SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 964/07 prezentate de Gheorghe DALEA împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se înscrie la 2 februarie 2010 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Jean-Paul Costa, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători; și de Claudia Westerdiek graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 21 decembrie 2006, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Gheorghe Dalea, este un cetățean român, născut în 1928 și rezident în București (România). El este reprezentat în fața Curții de către dl Cujas, avocat la Paris. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, se pot rezuma după cum urmează. Reclamantul a fost director general al unei societăți române de import export de produse farmaceutice și, prin urmare, a fost obligat să călătorească regulat între 1971 și 1982 în străinătate, în special în Franța, unde societatea sa avea o filială în comun cu o societate franceză. În 1982, el a fost numit consilier la ambasada României din Italia și, prin urmare, nu a mai avut ocazia să călătorească în Franța. S-a pensionat în 1989. În 1991 a creat o nouă companie de import-export de produse farmaceutice. În 1997, el a solicitat ambasadei Germaniei în România o viză de călătorie în Germania, pentru o ședere cu caracter personal și profesional. La 6 august 1997, viza i-a fost refuzată, pe motiv că făcea obiectul unei semnalări din partea autorităților franceze în scopul neadmiterii în registrul Sistemului de informații Schengen. Existența acestei înscrieri i-a fost confirmată în anul următor de consulatul francez din România, care i-a refuzat din același motiv o viză pentru Franța, unde persoana în cauză trebuia să fie supusă unei intervenții chirurgicale cardiace (operația a avut loc în cele din urmă în Elveția), printr-o scrisoare din 19 februarie 2003, reclamantul a solicitat explicații ambasadorului Franței din România. La 7 martie 2003, ambasadorul i-a confirmat înscrierea în fișierul Schengen de către autoritățile franceze și l-a invitat să se adreseze Comisiei naționale pentru informatică și libertăți (CNIL) pentru ca aceasta să efectueze toate investigațiile utile și, eventual, să solicite efectuarea rectificărilor necesare în fișierul de informații Schengen. Reclamantul a urmat acest aviz și a sesizat CNIL, solicitându-i, pe de o parte, să îi fie comunicate informațiile referitoare la acesta care erau incluse în sistemul informatic național al Sistemului de Informații Schengen și, pe de altă parte, ca aceste date să fie corectate sau șterse. Prin scrisoarea din 27 august 2003, CNIL a informat reclamantul că unul dintre membrii Comisiei însărcinați cu exercitarea dreptului de acces indirect a efectuat verificările solicitate în temeiul articolului 39 din Legea din 6 ianuarie 1978 privind informatica, fișierele și libertățile. CNIL a adăugat că procedura la aceasta se încheiase și a informat reclamantul că i se deschidea o acțiune pentru excesul de putere în fața Consiliului de Stat. Prevalând de această posibilitate, reclamantul sesizează Consiliul de Stat la 28 octombrie 2003. La 13 mai 2004, președintele CNIL a prezentat un memoriu în apărare, la care erau anexate două fișe, pe de o parte, pe o fișă Opoziție introdusă Franța, creată la 20 decembrie 1989, modificată la 26 ianuarie 1994 și care expiră la 7 septembrie 2008, și, pe de altă parte, o fișă de semnalare în fișierul Schengen, valabilă între 2 noiembrie 1994 și 5 ianuarie 2006. În acest memoriu, președintele CNIL a precizat că datele în litigiu referitoare la solicitant erau relevante pentru siguranța și siguranța publică și că, în absența unui acord din partea Ministerului de Interne, acestea nu puteau fi comunicate persoanei interesate. Prin hotărârea din 16 februarie 2005, Curtea Supremă a constatat că, în cadrul anchetei scrise în fața acesteia, reclamantul a primit informații cu privire la includerea sa în sistemul informatic național al Sistemului de Informații Schengen. Prin urmare, Comisia a considerat că cererea de anulare pentru excesul de putere al deciziei CNIL, în măsura în care a refuzat persoanei interesate să furnizeze aceste informații, a devenit fără obiect. Consiliul de Stat a constatat, de asemenea, că: statul de cercetare nu permitea să se cunoască motivele includerii reclamantului în sistem și, prin urmare, nici să se evalueze legalitatea refuzului [CNIL] la cererea sa de rectificare sau de ștergere a acestei înscrieri. Prin urmare, a ordonat CNIL să îi transmită, în termen de două luni, toate elementele relevante pentru soluționarea litigiului și privind motivele includerii reclamantului în sistemul informatic național al Sistemului de Informații Schengen, la data deciziei sale din 27 august 2003. Înalta instanță a adăugat că, în ipoteza în care CNIL ar considera că aceste motive, sau unele dintre ele, erau acoperite de un secret garantat de lege sau se bazau pe date relevante pentru securitatea statului, apărarea și securitatea publică și în cazul în care consideră că ar trebui să refuze comunicarea lor, ar fi totuși de competența sa să verse la dosarul anchetei scrise toate elementele de informare adecvate cu privire la natura și motivele excluderii acestora, astfel încât Consiliul de Stat să se poată pronunța în cunoștință de cauză fără a aduce atingere, în mod direct sau indirect, secretelor garantate de lege sau impuse de considerente care țin de securitatea statului, de apărarea și securitatea publică. Printr-o scrisoare din 12 iulie 2005, CNIL a indicat că semnalarea reclamantului în fișierul Schengen a rezultat din solicitarea Direcției de supraveghere a teritoriului (DST) de a introduce persoana în registrul persoanelor căutate. Aceasta a precizat că ea însăși nu dispunea de conținutul dosarului deținut de DST, care era singura în măsură să comunice Consiliului de Stat elementele utile pentru a permite Înaltei Instanțe să evalueze dacă cererea de rectificare a informațiilor formulată de solicitant era sau nu întemeiată. Prin hotărârea din 23 august 2006, Consiliul de Stat a constatat că reclamantul a făcut obiectul unei semnalări valabile până la 5 ianuarie 2006 în registrul Schengen, în temeiul articolului 2 din Convenția de punere în aplicare a Hotărâreaui Schengen și al articolului 3 din Decretul de punere în aplicare a acesteia (a se vedea partea Mai jos), la cererea DST. El a adăugat că membrii CNIL responsabili cu dreptul de acces indirect au estimat, în cursul perioadei lor de valabilitate, că, având în vedere elementele care le-au fost prezentate și explicațiile furnizate, nu era necesar să se procedeze la rectificare sau la ștergerea, în cadrul Sistemului de Informații Schengen, a datelor referitoare la solicitant Consiliul de Stat a considerat că din toate documentele din dosar reiese că motivele comisiei pentru a refuza corectarea și ștergerea informațiilor referitoare la solicitant erau de natură să justifice în mod legal decizia sa. Prin urmare, acesta concluzionează că persoana în cauză nu avea motive să solicite anularea deciziei CNIL. art. 92 din Convenția de punere în aplicare a Hotărâreaui Schengen din 14 iunie 1985 privind Sistemul de Informații Schengen (SIS), compus dintr-o parte națională pe lângă fiecare dintre părțile contractante și o funcție de suport tehnic. Aceeași dispoziție precizează că SIS permite autorităților desemnate de părțile contractante să dispună de semnalări privind persoane și obiecte, în special pentru categoria de semnalare menționată la art. 96, în scopul procedurii de eliberare a vizelor, al eliberării permiselor de ședere și al administrării străinilor în cadrul aplicării dispozițiilor privind circulația persoanelor din prezenta convenție. În general, sistemul are ca obiect, în conformitate cu art. 93 din respectiva convenție, de a menține ordinea și securitatea publică, inclusiv securitatea statului, și aplicarea dispozițiilor privind circulația persoanelor din prezenta convenție, pe teritoriile părților contractante prin intermediul informațiilor transmise prin acest sistem Celelalte dispoziții relevante ale prezentei convenții se citesc astfel art. 94 Sistemul de informații Schengen cuprinde exclusiv categoriile de date care sunt furnizate de fiecare dintre părțile contractante și care sunt necesare în scopurile prevăzute la articolele 95-100. Partea Contractantă raportoare verifică dacă importanța cazului justifică integrarea semnalării în Sistemul de informații Schengen. (...) În cazul persoanelor, elementele integrate sunt cel mult următoarele nume și prenume, mai precis, dacă sunt înregistrate separat semne fizice specifice, obiective și inalterabile prima literă a celui de-al doilea prenume data și locul nașterii sexul naționalitatea indicarea faptului că persoanele vizate sunt înarmate indicarea faptului că persoanele vizate sunt violente motivul pentru care a fost semnalată conduita care trebuie urmată. (...) art. 96 Datele privind străinii care sunt raportate în scopul neadmiterii sunt integrate pe baza unei semnalări naționale care rezultă din deciziile luate, în conformitate cu normele de procedură prevăzute de legislația națională, de autoritățile administrative sau de instanțele competente. Deciziile se pot baza pe amenințarea la adresa ordinii publice sau a securității și securității naționale pe care o poate constitui prezența unui străin pe teritoriul național. Acesta poate fi cazul unui străin care a fost condamnat pentru o infracțiune pasibilă de o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin un an a unui străin cu privire la care există motive serioase să se creadă că a comis fapte grave, (...) sau cu privire la care există indicii reale că intenționează să comită astfel de fapte pe teritoriul unei părți contractante. (...) art. 106 Numai partea contractantă raportoare este autorizată să modifice, să completeze, să rectifice sau să șteargă datele pe care le-a introdus. (...) art. 109 Dreptul oricărei persoane de a avea acces la datele care o privesc, care sunt integrate în Sistemul de Informații Schengen, se exercită în conformitate cu dreptul părții contractante la care susține acest lucru. În cazul în care legislația națională prevede acest lucru, autoritatea națională de supraveghere prevăzută la art. 114 alineatul (1) 1 decide dacă sunt comunicate informații și modul în care (...). art. 110 Orice persoană poate corecta date afectate de eroare de fapt care o privesc sau poate șterge date afectate de eroarea de drept care o privesc. art. 111 Orice persoană poate sesiza, pe teritoriul fiecărei părți contractante, instanța sau autoritatea competentă în temeiul dreptului intern, în special în ceea ce privește corectarea, ștergerea, informarea sau despăgubirea din cauza unei semnalări referitoare la aceasta. (...)art. 114 Fiecare parte contractantă desemnează o autoritate de supraveghere responsabilă, în conformitate cu dreptul intern, de exercitarea unui control independent al registrului părții naționale a Sistemului de informații Schengen și de verificarea faptului că prelucrarea și utilizarea datelor integrate în Sistemul de informații Schengen nu constituie un atac asupra drepturilor persoanei vizate (...) Orice persoană are dreptul de a solicita autorităților de supraveghere să verifice datele care o privesc integrate în Sistemul de informații Schengen și utilizarea acestor date. Acest drept este reglementat de legislația națională a părții contractante la care se depune cererea. În conformitate cu art. 6 din Decretul din 6 mai 1995 privind sistemul informatic național al Sistemului de Informații Schengen (N-SIS), dreptul de acces la datele înregistrate în acest sistem informatic se exercită pe lângă Comisia națională pentru informatică și libertăți (CNIL), în conformitate cu articolele 109 și 114 din convenție și cu art. 39 din Legea din 6 ianuarie 1978, fără a aduce atingere dispozițiilor de reglementare privind datele care pot fi consultate direct de către persoana în cauză care exercită acest drept. Articolele 2 și 3 din acest decret se citesc astfel art. 2 Scopul exclusiv al sistemului informatic național al Sistemului de Informații Schengen, denumit N-SIS, este centralizarea informațiilor privind persoanele și obiectele căutate de autoritățile administrative și judiciare ale statelor părți la Convenția de punere în aplicare a Hotărâreaui Schengen, pentru a permite autorităților desemnate de aceste state să pună în aplicare acțiunile care trebuie întreprinse în ceea ce privește persoanele și obiectele căutate. art. 3 Pot face obiectul unei prelucrări automatizate în N-SIS datele nominative referitoare la următoarele persoane căutate pentru arest în scopul extrădării străinii raportați în scopul neadmiterii ca urmare a unei hotărâri administrative sau judiciare persoanele dispărute și persoanele care, în interesul protecției proprii sau al prevenirii amenințărilor, trebuie să fie plasate provizoriu în siguranță persoanele căutate de autoritatea judiciară în cadrul unei proceduri penale persoanele căutate de autoritatea judiciară pentru notificarea sau executarea unei hotărâri penale. Datele referitoare la persoanele sau vehiculele raportate din următoarele motive pot fi prelucrate automat numai în scopul monitorizării discrete și al controlului specific. Această înregistrare este necesară pentru reprimarea infracțiunilor penale și pentru prevenirea amenințării la adresa securității publice, atunci când indicii reali sugerează că persoana vizată are în vedere comiterea sau comiterea unor fapte pedepsibile numeroase și extrem de grave, sau atunci când aprecierea globală a individului, în special pe baza faptelor pedepsite comise până atunci de persoana în cauză, permite să se presupună că, în viitor, va comite și fapte pedepsite extrem de grave. Dovezi concrete sugerează că informațiile menționate la art. 99 alineatul (4) din Convenția de punere în aplicare a Hotărâreaui Schengen din 19 iunie 1990 sunt necesare pentru prevenirea unei amenințări grave din partea persoanei în cauză sau a altor amenințări grave la adresa securității interne și externe a statului. Dispozițiile relevante din Legea din 6 ianuarie 1978 privind computerele, fișierele și libertățile sunt următoarele: Titularul dreptului de acces poate solicita corectarea, completarea, clarificarea, actualizarea sau ștergerea informațiilor care îl privesc și care sunt inexacte, incomplete, ambigue, expirate sau a căror colectare și utilizare, comunicare sau conservare este interzisă. În ceea ce privește tratamentele care implică securitatea statului, apărarea și securitatea publică, cererea se adresează Comisiei care desemnează unul dintre membrii săi care aparțin sau care au aparținut Consiliului de Stat, Curții de Casație sau Curții de Conturi pentru a efectua orice investigație utilă și pentru a efectua modificările necesare. Acesta poate fi asistat de un agent al Comisiei. Reclamantul este notificat reclamantului că s-a efectuat verificările. GRIEFS invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susține că decizia de a nu admite acest lucru pe teritoriul francez, valabil din 20 decembrie 1989 până la 7 septembrie 2008, fără a fi informat cu privire la motivele acestei măsuri sau chiar cu privire la existența acesteia în momentul în care a fost adoptată, nu a fost în conformitate cu principiile procesului echitabil. Pe teren de aceeași dispoziție, se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața unei instanțe independente și imparțiale în cadrul procedurii de acces la datele care îl privesc, care figurează în fișierul Schengen, deoarece nu a putut avea niciodată cunoștință, nici în fața CNIL, nici în fața Consiliului de Stat, de motivele care au condus la înscrierea sa de către autoritățile franceze în acest fișier, care a rămas în vigoare în data de 2 noiembrie 1994 - 5 ianuarie 2006, împiedicându-l astfel să intre în spațiul Schengen pe parcursul întregii perioade. Reclamantul susține în temeiul articolului 8 din convenție că această înscriere a constituit o interferență în dreptul său la respectarea vieții sale private, în măsura în care nu i s-a permis în perioada menționată anterior să efectueze orice ședere cu caracter personal sau profesional în țările care compun spațiul Schengen. Reclamantul susține că nu a beneficiat de un proces echitabil în ceea ce privește decizia de neadmitere pe teritoriul francez, care a rămas valabilă între 20 decembrie 1989 și 7 septembrie 2008 și a fost însoțită de o înregistrare în registrul Schengen timp de unsprezece ani De fapt, această decizie a fost luată fără a fi fost informată cu privire la motivele sale sau chiar cu privire la existența sa. El vede o încălcare a articolului 1 din Convenție. Tot în conformitate cu art. 6 alineatul (1), reclamantul susține că nu a dispus de o procedură în conformitate cu principiile procesului echitabil pentru a accesa datele care îl privesc în fișierul Schengen. Textul relevant al articolului 6 alineatul (1) din Convenție se citește astfel: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide, fie cu privire la drepturile și obligațiile sale civile, fie cu privire la temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Curtea amintește de la început că, potrivit jurisprudenței sale stabilite, deciziile privind intrarea, șederea și expulzarea străinilor nu depășesc drepturile sau obligațiile cu caracter civil și nu se referă la justificarea unei acuzații în materie penală, în sensul articolului 1 din Convenție (Maauuia c. Franța [GC], n 39652/98, § 40, CEDO 2000-X). Prin urmare, măsura de neadmitere pe teritoriul francez al cărei solicitant a făcut obiectul, indiferent de motivele, consecințele și durata acesteia, nu intră în domeniul de aplicare al acestei dispoziții. În ceea ce privește conformitatea cu art. 6 din procedura instituită prin Convenția de punere în aplicare a Hotărâreaui Schengen din 14 iunie 1994 iunie 1985 pentru a permite persoanelor vizate să aibă acces la datele lor personale care figurează în fișierul Schengen și, dacă este cazul, să corecteze sau să șteargă aceste date, Curtea constată că, în conformitate cu art. 92 din această convenție, scopul Sistemului de Informații Schengen este, printre altele, de a permite statelor contractante, pentru categoria de semnalări care intră sub incidența articolului 96 (aplicabilă în cazul de față), să dispună de semnalări cu privire la persoane fizice. în sensul procedurii de eliberare a vizelor, al eliberării permiselor de ședere și al administrării străinilor în cadrul aplicării dispozițiilor privind circulația persoanelor din prezenta convenție Curtea constată că, prin urmare, instanța în cauză are legături strânse cu normele privind intrarea și șederea străinilor, în special cu procedurile de eliberare a vizelor. Comisia observă că, în urma refuzului său de a depune cereri de viză la autoritățile franceze sau germane, reclamantul a fost informat cu privire la înscrierea sa în registrul Schengen. În plus, din dosar reiese că persoana interesată, prin introducerea CNIL și a Consiliului de Stat, avea ca obiectiv final obținerea dreptului de a intra și de a circula în țările care alcătuiesc spațiul Schengen, în special în Franța și Germania. Prin urmare, având în vedere conexitatea procedurii în litigiu cu o chestiune care nu intră sub incidența articolului 6, Curtea consideră că procedura respectivă nu a avut ca obiect să decidă o contestare cu privire la un drept cu caracter civil al reclamantului sau la temeinicia unei acuzații în materie penală îndreptate împotriva acestuia, în sensul acestei dispoziții. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că această parte a cererii este incompatibilă cu dispozițiile convenției și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și cu art. 35 alineatul (4) din convenție. Reclamantul se plânge că înscrierea sa în registrul Schengen de către autoritățile publice franceze se analizează într-o interferență a acestora în dreptul său la respectarea vieții sale private și de familie. Din cauza acestei înscrieri, a fost împiedicat să călătorească într-un număr important de țări atât cu titlu privat, cât și profesional. Acesta susține că această situație a afectat activitatea sa profesională, susținând că partenerii săi comerciali au înțeles cu greu că nu se poate deplasa în spațiul Schengen, în special în Franța și Germania. Pe plan privat, reclamantul a raportat relații cu personalități în Franța și a indicat că, din cauza imposibilității de a intra pe teritoriul francez o operațiune pe care trebuia să o suporte în Franța a trebuit să fie anulată în ultimul moment și în cele din urmă să fie realizată în Elveția. art. 8 din convenție, în pasajele sale relevante, este astfel formulat Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale (...). Nu poate exista o intervenție a unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât dacă această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională (...). Curtea amintește de la bun început că Convenția nu garantează, ca atare, niciun drept de a intra sau de a locui într-un stat din care nu este resortisant. Cu toate acestea, deciziile în acest sens, în măsura în care acestea ar aduce atingere unui drept protejat de alineatul (1) din art. 8, trebuie să fie necesare într-o societate democratică și, în special, proporționale cu scopul legitim urmărit, în acest caz protecția securității naționale (Üner c. Țările de Jos [GC], nr 46410/99, § 54, CEDO 2006 ...). În măsura în care legăturile profesionale ale reclamantului, în special cu societățile franceze și germane, precum și relațiile sale în Franța cu personalitățile din lumea politică și economică, pot trece pentru a constitui o viață privată (în acest caz, Convenția de punere în aplicare a Hotărâreaui Schengen din 14 iunie 1985 și Decretul din 6 mai 1995 privind sistemul informatic național al Sistemului de Informații Schengen) și urmărea scopul legitim de protecție a securității naționale. În ceea ce privește proporționalitatea măsurii de înscriere în registrul Schengen pe care reclamantul a făcut-o, Curtea arată că, în esență, activitatea profesională a persoanei în cauză în calitate de director de societate și legăturile pe care le-a înființat și întreținut în acest cadru par să fi datează înainte de 1982, dată a schimbării funcțiilor sale, chiar dacă este adevărat că a preluat o activitate de import-export în 1991, la doi ani de la pensionare. Pe de altă parte, Comisia constată că reclamantul nu menționează niciun impact concret care ar fi condus la imposibilitatea sa de a călători în spațiul Schengen, deoarece nu face decât să menționeze, fără mai multă precizie, un prejudiciu considerabil, ca urmare a consecințelor asupra bunei funcționări a întreprinderii sale. mai mult, subliniază că nu a putut suporta în Franța o operațiune care s-a desfășurat în cele din urmă în Elveția, ceea ce se pare că nu a avut niciun impact semnificativ asupra stării sale de sănătate. Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că intervenția de către autoritățile franceze în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private constituia o măsură proporțională cu scopul urmărit și, prin urmare, necesară într-o societate democratică. În măsura în care se poate considera că reclamantul invocă o interferență în conformitate cu dreptul său la intimitate din simplul fapt că a fost înscris pentru o lungă perioadă de timp în fișierul Schengen, Curtea amintește că orice persoană care face obiectul unei măsuri bazate pe motive de securitate națională trebuie să beneficieze de garanții împotriva arbitrarului. În special, aceasta trebuie să aibă posibilitatea de a controla măsura contestată de către un organism independent și imparțial, abilitat să abordeze toate aspectele de fapt și de drept relevante, pentru a decide cu privire la legalitatea măsurii și pentru a sancționa un posibil abuz al autorităților. În fața acestui organism de control, persoana în cauză trebuie să beneficieze de o procedură contradictorie pentru a-și putea prezenta punctul de vedere și pentru a contesta argumentele autorităților (Al-Nashif c. Bulgaria, nr. 50963/99, §§ 123 și 124, 20 iunie 2002 Kaya c. România, nr. 33970/05, § 41, 12 octombrie 2006 și, de asemenea, C.G. și alții, Bulgaria, n 1365/07, § 39-41, 24 aprilie 2008). În prezenta cauză, Curtea subliniază în primul rând particularitatea circumstanțelor speței, deoarece, spre deosebire de cauzele menționate anterior referitoare la expulzarea persoanelor care au locuit în țările în cauză, a fost dimpotrivă pentru solicitant să obțină vize de intrare în Germania și Franța și, prin urmare, să aibă acces la spațiul Schengen. Curtea ia notă de impactul pe care l-a avut asupra reclamantului înscrierea sa în registrul Schengen, care i-a interzis accesul nu pe teritoriul unui singur stat, ci pe cel al tuturor țărilor care aplică dispozițiile Hotărâreaui Schengen. Cu toate acestea, Comisia consideră că, în ceea ce privește intrarea pe un teritoriu, statele beneficiază de o marjă de apreciere semnificativă în ceea ce privește modalitățile de asigurare a garanțiilor împotriva arbitrarului la care o persoană aflată în această situație poate pretinde (a se vedea, a contrario, C.G. și altele, citată anterior, §§ 45 și următoarele). În continuare, Curtea constată că reclamantul a beneficiat de un control al măsurii în litigiu mai întâi de către CNIL, apoi de către Consiliul de Stat în cadrul acțiunii pentru exces de putere. Aceasta arată că, în primul rând, Înalta Instanță administrativă a solicitat CNIL clarificări cu privire la motivele includerii în registrul Schengen, pentru a concluziona că comisia și-a justificat în mod legal decizia de a nu rectifica și șterge informațiile în cauză, după ce un membru al comisiei, desemnat în conformitate cu dispozițiile articolului 39 din Legea din 6 ianuarie 1978 (a se vedea partea din dreptul intern relevant) a efectuat verificările solicitate. Comisia constată că, în cazul în care reclamantului nu i s-a oferit niciodată posibilitatea de a combate motivul precis al acestei înscrieri, a avut cunoștință de toate celelalte date referitoare la acesta care figurează în fișierul Schengen și de faptul că semnalarea, solicitată de DST, se baza pe considerente legate de securitatea statului, de apărare și de securitatea publică. Curtea concluzionează că imposibilitatea persoanei în cauză de a avea acces personal la toate informațiile pe care le-a solicitat nu poate dovedi, în sine, că interferența nu era justificată în raport cu cerințele de securitate națională (a se vedea, mutatis mutandis Leander Suedia, 26 martie 1987, § 66, seria A n 116). Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie, de asemenea, respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Președinte
de la requête n
o
964/07
présentée par Gheorghe DALEA
contre la France
La Cour européenne des droits de l'homme (cinquième section), siégeant le 2 février 2010 en une chambre composée de
:
Peer Lorenzen,
président,
Jean-Paul Costa,
Karel Jungwiert,
Rait Maruste,
Mark Villiger,
Isabelle Berro-Lefèvre,
Mirjana Lazarova Trajkovska,
juges,
et de Claudia Westerdiek
,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 21 décembre 2006,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Gheorghe Dalea, est un ressortissant roumain, né en 1928 et résidant à Bucarest (Roumanie). Il est représenté devant la Cour par M
e
V.
Cujas, avocat à Paris.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant était directeur général d'une société roumaine d'import
‑
export de produits pharmaceutiques et, à ce titre, fut amené à se rendre régulièrement de 1971 à 1982 à l'étranger, et notamment en France, où sa société avait une filiale en commun avec une société française.
A partir de 1982, il occupa des fonctions de conseiller auprès de l'ambassade de Roumanie en Italie et n'eut donc plus l'occasion de voyager en France. Il prit sa retraite en 1989.
En 1991, il créa une nouvelle société d'import-export de produits pharmaceutiques.
En 1997, il sollicita auprès de l'ambassade d'Allemagne en Roumanie un visa pour se rendre en Allemagne, pour un séjour à caractère personnel et professionnel. Le 6 août 1997, le visa lui fut refusé, au motif qu'il faisait l'objet de la part des autorités françaises d'un signalement aux fins de non
‑
admission dans le fichier du système d'information Schengen.
L'existence de cette inscription lui fut confirmée l'année suivante par le consulat français en Roumanie, qui lui refusa pour ce même motif un visa pour la France, où l'intéressé devait subir une intervention de chirurgie cardiaque (l'opération eut finalement lieu en Suisse).
Par une lettre du 19 février 2003, le requérant demanda des explications à l'ambassadeur de France en Roumanie. Le 7 mars 2003, l'ambassadeur lui confirma son inscription dans le fichier Schengen par les autorités françaises, et l'invita à s'adresser à la Commission nationale de l'informatique et des libertés (CNIL) pour que celle-ci mène toutes les investigations utiles et demande éventuellement à ce qu'il soit procédé aux rectifications nécessaires dans le fichier d'information Schengen.
Le requérant suivit cet avis et saisit la CNIL, demandant d'une part à ce que lui soient communiquées les informations le concernant qui figuraient dans le système informatique national du système d'information Schengen, et, d'autre part, à ce que ces données soient rectifiées ou effacées.
Par une lettre en date du 27 août 2003, la CNIL indiqua au requérant que l'un des membres de la Commission chargé de l'exercice du droit d'accès indirect avait procédé aux vérifications demandées en application des dispositions de l'article 39 de la loi du 6 janvier 1978 relative à l'informatique, aux fichiers et aux libertés. La CNIL ajouta que la procédure auprès d'elle était désormais terminée et signala au requérant qu'un recours pour excès de pouvoir auprès du Conseil d'Etat lui était ouvert.
Se prévalant de cette possibilité, le requérant saisit le Conseil d'Etat le 28
octobre
2003.
Le 13 mai 2004, le président de la CNIL présenta un mémoire en défense, auquel étaient jointes deux fiches, d'une part une fiche «
Opposition entrée France
», créée le 20 décembre 1989, modifiée le 26
janvier 1994 et expirant le 7 septembre 2008, et d'autre part une fiche de signalement dans le fichier Schengen, valable du 2 novembre 1994 au 5
janvier
2006.Dans ce mémoire, le président de la CNIL précisait que les données litigieuses concernant le requérant intéressaient la sûreté et la sécurité publiques, et qu'en l'absence d'accord du ministère de l'Intérieur elles ne pouvaient être communiquées à l'intéressé.
Par une décision avant dire droit du 16 février 2005, la haute juridiction releva que, dans le cadre de l'instruction écrite devant elle, le requérant avait eu communication des informations concernant son inscription dans le système informatique national du système d'information Schengen. Dès lors, elle estima que la demande d'annulation pour excès de pouvoir de la décision de la CNIL, en tant qu'elle refusait à l'intéressé la communication de ces informations, était devenue sans objet.
Le Conseil d'Etat constata par ailleurs que «
l'état de l'instruction ne permet[tait] pas de connaître les motifs de l'inscription du requérant dans le système, ni d'apprécier par conséquent la légalité du refus qu'aurait opposé la [CNIL] à sa demande tendant à la rectification ou à l'effacement de cette inscription
». Par conséquent, il ordonna à la CNIL de lui transmettre dans un délai de deux mois tous éléments utiles à la solution du litige et relatifs aux motifs concernant l'inscription du requérant dans le système informatique national du système d'information Schengen, et ce à la date de sa décision du 27 août 2003. La haute juridiction ajouta que, dans l'hypothèse où la CNIL estimerait que ces motifs, ou certains d'entre eux, étaient couverts par un secret garanti par la loi ou se fondaient sur des données intéressant la sûreté de l'Etat, la défense et la sécurité publique, et où elle estimerait devoir refuser leur communication, il lui appartiendrait néanmoins de verser au dossier de l'instruction écrite contradictoire tous éléments d'information appropriés sur la nature des pièces écartées et les raisons de leur exclusion, de façon à permettre au Conseil d'Etat de se prononcer en connaissance de cause sans porter atteinte, directement ou indirectement, aux secrets garantis par la loi ou imposés par des considérations tenant à la sûreté de l'Etat, à la défense et la sécurité publique.
Par une lettre du 12 juillet 2005, la CNIL indiqua que le signalement du requérant dans le fichier Schengen résultait de la demande de la direction de la surveillance du territoire (DST) d'inscrire l'intéressé dans le fichier des personnes recherchées. Elle précisa qu'elle-même ne disposait pas du contenu du dossier détenu par la DST, qui seule était en mesure de communiquer au Conseil d'Etat les éléments utiles pour permettre à la haute juridiction d'apprécier si la demande de rectification des informations formulée par le requérant était ou non fondée.
Par un arrêt du 23 août 2006, le Conseil d'Etat constata que le requérant avait fait l'objet le 2 novembre 1994 d'un signalement valable jusqu'au 5
janvier
2006 dans le fichier Schengen, sur le fondement de l'article
96
§
2 de la Convention d'application de l'accord de Schengen et de l'article 3 du décret d'application de celle-ci (voir la partie «
le droit pertinent
» ci
‑
dessous), et ce à la demande de la DST. Il ajouta que les membres de la CNIL en charge du droit d'accès indirect avaient estimé lors de leurs investigations «
qu'au vu des éléments qui leur étaient présentés et des explications fournies il n'y avait pas lieu de faire procéder à la rectification ou à l'effacement, dans le système d'information Schengen, des données concernant le requérant
». Le Conseil d'Etat estima qu'il ressortait de l'ensemble des pièces du dossier que les motifs de la commission pour refuser de faire procéder à la rectification et à l'effacement des informations concernant le requérant étaient de nature à justifier légalement sa décision. Dès lors, il conclut que l'intéressé n'était pas fondé à demander l'annulation de la décision de la CNIL.
B.
Le droit pertinent
L'article 92 de la Convention d'application de l'accord de Schengen du 14
juin
1985 institue le «
système d'information Schengen
» (SIS), composé d'une partie nationale auprès de chacune des parties contractantes et d'une fonction de support technique. La même disposition précise que le SIS permet aux autorités désignées par les Parties Contractantes de disposer de signalements de personnes et d'objets notamment, pour la catégorie de signalement visée à l'article 96, «
aux fins de la procédure de délivrance de visas, de la délivrance des titres de séjour et de l'administration des étrangers dans le cadre de l'application des dispositions sur la circulation des personnes de la présente convention
». Plus généralement, le système a pour objet, conformément à l'article 93 de ladite convention, «
de préserver l'ordre et la sécurité publics y compris la sûreté de l'Etat, et l'application des dispositions sur la circulation des personnes de la présente convention, sur les territoires des Parties contractantes à l'aide des informations transmises par ce système
».
Les autres dispositions pertinentes de cette convention se lisent ainsi
:
Article 94
«
1.
Le Système d'Information Schengen comporte exclusivement les catégories de données qui sont fournies par chacune des Parties Contractantes et qui sont nécessaires aux fins prévues aux articles 95 à 100. La Partie Contractante signalante vérifie si l'importance du cas justifie l'intégration du signalement dans le Système d'Information Schengen.
(...)
3.
Pour les personnes, les éléments intégrés sont au maximum les suivants
:
a)
les nom et prénom, les «
alias
» éventuellement enregistrés séparément
;
b)
les signes physiques particuliers, objectifs et inaltérables
;
c)
la première lettre du deuxième prénom
;
d)
la date et le lieu de naissance
;
e)
le sexe
;
f)
la nationalité
;
g)
l'indication que les personnes concernées sont armées
;
h)
l'indication que les personnes concernées sont violentes
;
i)
le motif du signalement
;
j)
la conduite à tenir.
(...)
»
Article 96
«
1.
Les données relatives aux étrangers qui sont signalés aux fins de non-admission sont intégrées sur la base d'un signalement national résultant de décisions prises, dans le respect des règles de procédure prévues par la législation nationale, par les autorités administratives ou les juridictions compétentes.
2.
Les décisions peuvent être fondées sur la menace pour l'ordre public ou la sécurité et la sûreté nationales que peut constituer la présence d'un étranger sur le territoire national.
Tel peut être notamment le cas
:
a)
d'un étranger qui a été condamné pour une infraction passible d'une peine privative de liberté d'au moins un an
;
b)
d'un étranger à l'égard duquel il existe des raisons sérieuses de croire qu'il a commis des faits punissables graves, (...) ou à l'égard duquel il existe des indices réels qu'il envisage de commettre de tels faits sur le territoire d'une Partie Contractante.
(...)
»
Article 106
«
1.
Seule la partie contractante signalante est autorisée à modifier, à compléter, à rectifier ou à effacer les données qu'elle a introduites.
(...)
»
Article 109
«
Le droit de toute personne d'accéder aux données la concernant qui sont intégrées dans le système d'information Schengen s'exerce dans le respect du droit de la partie contractante auprès de laquelle elle le fait valoir. Si le droit national le prévoit, l'autorité nationale de contrôle prévue par l'article
114 paragraphe
1 décide si des informations sont communiquées et selon quelles modalités (...).
»
Article 110
«
Toute personne peut faire rectifier des données entachées d'erreur de fait la concernant ou faire effacer des données entachées d'erreur de droit la concernant.
»
Article 111
«
1.
Toute personne peut saisir, sur le territoire de chaque partie contractante, la juridiction ou l'autorité compétentes en vertu du droit national, d'une action notamment en rectification, en effacement, en information ou en indemnisation en raison d'un signalement la concernant.
(...)
»
Article 114
«
1.
Chaque partie contractante désigne une autorité de contrôle chargée, dans le respect du droit national, d'exercer un contrôle indépendant du fichier de la partie nationale du système d'information Schengen et de vérifier que le traitement et l'utilisation des données intégrées dans le système d'information Schengen ne sont pas attentatoires aux droits de la personne concernée (...)
2.
Toute personne a le droit de demander aux autorités de contrôle de vérifier les données la concernant intégrées dans le système d'information Schengen ainsi que l'utilisation qui est faite de ces données. Ce droit est régi par le droit national de la partie contractante auprès de laquelle la demande est introduite.
»
Aux termes de l'article 6 du décret du 6 mai 1995 relatif au système informatique national du système d'information Schengen (N-SIS), le droit d'accès aux données enregistrées dans ce système informatique s'exerce auprès de la Commission nationale de l'informatique et des libertés (CNIL), conformément aux articles 109 et 114 de la convention et à l'article 39 de la loi du 6 janvier 1978, sans préjudice des dispositions réglementaires relatives aux données susceptibles d'être consultées directement par l'intéressé exerçant ce droit.
Les articles 2 et 3 de ce décret se lisent ainsi
:
Article 2
«
La finalité exclusive du système informatique national du système d'information Schengen dénommé N-SIS est la centralisation d'informations concernant les personnes et objets recherchés par les autorités administratives et judiciaires des Etats parties à la convention d'application de l'accord de Schengen, afin de permettre aux autorités désignées par ces Etats de mettre en œuvre les conduites à tenir relatives aux personnes et objets recherchés.
»
Article 3
«
I.
-
Peuvent faire l'objet d'un traitement automatisé dans le N-SIS les données nominatives relatives aux personnes suivantes
:
-
les personnes recherchées pour arrestation aux fins d'extradition
;
-
les étrangers signalés aux fins de non-admission à la suite d'une décision administrative ou judiciaire
;
-
les personnes disparues et les personnes qui, dans l'intérêt de leur propre protection ou pour la prévention de menaces, doivent être placées provisoirement en sécurité
;
-
les personnes recherchées par l'autorité judiciaire dans le cadre d'une procédure pénale
;
-
les personnes recherchées par l'autorité judiciaire pour la notification ou l'exécution d'une décision pénale.
II.
-
Peuvent faire l'objet d'un traitement automatisé aux seules fins de surveillance discrète et de contrôle spécifique, les données relatives aux personnes ou aux véhicules signalés pour les motifs suivants
:
a)
Cet enregistrement est nécessaire pour la répression d'infractions pénales et pour la prévention de menace pour la sécurité publique, lorsque des indices réels font présumer que la personne concernée envisage de commettre ou commet des faits punissables nombreux et extrêmement graves, ou lorsque l'appréciation globale de l'individu, en particulier sur la base des faits punissables commis jusqu'alors par l'intéressé, permet de supposer qu'il commettra également à l'avenir des faits punissables extrêmement graves
;
b)
Des indices concrets permettent de supposer que les informations visées au paragraphe 4 de l'article 99 de la convention d'application de l'Accord de Schengen du 19 juin 1990 sont nécessaires à la prévention d'une menace grave émanant de l'intéressé ou d'autres menaces graves pour la sûreté intérieure et extérieure de l'Etat.
»
Les dispositions pertinentes de la loi du 6 janvier 1978 relative à l'informatique, aux fichiers et aux libertés sont les suivantes
:
Article 36
«
Le titulaire du droit d'accès peut exiger que soient rectifiées, complétées, clarifiées, mises à jour ou effacées les informations le concernant et qui sont inexactes, incomplètes, équivoques, périmées ou dont la collecte et l'utilisation, la communication ou la conservation est interdite.
»
Article 39
«
En ce qui concerne les traitements intéressant la sûreté de l'Etat, la défense et la sécurité publique, la demande est adressée à la Commission qui désigne l'un de ses membres appartenant ou ayant appartenu au Conseil d'Etat, à la Cour de cassation ou à la Cour des comptes pour mener toutes investigations utiles et faire procéder aux modifications nécessaires. Celui-ci peut se faire assister d'un agent de la Commission. Il est notifié au requérant qu'il a été procédé aux vérifications.
»
1.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue que la décision de ne pas l'admettre sur le territoire français, valable du 20
décembre
1989 au 7 septembre 2008, sans qu'il soit informé des motifs de cette mesure ni même de son existence au moment où elle a été prise, n'était pas conforme aux principes du procès équitable.
Sur le terrain de la même disposition, il se plaint de ne pas avoir bénéficié d'un procès équitable devant un tribunal indépendant et impartial dans le cadre de la procédure d'accès aux données le concernant figurant dans le fichier Schengen, en ce qu'il n'a jamais pu avoir connaissance, ni devant la CNIL ni devant le Conseil d'Etat, des motifs ayant présidé à son inscription par les autorités françaises dans ce fichier, qui est restée en vigueur du 2
novembre 1994 au 5 janvier 2006, l'empêchant ainsi de pénétrer dans l'ensemble de l'espace Schengen pendant toute cette période.
2.
Le requérant allègue au regard de l'article 8 de la Convention que cette inscription a constitué une ingérence dans son droit au respect de sa vie privée, dans la mesure où il lui a été impossible pendant la période susmentionnée d'effectuer tout séjour à caractère personnel ou professionnel dans les pays composant l'espace Schengen.
1.
Le requérant fait valoir qu'il n'a pas bénéficié d'un procès équitable s'agissant de la décision de non
‑
admission sur le territoire français dont il a fait l'objet, qui est restée valable du 20 décembre 1989 au 7
septembre
2008 et était assortie d'une inscription dans le fichier Schengen pendant onze
ans et deux mois. En effet, cette décision a été prise sans qu'il ait été informé de ses motifs ni même de son existence. Il y voit une violation de l'article
6
§
1 de la Convention.
Toujours sous l'angle de l'article 6 § 1, le requérant soutient ne pas avoir disposé d'une procédure conforme aux principes du procès équitable pour accéder aux données le concernant figurant dans le fichier Schengen.
Le passage pertinent de l'article 6 § 1 de la Convention se lit ainsi
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera, soit des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil, soit du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...)
»
La Cour rappelle d'emblée que, selon sa jurisprudence établie, les décisions relatives à l'entrée, au séjour et à l'éloignement des étrangers n'emportent pas contestation sur des droits ou obligations de caractère civil ni n'ont trait au bien-fondé d'une accusation en matière pénale, au sens de l'article
6
§
1 de la Convention (
Maaouia c. France
[GC], n
o
39652/98, §
40, CEDH 2000-X). Dès lors, la mesure de non-admission sur le territoire français dont le requérant a fait l'objet, quels qu'aient été ses motifs, ses conséquences et sa durée, ne relève pas du champ d'application de cette disposition.
En ce qui concerne la conformité à l'article 6 de la procédure mise en place par la Convention d'application de l'accord de Schengen du 14
juin 1985 en vue de permettre aux personnes concernées d'accéder à leurs données personnelles figurant dans le fichier Schengen et, le cas échéant, de faire rectifier ou effacer ces données, la Cour observe que, selon l'article
92 de cette convention, le système d'information Schengen vise notamment à permettre aux Etats contractants, pour la catégorie de signalement relevant de l'article 96 (applicable en l'espèce), de disposer de signalements de personnes «
aux fins de la procédure de délivrance de visas, de la délivrance des titres de séjour et de l'administration des étrangers dans le cadre de l'application des dispositions sur la circulation des personnes de la présente convention
».
La Cour constate que l'instance en cause présente donc des liens étroits avec la réglementation relative à l'entrée et au séjour des étrangers, et notamment avec les procédures de délivrance de visas. Elle observe en effet que c'est à la suite des refus opposés aux demandes de visas qu'il a présentées auprès des autorités françaises ou allemandes que le requérant a été informé de son inscription dans le fichier Schengen. En outre, il ressort du dossier que l'intéressé, en saisissant la CNIL puis le Conseil d'Etat, avait pour but ultime d'obtenir le droit d'entrer et de circuler dans les pays composant l'espace Schengen, notamment en France et en Allemagne. Dès lors, eu égard à la connexité de la procédure litigieuse avec une matière qui échappe au champ d'application de l'article 6, la Cour estime que ladite procédure n'avait pas pour objet de décider d'une contestation sur un droit de caractère civil du requérant ou du bien-fondé d'une accusation en matière pénale dirigée contre lui, au sens de cette disposition.
Compte tenu de ce qui précède, la Cour conclut que cette partie de la requête est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention et doit être rejetée conformément à l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
2.
Le requérant se plaint que son inscription dans le fichier Schengen par les autorités publiques françaises s'analyse en une ingérence de celles-ci dans son droit au respect de sa vie privée et familiale. En raison de cette inscription, il a été empêché de voyager dans un nombre important de pays aussi bien à titre privé que professionnel. Il allègue que cette situation a porté atteinte à son activité professionnelle, faisant valoir que ses partenaires commerciaux comprenaient difficilement qu'il ne puisse pas se déplacer dans l'espace Schengen, notamment en France et en Allemagne. Sur le plan privé, le requérant fait état de relations avec des personnalités en France, et indique qu'en raison de l'impossibilité pour lui d'entrer sur le territoire français une opération qu'il devait subir en France a dû être annulée au dernier moment et finalement être réalisée en Suisse.
L'article 8 de la Convention, en ses passages pertinents, est ainsi libellé
:
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale (...).
2.
Il ne peut y avoir ingérence d'une autorité publique dans l'exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu'elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale (...).
»
La Cour rappelle d'emblée que la Convention ne garantit, comme tel, aucun droit d'entrer ou de résider dans un Etat dont on n'est pas ressortissant. Toutefois, leurs décisions en la matière, dans la mesure où elles porteraient atteinte à un droit protégé par le paragraphe 1 de l'article
8, doivent se révéler nécessaires dans une société démocratique et, notamment, proportionnées au but légitime poursuivi, en l'occurrence la protection de la sécurité nationale (
Üner c. Pays-Bas
[GC], n
o
46410/99, §
2006
‑
...).
Dans la mesure où les liens professionnels du requérant notamment avec des sociétés françaises et allemandes, ainsi que ses relations en France avec des personnalités du monde politique et économique, peuvent passer pour constituer une «
vie privée
» au sens de l'article 8, la Cour estime que l'atteinte portée à cette «
vie privée
» du fait de l'inscription de l'intéressé par les autorités françaises dans le fichier Schengen était «
prévue par la loi
» (en l'occurrence la Convention d'application de l'accord de Schengen du 14 juin 1985 et le décret du 6 mai 1995 relatif au système informatique national du système d'information Schengen) et poursuivait le but légitime de protection de la sécurité nationale.
Quant à la proportionnalité de la mesure d'inscription dans le fichier Schengen dont le requérant a fait l'objet, la Cour relève que, pour l'essentiel, l'activité professionnelle de l'intéressé en tant que dirigeant de société et les liens qu'il a noués et entretenus dans ce cadre semblent dater d'avant 1982, date de son changement de fonctions, même s'il est vrai qu'il a repris une activité d'import-export en 1991, deux ans après sa retraite. Par ailleurs, elle constate que le requérant ne fait état d'aucune incidence concrète qui aurait découlé de l'impossibilité pour lui de voyager dans l'espace Schengen. En effet, il ne fait qu'évoquer, sans plus de précision, un «
préjudice considérable, du fait des conséquences sur la bonne marche de son entreprise
», et souligne qu'il n'a pas pu subir en France une opération qui s'est finalement déroulée en Suisse, ce qui, semble-t-il, n'a eu aucune conséquence notable sur son état de santé. Dès lors, eu égard à ces éléments, la Cour estime que l'ingérence par les autorités françaises dans le droit du requérant au respect de sa vie privée constituait une mesure proportionnée au but poursuivi et donc nécessaire dans une société démocratique.
Pour autant que l'on puisse considérer que le requérant allègue une ingérence dans le respect de son droit à sa vie privée du simple fait de son inscription pendant une longue période dans le fichier Schengen, la Cour rappelle que toute personne qui fait l'objet d'une mesure basée sur des motifs de sécurité nationale doit bénéficier de garanties contre l'arbitraire. Elle doit notamment avoir la possibilité de faire contrôler la mesure litigieuse par un organe indépendant et impartial, habilité à se pencher sur toutes les questions de fait et de droit pertinentes, pour trancher sur la légalité de la mesure et sanctionner un éventuel abus des autorités. Devant cet organe de contrôle, la personne concernée doit bénéficier d'une procédure contradictoire afin de pouvoir présenter son point de vue et réfuter les arguments des autorités (
Al-Nashif c. Bulgarie
, n
o
50963/99, §§
123 et 124, 20 juin 2002
;
Kaya c. Roumanie
, n
o
33970/05, §
41, 12
octobre
2006 et aussi
C.G. et autres c. Bulgarie
, n
o
1365/07, §§
39 à
41, 24
avril
2008).
Dans la présente affaire, la Cour relève d'abord la particularité des circonstances de l'espèce puisque, contrairement aux affaires précitées qui concernaient des expulsions de personnes ayant résidé dans les pays concernés, il s'agissait au contraire pour le requérant d'obtenir des visas d'entrée en Allemagne et France et, par conséquent, d'avoir accès à l'espace Schengen. La Cour note l'impact qu'a eu pour le requérant son inscription au fichier Schengen, celle-ci lui ayant interdit l'accès non pas au territoire d'un seul Etat, mais à celui de l'ensemble des pays appliquant les dispositions de l'accord de Schengen. Toutefois, elle estime à cet égard que, s'agissant de l'entrée sur un territoire, les Etats jouissent d'une marge d'appréciation importante quant aux modalités visant à assurer les garanties contre l'arbitraire auxquelles une personne placée dans cette situation peut prétendre (voir,
a contrario, C.G.et autres
, précitée, §§
45 et suiv.)
La Cour observe ensuite que le requérant a bénéficié d'un contrôle de la mesure litigieuse d'abord par la CNIL, puis par le Conseil d'Etat dans le cadre du recours pour excès de pouvoir. Elle relève que la haute juridiction administrative a tout d'abord demandé des précisions à la CNIL concernant les motifs de l'inscription au fichier Schengen, pour conclure que la commission avait légalement justifié sa décision de ne pas faire procéder à la rectification et à l'effacement des informations en question et ce, après qu'un membre de cette commission, désigné conformément aux dispositions de l'article
39 de la loi du 6 janvier 1978 (voir partie «
droit interne pertinent
»), ait procédé aux vérifications demandées. Elle constate que, si le requérant ne s'est jamais vu offrir la possibilité de combattre le motif précis de cette inscription, il a eu connaissance de toutes les autres données le concernant figurant dans le fichier Schengen, et du fait que le signalement, requis par la DST, se fondait sur des considérations tenant à la sûreté de l'Etat, à la défense et la sécurité publique.
La Cour conclut que l'impossibilité pour l'intéressé d'accéder personnellement à l'intégralité des renseignements qu'il demandait ne saurait, en soi, prouver que l'ingérence n'était pas justifiée au regard des exigences de la sécurité nationale (voir,
mutatis mutandis
,
Leander
c.
Suède
, 26
mars
1987, § 66, série A n
o
116).
Il s'ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit également être rejetée conformément à l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Greffière
Président