SPATP-2 v. RUSSIA

Prima secțiune decizia nr. 22409/05, de către SPATP - 2 împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 28 ianuarie 2010 în calitate de Camera compusă de: Christos Rozakis, Președintele, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 27 aprilie 2005, având în vedere decizia Curții de a examina în comun admisibilitatea și meritele cauzei (art. 29 § 3 din Convenție), după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul SPATP-2 („Sochi Pasagery Transport Company nr. 2”), este o societate, încorporată în Federația Rusă de atunci 9 iunie 1995 și având sediul său social în orașul Sochi din regiunea Krasnodar. Societatea reclamantă a fost reprezentată în fața Curții de către dl A. Kiryanov, avocat practicant în orașul Taganrog din regiunea Rostov. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 31 iulie 1998, societatea reclamantă a depus în judecată Departamentul Regional Rostov al Trezorului Federal și doamna O. în tort. O timbru pe declarația de credite arată că Curtea de District Kuybyshevskiy din regiunea Rostov a primit-o în aceeași zi. Decembrie 2005 Curtea de District a permis parțial acțiunea societății reclamante, susținând că Trezoreria ar trebui să-i plătească 755.684 ruble ruse în compensare pentru prejudiciu material, dobânzi și cheltuieli juridice. Hotărârea din 15 decembrie 2005 a fost susținută în apel de către Curtea Regională Rostov la 8 februarie 2006. Hotărârea a fost încheiată în întregime la 25 decembrie 2007, când Trezorul a creditat contul bancar al societății reclamante. COMPLAINT Societatea reclamantă s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii. La 6 februarie 2009, cererea a fost comunicată guvernului contestat. La 4 iunie 2009, observațiile guvernului cu privire la admisibilitatea și meritul cererii au fost primite. La 12 iunie 2009, Curtea a invitat societatea reclamantă să își prezinte observațiile scrise în răspuns până la 14 august 2009. La 2 iulie 2009, versiunea engleză a observațiilor guvernului a fost transmisă societății reclamante. Termenul de depunere a observațiilor societății reclamante a rămas neafectat. Întrucât observațiile societății reclamante privind admisibilitatea și fondurile nu au fost primite până la 14 august 2009, la 19 octombrie 2009, Curtea a trimis o scrisoare prin poștă înregistrată reprezentantului societății reclamante, declarând că neaprobarea observațiilor ar putea duce la grevarea cererii. După cum rezultă din recunoașterea primirii care a revenit la Curte, scrisoarea din 19 octombrie 2009 a atins reprezentantul la 2 noiembrie 2009. Nu a urmat niciun răspuns. Curtea reamintește art. 37 din Convenție care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii, dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile acestuia.” Curtea remarcă că societatea reclamantă a fost solicitată să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei. Reprezentantul societății solicitantă a primit ulterior un aviz al acestuia. El a fost, de asemenea, informat cu privire la o consecință a neaprobării observațiilor. Nici un răspuns nu a fost primit până în prezent. Curtea consideră că societatea reclamantă nu intenționează să își continue cererea. În plus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolele sale, nu o impune să continue examinarea cazului. În aceste circumstanțe, consideră că art. 29 § 3 din Convenție nu se mai aplică cazului și că aceaceasta ar trebui eliminată din listă în conformitate cu art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să întrerupă aplicarea art. 29 § 3 din Convenție și să elimine aplicarea din lista de cazuri. Președintele grefierului Christos Rozakis

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 22409/05

by SPATP - 2

against Russia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 28

January 2010 as a Chamber composed of:

Christos Rozakis,

President,

Nina Vajić,

Anatoly Kovler,

Elisabeth Steiner,

Khanlar Hajiyev,

Giorgio Malinverni,

George Nicolaou,

judges,

and Søren Nielsen,

Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 27 April 2005,

Having regard to the Court's decision to examine jointly the admissibility and merits of the case (Article 29 § 3 of the Convention),

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, SPATP-2 (“Sochi Passenger Transport Company no. 2”), is a company, incorporated in the Russian Federation since

9 June 1995 and having its registered office in the town of Sochi in the Krasnodar Region. The applicant company was represented before the Court by

Mr A. Kiryanov, a lawyer practising in the town of Taganrog in the

Rostov Region. The respondent Government were represented by

Mr G. Matyushkin, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 31 July 1998 the applicant company sued the Rostov Regional Department of the Federal Treasury and Mrs O. in tort. A stamp on the statement of claims shows that the Kuybyshevskiy District Court of the Rostov Region received it on the same day.

On 15

December 2005 the District Court partly allowed the applicant company's action, holding that the Treasury should pay it 755,684 Russian roubles in compensation for pecuniary damage, interest thereon and legal expenses.

The judgment of 15 December 2005 was upheld on appeal by the Rostov Regional Court on 8 February 2006. The judgment was enforced in full on 25 December 2007, when the Treasury credited the applicant company's bank account.

COMPLAINT

The applicant company complained under Article 6 of the Convention about the excessive length of the proceedings.

THE LAW

On 6 February 2009 the application was communicated to the respondent Government.

On 4 June 2009 the Government's observations on the admissibility and merits of the application were received. On 12 June 2009 the Court invited the applicant company to submit its written observations in reply by 14

August 2009.

On 2 July 2009 the English version of the Government's observations was forwarded to the applicant company. The time-limit for the submission of the applicant company's observations remained unaffected.

As the applicant company's observations on the admissibility and merits had not been received by 14 August 2009, on 19 October 2009 the Court sent a letter by registered mail to the applicant company's representative, advising him that the failure to submit the observations might result in the strike-out of the application. As it follows from the acknowledgement of receipt which returned to the Court, the letter of 19 October 2009 reached the representative on 2 November 2009. No response followed.

The Court recalls Article

37 of the Convention which, in the relevant part, reads as follows:

“1. The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that

(a) the applicant does not intend to pursue his application;

...

However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”

The Court notes that the applicant company was requested to submit written observations on the admissibility and merits of the case. The applicant company's representative subsequently received a reminder thereof. He was also informed about a consequence of the failure to submit the observations. No response has been received to date. The Court infers therefrom that the applicant company does not intend to pursue its application. Furthermore, the Court considers that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue the examination of the case.

In these circumstances it considers that Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the application out of its list of cases.

Søren Nielsen

Christos Rozakis

Registrar

President