleași persoane ca cele care stau în cadrul procedurii interne. 18. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Reclamanții au susținut că, permițând recursul extraordinar, Curtea Supremă nu a stabilit decizia finală care a fost în favoarea lor, respingând astfel dreptul la o audiere echitabilă. 20. Guvernul nu a contestat faptul că principiul certitudii juridice și, prin urmare, art. 6 § 1 a fost încălcat în acest caz. procedura a fost abrogată din Codul de Procedură Civilă. Guvernul susține, în plus, că Înaltul Hotărârea Curții din 11 mai 2004 care a anulat decizia finală care era în favoarea reclamanților nu a fost executată și, prin urmare, nu au returnat sumele obținute prin executarea forțată. Prin urmare, a concluzionat că interesele reclamanților nu au fost afectate semnificativ. 21. Reclamanții au admis că hotărârea Curții Înalte nu a fost pusă în aplicare și, în consecință, sumele de bani obținute prin executarea forțată a deciziei finale a Curții de Apel Cluj nu au fost restituite. Cu toate acestea, se bazează pe jurisprudența constantă a Curții, ei au susținut că nu au pierdut statutul de „victim” deoarece autoritățile naționale nu au recunoscut niciodată sau nu au obținut reparații pentru încălcarea Convenției. 22. Curtea a constatat frecvent încălcări ale art. 6 § 1 din Convenția în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz, deoarece a considerat că recursul extraordinar pe care l-a examinat a încălcat principiul certitudinii juridice, în măsura în care nu era deschis atât părților la procedura, cât și numai procurorului general. Acesta a considerat, de asemenea, că, permițând cererea, Curtea Supremă de Justiție a stabilit la îndoială un întreg proces judiciar care s-a încheiat într-o decizie judiciară res judicata și care, de asemenea, a fost executată (a se vedea, printre multe altele, Brumărescu , citat mai sus § 62; SC Mașinexport Industrial Group SA c. România , nr. 22687/03 , § 36, 1 decembrie 2005 ; și Cornif v. România , nr. 42872/02, §§ 29-30, 11 ianuarie 2007). 23. În cazul în care este vorba, instanța a constatat în favoarea reclamanților într-o acțiune de recuperare a sumelor reținute din salariile lor ca contribuții de asigurări de sănătate. Ei au hotărât că, în conformitate cu legea specială aplicabilă magistraților și personalului auxiliar judiciar, această categorie de funcționari publici beneficiază de asistență medicală gratuită și, în consecință, astfel de contribuții nu erau obligatorii. La depunerea recursului extraordinar, Curtea Înaltă a dat în hotărârea sa din 11 mai 2004 o altă interpretare a dispozițiilor legale existente privind obligația de a plăti contribuțiile de asigurări de sănătate. 24. Curtea consideră că această situație nu este decât o simplă reinterpretare a faptelor și a legii aplicabile, care, ținând seama de circumstanțele cauzei, nu justifică anularea unei decizii finale și obligatorii. 25. Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că anularea deciziei finale din 2 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj a încălcat principiul certitudinii juridice și dreptul la un proces echitabil. Faptul că hotărârea Înaltului Tribunal din 11 mai 2004 nu a fost niciodată executată nu modifică această concluzie. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLUL NR.1 LA CONVENȚIE 26. În cererea lor inițială, reclamanții au susținut că anularea prin intermediul unui apel extraordinar al deciziei finale a încălcat dreptul lor la bucurarea pașnică a bunurilor lor, astfel cum le-a garantat art. 1 din Protocolul nr. 1. 27. Prin scrisoarea din 7 august 2008, reclamanții au informat Curtea că hotărârea Curții Înalte din 11 mai 2004 nu a fost executată și nu a putut mai fi executată deoarece, în conformitate cu legislația internă, aceasta a devenit limitată la timp. În consecință, reclamanții nu au returnat sumele obținute prin executarea forțată. 28. Prin urmare, având în vedere argumentele reclamanților (a se vedea § 27 mai sus), Curtea consideră că acestea nu pot fi considerate victime de o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Rezultă că această plângere este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 29. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă părții vătămate.” 30. Reclamanții nu au prezentat o cerere de o justă satisfacție și au susținut că o hotărâre a Curții în favoarea lor ar constitui, în sine, suficientă satisfacție pentru încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție. plângerea cu privire la anularea de către un recurs extraordinar al unei decizii finale admisibile și a amintirii cererii inadmisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 26 ianuarie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Josep Casadevell Președintele grefierului
THIRD SECTION
ȚULUȘ AND OTHERS v. ROMANIA
(Application no. 40892/04)
26 January 2010
FINAL
26/04/2010
This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Ț
uluș and Others v. Romania
,
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:
Josep Casadevall,
President,
Elisabet Fura,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Luis López Guerra,
Ann Power,
judges,
and Santiago Quesada,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 5 January 2010
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 40892/04) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by fortyseven Romanian nationals, Ms Andrea AnnaMaria Țuluș and forty-six other applicants, on 9 November 2004.
2.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Răzvan
‑
Horațiu Radu, from the Ministry of Foreign Affairs.
3.
The applicants alleged that their right to a fair hearing had been breached in so far as the final decision of 2 July 2002 of the Cluj Court of Appeal was quashed and reversed by means of an extraordinary appeal (
recurs în anulare
).
4.
The applicants and the Government each filed observations on the merits (Rule 59 § 1).
I.
5.
The applicants, Ms Andrea AnnaMaria Țuluș and forty-six other applicants are Romanian nationals. They are judges and auxiliary personnel of the Cluj
County Court.
6.
Twenty of the forty-seven applicants have two given names. However, only one of these names appeared in the decisions of the domestic courts. For example, the main applicant's full name is Andrea AnnaMaria Țuluș, while in the domestic decisions she is referred to as Andrea Țuluș.
7.
In a judgment of 17 May 2002, the Cluj County Court allowed an action concerning the restitution of the amounts retained as health insurance contributions from the salaries of the applicants for the period between 1
January
2000 and 30 March 2001. The action was lodged by the applicants against the County Court of Cluj and the Ministry of Justice.
8.
In a final decision of 2 July 2002, the Cluj Court of Appeal dismissed the appeal filed by the Ministry of Justice against that judgment.
9.
At the end of 2003, the applicants obtained the restitution of the
amounts retained from their salaries through forced execution.
10.
On 2 July 2003, the Procurator-General lodged an application with the High Court of Cassation and Justice to have the final decision quashed (
recurs în anulare)
on the ground that the decision had seriously infringed the law and that it was, in any case, manifestly ill-founded.
11.
In its decision of 11 May 2004, the High Court allowed the
extraordinary appeal, quashed the final decision of 2 July 2002 and the
judgment of 17 May 2002 and, as a result, rejected the applicants' action, on the ground that the ordinary court had incorrectly interpreted the
applicable law.
12.
In their last letter addressed to the Court, on 7 August 2008, the
applicants stated that the High Court's decision of 11 May 2004 had never been executed and consequently they had not returned the amounts obtained through forced execution.
II.
13.
The relevant legal provisions are described in the judgment
Brumărescu v. Romania
[GC], no.
28342/95, §§
32 and 33, ECHR
1999
‑
VII).
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
14.
The applicants complained that the quashing by means of an
extraordinary appeal (
recurs în anulare
) of the Cluj Court of Appeal's final decision of 2 July 2002 had infringed their right to a fair hearing, as provided for in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...”
A.
Admissibility
15.
The Government contended that twenty of the forty-seven applicants were not victims of a violation of the above provisions, because the persons who submitted the application before the Court were not the same persons as the plaintiffs in the domestic proceedings. They stated that the special procedure for the amendment of obvious material errors in a court decision, as provided for by Article 281 of the Code of Civil Procedure, had not been followed by the applicants.
16.
The applicants contested this and reiterated that the existence of certain omissions regarding their names in the decisions of the domestic courts had not prevented them from obtaining the forced execution of those decisions. With respect to the argument raised by the Government that they should have followed the procedure for amending obvious material errors, the applicants contended that they had had no interest in doing so since they had obtained the execution of the domestic decisions without any difficulty.
17.
The Court notes that the alleged discrepancy in the identities of those applicants in the domestic proceedings and those before the Court lies in the fact that the domestic courts had omitted the middle names of those applicants who have two given names (see above § 6). Furthermore, the Court notes that the applicants, who are judges and auxiliary staff at the Cluj County Court – the same court that gave the first domestic decision, upheld by the final decision of the Cluj Court of Appeal – obtained the execution of the final decision without anybody contesting their identity. Therefore, the Court considers that the case file does not disclose anything which would raise any doubt as to whether the applicants were the same persons as the ones standing in the domestic proceedings.
18.
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
19.
The applicants contended that by allowing the extraordinary appeal, the Supreme Court had set at naught the final decision that had been in their favour, thereby infringing their right to a fair hearing.
20.
The Government did not contest that the principle of legal certainty, and therefore Article 6 § 1, had been infringed in the present case. It noted, however, that this extraordinary
procedure had been repealed from the
Code of Civil Procedure. The Government contended furthermore that the
High
Court's decision of 11 May 2004 that had quashed the final decision which had been in the applicants' favour had never been executed and consequently they had not returned the amounts obtained through forced execution. Therefore, it concluded that the interests of the applicants had not been significantly affected.
21.
The applicants admitted that the High Court's decision had not been enforced and accordingly the sums of money obtained through forced execution of the final decision of the Cluj Court of Appeal were never returned. However, relying on the constant case law of the Court, they contended that they had not lost the status of “victim” since the national authorities had never acknowledged or afforded redress for their breach of the Convention.
22.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the
Convention in cases raising similar issues to the one in the present case, as it has considered that the extraordinary appeal under review infringed the principle of legal certainty in so far as it was not open to both the parties to the proceedings but to the Procurator General alone. It has also considered that, by allowing the application, the Supreme Court of Justice had set at naught an entire judicial process which had ended in a judicial decision that was
res judicata
and which had, moreover, been executed (see, among many others,
Brumărescu
, cited above, § 62;
SC Mașinexportimport Industrial Group SA v. Romania
, no.
22687/03, §
36, 1 December 2005; and
Cornif v. Romania
, no.
42872/02, §§
29-30, 11 January 2007).
23.
In the case at hand, the courts found in favour of the applicants in an action for the recovery of the sums retained from their salaries as health insurance contributions. They decided that, according to the special law applicable to magistrates and judicial auxiliary staff, this category of civil servant benefits from free medical assistance and accordingly such contributions were not due. Upon the filing of the extraordinary appeal, the High Court gave in its decision of 11 May 2004 another interpretation to the existing legal provisions regarding the obligation to pay health insurance contributions.
24.
The Court considers that this situation is nothing but a mere reinterpretation of the facts and applicable law, which, bearing in mind the circumstances of the case, does not justify the quashing of a final and binding decision.
25.
The foregoing considerations are sufficient for enabling the Court to conclude that the quashing of the final decision of 2 July 2002 of the Cluj Court of Appeal has infringed the principle of legal certainty and the right to a fair trial. The fact that the High Court's decision of 11 May 2004 had never been executed does not change this conclusion.
There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.
II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No.1 TO THE CONVENTION
26.
In their initial application, the applicants contended that the quashing by means of an extraordinary appeal of the final decision violated their right to peaceful enjoyment of their possessions, as guaranteed by Article 1 of Protocol No.1.
27.
By a letter of 7 August 2008, the applicants informed the Court that the High Court's decision of 11 May 2004 had never been executed and could no longer be executed since according to domestic law it had become time-barred. Consequently, the applicants did not return the amounts obtained through forced execution.
28.
Therefore, in the light of the applicants' submissions (see § 27 above), the Court considers that they may not be considered as victims of a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. It follows that this complaint is incompatible
ratione personae
with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35
§
3 and must be rejected in accordance with Article 35
§
4.
III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
29.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
30.
The applicants did not submit a claim for just satisfaction. They submitted that a judgment of the Court in their favour would in itself constitute sufficient just satisfaction for the violation of Article 6 § 1 of the Convention.
1.
Declares
the complaint regarding the quashing by an extraordinary appeal of a final decision admissible and the reminder of the application inadmissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.
Done in English, and notified in writing on 26 January 2010, pursuant to Rule 77
§§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Registrar
President