CtEDO 11.02.2010 Auto

CASE OF ALAGIC v. CROATIA

RESPONDENT
HRV
HOTĂRÂRE
11.02.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF ALAGIC v. CROATIA (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE ALAGIA v. CROATIA (Doc. nr. 17656/07) JUDGMENT STRASBOURG 11 februarie 2010 FINAL 11/05/2010 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Alagić v. Croația Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: Christos Rozakis, Președintele Nina Vajić, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, grefierul de secțiune după ce s-a deliberat în privat la 21 ianuarie 2010, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 17656/07) împotriva Republicii Croația depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 17656/07) de un național croat, dl Muhamed Alagić (nr. 10 aprilie 2007). Guvernul croat (nr. „Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Š. Stažnik. La 21 mai 2008, Președintele Primei Secțiuni a hotărât să anunțe cererea guvernului. De asemenea, s-a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul, care este național croat, s-a născut în 1939 și trăiește în Zagreb. La 30 decembrie 1993, reclamantul a introdus o acțiune civilă împotriva unei părți private în cadrul Curții Municipale de Zagreb ( Općinski sud u Zagrebu ), cerând plata unei datorii și a unor daune legate de încălcarea contractului. În perioada înainte de ratificarea Convenției de către Croația (5 noiembrie 1997), instanța a avut patru ședințe. La 16 mai 1995 și 8 februarie 2000, Curtea Municipală a invitat reclamantul să-și precizeze cererea. Din moment ce nu s-a conformat, Curtea Municipală a hotărât, la 13 martie 2000, că reclamantul și-a retras acțiunea. 24 martie 2000, reclamantul a depus o cerere de restabilire a procedurii în statu quo ante prijedlog za povrat u prijašnje stanje ), pe care Curtea Municipală a acordat-o la 3 noiembrie 2000 și-a anulat decizia din 13 martie 2000. La 24 decembrie 2004, reclamantul a depus o plângere constituțională cu privire la durata procedurii de mai sus. 10. La 13 aprilie 2006, Curtea Municipală a adoptat o hotărâre care a respins cererea reclamantului. La 1 februarie 2007, Curtea Constituțională a constatat încălcarea dreptului constituțional al reclamantului la o audiere într-un termen rezonabil. De asemenea, s-a constatat că întârzierile procedurii în perioada anterioară noiembrie 2000 au fost în întregime atribuibile reclamantului, în timp ce întârzierile suplimentare din perioada cuprinsă între 17 septembrie 2001 și 24 decembrie 2004 au fost atribuite exclusiv inactivității Curții Municipale. Curtea Constituțională a acordat reclamantului 4.500 kunas croate (HRK) în compensație și a ordonat Curtea Județeană să ia o decizie în cazul reclamantului cât mai repede posibil, dar în orice caz în termen de șase luni de la publicarea hotărârii sale în Jurnalul Oficial. Hotărârea Curții Constituționale a fost publicată la 7 martie 2007. 12. Între timp, la 13 februarie 2007, Curtea judecătorească a anulat hotărârea de primă instanță și a trimis cazul Curții Municipale de Zagreb, în fața cărora se află în prezent procedurile. II. LEI DOMESTICE RELEVANTE 13. Partea relevantă a Legii Constituționale privind Curtea Constituțională (Ustavni zakon o Ustavnom sudu Republike Hrvatske , Gazetteul Oficial nr. 49/2002 din 3 mai 2002 – „Legea Curții Constituționale” se citește după cum urmează: Secțiunea 63 „(1) Curtea Constituțională examinează o plângere constituțională dacă toate măsurile de remediere legale au fost epuizate sau nu în cazul în care instanța competentă nu decide o cerere privind drepturile și obligațiile reclamantului sau o acuzație penală împotriva acestuia într-un timp rezonabil ... (2) În cazul în care se menține o plângere constituțională ... în conformitate cu alineatul (1) din prezenta secțiune, Curtea Constituțională stabilește un termen în care instanța competentă trebuie să decidă cazul cu privire la fondul... (3) Într-o decizie eliberată în temeiul alin. (2) din prezenta secțiune, Curtea Constituțională evaluează compensarea corespunzătoare pentru reclamantul pentru încălcarea drepturilor sale constituționale ... Compensația se plătește din bugetul de stat în termen de trei luni de la data depunerii unei cereri de plată.” ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT DE ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIUNII 14. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii civile era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. În special, el s-a plâns că valoarea compensației pe care le-a fost acordată pentru încălcarea dreptului său la o audiere în termen rezonabil nu era adecvată și că procedurile impuzate sunt încă în așteptare. art. 6 § 1 din Convenție se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” 15. Guvernul a contestat aceste argumente. 16. Curtea consideră că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 6 noiembrie 1997, în ziua următoare intrării în vigoare a Convenției în ceea ce privește Croația. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie luată în considerare starea procedurilor în momentul ratificarii. În acest sens, Curtea constată că procesul a început la 30 decembrie 1993, când reclamantul și-a introdus acțiunea civilă, în consecință, acestea au fost în așteptare timp de aproape patru ani înainte de ratificare. 17. Cazul a fost încă în așteptare la 1 februarie 2007 când Curtea Constituțională și-a dat decizia. În această dată, procedura a durat aproximativ nouă ani și trei luni după ratificare, la două niveluri de competență. 18. Perioada care urmează să fie luată în considerare nu s-a încheiat încă. Astfel, în total, cazul s-a petrecut până acum de aproape șaisprezece ani la două niveluri de jurisdicție, dintre care mai mult de douăsprezece ani după ratificarea Convenției Croației. Admisibilitatea 1. Statutul victimei reclamantului 19. Guvernul a susținut că Curtea Constituțională a acceptat plângerea constituțională a reclamantului, a constatat o încălcare a dreptului său la o audiere într-un timp rezonabil și i-a acordat compensația adecvată. Prin urmare, încălcarea se plângea a fost remediată în fața autorităților interne și, ca urmare, reclamantul și-a pierdut statutul de victimă. 20. Reclamantul a răspuns că ar putea fi considerat încă o victimă a încălcării. 21. Curtea remarcă că, la momentul în care Curtea Constituțională și-a dat hotărârea, procedurile erau în așteptare de mai mult de nouă ani, la două niveluri de jurisdicție după ratificarea Convenției de către Croația. Justa satisfacție acordată de Curtea Constituțională nu corespunde la ceea ce Curtea ar fi fost probabil să atribuie în temeiul articolului 41 din Convenție în ceea ce privește aceeași perioadă.22 În consecință, compensația acordată nu poate fi considerată adecvată în circumstanțele cauzei (a se vedea principiile stabilite în temeiul jurisprudenței Curții în Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 65-107, ECHR 2006-V sau Scordino v. Italia (nr. 1) [GC], nr. 36813/97, §§ 178-213, ECHR 2006-V). În aceste circumstanțe, în ceea ce privește perioada reglementată de constatarea Curții Constituționale, reclamantul nu și-a pierdut statutul de victimă în sensul articolului 34 din Convenția. 23. Curtea constată, de asemenea, că procedurile sunt încă pendenti și că, prin urmare, este solicitat să examineze lungimea lor globală. 2. Epuizarea căilor interne de recurs 24. Guvernul a susținut că, pentru a remedia încălcarea dreptului său la o audiere în timp rezonabil, reclamantul ar fi trebuit să depună o a doua plângere constituțională sau o cerere de protecție a dreptului menționat la o instanță superioră, pe care nu a reușit să o facă. 25. Reclamantul nu a răspuns la acest argument. 26. Curtea remarcă la început că reclamantul s-a folosit de un recurs intern eficace în ceea ce privește durata procedurii – o plângere constituțională (a se vedea Slaviček c. Croația (dec.), nr. 20862/02, ECHR 2002-VII) – și că Curtea Constituțională a constatat o încălcare a dreptului său la o audiere în timp rezonabil, dar nu l-a atribuit compensații adecvate. Curtea reiterează că, în cazurile în care reclamațiile constituționale ale reclamanților au fost respinse, este necesar să se verifice dacă modul în care Curții Constituționale au interpretat și aplicat dispozițiile relevante ale dreptului intern a produs consecințe care erau conforme cu principiile convenției, astfel cum au fost interpretate în lumina jurisprudenței Curții. În cazul în care hotărârile Curții Constituționale nu erau conforme cu principiile Convenției, Curtea a considerat că reclamanții nu erau obligați să depună noi plângeri constituționale, deoarece acestea își extindeau atribuțiile în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Kozlica c. Croația , nr. 29182/03, §§ 23 și 28, 2 noiembrie 2006). 27. Curtea consideră că acest raționament se aplică cu o forță egală în circumstanțele respective sunt cele care prevalează în acest caz. Acest lucru se datorează faptului că, având în vedere concluzia de mai sus, reclamantul este încă o victimă a încălcării presupuse, nu se poate spune că modul în care Curtea Constituțională a interpretat și a aplicat dispozițiile relevante ale legislației interne a produs consecințe care erau conforme cu principiile Convenției. 28. În consecință, trebuie respinsă obiecția Guvernului cu privire la epuizarea recoursurilor interne. 3. Concluzia 29. Curtea consideră că această plângere nu este manifestament nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție. De asemenea, având în vedere cele de mai sus, nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii a fost excesivă și a contestat, de asemenea, argumentele guvernului că comportamentul său a contribuit la durata generală a procedurii și că cazul a fost complex. 31. Guvernul a susținut că Curtea Constituțională a constatat că întârzierile din perioada anterioară anului 2000 au fost în întregime atribuibile reclamantului, susținând că toate întârzierile suplimentare au fost atribuibile și reclamantului și că cazul a fost complex, deoarece a solicitat elaborarea unui raport de către un expert în finanțare. 32. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 33. Curtea constată că, deși este adevărat că Curtea Constituțională a constatat că reclamantul a contribuit la întârzierile care au avut loc înainte de 3 noiembrie 2000, aceasta a susținut totuși că procedura a durat nejustificabil. Curtea nu vede nici un motiv să dețină altfel deoarece a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele prezente (de exemplu, a se vedea Skokandić v. Croația , nr. 43714/02, 31 iulie 2007; Balen v. Croația , nr. 43429/05, 25 octombrie 2007; și Brajović-Bratanović v. Croația , nr. 9224/06, 9 Octombrie 2008). Prin urmare, deja în perioada care a fost supusă controlului Curții Constituționale, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempă rațională” și a păstrat în mod necesar acest caracter pe parcursul perioadei ulterioare de aproximativ doi ani și zece luni după eliberarea deciziei Curții Constituționale. 34. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că s-a constatat o încălcare a art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 35. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 36. Reclamantul a solicitat 40.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 37. Guvernul a considerat că suma pretinsă excesivă. 38. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, i-a atribuit 2 500 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 39. Reclamantul nu a prezentat o cerere pentru costuri și cheltuieli. Prin urmare, Curtea consideră că nu există nici un apel pentru a-i atribui sumă pe contul respectiv. 40. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; Deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2,500 EUR (2 mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi imputabil reclamantului, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie transformat în kunas croate la rata aplicabilă la data decontare; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 11 februarie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă