KLOPCOVS AND OTHERS v. LATVIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
KLOPCOVS AND OTHERS v. LATVIA (CtEDO, 2010)
DECIZIA nr. 14042/02 de Boris KLOPCOVS și alții împotriva Letoniei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 9 februarie 2010 ca cameră compusă din: Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Stanley Naismith, secretar adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 23 iulie 2001, după ce a deliberat, decide după cum urmează: Cererea a fost depusă de dl Boriss Klopcovs, un național letton născut în 1951 („primul reclamant”), dl Roberts Žerebkovs, un național leton născut în 1970 („al doilea reclamant”) și dl Andrejs Ostelis, care nu a furnizat nicio informație cu privire la anul său de naștere și la naștere („al treilea reclamant”). Guvernul leton („ Guvernul”) sunt reprezentați de agentul lor, dna I. Reine. La 5 aprilie 2007, reclamațiile reclamanților cu privire la condițiile de detenție, dreptul de corespondență, presupunerea lipsă de remediere efectivă în aceste aspecte, precum și cu privire la presupusul obstacol al dreptului primului reclamant de a depune o cerere Curții au fost comunicate guvernului, care a prezentat observații cu privire la admisibilitatea și meritul. La 17 februarie 2009, președintele Camerei a hotărât să comunice Guvernului o întrebare suplimentară cu privire la acuzațiile primului reclamant de obstacol de către stat privind exercitarea efectivă a dreptului său de cerere, asigurate de art. 34 din Convenție. Guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la această întrebare, fiind că primul reclamant nu și-a prezentat observațiile în răspuns în termenul stabilit în acest scop. PROCEDURĂ La momentul depunerii cererii, cei trei solicitanți au fost reprezentați în fața Curții de către primul reclamant. În aceeași zi, în conformitate cu art. 3, 8, 13 și 34 din Convenția, în conformitate cu art. 54 § 2 litera (b) din Regulamentul de procedură, primul reclamant a fost obligat să numească un reprezentant în conformitate cu art. 36 §§ 2 și cu art. 4 din Regulamentul de procedură, care prevede, în măsura în care este cazul: „... În urma notificării cererii către partea contractantă contestată în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (b), reclamantul ar trebui reprezentat în conformitate cu alineatul (4) din prezentul regulament, cu excepția cazului în care președintele Camerei hotărăște altfel. ... 4. (a) Reprezentantul acționând în numele reclamantului în conformitate cu alineatele (1) 2 și 3 din prezentul regulament sunt un avocat autorizat să practice în oricare dintre părțile contractante și să rezidă pe teritoriul unuia dintre ele, sau orice altă persoană aprobată de Președintele Camerei.” La 17 aprilie și 8 mai 2007, primul reclamant a scris Curții, cerând permisiunea de a prezenta propriul caz în temeiul articolului 36 § 3 din Regulamentul Curții. Președintele Camerei a hotărât să nu-i acorde concediu. Prin urmare, toate cele trei reclamante au fost solicitate să numească reprezentanți până la 1 august 2007. La 17 iulie 2007, primul reclamant a scris Curții, încercând din nou să își prezinte propriul caz. Având în vedere decizia anterioră luată de președinte al Camerei, această cerere a fost respinsă. La 28 iulie 2007, cel de-al treilea reclamant a solicitat asistență juridică și a fost informat cu privire la cerințele de obținere a asistenței juridice. La 1 octombrie 2007, o cerere de asistență juridică a fost formulată, de asemenea, de către primul reclamant. În termenul stabilit de Curte, nu a fost primit niciun răspuns în acest sens de la niciuna dintre solicitanți. La 25 februarie 2009, când întrebarea suplimentară privind art. 34 din Convenție a fost comunicată guvernului, toți cei trei solicitanți au fost solicitați din nou să numească reprezentanți și au fost informați și cu privire la riscul de a fi eliminate de cererea lor din lista cazurilor de lipsă de reprezentare adecvată. În răspuns, la 4 martie 2009, al doilea reclamant a solicitat asistență juridică și a fost informat cu privire la cerințele relevante. Până în prezent, el nu a prezentat documente care să permită Curții să stabilească dacă aceste cerințe au fost îndeplinite. La 23 aprilie 2009, timpul acordat primului reclamant pentru numirea unui reprezentant a fost prelungit. Ulterior, prin scrisorile din 11 și 12 mai 2009, primul reclamant a informat Curtea cu privire la opinia sa că el este cel mai calificat pentru a-și reprezenta propriile interese. În răspuns, i s-a amintit că președintele Camerei a decis că trebuie să fie reprezentat în conformitate cu articolele 2 și 4 din Regulamentul Curții. În scrisorile ulterioare, primul reclamant a continuat să insiste asupra faptului că el nu a fost rezident și/sau nu a putut să numească un reprezentant. La 3 septembrie 2009, primul reclamant a prezentat o nouă cerere de asistență juridică. În răspuns, el a fost solicitat să prezinte documentele necesare până la 8 octombrie 2009. Octombrie 2009. Primul reclamant nu a prezentat niciunul dintre documentele solicitate. În schimb, la 26 octombrie 2009, el a scris din nou Curtea, insistând că nu a putut să numească un reprezentant. HOTĂRÂREA Curții reamintește că președintele Camerei a refuzat să acorde concediu primului reclamant să se reprezinte. În ciuda cererilor și rapoartelor repetate în mai mult de doi ani și jumătate, niciunul dintre reclamanții nu a desemnat un reprezentant, în ciuda posibilității acordării asistenței juridice și în ciuda avertizărilor repetate privind faptul că cererea lor ar putea fi eliminată din lista de cazuri a Curții. Potrivit practicii Curții, nerespectarea cerinței de reprezentare juridică adecvată poate duce la întreruperea procedurii (a se vedea Grimaylo v. Ucraina (dec.), nr. 69364/01, 7 februarie 2006; Ivanchenko v. Ucraina (dec.) nr. 60726/00, 7 februarie 2006; și Akulov v. Rusia (dec.), nr. 74688/01, 8 martie 2007). În acest caz, Curtea nu vede niciun motiv să se dezvolte de această practică. Din aceste motive, Curtea constată că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c) din Convenție). În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Prin urmare, Curtea consideră că prezenta cerere ar trebui eliminată din lista sa de cauze. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista de cauze. Stanley Naismith Josep Casadevall Președintele adjunct al grefierului